Excludere asociat. Decizia 564/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 796/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 564
Ședința publică de la 18 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
Grefier - -
Pe rol pronunțarea apelului formulat de apelantul reclamant împotriva sentinței comerciale nr.118F/10.03.200 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți și SC SRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 18 2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr- din 7 august 2007, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții și SC SRL și a solicitat excluderea din societate a asociatului, stabilirea sumei ce i se cuvine acestuia urmare a excluderii, stabilirea structurii societății pârâte urmare a excluderii, anume de societate cu răspundere limitată cu asociat unic, precum și obligarea pârâtului persoană fizică la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că împreună cu pârâtul este asociat al societății pârâte, deținând fiecare 50 % din capitalul social, că societatea a început derularea unei investiții cu fonduri europene pentru care a fost necesară și încheierea unui contract de credit cu BCR pentru circa 2.200.000 lei, însă pârâtul a avut o atitudine care a periclitat atât investiția, cât și existența însăși a societății. Sub acest aspect, reclamantul a arătat că pârâtul persoană fizică a vândut imobilul în care se afla sediul societății fără să anunțe acest lucru, a refuzat semnarea unor contracte cu BCR necesare derulării investiției. A refuzat să crediteze societatea și să majoreze capitalul social pentru susținerea cheltuielilor societății, admițând ca această societate să intre în incapacitate de plăți sau chiar în procedura insolvenței.
În ce privește sediul social, reclamantul a arătat că pârâtul a declarat în Adunarea Generală din 16 iulie 2007 că a vândut imobilul unde figurează sediul societății pârâte încă din martie 2007, fără ca în contractul de vânzare-cumpărare să se menționeze închirierea acestui spațiu cu societatea pârâtă sau acordul ca aceasta să funcționeze în continuare acolo,motiv pentru care din martie 2007 activitatea pe care reclamantul a desfășurat-o în numele societății s-a derulat la sediul secundar din. Sub acest aspect, reclamantul a arătat că societatea nu a avut un sediul real încă din martie 2007 din culpa exclusivă a pârâtului, fiind întrunite condițiile dizolvării în conformitate cu prevederile articolului 237 alin. 1 lit. c din Legea nr.31/1990, acest lucru fiind de o gravitate deosebită în situația în care societatea începuse derularea unei investiții de 2.200.000 lei. A arătat și că pârâtul nu a prezentat contractul de vânzare-cumpărare a imobilul în care se afla sediul societății.
Privitor la semnarea actelor necesare demarării investiției, reclamantul a arătat că pârâtul a avut în mai multe rânduri o atitudine contrară intereselor societății, refuzând să participe sau tergiversând semnarea unor acte juridice obligatorii, astfel că la 6 iunie 2007 a fost necesară chiar notificarea acestuia prin executorul judecătoresc în vederea semnării unui contract de asigurare fără de care era imposibilă creditarea investiției.
În ce privește resursele financiare necesitate de investiție, a arătat că ambii asociați au adus resurse financiare cu care au creditat societatea, că la solicitarea BCR au majorat capitalul social cu o sumă suportată doar de către reclamant și fără să fie afectat raportul egal al deținerii de părți sociale, dar la adunările generale din 16 și 23 iulie 2007 pârâtul a refuzat să mai finanțeze societatea, solicitând ca plata datoriilor lunare ale societății să fie făcută exclusiv de către reclamant.
A precizat și că pârâtul și-a exprimat în nenumărate rânduri dezinteresul față de participarea la capitalul social și la activitatea societății pârâte, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 28 iunie 2007 și din notificarea de la 9 iulie 2007. Sub acest aspect, reclamantul a invocat și decizia nr. 3329 din 4 iulie 2003 a fostei Curți Supreme de Justiție.
În drept, reclamantul a invocat prevederile articolului 222 din Legea nr. 31/1990, susținând că enumerarea motivelor de excludere din acest articol are un caracter enunțiativ, nu limitativ, faptele imputate pârâtului fiind un temei necesar și suficient pentru justificarea unei acțiuni în excludere, cu atât mai mult cu cât scăderea spiritului de affectio societatis a produs grave perturbări în bunul mers al societății.
Cererea este întemeiată pe dispozițiile articolului 222 lit. d din Legea nr. 31/1990 și pe dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă.
