Excludere asociat. Decizia 155/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 155/COM
Ședința publică din data de 8 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim
Grefier - - -
S-a luat în examinare apelul comercial formulat de apelantul pârât - domiciliat în,-, -.B,.30, județul, împotriva Sentinței civile nr. 296/COM/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- (nr. în format vechi 7746/ com/2006), în contradictoriu cu intimații reclamanți - cu domiciliul ales la sediul SC SRL din,-,.18 SUD,.A,.7, județ șiSC SRL- cu sediul în,-,. 18 SUD,.A,.7, județ C -prin administrator judiciar- cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect excludere asociat.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde apelantul pârât reprezentat prin avocat G în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar (fila 23), intimatul reclamant, personal și asistat de în baza împuternicirii avocațiale aflată în dosar (fila 8), lipsind intimata reclamantă SC SRL prin administrator judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termenul legal, motivat și timbrat cu 20 lei taxa judiciară de timbru, conform chitanței -/25.06.2008 și timbru judiciar de 0,50 lei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul evidențiază obiectul litigiului,modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, stadiul procesual. Învederează că la dosarul cauzei administratorul judiciar al intimatei reclamante SC SRL a depus precizări și înscrisuri în sprijinul susținerilor sale - în 3 exemplare.
Avocat învederează instanței că nu reprezintă și pe SC SRL, întrucât societatea în insolvență nu are disponibilități pentru a încheia contract de asistență juridică, astfel cum a precizat și administratorul judiciar în precizările depuse la dosar.
Curtea comunică părților prezente, prin apărători, câte o copie a precizărilor formulate de administratorul judiciar al SC SRL.
Întrebați fiind, avocatul apelantului pârât și cel al intimatului reclamant arată că înțeleg să nu solicite un nou termen de judecată pentru a lua cunoștință conținutul înscrisurilor comunicate astăzi de instanță.
Totodată, precizează că nu mai au cereri prealabile de formulat, probe de administrat, solicitând cuvântul pentru dezbateri.
Curtea, luând act că nu sunt cereri prealabile de depus, probe de administrat, declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelului.
Avocat G, având cuvântul pentru apelantul pârât; învederează că la instanța de fond a depus un set de înscrisuri, respectiv:declarație întocmită de intimatul privind obligațiile fiscale ale societății din care rezultă că societatea nu mai desfășura activitate începând cu anul 2007, adresa nr.1286/2007 emisă de din care reiese că s-au indisponibilizat conturile societății până la concurența sumei de 64058 lei, adresa 4142/2007 emisă de Primăria din care rezultă că societatea nu are bunuri urmăribile, adresa nr. 709/2007 emisă de din care reiese că SC SRL nu are disponibil în cont. A depus aceste înscrisuri pentru a dovedi lipsa interesului legitim al reclamantului de a-l exclude pe pârât dintr-o societate care nu mai are activitate, nu mai are bunuri urmăribile și care are debite neachitate.
Solicită admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa de interes legitim.
Pe fondul cauzei, critică hotărârea primei instanțe și pe aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 222 lit.d din Legea nr.31/1990 considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de acest text de lege.
Critică sentința prin care s-a admis acțiunea reclamantului deși nu a fost dovedită intenția apelantului pârât de a frauda. În considerentele sentinței apelate, frauda este prezumată, deși conform legii ea trebuia dovedită. Neglijența și inabilitatea în afaceri nu poate fi considerată fraudă cât timp acestor fapte le lipsește elementul volițional pentru a fi calificate ca fapte de înșelăciune.
Depune practică judiciară.
Și expertul în raportul de expertiză contabilă întocmit a concluzionat că paguba produsă societății nu reprezintă fraudă.
De altfel, la instanța de fond nici nu s-a invocat frauda de intimatul reclamant, ci doar paguba produsă.
Mai arată apărătorul apelantului pârât că intimatul reclamant este cel ce este asociat administrator al societății și acționar la două societăți, ambele cu obiect de activitate comercializare materiale de construcții, astfel că acesta se face vinovat de concurență neloială.
