Contestație la titlu. Decizia 1169/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 1169/R-COM

Ședința publică din 11 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gina Achim judecător

- -, judecător

- -, judecător

- -, grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.634/F din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în Pitești, str. --.D,.4, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 4 2009, fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pronunțarea asupra recursului s-a amânat pentru astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

La data de 04.06.2005, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Aac hemat în judecată pe pârâtul, pentru a se dispune antrenarea răspunderii personale, întrucât se face vinovat de ajungerea debitoarei SC " SERV" SRL în stare de insolvență și pentru a se institui sechestru asigurător asupra bunurilor acestuia.

În motivare, reclamanta susține că, prin Sentința nr.127/F/2005, s-a dispus începerea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei și că pârâtul, în calitate de administrator, se face vinovat de ajungerea acesteia în stare de insolvență, prin aceea că, a dispus în interes personal continuarea activității societății, ce a dus în mod vădit societatea la încetarea de plăți.

Prin Sentința nr.634/F/22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost respinsă acțiunea formulată de creditoare.

Pentru a hotărî astfel, în considerente a reținut, următoarele:

A constatat că, prin cererea înregistrată la data de 7.01.2005, creditoarea Aas olicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului pentru debitorul SC " SERV" SRL, deoarece nu i-a achitat o creanță certă, lichidă și exigibilă, în sumă de 885.700.148 lei.

Prin Sentința 127/F/77.02.2005, pronunțată de Tribunalului Comercial Argeș, a fost admisă cererea creditorului și s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare a debitorului.

S-a reținut și raportul administratorului judiciar, în conformitate cu art.56 pr.civ. din care rezultă că, din data de 30.06.2002, debitorul nu a mai depus rapoarte asupra activității sale.

S-a reținut că, debitorul, nu a depus declarații de impozite și taxe în perioada 1.01.2003-21.05.2004, deși a desfășurat activitate comercială în valoare de 1.557.000.000 lei, fără TVA, la care s-a calculat un impozit pe profit de 389.250.000 lei, dobânzi de 50.680.350 lei și penalități de 15.570.000 lei.

Deoarece nu s-a întocmit plan de reorganizare, s-a solicitat de administratorul judiciar și creditor trecerea la procedura falimentului.

S-a constatat că sunt îndeplinite condițiile intrării în faliment a debitorului SC " SERV" SRL, potrivit art.106, alin.1 lit.a din Legea 64/1995-republicată, ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor, s-a admis cererea și s-a dispus intrarea în faliment a debitorului.

Împotriva acestei soluții, reclamanta a formulat recurs în termen legal, fiind invocate critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr.civilă, sub următoarele aspecte:

- instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art.237 din vechea lege a falimentului, în sensul că, a exonerat pe intimat de la obligația de a răspunde față de debitoare, deși acesta a fost asociat, iar în această calitate, avea obligația de organ de supraveghere a bunului mers al societății.

Starea de insolvență a societății, s-a datorat și inactivității intimatului, acesta așteptând în pasivitate ca debitoarea să acumuleze datorii de peste un miliard de lei vechi la bugetul statului.

În raportul întocmit de administratorul judiciar, pe baza situației financiar - contabile a societății debitoare, reprezentată și de pârât, rezultă o lipsă totală de interes din partea acestora, în achitarea creanțelor către bugetul de stat, pe toată perioada existenței societății.

Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la disp. Art.3041Cod pr.civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nefondat, după cum se va explicita în considerentele ce vor urma.

Astfel, din probele administrate în cauză, a rezultat că, intimatul a îndeplinit numai calitatea de acționar și nu a semnat nici un act care să angajeze societatea.

De asemenea, nu s-a probat care este culpa sa ce a generat ca societatea să ajungă în stare de insolvență, ce fapte a săvârșit, în mod concret.

Lipsa de pasivitate a acestuia, în privința desfășurării activității societății, nu este sancționată de legiuitor, iar din atribuțiile acestuia, nu a rezultat, că avea obligația să supravegheze mersul societății și să ia măsuri, în cazul în care ar constata deficiențe. Instanța, nu poate dispune obligației de plată în sarcina intimatului, câtă vreme se insinuiază doar lipsa de interes sau absența a unor veleități de manager.

Creditoarea, trebuia să solicite antrenarea răspunderii personale a persoanelor care într-adevăr sunt vinovate pentru ajungerea societății în stare de faliment și pentru fapte concrete, probate.

Față de cele menționate, se va constata că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr.634/F din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în Pitești, str. --.D,.4, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 2009, la Curtea de Apel Oitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu

- - -

Grefier,

-

Red.

TC/4 ex.

12.11.2009

Președinte:Gina Achim
Judecători:Gina Achim, Andreea Tabacu, Constantina Duțescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contestație la titlu. Decizia 1169/2009. Curtea de Apel Pitesti