La 29 august 2007, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Cu titlu de întâmpinare a solicitat respingerea cererii introductive de instanță cu motivarea de esență că niciunul din argumentele invocate în cerere nu întrunește cerințele articolului 222 din Legea nr.31/1990 și că situațiile de excludere prevăzute de articolul 222 din legea nr.31/1990 nu sunt prevăzute exemplificativ, ci limitativ.
Tot în apărare față de cererea introductivă de instanță, a susținut că motivele prezentate de reclamant sunt nefondate prin prisma atitudinii acestuia și a prejudiciului cauzat societății prin semnarea de contracte mult prea oneroase ce prejudiciază societatea. În ce privește vânzarea imobilului cu destinație de sediu al societății pârâte, a arătat că acesta i-a aparținut în proprietate și a înțeles să asigure societății folosința spațiului cu titlu gratuit, sens în care a încheiat un contract de comodat, nu unul de închiriere. A mai precizat că societatea nu a desfășurat nici o activitate la acest sediul social întrucât nu și-a desfășurat activitatea din obiectul de activitate,singurele demersuri pe care le-a făcut au fost cele referitoare în vederea obținerii de fonduri pentru derularea investiției cu fonduri europene. Tot din punctul de vedere al imobilului cu destinație de sediu, a arătat că la momentul vânzării imobilului, contractul de comodat nu a fost reziliat, că a făcut demersuri pentru asigura un alt sediul social,însă nu a ajuns la o convenție în acest sens cu reclamantul și că la Registrul Comerțului, societatea nu a figurat niciodată cu sediul expirat, astfel că nu au existat motive de dizolvare din culpa pârâtului.
Privitor la semnarea documentelor necesare demarării investițiilor, s-a apărat susținând în esență că reclamantul a angajat societatea în raporturile cu terții fără a-l consulta, fără a-i prezenta documente, ceea ce justifică reținerea în a semna astfel de documente.
A precizat că investiția societății privind obiectivul ce urmează a fi construit nu este contestată din partea sa, însă apreciază că investițiile nu pot fi efectuate dacă raporturile dintre asociați sunt grav deteriorate, lipsind comunicarea și existând un blocaj în procesul decizional, iar pentru aceste motive apreciază ca justificat și refuzul de participare la majorarea capitalului social.
Cu titlu de cerere reconvențională a solicitat ca instanța să-l excludă pe asociatul în conformitate cu dispozițiile articolului 222 lit.d din Legea nr. 31/1990, să autorizeze continuarea activității societății sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic și să-l oblige pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, pentru situația în care se va consta că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de articolul 222 lit. d pentru excludere, a solicitat să se dispună dizolvarea societății pârâte în conformitate cu dispozițiile articolului 227 lit.e din Legea nr. 31/1990.
În motivarea cererii reconvenționale s-a susținut că reclamantul a comis fraudă în dauna societății prin semnarea de contracte mult prea oneroase, cu intenția de a obține un profit pentru sine ori pentru altul. În acest sens, invocat contractul de execuție de lucrări nr. 1019 din 13 aprilie 2007, reziliat la 13 aprilie 2007 ca urmare a constatării existenței unei situații de conflict de interese, precum și contractul nr.22 din 25 iunie 2007, în vigoare la data formulării cererii reconvenționale, ambele contracte fiind semnate de reclamant atât pentru societatea pârâtă, cât și pentru SC SRL, ceea ce denotă intenția de a obține un profit pentru sine sau pentru altul.
Al doilea motiv pentru care se solicită excluderea reclamantului este întemeiat pe susținerea că acesta se află într-o situație de incompatibilitate față de societatea pârâtă, motivat de împrejurarea că reclamantul mai deține calitatea de asociat și administrator și în cadrul SC SRL. Sub același aspect, s-a susținut că în momentul în care aceste societăți își vor desfășura activitatea, asociatul poate crea concurență neloială și că adunarea generală a SC SRL nu i-a permis niciodată acestuia să mai dețină calitatea de administrator în altă societate cu același obiect de activitate. A susținut, de asemenea, că în această calitate, reclamantul, pe baza contractelor sus-invocate, a înțeles să utilizeze fondurile societății pârâte pentru a realiza lucrări de alimentare cu energie electrică ce vor deservi și SC SRL.
În ce privește cererea subsidiară de dizolvare a societății, a invocat existența neînțelegerilor grave între asociați, starea conflictuală gravă ce afectează funcționarea normală a societății și duce la paralizarea reciprocă a voturilor în adunările generale, cu consecința imposibilității continuării activității și realizării obiectului de activitate.