Nu a solicitat refacerea expertizei, deși are unele obiecțiuni la raportul de expertiză, întrucât, în acest raport, la pct.4, expertul concluzionează că nu este vorba de fraudă.
Pentru cele arătate, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii pentru lipsă de interes legitim.
În subsidiar, admiterea apelului și respingerea acțiunii ca nefondată.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul reclamant, pune concluzii de respingere a apelului formulat și menținerea sentinței apelate ca legală și temeinică.
Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de reclamant, solicită respingerea excepției și a motivului de apel ce vizează această excepție, ca nefondate.
Învederează că art. 222 lit d din Legea nr. 31/1990 are două teze:
oate fi exclus din societate asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora. Consideră că ambele teze sunt incidente în speță, va detalia când va analiza apelul pe fond.
Orice asociat poate cere excluderea altui asociat din societate,deci are interes.
Învederează că SRL avea debite restante în anul 2007 cca 7 mil lei în condițiile în care la data venirii în societate ca asociat, societatea nu avea debite restante.
SRL se află în procedura insolvenței, și întrucât există o acțiune în dizolvarea societății, fiecare asociat urmează să răspundă cu averea sa pentru partea ce-i incumbă. Și pe acest aspect e dovedit interesul legitim al intimaților reclamanți.
Solicită respingea apelului ca nefondat și cu privire la fondul cauzei.
care are calitatea de administrator, astfel că instanța de fond a făcut aplicarea corectă a disp. art.222 din legea nr.31/1990 și a admis acțiunea reclamanților.
În susținerea fraudei în prima instanță a invocat împrejurarea, depunând dovezi în acest sens, că apelantul pârât a ridicat sume de bani din vânzarea materialelor și din conturile societăți, folosindu-se de semnătura proprie și de ștampilă, folosind în interes personal de sumele extrase din bugetul societății; că s-a folosit de propria semnătură și ștampila societății pentru a încheia contracte de muncă pentru sine însuși în vederea obținerii de credite de la bănci pe care le-a folosit în scop personal.
A blocat contul societății pentru a obține drepturile salariale.
După un șir de răspunsuri la interogatoriu, în care a răspuns negativ la întrebările lui, apelantul s-a obligat în fața instanței de fond să depună înscrisuri în sprijinul susținerilor sale, însă nici până în prezent nu a depus înscrisurile.
Pentru considerentele expuse oral și dezvoltate pe cale întâmpinării solicită respingerea apelului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul apelantului pârât, în replică învederează că are de ridicat drepturi bănești în sumă de 45 mil. lei.
În ce privește așa zisa fraudă a apelantului pârât, întreabă de ce societatea are debite restante de 700 mil. lei, dacă apelantul pârât a sustras 95 mil. lei ROL.
Instanța declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
URTEA
Asupra apelului comercial d e față;
Din actele și lucrările dosarului constată;
Prin Sentința civilă nr. 296/COM din 06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis acțiunea reclamanților și s-a dispus excluderea asociatului pârât din SC SRL, cu consecința continuării activității societății de către reclamantul în calitate de asociat unic, fiind obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 839 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța - Secția comercială, reclamantul în nume propriu și ca reprezentant legal al SC SRL, în contradictoriu cu pârâtul a solicitat ca prin hotărârea judecătorească să se dispună excluderea asociatului pârât din SC SRL cu consecința continuării societății cu asociat unic, precum și obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, a relevat reclamantul că la data de 30 noiembrie 2004 fost modificat actul constitutiv al societății prin act adițional, fiind cooptat în societate domnul. Urmare a cooptării și cesionării părților sociale, pârâtul a devenit asociat al societății comerciale cu un număr de 50 părți sociale, participarea la profit fiind de 50%.
Cu aceeași ocazie, a fost încheiat și un contract de asociere în participațiune potrivit căruia reclamantul se obliga să pună la dispoziția societății toate bunurile achiziționate în vederea fabricării varului pastă de tip varcol, iar pârâtul se obliga să depună în casieria societății sumele stabilite în vederea deschiderii unui nou punct de lucru, să dezvolte afacerea producerii varului și să creeze mediul necesar pentru dezvoltarea activităților de prestații și a altor activități stabilite ulterior.
