Contestație (art.31 și urm. 137/2002). Decizia 159/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 159/2009
Ședința publică de la 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de pârâtul împotriva Deciziei nr.655/2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.
La apelul nominal s-a prezentat contestatorul, asistat de avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mandatarul contestatorului depune la dosar precizare la contestația în anulare și o copie după sentința nr.90 pronunțată de Tribunalul Dolj la data de 15 februarie 2006 în dosarul nr.43/F/2004.
Totodată, solicită acordarea unui nou termen, având în vedere că pentru soluționarea cauzei este necesar atașarea dosarului de faliment nr- al Tribunalului Dolj.
Instanța, deliberând, apreciază cauza în stare de judecată, motiv pentru care respinge cererea de amânare formulată de mandatarul contestatorului și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată și precizată în scris, anularea deciziei nr.655/2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și rejudecând să fie modificată în parte sentința comercială nr.58/2008 pronunțată de Tribunalul, în sensul de a înlătura obligarea contestatorului la plata în solidar la plata pasivului neacoperit al debitoarei - SRL C, susținând și oral motivele arătate în scris. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față;
Constată că prin Decizia nr.655/3.07.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr- s-a constatat nul recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței nr.58/1.02.2004 pronunțată în dosar nr- și s-a respins recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de către pârâtul ambele recursuri în contradictoriu cu debitoarea în insolvență - SRL C prin lichidator și cu intimații - SRL C, - COM SRL C, - SA C și - SA
Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel a reținut că prin decizia nr.1196/15.09.2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr- au fost admise recursurile administratorului social și a creditoarei - SRL împotriva sentinței nr.90 din 15.02.2006, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.43/F/3/2004, casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Curtea a constatat că, instanța de fond a nesocotit dispozițiile art.208 Cod pr.civilă prin aceea că nu a avut în vedere adresa nr.254/3328/24.11.2005, emisă de Direcția Regională de Poștă C - Oficiul Județean de Poștă D din care rezultă că recomandata nr.4009 a fost luată la data de 05 octombrie 2005 în cursa distribuire a factorului poștal, însă, întrucât pârâtul nu a fost găsit la domiciliu, trimiterea a fost avizată la Oficiul Poștal C 4, de unde, la data de 19.10.2005, după expirarea termenului de păstrare, a fost înapoiată expeditorului.
În rejudecare, prin sentința nr.58 din 1 februarie 2008 s-au admis cererile creditorilor - SRL C, - SA C, - SRL C, - SA I și au fost obligați pârâții și să plătească în solidar pasivul neacoperit al debitoarei - SRL C, conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor împotriva acesteia la data închiderii procedurii.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că și au avut calitatea de administratori sociali ai - SRL în perioada 10.10.2002 - 07.01.2004, astfel că apărarea pârâtului că, în fapt, nu a săvârșit acte de administrare nu este relevantă; că potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele speciale prevăzute de această lege; că potrivit art.197 din Legea nr.31/1990, dispozițiile art.75,76,77 (1) și 79 se aplică și societăților cu răspundere limitată. Din punct de vedere al sferei puterilor conferite, nu există nicio deosebire între administratorii asociați și neasociați. Art.75 stabilește regula în materia reprezentării și anume că, ori de câte ori nu se prevede astfel prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării asociaților, fiecare administrator are dreptul de a încheia orice act în numele societății, în limitele legii și ale obiectului de activitate. Din acest considerent, potrivit art.73( 1) lit.e administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv la impun.
