Excludere asociat. Decizia 378/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 1785/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 378

Ședința publică de la 03 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Vințanu

JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță

JUDECĂTOR 3: Mirela

Grefier -

*********

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de reclamanta - împotriva Sentinței comerciale nr.6290/13.05.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimații pârâți și SC -SUPER SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială depusă în dosar, lipsind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus la dosar dovada comunicării actelor de procedură autorității de primire din Italia, dar că nu s-a depus la dosar dovada de comunicare către intimatul pârât, după care:

Curtea apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită și acordă cuvântul părții prezente pe eventuale alte cereri.

Reprezentantul recurentei susține că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții în susținerea recursului.

Recurenta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise. Arată că intimatul pârât a arătat dezinteres față de societatea comercială, a stat în pasivitate și, pentru ca persoana juridică să funcționeze este necesară excluderea acestuia mai ale că administratorul societății a decedat, conform actelor depuse la dosar.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială în data de 6.07.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând excluderea acestuia din societate.

În motivare s-a arătat că SC SUPER SRL s-a constituit în anul 1991, având doi asociați: pe reclamantă și pe tatăl său, care a decedat în anul 2006; în anul 1993, devenit asociat și pârâtul, prin majorare de capital social, astfel încât toți cei trei asociați dețineau o cotă egală din capitalul social, respectiv 33,33%. În anul 1994 pârâtul a părăsit țara și până în prezent nu a contribuit la bunul mers al societății și nu și-a îndeplinit obligațiile legale derivate din calitatea sa de asociat.

Prin sentința comercială nr. 6290/13.05.2008 cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta nu a probat încălcarea dispozițiilor statutare sau îndeplinirea prevederilor art.222 din Legea nr.31/1990, ea încercând prin promovarea acțiunii să-l înlăture pe pârât, ajungându-se astfel la o societate cu răspundere limitată, cu asociat unic, ceea ce nu este posibil în această manieră.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială, motivarea căii de atac reprezentând practic o reluare a susținerilor din cererea introductivă de instanță.

Recurenta precizează că instanța de fond a interpretat greșit textul art. 222 din Legea nr.31/1990, dându-i un caracter limitativ în privința cazurilor de excludere a asociatului.

Deși legal citat intimatul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința atacată în raport de probele administrate, susținerile recurentei și temeiul de drept invocat, Curtea constată că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiile art 222 alin 1 lit a din Legea nr.31/1990 cu modificările și completările ulterioare, care constituie temeiul de drept al cererii reclamantei, poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat. Punerea în întârziere trebuie făcută printr-o notificare conform art.1079 Cod civil. Ar putea fi asimilată cu notificarea și chemarea în judecată, pentru neîndeplinirea obligației de efectuare a aportului, ceea ce nu este cazul în speță, câtă vreme reclamanta precizează în motivarea cererii introductive de instanță (fila 2 dosar fond), că la momentul în care pârâtul a devenit asociat al SC Super SRL acesta a contribuit la majorarea capitalului social, aportul său fiind efectiv vărsat, dobândind astfel un număr de 10 părți sociale (33,33% din totalul capitalului social).

Deși susține că pentru majorarea capitalului social la valoarea minimă de 2.000.000 rol, impusă prin Legea nr. 195/1997 (intrată în vigoare în anul 1999) pârâtul a fost convocat prin poșta, reclamanta nu face nici o dovadă în acest sens. Dimpotrivă, în actul adițional la actele constitutive ale societății, autentificat sub nr.5024/29.06.1999 s-a dispus majorarea capitalului social, pârâtul deținând un număr de 7 părți sociale a câte 100.000 lei fiecare, asemeni celorlalți doi asociați.

Față de cele expuse, constatând că recurenta - reclamantă nu a dovedit îndeplinirea nici unuia din motivele care ar putea determina excluderea pârâtului din societate (prevăzute de art.222 din ), în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - împotriva Sentinței comerciale nr.6290/13.05.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimații pârâți și SC -SUPER SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

--- -

Judecător,

-

Grefier,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Gabriela Vințanu
Judecători:Gabriela Vințanu, Ruxandra Monica Duță, Mirela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Excludere asociat. Decizia 378/2009. Curtea de Apel Bucuresti