Conform art.3 din același contract, ambele părți aveau obligația de a sprijini asociația în vederea încheierii și derulării contractelor de aprovizionare, desfacere și servicii cu terțe persoane din țară, iar împărțirea rezultatelor financiare urma să se facă lunar proporțional cu cota fiecăruia.
Același contract prevedea faptul că asocierea încetează ca urmare a neînțelegerii sau executării defectuoase a clauzelor din contract.
În opinia reclamantului, pârâtul s-a implicat doar câteva luni până în anul 2005 în conducerea societății, amânând de fiecare dată îndeplinirea propriilor obligații asumate.
În paralel, pasivitatea pârâtului s-a manifestat și prin neîndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau în calitate de asociat al SC SRL.
S-a mai susținut că în raport de această conduită a pârâtului, activitatea societății comerciale a fost paralizată, în contextul în care deciziile importante nu ar fi luate în absența acordului tuturor asociaților.
De altfel, relevă că a efectuat diverse demersuri în a-l contacta pe acesta, procedând la convocarea sa, demersuri eșuate.
De asemenea, nu lipsit de importanță e și faptul că o parte din actele societății comerciale sunt în posesia acestuia, precum și un chitanțier și o ștampilă aspecte care perturbă activitatea normală a societății comerciale.
Un alt motiv îl constituie faptul că același pârât a încheiat cu societatea un contract de muncă, procedând la semnarea acestuia atât în cele de angajat cât și angajator.
cele enunțate mai sus, reclamantul a opinat că se impune excluderea asociatului din societateîn temeiul dispozițiilor art.222 pct.d din Legea nr.31/1990pentru atitudinea asociatului administrator de a se servi de semnătura socială și de capitalul social în folosul lui și al altora, provocând fraude societății.
, în referire la existența fraudei în dauna societății, reclamantul a evidențiat că toate sumele de bani ca urmare a vânzării varului nu au fost depuse în casierie. Tot astfel, cu titlu de exemplu, retragerea unor sume de bani din contul societății fără a avea vreo justificare legală, parte din bunurile societății ridicate de către pârât care nu au fost predate societății, aceasta din urmă fiind nevoită să procedeze la achitarea prețului.
Potrivit art.222 alin.1 lit.d corelat cu dispozițiile art.75-82 din Legea nr.31/1990 poate fi exclus dintr-o societate de persoane asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau care se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Această situație de excludere privește numai pe asociații care au și calitatea de administrator și care, în exercitarea atribuțiilor lor sau în legătură cu acestea au comis o fraudă în dauna societății sau au folosit capitalul societății sau semnătura socială în mod abuziv ori neîndreptățit, în folosul lor sau a altora. acestei situații implică încălcarea de asociații administratori, cu vinovăție, a interdicțiilor legale sau statutare care le impun să lucreze în interesul societății și să manifeste diligențe, independență și probitate în exercitarea atribuțiilor lor.
Potrivit raportului de expertiză instrumentat în cauză, s-a constatat că pârâtul administrator nu a putut justifica cu documente legale suma de 9.500 lei ridicată de acesta din trezoreria societății, deși a susținut că are probe în acest sens. Ori, această conduită echivalează cu o acțiune frauduloasă săvârșită în detrimentul societății comerciale.
Atât timp cât folosirea capitalului, a bunurilor sau a creditului societății cu încălcarea actului dispozitiv atrage răspunderea asociatului, acesta fiind obligat să transfere societății beneficiile ce au rezultat din operațiunile astfel realizate, încălcarea dispozițiilor art.80 din constituie și o cauză de excludere, nejustificarea sumei de 9.500 lei putând constitui prin ea însăși cauză suficientă de sancționare.
societății este evidentă atât timp cât s-a produs în sfera gestiunii interne, iar pârâtul în raport de dubla sa calitate (asociat-administrator) era obligat să-și exercite drepturile cu bună credință și nu în dauna societății.