De asemenea, s-a reținut din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză că în perioada 2002 - 2003 societatea nu a avut contabilitate analitică, a înregistrat eronat încasări și plăți, în numerar și în virament, vânzări de mărfuri fără documente, nu a înregistrat veniturile realizate. Procedând astfel - SRL a fost prejudiciată, au fost diminuate obligațiile sale fiscale la impozitul pe profit și TVA. Nici contabilitatea clienților, furnizorilor și debitorilor nu a fost ținută în mod corect. Expertul contabil a concluzionat că modul în care a fost organizată contabilitatea societății a condus-o la insolvență, numai că răspunderea pentru defecțiunile relevate anterior în contabilitatea firmei o au deopotrivă fiecare din administratorii sociali, indiferent dacă au semnat sau nu înscrisuri în numele societății ( Legea nr.82/1991 și 306/2002). Faptul că pârâtul s-a eschivat să organizeze evidența contabilă a falitei și să desfășoare activități manageriale, nu îl absolvă de răspundere legală ce îi revine ca administrator al societății.
Totodată, s-a reținut că între ținerea unei contabilități fictive sau neconformă cu legea și ajungerea - SRL în insolvență există legătură de cauzalitate și că obligația de organizare a contabilității revine potrivit legii celor doi pârâți, în temeiul art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambii pârâți.
Recursul pârâtului a fost anulat în temeiul art.306 alin.1 Cod pr.civilă întrucât nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege.
În recursul său pârâtul a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate întrucât, pe de o parte, lichidatorul judiciar și-a însușit cererea de antrenare a răspunderii formulată de creditor cu privire la pârâtul iar pe de altă parte că cererile creditorilor sunt inadmisibile în condițiile în care art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006 recunoaște calitatea procesuală activă doar comitetului creditorilor, care nu au formulat în cauză o asemenea cerere.
Pe fondul cauzei, se susține neîndeplinirea, în ce-l privește pe acest recurent, a condițiilor răspunderii derivate din faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit.a, b sau lit.d teza a II - a din Legea nr.85/2006, și, de asemenea, condițiile răspunderii sale solidare cu celălalt administrator.
În concret, se susține că societatea a avut un organ colegial de conducere, iar actul constitutiv al debitoarei nu cuprinde vreo dispoziție ca administratorii să lucreze împreună și în condițiile în care administrarea se poate face de fiecare dintre administratori nu este permisă solidaritatea și, ca urmare, soluția instanței de obligare în acest sens este greșită.
Se apreciază că soluția este greșită și pentru faptul că prin raportul de expertiză și toate probele administrate dovedesc că ținerea unei contabilități neconforme cu legea a fost efectul și consecința folosirii în interes personal a bunurilor și creditului persoanei juridice de către și a efectuării de acte de comerț în interesul său, sub acoperirea persoanei juridice.
De asemenea, se critică că instanța nu a dat eficiență unor probe ce vizau antrenarea răspunderii penale a administratorului pentru fapte ce au legătură cu cauza și că a formulat plângeri penale și sesizări la organele de control pentru toate acțiunile pe care le-a considerat nelegale ale administratorului.
Pronunțând respingerea recursului pârâtului Curtea de Apel Craiovaa reținut din dosarul de faliment nr- al Tribunalului Dolj rezultă că prin toate cererile creditorilor - COM SRL C, - SA, - SRL C și - SA I formulată la 14 decembrie 2005 s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a celor doi administratori sociali și.
În aceste condiții s-a apreciat ca fiind nefondată critica potrivit căreia acțiunea a fost însușită de lichidator numai față de pârâtul, după cum este nefondată și excepția lipsei calității procesuale active a creditorilor ridicată de recurent, atâta vreme cât titulari ai cererilor de antrenare răspundere erau creditorii, conform legii vechi nr.64/1995 republicată și ele s-au formulat mai înainte de apariția Legii nr.85/2006, iar prin decizia de casare nr.1196 din 15 sept.2006 a Curții de Apel, s-a dispus rejudecarea lor.