Cererea reconvențională este întemeiată în drept și pe dispozițiile articolelor 115, 119 și 274 Cod procedură civilă.
La 11 septembrie 2007, reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată și apărându-se punctual pe fiecare faptă imputată de pârât.
Prin sentința comercială nr.118F din 10 martie 2008, Tribunalul Ialomițaa respins ambele cereri de excludere asociat, a admis în parte cererea reconvențională, dispunând dizolvarea SC SRL
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a făcut analiza actului constitutiv al societății pârâte, a capitalului social și a cotei de participare la beneficii și pierderi, a reținut că pentru îndeplinirea obiectului de activitate societatea a obținut ajutor financiar nerambursabil, în condițiile programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală - SAPARD ROMÂNIA și a inventariat atât contractul cadru încheiat pentru acordarea acestui ajutor financiar, cât și contractele comerciale încheiate de societate prin reprezentantul său legal, reținând că unul dintre motivele neînțelegerilor dintre părți este dat de faptul că reclamantul a înființat societatea SC SRL, al cărei asociat unic și administrator este și care a obținut la rândul său ajutor financiar nerambursabil pentru un proiect asemănător.
A evocat, față de probele dosarului și de concluziile expertizei efectuate, că pentru obiective similare cele două societăți, prin același reprezentant legal care este reclamantul, au încheiat o serie numeroasă de contracte, cu parteneri și clauze similare sau chiar identice, excepție făcând contractele de execuție lucrări nr. 22 și 23, ambele din 25 iunie 2007 încheiate cu SC CONSULT SRL, contracte care au fost ulterior modificate prin acte adiționale.
A reținut, față de concluziile expertului judiciar, că derularea în paralel a aceluiași tip de investiție nu a adus prejudicii societății pârâte.
Prima instanță a evocat in extenso dispozițiile articolului 222 din legea nr.31/1990 privitoare la cazurile de excludere, a reținut că în acțiune reclamantul a invocat generic prevederile articolului 222 lit. d din lege și a apreciat că acele cazuri de excludere prevăzute de articolul precitat sunt formulate în mod limitativ, nu exemplificativ.
De asemenea,prima instanță a reținut că enumerarea motivelor de excludere făcută în cererea principală și în cererea reconvențională permite încadrarea acestora în unele din motivele de excludere prevăzute de articolul precitat, respectiv articolul 222 alin.1 lit.a pentru imputarea neparticipării la majorarea capitalului social, articolul 222 alin. 1 lit. c (invocat de ambele părți) pentru susținerea despre amestecul fără drept în administrarea societății sau pentru atingerea adusă dispozițiilor articolele 80 și 82 din lege, articolul 222 alin. 1 lit. d pentru subsidiarul cererii reconvenționale.
În ce privește motivul de excludere prevăzut de articolul 222 alin.1 lit. din lege, prima instanță a reținut că este neîntemeiat în raport de actul adițional autentificat sub nr. 1542 din 2 mai 2007 de BNP, ca și de conținutul procesului-verbal al Adunării Generale a Asociaților din 16 iulie 2007, înscrisuri din care reiese într-adevăr că diferența de 13.600 lei este contribuția exclusivă a reclamantului care astfel dobândește un drept de creanță împotriva pârâtului, ceea ce nu justifică excluderea acestuia din urmă, acest lucru putând fi realizat doar dacă reclamantul achita doar partea proprie și îl notifica pe pârât să achite și el partea sa.
În ce privește încălcarea dispozițiilor articolului 80 din Legea nr.31/1990, motiv invocat indirect în cererea reconvențională, prima instanță a reținut din nou concluziile expertizei efectuate în cauză, relative la lipsa prejudiciului cauzat societății pârâte.
Referitor la încălcarea dispozițiilor articolului 82 din Legea nr. 31/1990, prima instanță a reținut, în afară de dreptul de a-l exclude pe asociat, dreptul asociaților de a decide că acesta a lucrat în contul ei sau de a cere despăgubiri, dreptul stingându-se însă după trecerea a 3 luni din ziua când societatea a cunoscut această împrejurare fără să fi luat vreo hotărâre. În speță, s-a reținut că situația de fapt era cunoscută și acceptată tacit de ambele părți, astfel că termenul de 3 luni prevăzut de alin. 4 al articolului 82 a expirat.
