Excludere asociat. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - excludere asociat -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.94

Ședința publică din22 iunie 2009

PREȘEDINTE: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 2: Sas Remus

Grefier - -

Pe rolul instanței se află pronunțarea asupra cererii de repunere în termenul de apel formulată de reclamanții și, ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la A " și ", cu sediul în municipiul S,- A, bloc 26 A, nr.3-5, județul S, apel d eclarat împotriva sentinței nr.3331 din 19 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele-intimate și SRL.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 15 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a oferi părților posibilitatea de a-și prezenta apărările prin depunerea de concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 22 iunie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr.1915/COM./2005 (dosar nou -) reclamanții - și, au chemat în judecată pe pârâții și.. ..., solicitând instanței ca prin hotârârea ce o va pronunța să dispună excl derea din.. ... a asociatului administrator, care pr n atitudinea sa abuzivă împiedică funcționarea normală a societății, opunându-se nejustificat la majorarea capitalului social i deoarece a comis fraudă în dauna societății și s-a folosit de patrimo iul social n interes personal, fii d ciden e disp. art. 217 al. 1 lit. d. 3 /1990 epublicată; să se stabilească, în temeiul dis ozițiilor p. art. 219 al. 2. 31/ 1990 rep., suma de bani reprezentând co trava loarea părții din patrimoniul social, aferentă aportului pârâtei la constitu irea cap talului social (de 40%) și revoca ea pârâtei din funcția de administrator al.. .., de arece nu și-a ndeplinit îndatoririle prevăzute de lege și de actul constitutiv, fiind ncidente dispozițiile art. 73 al. 1 lit. c și din Legea nr. 31 /1990republicată, cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că ROL Y s-a const tuit la 17.07.2003, cu un capital social subscris și vărsat de 2.000.000 lei și cu un număr total e părți sociale de 20, de către asociatul unic, activitatea principală a societății fiind fabricarea produse r lac ate și a brânzeturilor.

Au arătat reclamanții că în cursul lunii iulie a anului 2005, au venit în România, în ideea de a investiga și găsi posibile in estiții, împrejurare în care, prin intermediul unei agenții imobiliare, au cunoscut-o pe.

Inițial, și-au manifestat interesul de a închiria o fabrică de mobilă ce aparținea, sens în care au vizitat fabrica, iar la insistențele pârâtei au vizitat și fabrica de produse lactate aparținând aceleiași societăți. Atunci li s-a comunicat de către prim-pârâtă că societatea este în dificultate financiară, urmare a unui împrumut contractat de la bancă, garantat cu activele societății, ale cărei rate erau imediat scadente și au fost întrebați dacă nu doresc să i se asocieze. Au început tratativele și au ajuns la un acord, materializat în contractul de cesiune a 60% din părțile sociale (cu precizarea că valoar a capitalului social, de 82.600 lei RON, a rămas neschimbată), respectiv lui - i s-au cedat 3.304 părți sociale în valoare de 33.040 lei RON, cota de participare la beneficii și pierderi fiind de 40%, iar lui i s-au cedat 1.652 părți sociale în valoare de 16.520 lei RON, cota sa de participare la beneficii și pierderi fiind de 20%.

Aceste modificări statutare se regăsesc în Actul adițional la statutul societății, căruia i s-a dat dată certă nr. 3511 /24.08.2005. Prin Încheierea nr. 4086/30.08.2005, Judecătorul delegat la. de pe lâ gă Tribunalul Suceavaa admis cererea de autorizare a modificării actului constitutiv, cu precizarea că, potrivit voinței comune a asociaților, administrarea societății urma a fi asigurată de cei trei asociați, care puteau lua decizii numai de comun acord.

Potrivit înțelegerii încheiate, s-au deplasat la Banca - ucursala S (creditorul ipotecar al societății) și au vărsat în contul curent al. ROL Y. suma de 20.000 de EURO, conform dovezilor anexate.