Cât privește fondul cauzei, s-a reținut, din raportul de expertiză întocmit în rejudecare, că în perioada 2002 - 2003 societatea debitoare nu a avut o contabilitate analitică, a făcut înregistrări eronate în registre și evidențe sau nu a înregistrat veniturile realizate, iar potrivit art.73 alin.1 din Legea nr.31/1990, așa cum a fost modificat prin OUG nr.82/2007, administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere ( lit.c), iar potrivit art.10 din Legea contabilității nr.82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Chiar dacă recurentul pârât nu s-a implicat în organizarea contabilității și s-a eschivat, s-a apreciat că răspunderea revine în solidar cu administratorul în temeiul dispozițiilor legale menționate, încât susținerile recurentului au fost respinse ca nefondate.
S-a apreciat că restul susținerilor recurentului nu pot fi luate în considerare întrucât nu are interes să susțină nepronunțarea instanței cu privire la întrunirea condițiilor răspunderii derivate din faptele prevăzute de art.138 lit.a și b din Legea nr.85/2006, iar pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată a fost antrenată răspunderea administratorului în baza art.138 ( 1) lit.d din Legea nr.85/2006 pentru întregul pasiv neacoperit al debitoarei, încât nu mai are relevanță neanalizarea probelor ce vizau antrenarea răspunderii penale a administratorului sau a altor fapte pentru care recurentul ar fi făcut reclamații și sesizări.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație în anulare pârâtul recurent în temeiul art.318 teza I și II Cod pr.civilă, solicitând anularea sentinței și rejudecând recursul, modificarea sentinței atacate în sensul înlăturării răspunderii sale de la plata pasivului neacoperit al debitului - SRL C aflată în procedura insolvenței.
În motivarea contestației în anulare, pe temeiul art.318 alin.1 teza a II - a Cod pr.civilă se invocă necercetarea a trei motive invocate de recurent, respectiv:
1.Faptul că în mod greșit instanța de recurs nu a examinat motivul de recurs privitor la inaplicabilitatea răspunderii patrimoniale solidare în condițiile în care actul constitutiv al societății nu dispune ca administratorii să lucreze împreună, astfel încât orice decizie putea să fie luată de oricare dintre administratori fără obligația și chiar posibilitatea ca unul să știe despre faptele celuilalt.
Se invocă, în acest sens, faptul că potrivit statutului societății debitoare, aceasta nu avea un consiliu de administrație care să decidă în legătură cu activitatea și actele acestuia. Așa fiind, fiecare dintre administratori putea semna și depune situațiile financiare, putea angaja contabil, putea deschide conturi prin care să facă plăți, fără a fi nevoie de acordul sau încunoștințarea celuilalt administrator.
Cât privește societățile cu răspundere limitată, art.197 alin.3 din Legea nr.31/1990, în forma în vigoare în anii 2003 - 2004, administratorilor li se aplicau prevederile art.75, art.76, art.77, alin.1 și art.79 din lege, referitoare la societățile comerciale în nume colectiv, potrivit cărora:
- dreptul de a reprezenta societatea aparținea fiecărui administrator, afară de stipulație contrară în actul constitutiv;
- dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreună, decizia trebuia luată în unanimitate, iar în caz de divergență între administratori decid asociații care reprezintă majoritatea capitalului social;
- dacă un administrator ia inițiativa unei operațiuni ce depășește limitele operațiunilor obișnuite comerțului pe care îl exercită societatea, acesta trebuie să înștiințeze pe ceilalți administratori, înainte de a încheia, sub sancțiunea suportării pierderilor ce ar rezulta din aceasta.
Se susține, în consecință, că cei doi pârâți nu au luat împreună deciziile la societatea debitoare, acestea fiind luate doar de către pârâtul. De aceea, se apreciază că acest motiv de recurs trebuia examinat de instanță în corelare cu prevederile art.73 alin.1 din Legea nr.31/1990, potrivit cu care instanța putea reține că administratorul care nu s-a implicat în administrare nu poate fi răspunzător de faptele și actele săvârșite de celălalt administrator de care nu a avut cunoștință și pentru care nu și-a dat acordul. De asemenea, având în vedere și dispozițiile art.138, alin.4 din Legea nr.85/2006 instanța de recurs putea să rețină că neparticipând la luarea deciziilor celuilalt administrator sunt apărat de răspunderea solidară.