Privitor la motivul de excludere întemeiat pe dispozițiile articolului 222 alin.1 lit. d, prima instanță, a reiterat concluziile raportului de expertiză contabilă în sensul lipsei prejudiciului cauzat societății pârâte.
Față de aceste considerente, ambele cereri de excludere a asociatului au fost apreciate ca nefondate.
În legătură cu cererea întemeiată pe dispozițiile articolului 227 lit. e din legea nr.31/1990, tribunalul a reținut scăderea sau chiar lipsa lui affectio societatis, neînțelegerile grave între asociați care, în condiții de participare egală la capitalul social,împiedică luarea hotărârilor ce presupun majoritatea, toate aceste argumente justificând soluția de dizolvare a societății pârâte.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel motivat reclamantul, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 21 aprilie 2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului s-au reiterat motivele de fapt pe care s-a întemeiat cererea introductivă de instanță,la care s-au adăugat motive noi:solicitarea intimatului-pârât de încetare a calității sale de administrator și de responsabil tehnic, deși această din urmă calitate trebuia neapărat îndeplinită de unul dintre asociați pentru desfășurarea investiției finanțate ( aspect ce rezultă din procesul-verbal al adunării generale de la 28 iunie 2007); dezacordul cu privire la accesarea programului "", care ar fi permis refinanțarea creditului inițial cu o dobândă mai mică decât cea inițială; dezacordul cu privire la instituirea unei ipoteci asupra imobilului, strict necesară desfășurării activității.
A fost criticată hotărârea sub aspectul aplicării dispozițiilor articolului 222 lit. d din legea nr. 31/1990, susținându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de această normă legală, în sensul că noțiunea de "fraudă" este interpretată de doctrină și de jurisprudență drept orice acțiune sau inacțiune comisă de asociat, care dăunează societății și care conduce la încălcarea pactului societar.
aceleiași critici, apelantul-reclamant a arătat și că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe un raport de expertiză în care s-au făcut aprecieri de drept, fapt interzis de articolul 208 Cod procedură civilă și nu a luat în seamă decât această probă, ignorându-le nejustificat pe celelalte (înscrisuri, interogatoriu), deși le-a administrat considerându-le pertinente, concludente și utile.
În aceeași ordine de idei, a susținut că raportul de expertiză nu este concludent, întrucât analizează doar ipoteza excluderii prevăzută de teza a II aaa rticolului 222 lit. d din legea nr. 31/1990, în timp ce în cererea introductivă de instanță se invocă teza I din acest articol.
A doua critică se fundamentează pe susținerea că instanța de fond nu a analizat motivele de excludere invocate în cererea introductivă de instanță, ignorându-le.
A treia critică se referă la faptul că instanța de fond face aprecieri cu privire la nedepunerea capitalului social motiv de excluderea neinvocat de apelantul-reclamant.
A patra critică vizează faptul că instanța de fond nu a analizat impactul unei hotărâri de dizolvare asupra societății intimate, care a inițiat un proiect cu fonduri europene, desfășurând în acest scop relații juridice cu instituția de credit, cu instituții europene, și cu societăți comerciale și îndeplinind curent acte care au intrat în circuitul civil și comercial.
A cincea critică vizează neluarea în analiză de către instanța de fond a apărărilor apelantului-reclamant în legătură cu faptul că, și în cazul dispoziției lui affectio societatis nu se poate pronunța o soluție de dizolvare societății. A susținut că aceste apărări se referă la inexistența dovezilor cu privire la neînțelegerile atât de grave care au ca rezultat împiedicarea funcționării societății; la aprecierea că dizolvarea trebuie să fie o soluție subsidiară în condițiile în care unul dintre asociați este de acord cu continuarea activității; la aprecierea că dizolvarea constituie o măsură exceptională, iar criteriul pe baza căruia se poate alege o soluție optimă este acela al interesului social; la susținerea că noțiunea de fraudă în dauna societății trebuie privită nu doar sub aspectul unei acțiuni care se reflectă în patrimoniu, ci și al oricărui delict săvârșit prin acțiune sau inacțiune frauduloasă în dauna societății;la susținerea că dizolvarea nu este posibilă dacă asociatul care o cerere a produs el însuși neînțelegeri grave dintre asociați și, în fine, la aprecierea că dizolvarea nu putea fi pronunțată, întrucât aceasta apare ca o sancțiune nejustificat aplicată societății pentru disfuncțiile cauzate de un asociat.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 282 Cod procedură civilă.
La 5 iunie 2008, intimatul pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și prin care s- apărat în fapt și în drept față de motivele de apel. A susținut că dizolvarea societății pârâte era singura posibilitate în situația în care s-a constatat lipsa lui affectio societatis, că nici unul din motivele de excludere invocate de reclamant nu se circumscriu cazurilor prevăzute de articolul 222 din legea nr. 31/1990 și că instanța de fond, încadrându-le în drept, le- analizat în totalitate. De asemenea, a arătat că instanța de fond nu are în atribuții a aprecia subiectiv impactul social produs de dizolvare asupra societății pârâte, ci a aprecia din punct de vedere juridic situația de fapt, prin raportare la normele legale incidente.
În fine, a susținut că din poziția părților reiese clar că neînțelegerile dintre asociați sunt de natură a paraliza activitatea societății.
Tot la termenul din 5 iunie 2008, apelantul-reclamant și-a completat motivele de apel, prezentând in extenso situația de fapt pe care s-a grefat litigiul părților, reiterând critica relativă la nepronunțarea pe nici unul din motivele de excludere pe care le-a invocat și dezvoltându-și argumentația în legătură cu noțiunea de "fraudă" cu exemple din doctrină.
A reiterat motivele de excludere a intimatului pârât întemeiate pe refuzul acestuia de a participa la majorarea capitalului social și de a susține financiar societatea, pe refuzul și tergiversarea semnării contractului de asigurare și pe înstrăinarea imobilului în care societatea intimată își avea sediul, subliniind că sunt întrunite cerințele articolului 222 lit.d din legea nr. 31/1990 pentru excluderea asociatului intimat din societate.
În ce privește soluția de dizolvare a societății pârâte, a reiterat criticile legate de ignorarea naturii extreme, abuzive chiar în speță a acestei măsuri, ca și a interesului social care trebuie protejat, subliniind consecințele adoptării acestei măsuri.
În ce privește "affectio societatis", apelantul-reclamant a susținut și faptul că această condiție poate subzista chiar în cazul societăților comerciale cu răspundere limitată cu unic asociat, dacă acesta își manifestă interesul în desfășurarea activității societății.
A reiterat critica privitoare la promovarea cererii de dizolvare și la admiterea acesteia cu încălcarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans și a susținut că această soluție are un caracter injust față de sine, date fiind interesul și investițiile în scopul continuării activității societății.
Motivele de apel depuse în completare sunt întemeiate în drept și pe dispozițiile articolului 222 lit. d și 227 lit. e din legea nr. 31/1990, ca și pe dispozițiile articolului 282 și următoarele Cod procedură civilă.
La 18 septembrie 2008, intimatul-pârât a depus întâmpinare la motivele de apel depuse în completare, prin care invocat în principal tardivitatea depunerii acestora, susținând că posibilitatea motivării apelului până la prima zi de înfățișare există doar pentru situația când apelul nu a fost formulat și motivat în termen.
A invocat nulitatea apelului pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, excepție la care a renunțat expres la termenul din 18 septembrie 2008, astfel cum reiese din încheierea de ședință de la acel termen ( fila 100 a dosarului ). A formulat apărări punctual pe fiecare critică dezvoltată în completarea motivelor de apel.
Având în vedere că motivele de apel sunt depuse de apelantul-reclamant la termenul din 5 iunie 2008 în completarea celor inițiale, de la care nu derogă, Curtea apreciază ca nefondată excepția tardivității invocată în întâmpinare, în raport de prevederile articolului 287 alin. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelul ca întemeiat și îl va admite în limitele și pentru următoarele considerente:
Criticile relative la soluția pronunțată cu privire la cererea introductivă de instanță sunt nefondate și au fost înlăturate.
În primul rând se cuvine precizat faptul că în cererea de apel inițială apelantul - reclamant introduce noi motive de fapt în susținerea cererii de excludere a asociatului pârât, motive care nu au format obiectul dezbaterilor contradictorii în fond, al probațiunii și în acest fel aduce atingere dispozițiilor articolului 292 alin. 1 Cod procedură civilă. Dar și dacă s-ar admite că, potrivit tezei a II a aceleiași dispoziții legale, aceste motive noi invocate în motivarea apelului pot forma obiectul controlului judiciar, Curtea încă le apreciază ca neîntemeiate, ca și criticile legate de soluționarea tuturor motivelor de excludere din cererea introductivă de instanță, întrucât acestea nu se circumscriu, așa cum a reținut și instanța de fond, nici unuia dintre motivele de excludere prevăzute în articolul 222 din legea nr. 31/1990, nici celui prevăzut la lit. daa celuiași articol, pentru argumentele ce se vor arăta în considerentele următoare:
Revenind, pentru logica expunerii, la criticile din apelul inițial, Curtea apreciază ca neîntemeiate criticile relative la însușirea concluziilor raportului de expertiză, în primul rând pentru că instanța de fond a valorificat constatările privind aspecte de fapt, nu de drept, din raportul de expertiză, reținând în mod constantlipsa prejudiciuluiîn patrimoniul SC SRL ca urmare a activității celor doi asociați. Curtea reține, în plus, că nu poate fi vorba despre încălcarea dispozițiilor articolului 208 Cod procedură civilă întrucât acestea vizează modul de desfășurare a expertizei, de convocare a părților și obligația părților de a da lămuriri expertului și pe de o parte nu au fost invocate în fața instanței de fond drept cauze de nulitate a expertizei, iar pe de altă parte nu au nici o legătură cu aprecierile în drept la care se susține că nu este îndrituit expertul.
Critica referitoare la fundamentarea soluției pe o singură probă din dosar, respectiv pe raportul de expertiză, nu este întemeiată. Instanța de fond a făcut referire atât la proba cu înscrisuri, cât și la proba cu interogatoriu în stabilirea situației de fapt, după cum și-a întemeiat soluția și pe argumentele teoretice și pe raportarea la dispozițiile legale incidente, manifestând rol activ în stabilirea cazurilor de excludere chiar și atunci când părțile au omis să indice temeiurile juridice, după cum a stabilit corelația dintre argumentele aduse în susținerea celor două cereri și dispozițiile legale incidente.
Relativ la aceeași critică, se reține și faptul că simpla încuviințare a unor probe și administrarea lor nu obligă instanța să le valorifice în procesul decizional și să se raporteze la ele dacă acestea nu sunt efectiv utile în soluționarea cauzei și dacă nu se coroborează cu restul probatoriului, forța probantă a acestora neimpunându-se de plano odată cu încuviințarea lor, ci în cadrul analizei sistemice probatorului.
Critica relativă la neluarea în analiză a motivelor de excludere invocate în cererea principală este nefondată.
Se impune în primul rând a sublinia faptul că instanța de fond a reținut în mod just, în strictă concordanță cu metodele de apreciere logică și morfologică, că situațiile de excludere prevăzute de articolul 222 din legea nr. 31/1990 sunt indicate limitativ, nu exemplificativ, în lipsa unor sintagme care să îndrituiască o atare interpretare extensivă.
Prin prisma acestor considerente, Curtea apreciază că instanța de fond pe de o parte s-a limitat la a verifica încadrarea motivelor de excludere în cele prevăzute de articolul 222 din legea nr. 31/1990, iar pe de altă parte, în manifestarea rolului său activ, văzând formularea generică, bazată pe argumente de fapt fără strictă raportare la temeiurile juridice, a procedat la stabilirea corelației dintre motivele invocate și dispozițiile legale incidente.
Revenind la critica formulată, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut corect că motivele invocate nu se circumscriu cazurilor de excludere prevăzute de articolul 222 alin. 1 lit. a, c și d din legea nr. 31/1990, făcând punctual analiza pe fiecare dintre aceste motive din cererea principală și din cererea reconvențională.
Cât privește apărările relative la un motiv de apel neinvocat al apelantului - reclamant, respectiv nedepunerea capitalului social, Curtea consideră critica drept neîntemeiată, în raport atât de cererea introductivă de instanță, cât și față de motivele de apel (fila 5 a dosarului.).
Tot privitor la criticile aduse soluției pronunțate în soluționarea cererii principale, legate de aprecierea noțiunii de fraudă, Curtea constată următoarele:
că determinarea accepțiunii acestui concept presupune o apreciere largă a gamei de acțiuni sau de inacțiuni cu acest caracter, însă toate trebuie să aibă în comun impactul patrimonial negativ asupra societății, după cum toate trebuie să fie rodul unei intenții manifeste de prejudiciere a societății. Numai că în speță acest impact patrimonial negativ nu a fost relevat de nici o probă, nici chiar de expertiza contabilă, pe care apelantul-reclamant, deși o contestă în apel, nu a combătut-o printr- expertiză contrară în condițiile articolului 212 Cod procedură civilă.
Tot sub același aspect, Curtea reține că prejudiciul nu este dovedit nici în legătură cu faptul vânzării imobilului, imputat intimatului pârât, fapt cu privire la care acesta și-a motivat poziția fără ca apelantul-reclamant să aibă măcar o contrareplică.
De asemenea, sub aspectul intenției de frauda societatea prin acțiuni sau prin inacțiuni, Curtea reținut că în cauză nu s-au administrat probe concludente, intimatul-pârât motivându-și poziția amplu și punctual cu privire la fiecare din faptele imputate de reclamant. Din poziția exprimată de acesta reiese că motivul principal pentru care nu a contribuit material și decizional la continuarea activității societății intimate l-au constituit atitudinea decizională discreționară a apelantului-reclamant, implicarea societății în contracte oneroase, precum și lipsa de comunicare dintre asociați, toate aceste argumentări infirmând ideea intenției de fraudă în detrimentul societății.
Fapt incontestabil este, însă, că societatea a ajuns în impas decizional și că, dat fiind stadiul avansat al derulării proiectului cu finanțare nerambursabilă SAPARD România, acest impas este de o deosebită gravitate. Numai că, în lipsa unor probe certe care să ateste acest lucru, de acest impas nu poate fi ținut responsabil exclusiv intimatul-pârât, nedovedindu-se fără echivoc nici măcar că acesta l-ar fi inițiat.
În atare situație, față de toate considerentele ce preced, Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond pe cererea introductivă de instanță este legală și temeinică, fiind în concordanță cu probele administrate și cu dispozițiile articolului 222 din legea nr.31/1990, astfel că în temeiul articolului 295 și 296 Cod procedură civilă va înlătura ca nefondate toate criticile aduse în apel sub acest aspect.
Privitor la criticile aduse în legătură cu soluția de dizolvare a societății comerciale pârâte, Curtea le apreciază întemeiate pentru următoarele considerente:
că măsura dizolvării unei societăți comerciale este una drastică și de excepție și că nu poate fi adoptată ca sancțiune pentru comportamentul asociaților, ci numai după o analiză atentă și în urma formării convingerii că existența acestui subiect de drept este compromisă și fără viitor.
Cu referire la speță, așa cum s-a reținut în precedent, cei doi asociați se află în impas decizional și de comunicare, fiind ambii răspunzători pentru neintensificarea eforturilor de a depăși această situație.
În atare situație, apreciind că neînțelegerile grave dintre asociați sunt imputabile ambelor părți, așadar și intimatului pârât, Curtea apreciază că admiterea cererii de dizolvare promovată de acesta în temeiul articolului 227 lit. e din legea nr. 31/1990 s-a făcut cu nesocotirea principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Aceasta cu atât mai mult cu cât angrenarea societății într-un proiect de finanțare SAPARD de mare amploare a reprezentat voința ambilor asociați, aceștia fiind datori a întreprinde toate măsurile pentru ducerea proiectului la bun sfârșit.
Sub același aspect, Curtea apreciază că formularea acestei cereri de dizolvare a societății apare cu atât mai puțin justificată cu cât autorul acesteia, reconsiderându-și poziția inițială și resursele financiare și decizând că nu mai este cazul să participe la derularea acestui proiect, avea la îndemână un remediu procesual mai puțin păgubitor pentru societate și pentru coasociat, respectiv instituția retragerii din societate, lăsând astfel posibilitatea societății să-și atingă scopul pentru care a fost înființată și să evite consecințele negative pe care sistarea derulării proiectului le poate atrage.
În consecință, în temeiul articolelor 295 și 296 Cod procedură civilă, reținând că admiterea cererii reconvenționale subsidiare de dizolvare s- făcut cu încălcarea principiului de drept nemo audit propriam turpitudinem allegans, Curtea va admite apelul, va schimba în parte hotărârea atacată, va respinge această cerere ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul reclamant cu domiciliul ales în P la SOCIETATEA CIVILA DE & din-, -.3, Județ P, împotriva sentinței comerciale nr.118F/10.03.200 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliat în U,-, -. 1,. 6, Județ I și SC SRL cu sediul în U,-, Județ
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea formulată de pentru dizolvarea SC SRL, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Obligă pe intimatul să plătească apelantului 4.325,29 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
5ex.
12.01.2009
.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecătorul-fond:
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur
