Contestație (art.31 și urm. 137/2002). Decizia 432/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 432/2009
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Noșlăcan
JUDECĂTOR 2: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 3: Marius Irimie
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții și împotriva sentinței nr.58/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 8 mai 2009 prin care s-a dispus amânarea pronunțării, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
Constată că prin Decizia nr.159/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- s-a admis contestația în anulare formulată de pârâtul împotriva Deciziei nr.655/2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a constatat nul recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței nr.58/1.02.2004 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- și s-a respins recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de către pârâtul; s-a anulat decizia și s-a dispus rejudecarea recursului împotriva sentinței judecătorului sindic.
În rejudecare, se constată că prin sentința nr.58/1.02.2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Doljs -a dispus, la cererea creditorilor din dosar nr- privind pe debitoarea SC SRL C aflată în procedura insolvenței reglementată de Legea nr.64/1995, obligarea pârâților și să plătească, în solidar, pasivul neacoperit al debitoarei.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul sindic a reținut că pârâții au avut calitatea de administratori sociali ai SC SRL în perioada 10.10.2002 - 7.01.2004, iar din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că pentru perioada 2002 - 2003 societatea nu a avut contabilitate analitică, a înregistrat eronat încasări și plăți, în numerar și în virament, vânzări de mărfuri fără documente, nu a înregistrat veniturile realizate. Procedând astfel SC SRL a fost prejudiciată, au fost diminuate obligațiile sale fiscale la impozitul pe profit și TVA.
S-a mai reținut, în conformitate cu același raport de expertiză efectuat în cauză, că nu s-a ținut corect nici contabilitatea clienților, furnizorilor și debitorilor, toate aceste neregularități fiind de natură a conduce societatea la starea de insolvență constatată în prezenta procedură.
S-a apreciat, că deși pârâtul nu a săvârșit, în fapt, acte de administrare a societății,această atitudine nu este relevantă în condițiile răspunderii solidare a administratorilor societății comerciale reglementată ca atare de dispozițiile art. 72, 73 lit.e, 75,76,77 alin.1, 79 raportat la art.197 din Legea nr.31/1990.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții și.
În ce privește pe pârâtul, se constată că deși legal citat ( fila 70 din dosar), acesta nu a motivat recursul.
În recursul său pârâtul solicită înlăturarea obligării sale de la plata pasivului nerecuperat în solidar cu pârâtul, menținerea obligării la plata pasivului doar pentru acest din urmă pârât, constatarea nulității recursului aceluiași pârât și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea contestației în anulare și a recursului.
În motivarea recursului său arată că în toată perioada în care a deținut funcția de administrator al societății debitoare ( 10.05.2002 - 7.01.2004) nu a executat în mod efectiv, acte de administrare a societății debitoare, activitatea societății fiind derulată exclusiv sub conducerea celuilalt administrator, respectiv pârâtul.
Pe timpul conducerii activității în aceste condiții, pârâtul a săvârșit o serie de ilegalități, sub forma efectuării cu știință de înregistrări inexacte precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, fapte pentru care acesta a fost sancționat cu amendă administrativă prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova nr.4532/P/2004, fiind scos de sub urmărire penală prin rezoluția aceleiași ordonanțe.
Tot astfel, prin sentința penală nr.409/10.07.2006 a Tribunalului Dolj pârâtul a fost condamnat pentru emiterea de cecuri fără acoperire în anul 2004 după care nu a mai ținut contabilitatea societății.
Pe de altă parte, se susține aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor relative la răspunderea solidară a administratorilor unei societăți comerciale în condițiile în care actul constitutiv al societății nu dispune că administratorii să lucreze împreună, astfel încât orice decizie putea să fie luată de către oricare dintre administratori, care, în fapt au fost luate doar de către pârâtul.