2. Instanța de recurs nu a examinat motivul de recurs vizând responsabilitatea prevăzută de lege privind contabilitatea societăților comerciale.
În acest sens, sunt invocate dispozițiile art.10 din Legea contabilității nr.82/1991, republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității societăților comerciale revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective. Tot astfel, în art.10 alin.3 se prevede că contabilitatea poate fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări servicii în domeniul contabilității încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii membre.
În raport de aceste dispoziții, se arată că din actele dosarului, între care și din raportul de expertiză contabilă, rezultă că contabilitatea debitoarei - SRL a fost ținută de martora, pe baza unui contract de prestări servicii. Aceasta a declarat că recurentul nu a întocmit acte de administrare a societății falite, ci doar a creditat societatea cu diverse sume de bani, prin intermediul - SRL și - SRL și că doar pârâtul a întocmit acte de administrare și s-a ocupat de contabilitatea societății.
În aceste condiții, instanța de recurs putea reține că potrivit art.10 alin.1 și 3 din legea contabilității, răspunzători pentru ținerea contabilității erau administratorul care a întocmit acte de administrare și persoana care a ținut contabilitatea.
În aceste context, se mai susține și faptul că sunt nerelevante argumentele instanței de recurs care rețin că în cauză sunt aplicabile prevederile art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990, așa cum a fost modificat prin OUG nr.82/2007 potrivit căruia administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru exigența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere în condițiile în care din examinarea modificărilor aduse Legii nr.31/1990, prin OUG nr. 82/2007 rezultă că nu au fost aduse modificări art.73, alin.1, ci a fost introdus art.73 indice 1, care are un alt conținut.
3. În mod greșit instanța de recurs nu a examinat motivul invocat de recurent privind antrenarea răspunderii penale și patrimoniale a administratorului.
În acest sens, se invocă faptul că pârâtul, în calitate de administrator al - SRL a fost condamnat prin sentința penală nr.409/10.09.2006 a Tribunalului Dolj pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art.215, alin.4 Cod penal în dauna - COM SRL, fiind obligat să plătească acesteia suma de 1.042.279.230 lei, iar în dosarul de față recurentul contestator este obligat, în solidar cu acest administrator să plătească această sumă creditoarei - COM SRL deși nu a fost învinuit de săvârșirea vreunei infracțiuni. Această sumă provin din operațiuni comerciale fictive pentru care intimatul a emis două CEC - uri fără acoperire după data de 07.01.2004 când recurentul s-a retras din calitatea de administrator și asociat la - SRL.
Prin aceeași sentință penală pârâtul a fost condamnat și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.127, alin.5 din Legea nr.149/2004, pentru modificarea Legii nr.64/1995 constând în refuzul de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar a registrelor contabile ale debitoarei - SRL.
Mai mult,acesta prin ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost sancționat pentru neținerea contabilității în conformitate cu Legea nr.82/1991.
În aceste condiții, se apreciază că instanța de recurs nu s-a pronunțat în legătură cu această situație, în care răspunderea civilă este înlăturată în caz de intervenire a răspunderii penale a altei persoane în legătură cu aceleași fapte.
Pe temeiul art.318 teza I Cod pr.civilă se invocă faptul că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale.
În acest sens, se susține că, așa cum rezultă din rapoartele depuse la dosar de lichidatorul judiciar, din cele două rapoarte de expertiză contabilă judiciară ale experților și, din declarațiile martorilor, și -, recurentul contestator a figurat ca administrator al - SRL C în perioada 10.10.2002 - 07.01.2004. În toată această perioadă nu a efectuat acte de administrare.