După efectuarea acestui vărsământ, reclamanții au solicitat pârâtei să le pună la dispoziție documentele contabile și financiare ale societății și să îi pună în legătură cu contabilul societății, dar de fiecare dată, cu diferite scuze, i-a ținut deoparte de activitatea..

Mai arată reclamanții că, ulterior au aflat cu stupoare că, nesocotind conținutul contractului de cesiune a părților sociale, a cărui inițiativă la întocmire ea însăși a avut-, a declarat recurs mpotriva Încheierii judecătorului delegat la.. de pe lângă Tribunalul Suceava, nr. 4086 /30.08.2008, care a format obiectul Dosarului nr. 2852/COM/2005 al Cur i de Apel Suceava, inalizat prin respingerea recursului ca ne ondat.

Între timp, pentru că Banca le-a comunicat că societatea nu a achitat ratele scadente din împrumut, au luat inițiativa convocării unei Adunări generale a asociaților, având ca ordine de zi prezentarea raportului de gestiune al administratorului, prezentarea bilanțurilor contabile de la înființarea societății la zi, încuviințarea efectuării unui raport de audit financiar, majorare a capitalului social și numirea unui alt administrator, pentru data de 25.10.2005, apoi pentru data de 26.10.2005, la care nu a participat.

Au încercat să contacteze pârâta la sediul societății, pentru a rezolva neînțelegerile și pentru a li se pune la dispoziție documentele contabile, fiind alungați pur și simplu. Au apelat la ajutorul controlorilor Gărzii Financiare S, care prin Adresa 206.967/15.11.2005 le-a comunicat că, urmare a verificărilor, s-au constatat abateri de la disciplina financiar-contabilă, că s-au constatat vânzări de produse fără înregistrarea veniturilor aferente și implicit a obligațiilor fiscale și că urmează a se efectua sesizare penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

De asemenea, pentru a redresa financiar societatea, care avea o serie de creditori (muncitorii ne-au informat că nu și-au primit salariile de 5 luni, centrele de colectare a laptelui nu au fost plătite de 4 luni etc.), au efectuat plăți în numele societății, până în prezent, sumele investite ei în societate ridicându-se la de 2.486.954.100 lei, plus că au încheiat în Italia contracte de leasing cu privire la o serie de bunuri (de ex., autocamioane) necesare desfășurării obiectului de activitate a societății, achitând sume importante în valută cu titlu de avans.

Au mai arătat reclamanții că, controlorii Gărzii Financiare au constatat că a vândut cașcaval și, o parte din vânzări nefiind facturate, încât banii astfel încasați au fost însușiți de pârâtă în interesul său personal. Apoi, pârâta a încasat bani de la persoane care aveau legături cu societatea, invocând necesitate a plății unei rate de 1.000 Euro la Banca, bani pe care i-a folosit în interes propriu, parte din suma "împrumutată" (500 Euro) fiind restituită de ei creditorului social persoană fizică, iar rata la bancă fiind achitată de asemenea de ei, iar prin opoziția la majorarea capitalului social cu o sumă necesară stingerii împrumutului acordat de bancă, este demonstrat încă o dată dezinteresul pârâtei pentru bunul mers al societății.

important este și faptul că pârâta a emis în numele societății un cec fără acoperire, cu consecința aplicării interdicției bancare de a emite cecuri.

De asemenea, ca o dovadă a susținerilor că pârâta a comis fraudă în interesul societății, stă și faptul că mare parte din activele societății (utilaje gajate de Banca și bifate în stele anexate) nu se mai găsesc la sediul societății, "Ferma Dealu", fiind cel mai probabil înstrăinate de.

Pe cale de consecință, reclamanții consideră că se impune a se dispune excluderea pârâtei din societate, cu stabilirea sumei de bani pe care ar trebui să o primească, funcție de cota sa de participare la constituirea capitalului social (40%).

În al doilea rând, dat fiind că, în calitatea sa de administrator pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale și statutare: nu a luat parte la adunarea generală convocată, nu a înregistrat în contabilitate vânzările de cașcaval și, a săvârșit abateri de la disciplina financ ar-contabilă, a emis cecuri fără acoperire, a înstră nat active gajate, au solicitat a se dispune revocarea acesteia din funcția de administrator.

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 217 al. 1, litera, art. 218, art. 70,72 i 73. 31/1990.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a în vederat faptul că la data încheierii actului adițional nr.3511/2005 a convenit cu reclamanții să le cesionez părțile sale sociale reprezentând 60% din capitalul social al se ROL Y SRL pentru suma de 130.000 euro motivat de faptul că valoarea bunurilor aflate în patrimoniul societății la acea dată era de peste 3.000.000 lei RON. În înscrisul redactat la Oficiul Registrului Comerțului S nu a fost menționat prețul cesiunii părților sociale, motiv pentru care a formulat o acțiune în constatarea nulității absolute a actului adițional de cooptare a rec1amanților în societate, acțiune ce formează obiectul dosarului nr.1735/COM/2005 al Tribunalului Suceava.

Arată pârâta că rec1amanții au fost de acord să-i achite în schimbul cesiunii părților sociale sus-menționate suma de 130.000 euro, sumă care, potrivit convenției sus-menționate, urma a fi destinată achitării datoriilor contractate de societate anterior cooptării rec1amanților, aceștia nu și-au îndeplinit obligația asumată. Este real faptul că reclamanții au contribuit la achitarea datoriilor societății cu suma de 114.925 euro, însă aceștia nu recunosc că plățile respective s-au făcut în contul cesiunii a 60% din părțile sociale ce constituie capitalul societății, pretinzând că suma respectivă ar reprezenta aportul lor propriu în societate, sens în care, prin hotărârea AGA nr.1/2005, au propus majorarea capitalului social cu parte din suma care, în realitate, potrivit convenției de cesiune, i se cuvenea ca preț al cesiunii.

Referitor la motivele invocate în cererii de excludere din societate pârâta arată următoarele:

Deși reclamanții pretind că ar refuza să colaborez cu ei și că sabotează patrimoniul social, aceste acuzații sunt nereale întrucât începând din luna noiembrie 2005 aceștia au intrat în posesia bunurilor societății iar activitatea de producere și comercializare a produ elor lactate se desfășoară sub conducerea lor efectivă, ea nemaiavând acces în fabrică în rucât reclamanții au refuzat să colaboreze cu ea.

Nu este real că și-ar fi însușit în interes propriu bani rezultați din vânzare a unor produse ale societății întrucât în realitate mărfurile nefacturate despre care fac vorbire reclamanții (cașcaval, ) au fost predate fie unora din persoanele de la care colectam lapte, fie unora dintre muncitorii angajați în contul serviciilor prestate de aceștia în favoarea societății, conform înțelegerilor încheiate cu cei în cauză. Această manieră de plată a fost adoptată motivat de faptul că nu a avut resurse financiare pentru a achita în totalitate achizițiile de lapte sau salariile muncitorilor, susținerile sale fiind confirmate și în cadrul verificărilor efectuate de organele Gărzii Financiare.

Cât privește însușirea unor sume împrumutate în interesul societății, a precizat că împrumutul sumei de 1000 euro de la numitul a avut loc anterior actului de cesiune a părților sociale și a fost destinat achitării unei datorii a societății către bancă (rata pe luna mai 2004 ).

Atât suma destinată rambursării acestui împrumut cât și celelalte plăți pentru acoperirea datoriilor societății au fost efectuate în contul prețului de 130.000 euro convenit, pentru cesiunea părților sociale, rec1amanții cunoscând de la bun început faptul că societatea se află în dificultate financiară și având știință de datoriile care grevau patrimoniul social.

Cecul la care se face referire în acțiune, în valoare de 350 lei RON a fost predat ca garanție unei firme din, de la care a procurat piesele necesare pentru repararea autoturismului folosit în interesul societății. Deși acel cec a fost remis cu titlu de garanție, beneficiarul său l-a girat în interesul altei firme care, fără știința sa, l-a introdus în bancă, plata sumei neputând fi realizată datorită faptului că toate conturile societății erau blocate de DGFP

A mai arătat că, dintre bunurile societății, doar trei utilaje nu se găsesc în prezent în fabrică (respectiv cuter, mașină de tocat și aparat de frig), acestea fiind predate ca garanție anterior cooptării re lamanților în societate, unor persoane de la care, tot în interesul societății a împrumutat diferite sume de bani în perioada în care era aso iat și administrator unic. În schimb, există în fabrica societății și în po ia reclamanților mai multe utilaje cu valoare însemnată achiziționate de ea.

În ceea ce privește opoziția sa la majorarea capitalului social, pârâta arată că aceasta a fost justificată de faptul că reclamanții doreau să constituie ca aport la capitalul majorat suma pe care în realitate aceștia i-o datorau în contul cesiunii părților sociale, contrar înțelegerii ițiale potrivit căreia suma respectivă trebuia să reprezinte aportul său la acoperirea datoriilor societății, această chestiune neputând constitui oricum motiv de excludere din societate în sensul art.217 litera d din Legea nr.31 /1990.

Față de cele arătate, consideră că nu sunt date motive pentru excluderea din societate și pentru revocarea sa din funcția de administrator, cu precizarea că, în măsura în care rec1amantii recunosc convenția privind transmiterea 60% a părților sale sociale în schimbul sumei de 130.000 euro, este de acord să se retragă din ci tate și solicită să primească contravaloarea aportului său de 40% din capitalul social, calculat în raport de valoarea reală actuală a bunurilor societății și de dato iile care evează acest patrimoniu.

Prin memoriul depus de pârâtă la filele 93-98, aceasta a arătat că este de acord să se retragă din societate și a solicitat să fie obligați reclamanții să recunoască vânzarea făcută pentru suma de 130.000 Euro și să-i plătească contravaloarea părților sale sociale de 40%.

De asemenea, prin notele de concluzii depuse la data de 18.12.2007, pârâta a precizat că este de acord cu cererea de excludere a sa din societate și cu cea de revocare din funcția de administrator și a solicitat ca reclamanții să fie obligați să-i plătească suma de 837.432 lei reprezentând contravaloarea cotei de 40% din patrimoniul social, suma de 250.394 lei reprezentând dreptul său de creanță față de societate și suma de 130.000 Euro reprezentând 60% din părțile sociale pe care le- cesionat reclamanților.

Prin sentința nr. 3331/19.12.2007 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. -, s-a admis acțiunea având ca obiect "excludere asociat" formulată de reclamanții și - prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții și SC SRL.

S-a admis în parte cererea reconvențională.

S-a dispus excluderea pârâtei din SRL.

S-a stabilit participarea asociatului - cu 60% la capitalul social al SRL și a asociatului cu 40% la capitalul social al societății.

S-a stabilit valoarea contribuției pârâtei la capitalul social al SRL la suma de 837.432 lei.

S-a dispus revocarea pârâtei din funcția de administrator al SRL.

Reclamanții au fost obligați să plătească pârâtei suma de 1.087.826 lei constând în 837.432 lei- valoarea contribuției sale la capitalul social al SRL și 250.394 lei reprezentând debit al societății față de pârâtă.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1.278 lei.

S-a dispus înregistrarea prezentei sentințe în evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, după rămânerea definitivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții au solicitat excluderea pârâtei din societate și revocarea acesteia din funcția de administrator invocând dispozițiile art. 222 lit. d din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, arătând că aceasta a comis fraudă în dauna societății și s-a folosit de patrimoniul social în interes propriu.

Pârâta nu a recunoscut această situație de fapt dar a fost de acord cu admiterea cererilor privind excluderea sa din societate și revocarea din funcția de administrator al societății, arătând că există grave neînțelegeri între asociați.

Față de achiesarea pârâtei la cererea reclamanților, instanța va admite acțiunea și va dispune excluderea pârâtei din SC SRL și revocarea sa din funcția de administrator.

În conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, instanța va stabili participarea asociatului - cu 60% și a asociatului cu 40% la capitalul social al SC SRL.

Cât privește contravaloarea părții din patrimoniul social aferentă aportului pârâtei la constituirea capitalului social, instanța va avea în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expert, mai exact suplimentul la raportul de expertiză, întrucât acesta a stabilit valoarea cotei de contribuție a pârâtei la data de 30.06.2007.

Nu poate fi reținută valoarea stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert întrucât aceasta nu a avut în vedere, la stabilirea valorii patrimoniului SC SRL, toate activele societății (ex. a omis a avea calcula și indemnizația de asigurare care reprezintă o creanță pe care societatea urmează să o încaseze).

De asemenea, nu a fost reținută valoarea indicată în raportul de expertiză întocmit de expert întrucât aceasta a fost stabilită la data de 31.10.2005 iar instanța trebuie să stabilească valoarea patrimoniului la data excluderii pârâtei.

Față de cele arătate, se va stabili că valoarea contribuției pârâtei la capitalul social al SC SRL este de 837.432 lei, echivalentul a 253.767 euro.

Cât privește cererea pârâtei de obligare a reclamanților să-i plătească contravaloarea contribuției sale la capitalul social, datoriile pe care societatea le are față de ea și suma de 130.000 euro reprezentând contravaloarea părților sociale pe care le-a cesionat reclamanților, instanța o va admite în parte.

Astfel, așa cum s-a precizat mai sus, pârâta are dreptul la restituirea sumei de 837.432 lei, echivalentul a 253.767 euro, reprezentând contravaloarea cotei sale de 40% din capitalul social.

Pe de altă parte, din raportul de expertiză contabilă întocmit de expert, respectiv răspunsul la obiectivul nr. 3, rezultă că pârâta a mai depus, pe parcursul funcționării societății, sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor acesteia, mai ales în perioadele în care societatea nu a avut profit. S-a stabilit că aceste sume depuse în exclusivitate de pârâta totalizează 250.394 lei.

Prima instanță nu a putut reținut susținerea pârâtei că, la cesionarea părților sociale către reclamanți, s-a înțeles cu aceștia să-i plătească suma de 130.000 euro deoarece nu există nici un înscris care să certifice această situație de fapt. De altfel, nu există nici o altă probă care să susțină această situație relevată de către pârâtă.

Mai mult decât atât, pârâta a formulat și o acțiune în constatarea nulității actului de cesiune invocând același motiv, respectiv că părțile sociale nu au fost cesionate la valoarea lor nominală și că, în realitate, prețul cesiunii a fost de 130.000 euro. Această acțiune a fost respinsă prin sentința nr. 1118/25.05.2006 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin decizia nr. 87/11.10.2006 a Curții de Apel Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și irevocabilă prin decizia nr. 981/06.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială.

Față de această situație, prima instanță a admis numai în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanții să plătească pârâtei suma de 1.087.826 lei constând în 837.432 lei valoarea contribuției sale la capitalul social al SC SRL și 250.394 lei reprezentând debit al societății către pârâtă.

În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 1.278 lei.

În conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, prima instanță a dispus înregistrarea prezentei în evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, după rămânerea irevocabilă.

Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat apel reclamanții și, solicitând modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul obligării pârâtei - intimate să plătească pârâtei intimate suma de 837.432 RON, reprezentând valoarea contribuției secund intimate la capitalul social al societății în cauză, în loc de și.

În motivarea apelului, reclamanții au arătat că patrimoniul unei societăți comerciale este format din totalitatea drepturilor și obligațiilor cu caracter patrimonial care aparțin societății, respectiv activul social și pasivul social (obligații sociale).

Potrivit art.3 al.1 din Legea nr.31/1990, obligațiile sociale ale unei societăți comerciale sunt garantate cu patrimoniul social, aceste dispoziții reprezentând o aplicație a principiului înscris în art.1718 din Codul civil.

Din art.3 al.3 din același act normativ, rezultă că asociații în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurența capitalului social subscris.

Dispozițiile art.224 al.2 din Legea 31/1990, republicată, arată că asociatul exclus are dreptul la o sumă de bani care să reprezinte valoarea părții proporționale din patrimoniul societății.

Pe parcursul considerentelor sentinței comerciale nr.3331/19.12.2007, respectiv la pag.6 al.6 și 8, arată apelanții că instanța reține și are în vedere situația corectă, dar apoi, confundând patrimoniul social cu capitalul social, a obligat reclamanții-apelanți să plătească intimatei partea din patrimoniul social aferentă aportului intimatei la constituirea capitalului social, în loc să oblige (greșeala apare la pag.6 al.9 și 11, pag.7 al.3 și mai apoi în dispozitiv).

Concluzionează apelanții că obligația de achitare a sumei care revine asociatului exclus trebuie să se regăsească în patrimoniul societății, nicidecum în cel al asociaților rămași în societate.

De asemenea, reclamanții au formulat cerere de repunere în termenul de apel, pentru următoarele motive:

a) Prin procura autentificată la data de 12 octombrie 2005 sub nr.67793 (fila 7 dosar), îl mandatează pe să efectueze mai multe operațiuni în legătură cu, descrise pe larg în acel document. Durata procurii a fost limitată la 3 luni de la momentul semnării.

b) Având la bază procura sus-indicată, la data de 31 octombrie 2005, prin procura autentificată sub nr.2884 de BNP, îi dă mandat special lui, valabil timp de 3 luni (această procură nu a fost depusă la dosar).

c) În cuprinsul cererii de chemare în judecată este indicat ca domiciliu ales în vederea comunicării actelor de procedură domiciliul mandatarului convențional al apelanților, conform procurii autentificate sub nr.2884/31 octombrie 2005 de BNP.

II.Conform dispozițiilor art.93 din Codul d e procedură civilă: "În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții".

Având în vedere aspectele arătate, rezultă, în opinia reclamanților-apelanți, că după data de 31 ianuarie 2006, adică după expirarea mandatului oferit lui, instanța era obligată să observe încetarea puterii de reprezentare a mandatarului și să comunice hotărârea ori la adresele lor de domiciliu, ori la sediul cabinetului de avocat ce a asigurat reprezentarea în primul ciclu procesual, în cauză neputând fi vorba despre legala comunicare a sentinței.

Mai arată reclamanții-apelanți că, așa cum reiese din dovezile de comunicare a sentinței comerciale (filele 538 și 539), comunicarea sentinței nr.3331 din 19 decembrie 2007 a fost făcută prin afișare la fostul mandatar, care ar fi fost plecat la lucru în Spania, astfel încât în cauză este incidentă situația prevăzută de art.103 al.1 teza finală din Codul d e procedură civilă.

Susțin apelanții și că ei au luat cunoștință de sentința nr.3331 din 19 decembrie 2007 la data de 9 mai 2009, ocazie cu care li s-a comunicat - prin intermediul executorului judecătoresc - o somație de plată a sumelor prevăzute în dispozitivul sentinței amintite ( anexează copia plicurilor prin care li s-a comunicat hotărârea, traducerea acesteia în limba italiană și somația).

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca tardiv introdus, cererea de repunere în termenul de apel fiind neîntemeiată.

Deliberând cu prioritate asupra cererii de repunere în termenul de apel și asupra excepției tardivității apelului, Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții și și-au ales domiciliul la mandatarul convențional, în com., sat, jud.

Art. 93 Cod procedură civilă prevede că în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea se va face la acea persoană, aceste dispoziții fiind respectate de către prima instanță.

Deși reclamanții apelanți au susținut faptul că sentința primei instanțe nu a fost comunicată legal (la adresele de domiciliu ale reclamanților, ori la sediul cabinetului de avocat ce a asigurat reprezentarea în primul ciclu procesual), fiind comunicată la fostul mandatar, prin afișare, deși după data de 31.01.2006 mandatul oferit lui a expirat, Curtea constată că această apărare nu poate fi primită.

Astfel, art. 98 Cod procedură civilă prevede că schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu ]petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.

Ori, în cauză nu s-a solicitat ca după expirarea mandatului oferit mandatarului, actele de procedură să fie comunicate la o altă adresă decât cea indicată în cererea de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă și depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 19.10.2007, precum și prin obiecțiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză contabilă și depuse la dosar pentru termenul de judecată din data de 14.12.2007, reclamanții, prin apărător, și-au indicat același domiciliu ales la mandatarul lor convențional, ca și cel din cererea de chemare în judecată (f 470, 505 - dosar fond).

Prin urmare, până la data soluționării cauzei în primă instanță, reclamanții nu au adus la cunoștința instanței și a părții potrivnice despre vreo schimbare de domiciliu, deși aveau această posibilitate, astfel încât în mod legal sentința apelată a fost comunicată la domiciliul lor ales, respectiv la mandatarul lor convențional, com., sat, jud. B (f 530, 531 - dosar fond).

Împrejurarea dacă mandatul oferit lui era sau nu expirat la data comunicării sentinței apelate nu are relevanță în cauză, atât timp cât reclamanții, prin mandatar, au beneficiat de asistență juridică și reprezentare în fața primei instanțe acordată de către un avocat ales, iar actele de procedură le-au fost comunicate în conformitate cu dispozițiile art. 93 Cod procedură civilă.

Având în vedere faptul că reclamanții apelanți și nu își pot invoca propria lor culpă, respectiv aceea de a fi omis să aducă la cunoștința instanței și a părții potrivnice despre vreo schimbare de domiciliu, în condițiile prevăzute de art. 98 Cod procedură civilă, Curtea constată că cererea de repunere în termenul de apel apare ca fiind nefondată, urmând să fie respinsă ca atare, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 103 al. 2 Cod procedură civilă.

Cum sentința apelată a fost comunicată reclamanților la data de 10.04.2008, iar cererea de apel a fost depusă de către aceștia la data de 20.05.2009, Curtea constată că în cauză a fost depășit termenul de apel d e 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 284 al. 1 Cod procedură civilă.

Întrucât reclamanții apelanți nu au dovedit că au fost împiedicați printr-o împrejurare mai presus de voința lor, să exercite calea de atac în termenul legal prevăzut de art. 284 al. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca tardiv introdus apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței nr. 3331/19.12.2007 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. -.

Curtea va respinge ca nefondată cererea formulată de pârâta intimată, prin apărător, privind obligarea reclamanților apelanți și la plata cheltuielilor de judecată, întrucât în cauză nu s-a făcut nici o dovadă a efectuării unor astfel de cheltuieli.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondată cererea de repunere în termenul de apel, formulată de reclamanții și.

Respinge ca tardiv introdus apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței nr. 3331/19.12.2007 a Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. -.

Respinge ca nefondată cererea formulată de pârâta intimată, prin apărător, privind obligarea reclamanților apelanți și la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red.

Tehnored.

6 ex./15.07.2009

jud.fond

Președinte:Bratu Ileana
Judecători:Bratu Ileana, Sas Remus

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Excludere asociat. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Suceava