În aceste condiții, se apreciază că prima instanță trebuia să facă aplicarea art.1082 cod civil și să susțină culpa exclusivă a pârâtului pentru asigurarea societății în stare de insolvabilitate și prin urmare, să dispună doar atragerea răspunderii acestuia pentru plata pasivului, concluzie la care s-a ajuns, de altfel, prin sentința pronunțată în acest dosar în primul ciclu procesual când, prin sentința nr.90/15.02.2006 Tribunalul Dolja admis acțiunea creditorilor față de pârâtul ( această sentință fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nelegala citare a pârâtului la efectuarea expertizei de către expertul ).
Se mai învederează că inclusiv raportul de expertiză efectuat în cauză a reținut că pârâtul nu a participat la conducerea efectivă a societății debitoare iar pe de altă parte acesta, în calitate de administrator al SC SRL și asociat la SC SRL a ajutat activitatea debitoarei, plătind, cu titlu de avans, mărfuri în sumă de peste 17 miliarde lei ( vechi) din care mai are de încasat suma de 5.360.196.345 lei ( vechi) ( SC SRL ) și 447.188.412 lei ( vechi) ( SC SRL ) cu care s-a înscris la masa credală. În aceste condiții, se apreciază că ar fi ilogic a se considera că a urmărit falimentarea societății debitoare în condițiile în care societățile de care era interesat avea de recuperat asemenea sume, considerabile, de bani.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din perspectiva motivelor invocate de recurent astfel cum acestea au fost întregite, concretizate și dezvoltate, prin decizia nr.159/2009 a Curții de APEL ALBA IULIA prin care s-a admis contestația în anulare împotriva deciziei nr.655/2008 a Curții de Apel Craiova se constată următoarele:
Cu privire la recursul declarat de pârâtul, se va constata, în temeiul art.306 Cod pr.civilă, nulitatea acestuia în condițiile în care deși legal citat acesta nu și- motivat recursul.
Cât privește recursul declarat de pârâtul se constată următoarele:
Răspunderea reglementată de prevederile art.137 din Legea nr.64/1995 republicată pe temeiul căreia s-a solicitat atragerea răspunderii pârâților pentru plata pasivului neacoperit al debitoarei SC SRL C este o răspundere menită să asigure acoperirea pasivului debitoarei, în situația în care, prin vânzarea activelor acesteia, nu sunt recuperate toate creanțele stabilite în cauză, potrivit legii.
Dispozițiile art.137 din lege reglementează, în mod limitativ ( lit. a - g), câteva cazuri în care membrii organului de conducere ai persoanei juridice ajunse în stare de insolvență sau orice altă persoană care a cauzat această stare, pot fi obligați să suporte o parte a pasivului debitorului insolvent, dacă prin activitatea lor au contribuit la provocarea insuficienței fondurilor bănești disponibile ale debitorului.
Așa fiind, această răspundere a membrilor organului de conducere este o răspundere delictuală, dar în același timp specială, deoarece ea împrumută doar unele elemente ale răspunderii delictuale de drept comun și se deosebește esențial de acesta din urmă prin aceea că ea intervine nu pentru săvârșirea oricărei fapte ilicite, ci numai dacă au fost săvârșite faptele ilicite expres și limitativ prevăzute de dispozițiile alin.1 lit.a - g din lege.
În acest context, nu pot fi reținute, pentru a întemeia răspunderea pârâților (în speță, al pârâtului ) pe temeiul art.137 din Legea nr.64/1995, dispozițiile art.72 și urm. din Legea nr.31/1990 republicată privitoare la mandat, și la răspunderea pe acest temei a administratorilor societăților comerciale, această răspundere fiind una de drept comun, care excede cadrului instituit de art.137 din Legea nr.64/1995, menționat.
Sub un alt aspect, textul art.137 alin.1 din lege reglementează o răspundere delictuală subiectivă, situație în care pentru a fi antrenată răspunderea civilă specială a membrilor organului de conducere este necesar a se face și dovada vinovăție acestora pe temeiul art.998 și 999 Cod civil, în acord cu dezlegările date acestei instituții de literatură și practică judiciară relevantă în materie.
Rezultă, în acest sens, din textul art.137 alin.1 lit. a - g că vinovăția poate îmbrăca atât forma intenției cât și a culpei, care, evident, trebuie să fi existat la momentul săvârșirii faptei.
Cu toate acestea, cu privire la unele din faptele prevăzute în textul legii, se impune săvârșirea lor cu intenție și nu din culpă. Este cazul tocmai al faptelor imputate pârâților pe temeiul art.137 lit. a, c, d, e și g din legea nr.64/1995 republicată, sens în care se impunea, ca pentru fiecare din ele, să se producă dovezi din care să rezulte că făptuitorul, prin fraudarea unor dispoziții legale a urmărit și acceptat ajungerea societății în stare de insolvență urmărind în același timp satisfacerea exclusivă a unor interese personale, ale sale ori ale altor persoane, ceea ce în cauză nu s-a dovedit. Simplul fapt că în perioada în care recurentul a exercitat, în drept funcția de administrator al societății debitoare, întrucât așa cum s-a reținut de altfel chiar de către prima instanță, recurentul nu a exercitat acte de administrare efectivă a societăți, s-au săvârșit unele neregularități în activitatea contabilă și de administrare a societății, nu este suficient pentru atragerea răspunderii civile a acestuia în temeiul textului de lege indicate. Acesta cu atât mai mult cu cât s-a dovedit în cauză că singur pârâtul a săvârșit cu intenție, prin fraudarea unor dispoziții legale aplicabile, fapte ilicite de natură penală, urmărind realizarea unor interese personale în detrimentul societății.
Toate aceste aspecte constituie o cauză de înlăturare a solidarității răspunderii civile, în temeiul art.1082 Cod civil, pe care judecătorul sindic era obligat să le observe și să le aplice în consecință.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, pentru a se reține răspunderea patrimonială solidară a pârâților era necesar a se constata că aceștia au lucrat împreună la administrarea societății, înțelegând prin aceasta că au luat deciziile de comun acord în cadrul sau în afara cadrului organizațional al structurilor de conducere și administrare a societății. Inclusiv din textul art.138 alin.4 din Legea nr.85/2006 rezultă că persoanele în cauză ( aflate în situație de răspundere solidară pentru caz de pluralitate de făptuitori) se pot apăra de solidaritate dacă"în organele colegiale de răspundere ale persoanei juridice s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvența sau au lipsit la luare deciziilor care au cauzat insolvența și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii " ( deși inaplicabil în cauză la momentul săvârșirii faptelor imputate, textul art.138 alin.4 din legea nr.85/2006 este aplicabil la momentul soluționării răspunderii, ca moment ulterior săvârșirii acestora ).
În aceste condiții, în care nu s-a putut reține că cei doi pârâți au lucrat în comun la conducerea societății, pe baza unor decizii luate de comun acord, în afara ori în cadrul legal constituit pentru luarea acestora de Legea nr.31/1990, judecătorul sindic trebuia să facă aplicarea acestor dispoziții legale și să constate un caz de exonerare de la răspunderea solidară a pârâtului iar pe bază de consecință să dispună respingerea împotriva sa a acțiunii reclamanților creditori, rămânând a fi obligat la plata pasivului nerecuperat singurul pârât.
Neprocedând astfel, judecătorul sindic a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică ce urmează a fi modificată în sensul celor menționate, în prezentul recurs, în temeiul art.312 Cod pr.civilă.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței nr.58/2008 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Dolj.
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că
Respinge cererile creditoarelor SC" Com " SRL C, SC"" SA C, SC " "SRL C și SC " " SA I de obligare a pârâtului la plata pasivului neacoperit al debitoarei SC " " SRL
Menține sentința cu privire la obligarea pârâtului să plătească pasivul neacoperit al debitoarei conform tabelului definitiv consolidat al creanței de la data închiderii procedurii.
Obligă creditorii să plătească recurentului suma de 4.760 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.2 ex./25.05.2009
Jud. fond
Președinte:Mircea NoșlăcanJudecători:Mircea Noșlăcan, Nicolae Durbacă, Marius Irimie