Administrarea societății a fost făcută doar de către pârâtul recurent care a comis o serie de ilegalități în privința operațiunilor de încasări, de plăți, de însușire de bani și bunuri ale societății, neînregistrând documente contabile în evidența societății, a emis CEC - uri fără acoperire, așa cum rezultă din cele două rapoarte de expertiză contabilă. Datorită acestor erori materiale instanța de recurs a interpretat și aplicat greșit prevederile art.73 lit.c din Legea nr.31/1990 și cele ale art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, confirmând astfel sentința comercială nr.58/2008 a Tribunalului Craiova privind răspunderea solidară recurentului contestator cu intimatului.
Se apreciază că interpretarea corectă a acestor prevederi legale este aceea că administratorii răspund solidar doar dacă au efectuat acte de administrare, nu și în cazul în care unii administratori nu au efectuat acte de administrare.
În acest sens se susține a fi corectă interpretarea dată de Tribunalul Dolj prin sentința nr.90/15.02.2006, desființată în recurs pe motive vizând nulitatea raportului de expertiză contabilă ca urmare a necitării intimatului.
În concluzie, se apreciază că dacă instanța de recurs ar fi examinat cele trei motive menționate, în corelare cu cel vizând aplicabilitatea art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 și art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 ar fi putut trage concluzia că nu este antrenată răspunderea patrimonială a pârâtului contestator pentru plata unei părți din pasivul faliteiSC SRL C deoarece:
- recurentul nu a făcut acte de administrare a societății falite;
- dimpotrivă, prin intermediul - SRL și - SRL la care era administrator, a creditat - SRL C cu suma totală de 5.845.384.757 lei vechi, care nu este recuperată și cu care aceste societăți sunt înscrise la masa credală;
- pârâtul recurent a făcut acte de administrare prin care a adus societatea în stare de faliment;
- pentru a fi antrenată răspunderea solidară este necesar ca ambii administratori să fi făcut acte de administrare.
Examinând contestația în anulare de față se constată următoarele:
În ce privește acest al doilea motiv de contestație, fondat pe art.318 alin.1 teza I din Codul d e procedură civilă, respectiv când hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei erori materiale, se constată că se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, ca respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate ori alte erori asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Or, prin ceea ce se solicită de către contestator, respectiv constatarea dacă acesta, în perioada 10.10.2002 - 7.01.2004, a efectuat sau nu acte de administrare a societății debitoare, prin reexaminarea unor probe de la dosar, reprezintă o nouă judecată asupra acestei chestiuni de fond, ceea ce nu este admis. Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.
Nefiind dovedite în cauză, asemenea greșeli de fapt, relative la condițiile formale ale judecății, instanța va respinge cererea contestatorului de anulare a deciziei atacate, pentru acest motiv.
Cât privește celălalt motiv, fondat pe textul art.318 teza a II- a Cod pr.civilă, respectiv că instanța de recurs respingând recursul a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare se constată că aceasta a reținut săvârșirea de către contestator a faptei prevăzute de art.138 lit.d teza a II- a din Legea nr.85/2006, respectiv de a nu fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea, din interpretarea dispozițiilor art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990, potrivit cu care administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere precum și din dispozițiilor art.10 din legea contabilității nr.82/1991 potrivit cu care răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Cu alte cuvinte, instanța a dedus solidaritatea ambilor pârâți, deci și a contestatorului din textele legale indicate, texte care, într-adevăr, instituie în mod formal o atare solidaritate dată fiind calitatea acestora de administratori ai societății comerciale debitoare, responsabili de buna funcționare a acesteia în general, în baza mandatului legal și convențional pe care îl dețin.
Cu toate acestea, pe tot parcursul procesului, atât în prima instanță cât și în recurs contestatorul recurent a susținut că nu-i pot fi aplicate aceste dispoziții formale privitoare la solidaritatea răspunderii împreună cu celălalt administrator întrucât s-a dovedit în cauză că acesta din urmă a săvârșit o serie de neregularități privitoare la ținerea contabilității, sens în care a fost sancționat prin Ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova ceea ce înlătură solidaritatea prevăzută de textele legale menționate.