Tot astfel, nu lipsit de relevanță e și statuarea raportului de expertiză care arată că la data cooptării pârâtului societatea comercială nu avea restanțe bugetare, ulterior fiind înregistrate aceste creanțe, ori această împrejurare se circumscrie tezei art.222 lit.d din Legea nr.31/1990.
Și poziția procesuală a pârâtului atât pe parcursul soluționării cauzei, cât și în cadrul răspunsului la interogatoriu a determinat admiterea acțiunii atât timp cât, deși a avut la îndemână mijloace adecvate de a răsturna prezumția de vinovăție, s-a limitat în a face simple susțineri fără fundament probator.
De altfel, aceeași conduită a pârâtului (absența de la sediul societății) a determinat blocaje în activitatea normală a societății, tocmai datorită neîntrunirii votului asociaților.
Și proba cu înscrisuri administrată de către reclamant demonstrează încă o dată că măsura excluderii pârâtului are caracter justificat, atât timp cât societatea comercială SC SRL a fost notificată asupra neexecutării obligațiilor contractuale asumate (adresa emisă de SC care atestă existența unei creanțe rezultată din contravaloarea unor materiale livrate).
Reținând că sunt probate suficiente elemente pentru a determina excluderea, prima instanță a admis acțiunea reclamanților și a dispus excluderea asociatului pârât din cadrul societății comerciale SC SRL.
Fiind dispusă excluderea asociatului din cadrul societății, societatea comercială urmează a-și continua activitatea cu asociat unic, în persoana reclamantului, dată fiind revocare implicită din calitatea de administrator a pârâtului.
Împotriva acestei sentinței, în termen legal a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Înscrisurile depuse de apelant la prima instanță au reliefat că societatea nu mai funcționa din 01.01.2007, are contul bancar indisponibilizat și nu deține bunuri urmăribile, astfel că nu există interesul de a fi solicitată excluderea sa din cadrul acestei persoane juridice.
A mai susținut apelantul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 222, lit. d din Legea nr. 31/1990, în sensul că acest text de lege se aplică doar asociatului administrator și numai în ipoteza producerii unei fraude, ori apelantul pârât era asociat investitor iar frauda nu a fost dovedită.
De altfel, se arată în motivele de apel că expertiza efectuată la prima instanță a reținut că există o pagubă cauzată societății, însă nu s-a probat producerea sa prin fraudă, iar din acest punct de vedere nu se impune refacerea expertizei, în ciuda faptului că se apreciază a fi lovit de nulitate raportul de expertiză, conform susținerilor apelantului pârât.
Un ultim motiv de apel invocat în cauză îl reprezintă împrejurarea că intimatul reclamant este asociat și administrator la două societăți care au în obiectul lor de activitate comercializarea de materiale de construcții, ceea ce reprezintă o concurență neloială față de pârât și de SC SRL.
În drept nu a fost indicat temeiul juridic al cererii de apel.
Legal citată, societatea pârâtă, prin practicianul în insolvență, a lăsat la aprecierea instanței soluționarea apelului în cauză.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că în mod corect a reținut instanța de fond că pârâtul administrator nu a putut justifica suma de 9500 RON ridicată de acesta din casieria societății, iar vinovăția sa se desprinde atât din atitudinea și actele săvârșite pe perioada asocierii, cât și pe parcursul procesului.
Examinând apelul declarat de pârâtul prin prisma motivelor invocate instanța reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Intimatul reclamant a investit instanța de judecată cu cererea sa de excludere a asociatului din societatea comercială SRL, temeiul juridic indicat fiind cel cuprins în dispozițiile art. 222, lit.d din legea societăților comerciale. Interesul ca unul dintre asociații societății comerciale să ceară excluderea altuia există independent de situația financiară a persoanei juridice, de datoriile acesteia ori de bunurile din patrimoniul său.
De esența funcționării unei societăți comerciale este acordul de voință al asociaților manifestat în scopul realizării obiectului de activitate al entității juridice, iar în măsura în care acest acord nu mai poate fi exprimat, separarea asociaților reprezintă singurul tratament juridic care permite stingerea divergențelor apărute între aceștia.
Plecând de la aceste premise, interesul promovării unei cereri de excludere a unui asociat este intrinsec legat de invocarea unui dezacord societar, ceea ce constituie chiar factorul volitiv care determină declanșarea procesului judiciar, astfel că cerința interesului este îndeplinită pe tot parcursul soluționării cauzei.
A susținut apelantul pârât că dispozițiile art. 222, lit. d din Legea nr. 31/1990 nu-i sunt aplicabile pentru că nu a cumulat calitatea de administrator la SC SRL cu cea de asociat, însă răspunsurile sale la interogatoriul administrat de către intimatul reclamant atestă faptul că s-a implicat în conducerea societății până în decembrie 2006, având drept de semnătură în băncile la care erau deschide conturile societății, în calitate de asociat și administrator.
Prin urmare, este evident nefondat acest motiv de apel invocat de pârâtul, prima instanță procedând la o corectă raportare a faptelor reținute în sarcina acestuia la temeiul juridic indicat în cererea de chemare în judecată.
În ceea ce privește susținerea apelantului pârât privind nulitatea raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, se reține că instanța de fond a soluționat judicios această excepție, constatând că expertul a procedat la convocarea părților prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform dispozițiilor art. 208, alin. 1 proc. civ, fiind citat la adresa din,-, -. A,. III,. 14, adresă ce coincide cu cea indicată chiar de pârât la fila 155, astfel că nu suntem în prezența unei neregularități procedurale.
Referitor la faptele reținute în persoana asociatului, pentru care s-a dispus excluderea sa din această calitate deținută la SC SRL, reanalizând probele administrate în cauză, se constată că apelantul pârât a ridicat diverse sume de bani din casieria societății fără a exista o justificare a folosirii acestor sume, abuzând de prerogativele sale în exercitarea drepturilor conferite prin calitatea sa de asociat și administrator la SC SRL.
Frauda în dauna unei societăți comerciale poate fi realizată prin orice acțiune sau omisiune intenționată săvârșită de asociatul administrator, cât timp acesta, prin conduita sa, încalcă obligațiile ce-i incumbă în conformitate cu dispozițiile art. 80 din Legea nr. 31/1990, iar elementul volițional se manifestă în sensul asumării consecințelor unei atare sancțiuni, cât timp nu s-a dovedit intenția pârâtului de a atenua ori remedia abuzul cauzat societății prin însușirea unor sume de bani din patrimoniul societar.
Față de fapta apelantului pârât de a ridica sume de bani din casieria societății fără justificare și fără intenția de a acoperi acest prejudiciu, nefiind nici măcar antamată o eventuală eroare a acestuia în gestionarea fondurilor SC SRL, se reține caracterul evident al intenției de a frauda societatea comercială în scopuri personale, astfel că este justificată măsura excluderii sale din calitatea de asociat din cadrul persoanei juridice comerciante.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 296 proc. civ. Curtea va menține ca legală și temeinică sentința civilă nr. 296/com/06.02.2008 a Tribunalului Constanța prin respingerea apelului formulat de pârâtul ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 274 proc. civ. urmează a fi obligat apelantul pârât la plata în favoarea intimatului reclamant a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată, dată fiind culpa sa procesuală în exercitarea căii de atac respinse ca nefondate în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelulcomercial formulat de apelantul pârât - domiciliat în,-, -.B,.30, județul, împotriva Sentinței civile nr. 296/COM/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- (nr. în format vechi 7746/ com/2006), în contradictoriu cu intimații reclamanți - cu domiciliul ales la sediul SC SRL din,-,.18 SUD,.A,.7, județ șiSC SRL- cu sediul în,-,. 18 SUD,.A,.7, județ C -prin administrator judiciar- cu sediul în C,-, județ.
Obligă apelantul la plata către intimatul reclamant a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Pt. Grefier, - -, aflată în, semnează cf. art. 261(2) pr. civilă grefier șef |
Jud. fond: I
Red.dec. jud.
5 ex/29.10.2008
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Adriana Gherasim