Contestație (art.31 și urm. 137/2002). Decizia 75/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

Decizia nr. 75 / Ap Dosar nr-

Ședința publică din 30 iunie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție

- - - - - judecător

- - - grefier

Pe rol se află constatarea din oficiu a perimării apelului declarat de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B - pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILII MIJLOCII împotriva sentinței civile nr. 3874/C din 4 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cele două strigări ale cauzei, s-a constatat lipsa apelantei contestatoare Direcția Generală a Finanțelor Publice B și a intimatei "" Făgăraș - reprezentată în cauză prin lichidator judiciar ""

Procedura legal îndeplinită.

Prezenta cauză a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru constatarea perimării.

Instanța ia act că părțile în litigiu au fost citate cu mențiunea de a-și exprima opinia asupra excepției perimării, în raport de dispozițiile art.248 alin.3 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 3874/ din 4 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, a fost respinsă contestația formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B în contradictoriu cu ""

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea, solicitând schimbarea în tot a acesteia și admiterea contestației formulate. În motivarea apelului s-a precizat din ce se compune creanța a cărei înscriere o solicită, arătându-se totodată că susținerile referitoare la creanță se raportează la o perioadă anterioară declarării procedurii de lichidare și nu la o perioadă ulterioară. Instanța de fond nu a luat în considerare faptul că lichidarea societății a fost declarată la data de 17 august 2007. Diferența dintre creanța înscrisă și acceptată de către lichidator în tabelul de creanțe și creanța solicitată de contestatoare a fi trecută în tabelul de creanțe reprezintă obligațiile declarate de societate la data de 25 august 2007, obligații aferente lunii iulie 2007 și accesoriile calculate până la data declarării lichidării, conform Legii nr.137/2002.

Prin încheierea de ședință din 17 aprilie 2008 prezenta instanță a dispus - în temeiul art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă -, suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea recursului declarat de B împotriva încheierii nr.872/29 ianuarie 2008 pronunțate de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, ce face obiectul dosarului nr- al Curții de APEL BRAȘOV.

Dosarul sus-menționat a fost soluționat irevocabil prin decizia nr. 13/R/CC din 19.06.2008, prin care a fost respins recursul declarat de creditoarea B împotriva încheierii nr. 872/29.01.2008 pronunțate de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Brașov.

Potrivit art.248 alin.3 Cod procedură civilă, în materie comercială orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni.

Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie, putând să fie invocată și de instanță din oficiu în baza art. 252 Cod procedură civilă.

În speță, apelul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, acest lucru datorându-se culpei părților.

Prin adresa nr.29292/19.06.2009 aflată la fila 38 din dosar, contestatoarea B solicită instanței să constate, în temeiul art.248 alin.3 Cod procedură civilă, perimarea prezentei cauze.

La rândul său "", fostul lichidator al "", este de acord cu constatarea perimării apelului dedus judecății.

Neintervenind o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare și neexistând o cauză de stingere a procesului, prevăzută de o normă specială, urmează să se constate perimarea recursului.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Constată perimarea apelului declarat de către apelanta - contestatoare Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile cu nr. 3874/C/04.12.2007 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ - pronunțată în dosarul cu nr- al aceleiași instanțe.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 30.06.2009.

Președinte JUDECĂTOR 2: Alina Gabriela Stoian

- - - - -

Grefier

-

Red. GC/ 1.07.2009

Dact.LD/7.07.2009/ 4 ex.

Jud.fond

Președinte:Gabriela Comșa
Judecători:Gabriela Comșa, Alina Gabriela Stoian, Liliana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contestație (art.31 și urm. 137/2002). Decizia 75/2009. Curtea de Apel Brasov