De asemenea, pe tot parcursul procesului contestatorul a susținut că celălalt administrator a fost condamnat pentru mai multe fapte penale în legătură cu administrarea societății debitoare inclusiv pentru nepunerea la dispoziția lichidatorului judiciar a registrelor contabile ale acesteia, ceea ce din nou este de natură înlătura răspunderea sa civilă și implicit solidaritatea formală prevăzută de aceleași dispoziții indicate de hotărârea primei instanțe și acceptate de către instanța de recurs.
În concluzie, prin motivele menționate și prin argumentele invocate recurentul contestator urmărește înlăturarea prezumției de răspundere instituită prin textele de lege menționate, invocând culpa exclusivă a celuilalt administrator al societății în săvârșirea faptelor imputate, demers perfect legal în contextul art.1082 cod civil prin care pârâtul se poate apăra de răspundere invocând o " cauză străină "în sensul acestui articol, respectiv fapta terței persoane.
Așa fiind, instanța de recurs era obligată să examineze pe fond, motivele invocate și să atribuie semnificația juridică necesară faptului că societatea a fost condusă în fapt doar de către celălalt administrator, că a sesizat unele neregularități în activitatea acestuia pentru care a sesizat autoritățile statului, care l-au sancționat inclusiv penal, pentru fapte în legătură cu conducerea și administrarea societății.
În acest context, eventuala dovedire a culpei exclusive a terțului ar fi condus pe cale de consecință, inclusiv la înlăturarea solidarității instituite prin textul art.73 lit.c din Legea nr.31/1990. reținut de către judecătorul sindic.
Sub un alt aspect, este adevărat că, așa cum s-a reținut, textul art.73 lit a - c reglementează unele cazuri particulare pentru care s-a impus necesitatea reglementării exprese a răspunderii solidare a administratorilor, acestora revenindu-le, de fapt, o obligație mai generală, aceea de a îndeplini strict îndatoririle pe care legea și actul constitutiv le impun. Neîndeplinirea acestor îndatoriri, atât a celor expres indicate în textul art.73 din lege clar și a celorlalte obligații în general apreciate, este de natură a declanșa acțiunea în răspundere împotriva administratorilor, la cererea adunării generale, conform art.155 din Legea nr.31/1991, aceștia acționând ca mandatari cu reprezentare, împuterniciții să încheie acte juridice în numele și pe seama societății, administratorii( ca de altfel și ceilalți membrii ai organelor de conducere) realizând, în același timp, gestiunea patrimoniului acesteia fiind astfel răspunzători atât pentru prejudiciile create prin actele încheiate cât și pentru cele ce provin din gestiunea lor sau, în anumite condiții, a celor care i-au precedat.
Potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și cele speciale prevăzute de această lege, dispoziții ce vor reprezenta cadrul legal de referință pentru examinarea aplicării sau nu a răspunderii acestora în acțiunile întreprinse potrivit art.155 155 din lege.
Astfel de acțiuni în răspundere constituie dreptul comun în materie de răspundere a membrilor organului de conducere, concluzie ce poate fi dedusă inclusiv din faptul că în textul alin.2 al art.73 din Legea nr.85/2006 este prevăzută posibilitatea promovării acțiunii în răspundere împotriva administratorilor și de către creditorii societății, textul cuprinde sancțiunea potrivit căreia aceștia o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, procedură reglementată în prezent în prezent de Legea nr.85/2006 aplicabilă în cauză potrivit art.152 din lege.
în cauză a procedurii insolvenței prevăzute de Legea nr.85/2006 cu privire la acțiunea în răspundere a administratorilor societăților comerciale, în calitatea lor de membrii ai organului de conducere, va atrage inclusiv aplicabilitatea dispozițiilor speciale ale acestei legi cu privire la condițiile răspunderii delictuale speciale pentru fapta proprie reglementate de art.138 din lege.
