Excludere asociat.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr-

ÎN CHEIERE

Ședința publică de la 23 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Morina Napa judecător

JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 3: Gabriela Mona

Grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 36 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect excludere asociat.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurentul-reclamant și avocat pentru intimatul-pârât, lipsă fiind intimata-pârâtă

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța pune în discuția părților natura căii de atac.

Apărătorul recurentului-reclamant apreciază că prezenta cauză se află în calea de atac a apelului, solicitând luarea dosarului în complet de apel.

Avocat consideră că potrivit Legii nr. 31/1990 coroborată cu Legea nr. 26/1990, prima cale de atac este apelul.

CURTEA

Având dispozițiile Titlului V din Legea 31/1990, republicată cu modificările ulterioare, precum și litigiile excluse de la calea de atac apelului, potrivit art. 2821alin.1 Cod procedură civilă, instanța apreciază că în cauză calea de atac este cea a apelului, sens în care completul va fi constituit potrivit art. 99 alin. 3 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, respectiv din primii doi judecători ai completului de recurs, motiv pentru care;

DISPUNE

Recalifică prezenta cale de atac ca fiind apel.

În baza art. 99 alin.3 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, cauza va fi luată în complet de doi judecători, respectiv primii doi judecători ai completului de recurs.

Dată în ședința publică azi, 23 octombrie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

- - - -

- -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- Decizia nr. 81/2008

Ședința publică de la 23 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE - -- judecător

Judecător - -

Grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 36 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect excludere asociat.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru apelantul - reclamant și avocat pentru intimatul-pârât, lipsă fiind intimata-pârâtă

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că s-a depus întâmpinare în dosar de intimatul-pârât, în două exemplare. Înmânează apărătorului apelantului-reclamant o copie de pe întâmpinare, acesta nesolicitându-se termen pentru luare la cunoștință.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.

Avocat solicită a se constata că potrivit dispozițiilor art. 202 din Legea 31/1990 transmiterea părților sociale către o persoană din afara societății nu este permisă decât dacă a fost aprobată de asociații ce dețin cel puțin trei pătrimi din capitalul social. De asemenea, pentru a produce efecte, cesionarea trebuie să fie înregistrată în registrul comerțului și în registrul de asociați al societății. Având în vedere că apelantul nu și-a dat acordul cu privire la cesionarea părților sociale și nu există o încheiere a judecătorului delegat din care să rezulte că acest contract a fost încheiat, apreciază că cesionarea nu poate fi opusă apelantului și nici terților. Față de cele arătate, solicită admiterea apelului, casarea sentinței tribunalului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Avocat pentru intimatul-pârât solicită respingerea apelului, apreciind acțiunea ca fiind inadmisibilă pe considerentul că legea nu poate permite excluderea unui asociat care nu are calitate de administrator.

S-au declarat închise dezbaterile.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra apelului comercial d e față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 36/14.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respinsă ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților și B, având ca obiect excluderea asociatului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

La termenul din data de 14 februarie 2008 reclamantul a depus contractul de cesiune prin care pârâtul cesionează numitului părțile sociale pe care le deține la B, acesta devenind asociat, contractul de cesiune de creanță prezentând încheiere de dată certă 12769/31.10.2007.

Față de existența acestui înscris acțiunea reclamantului a rămas fără obiect și a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, cale de atac recalificată în apel, la termenul din 23.10.2008.

În motivarea apelului, promovat în termenul legal și timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și taxă judiciară de timbru de 20 lei ( fila 6,16) reclamantul a arătat că nu și-a dat acordul cu privire la cesionarea părților sociale către o persoană străină de societate, conform dispozițiilor art. 202 din legea nr. 31/1990, iar contractul nu a fost înregistrat în Registrul Comerțului conform dispozițiilor art.203 din Legea nr. 31/1990,pentru opozabilitatea față de terți.

Dintre intimații, legal citați, a fost reprezentat în fața instanței, prin întâmpinare susținând inadmisibilitatea acțiunii față de dispozițiile art.222 lit. d din Legea nr. 31/1990.

Examinând apelul promovat pentru motivele arătate instanța îl apreciază ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Împrejurarea că pârâtul asociat a cărui excludere s-a solicitat, a cesionat părțile sociale deținute la. nu determină lipsirea de obiect acțiunii având în vedere că nu a fost înregistrat în registrul comerțului pentru a fi opozabil terților, inclusiv reclamantului, potrivit dispozițiilor art. 203 din Legea nr. 31/1990, republicată cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 raportat la art. 21 lit. a din legea nr. 26/1990 republicată.

În consecință, cesiunea părților sociale fără îndeplinirea formalităților prevăzute de lege este inopozabilă reclamantului.

Față de aceste considerente, având în vedere că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 297 al. 1 Cod procedură civilă, va fi admis apelul, va fi desființată sentința apelată și va fi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.

Cu ocazia rejudecării va fi avută în vedere și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

Admite apelul declarat de apelantul - reclamant domiciliat în B, str. -. 9,. E,. 7, județul B, împotriva sentinței civile nr. 36 din 14 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții din B, str. 9 -,. 25,. F,. 25 județul B și cu sediul în B, str. -. 11,. A,. 2, județul

Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 23 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Red./3.11.2008

Tehnored./5.11.2008

Ex.6

Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Gabriela Mona

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Excludere asociat.