Excludere asociat. Decizia 585/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr.585/

Ședința publică de la 27 august 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gina Ignat

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 3: Elena Romila

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 175/R/03.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr-, formulată de contestatorul, domiciliat în B, Calea nr. 323, -. 40, în contradictoriu cu intimații și - COM SRL

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde contestatorul personal și pentru intimatul lipsă răspunde avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta contestație este motivată și timbrată corespunzător, cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei iar intimatul a depus întâmpinare, după care;

Întrebate fiind părțile prezente, contestatorul personal și apărătorul intimatului precizează că în cauză nu sunt cereri noi de formulat.

Față de precizarea de mai sus și constatând că taxa judiciară de timbru este legal satisfăcută, Curtea constată cauza în stare de judecată.

Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, urmând ca instanța să aibă în vedere motivele scrise de la dosar.

Apărătorul intimatului avocat solicită respingerea contestației în anulare pentru lipsa interesului, apreciind că recurentului nu i s-a adus nici un prejudiciu. Mai arată că la ORC nu s-a depus nici un act adițional, deși contestatorul s-a retras din societate, iar instanța de fond nu s-a putut pronunța pentru drepturile fiecăruia întrucât nu s-a formulat cerere reconvențională, situație în care instanța a aplicat prevederile art. 226 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale.

Astfel fiind, consideră că în cauză recurentul nu avea interes în formularea acestei contestații, care este și nefondată întrucât nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru formularea unei atare cereri.

Susține că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 226 alin. 1 lit. b din legea societăților comerciale și nu este nici un litigiu.

Consideră că instanța de fond a respectat cadrul procesual constatând că în cauză a avut loc un acord al părților privind retragerea. Solicită cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune la dosar.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 175/05.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr- s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței nr. 478/27.09.2007 a Tribunalului Brăila.

Împotriva respectivei decizii s-a formulat de către același pârât contestația în anulare de față.

Contestatorul a cerut anularea deciziei pronunțate în recurs, invocând ca și motive de nulitate următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență;

În dezvoltarea acestui motiv de contestație, s-a susținut că fiind vorba în cauză de retragerea unui asociat cu acordul celuilalt asociat, hotărârea fondului este atacabilă cu apel și cu recurs.

Deoarece prevederile legale referitoare la competența instanțelor în căile de atac sunt de ordine publică, hotărârea dată s-a pronunțat cu încălcarea acestor norme.

În drept acest motiv de contestație a fost întemeiat pe dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă.

Hotărârea are la bază rezultatul unei greșeli materiale;

Întrucât era realizat acordul de voință al părților privind retragerea sa din societate, instanța nu mai era îndreptățită să facă aplicarea art. 224 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, deoarece aceasta vizează situația asociatului exclus și nu a celui retras. Apare evident că aceasta reprezintă o greșeală materială, ce a condus instanța la o soluție greșită. Greșeala rezultă explicit și din faptul că situația conflictuală dintre părți nu este axată pe retragerea din societate, pentru că în acest segment părțile și-au exprimat acordul, ci pe drepturile asociatului retras.

Omisiunea de a se cerceta ultimul motiv de recurs privitoare la interpretarea actului juridic dedus judecății;

Instanța de recurs a ignorat critica referitoare la incidența în cauza a dispozițiilor art. 226 alin. 1 lit. c și alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Consecința neanalizării acestui motiv de recurs este aceea că soluția pronunțată este greșită, cea corectă fiind aceea de admitere a recursului, de casare a primei hotărâri judecătorești și de respingere ca fiind rămasă fără obiect acțiunea promovată.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în cauză solicitând respingerea contestației.

Sub un prim aspect, contestația în anulare a fost considerată inadmisibilă față de declarația pârâtului de retragerea din societate, declarație la care au achiesat ceilalți asociați, așa încât pârâtul nu mai are interes în exercitarea căii de atac.

Contestația de față este și nefondată, în opinia aceluiași intimat, deoarece:

Soluționând cauza în recurs, față de obiectul acesteia, Curtea a pronunțat o hotărâre legală fără a fi încălcate dispoziții de ordine publică privitoare la competență. Contrar susținerii contestatorului nici instanța de recurs și nici cea de fond nu s-au pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv asupra drepturilor asociatului retras, în lipsa unei solicitări din partea acestuia.

Instanța de recurs a analizat toate motivele invocate în cererea de recurs contrar susținerilor din contestația în anulare.

Intimatul a solicitat respingerea contestației ca nefondate cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând solicitarea de retractare formulată de contestator, Curtea o califică drept admisibilă, reținând că aceasta întrunește condițiile de admisibilitate cerute de legea procedurală (art.317 alin 1 Cod procedură civilă, respectiv caracterul irevocabil al hotărârii și imposibilitatea invocării motivelor de nulitate în cadrul căilor ordinare de atac.

Contestația în anulare este, însă, nefondată pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Greșita calificare a căii legale de atac permise în cauză nu este o problemă de competență care să justifice revenirea asupra hotărârii instanței de recurs, cu atât mai mult cât nemulțumirea pârâtului-contestator sub acest aspect a fost invocată și în fața instanței de recurs, fiind analizată de către aceasta.

Nefondată se dovedește a fi și critica privitoare la comiterea unei greșeli materiale cu ocazia judecării recursului, deoarece, incidența unei anume dispoziții legale nu vădește existența unei erori materiale în înțelesul art. 318 Cod procedură civilă, ci, mai degrabă o greșeală de judecată care nu este în măsură să justifice retractarea deciziei.

Nici omiterea cercetării vreunui motiv de recurs nu se confirmă, considerentele deciziei contestate privind toate criticile formulate de recurentul pârât, respectiv calificarea căii de atac, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, încălcarea regulilor de procedură ce intră sub incidența art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă și interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății. De altfel, acest din urmă motiv este laitmotivul nemulțumirii contestatorului și a fost exprimat indirect în dezvoltarea fiecăruia dintre celelalte motive, iar instanța de recurs a confirmat în mod expres (fila 7 decizie - ultimul alineat) opinia judecătorului fondului privitoare la incidența art. 224 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Pentru motivele ce preced, Curtea va respinge contestația în anulare de față.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare a deciziei civile nr. 175/R/03.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr-, formulată de contestatorul, domiciliat în B, Calea nr. 323, -. 40, în contradictoriu cu intimații și - COM SRL

Obligă pe contestatorul - să plătească intimatului suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 august 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

dr. - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. /18.09.2008

Tehno:

3 ex./18.09.2008 2008

Președinte:Gina Ignat
Judecători:Gina Ignat, Alexandrina Zaharia, Elena Romila

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Excludere asociat. Decizia 585/2008. Curtea de Apel Galati