Spre deosebire de dreptul comun în materia răspunderii administratorilor societăților comerciale, fondată pe fapte săvârșite cu încălcarea art.72 din Legea nr.31/1990 mai sus indicat, în cazul răspunderii civile delictuale speciale reglementată de dispozițiile art.138 din lege, pe lângă faptul că fapta ilicită trebuie să rezulte din săvârșirea uneia dintre cele enumerate în mod expres și limitativ de art.138 alin.1 lit.a - g, aceste fapte trebuie să fi cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Se constată, din această perspectivă, că deși recurentul a invocat neîndeplinirea în persoana sa a acestor condiții, respectiv cele privitoare la faptele prevăzute de art.138 lit.a, b teza I și a II- a de la lit.d, precum și faptul că aceste fapte nu au fost cauza ajungerii societății debitoare în stare de insolvență, aceste aspecte nu au fost examinate pe fond, instanța de recurs mărginindu-se la unele deducții logice a săvârșirii faptei prevăzute de textul art.138 lit.d, teza a II - a, doar prin raportare la art.73 lit.c din Legea nr.31/1990, adică prin raportare la dreptul comun în materia răspunderii membrilor organului de conducere, ceea ce nu corespunde cu solicitările pârâtului recurent. Dacă se mai adaugă faptul că apreciind ca săvârșită această faptă, nu s-a făcut corelația necesară privitoare la raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, este evident că instanța de recurs nu a examinat recursul pârâtului din perspectiva condițiilor speciale ale răspunderii instituite de textul art.138 din Legea nr.85/2006 și care a constituit principala apărare a acestuia.
În același context, față de dispozițiile speciale ale art.138 din lege se impunea a se examina susținerile pârâtului privitoare la săvârșirea faptelor imputate celuilalt administrator și înlăturarea stării de solidaritate cu privire specială la alin.4 al acestui articol și care reglementează două cauze exoneratoare de răspundere distincte, având ca efect înlăturarea răspunderii civile delictuale în cazul pluralității membrilor organului de conducere.
În concluzie, verificarea răspunderii pârâtului pe temeiul art.138 alin.1 lit. a, b,d din Legea nr.85/2006 numai din perspectiva condițiilor generale ale răspunderii solidare a membrilor organului de conducere al societăților instituită prin textul art.73 lit.c prin raportare la art.72 din Legea nr.31/1990 și art.10 din Legea nr.82/1991 fără a avea în vedere motivele și argumentele pârâtului recurent privitoare la condițiile speciale ale răspunderii instituite prin textul art.138 din lege și fără examinarea motivelor privitoare la înlăturarea vinovăției sale în contextul art.1082 Cod civil din cauza faptelor ilicite săvârșite de către celălalt administrator în organizarea și conducerea societății, constituie o nepronunțare a instanței de recurs asupra unor motive care ar fi condus la modificarea soluției pronunțate în recurs. Așa fiind, în temeiul art. art.318 alin.1 teza a II - a Cod pr.civilă se va dispune anularea deciziei nr.655/2008 pronunțată în recurs urmând a se proceda la rejudecarea acesteia prin prisma celor mai sus menționate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de pârâtul împotriva deciziei nr.655/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.
Dispune anularea deciziei și stabilește termen pentru soluționarea recursului pentru data de 3.04.2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact./03.03.2009
Ex.- 2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
Către,
TRIBUNALUL DOLJ
În vederea soluționării dosarului cu numărul de mai sus, privind litigiul dintre pârâții recurenți și în contradictoriu cu intimații - COM SRL C,având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, vă rugăm ca pentru termenul de judecată stabilit pentru data de 3 aprilie 2009 să ne trimiteți dosarul nr- privind pe debitoarea - SRL.
Președinte, Grefier,
- - - -
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie
