Excludere asociat. Decizia 96/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 96
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană
Grefier - -
Pe rol pronunțarea în apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței comerciale nr. 367/com din 6 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași - Secția comercială și contencios administrativ în dosarul nr-, avînd ca obiect excludere asociat.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- dezbaterile în apel au avut loc în ședința publică din 19 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărîre;
- din lipsă de timp pentru deliberări, Curtea a amînat pronunțarea în data de 26 octombrie 2009 cînd, din același motiv, a amînat pronunțarea pentru azi, 2 2009.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr.5242/99/17.05.2007 reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele și "" SRL, excluderea pârâtei din "" SRL în temeiul art. 222 alin. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990; stabilirea structurii participării la capitalul social a celorlalți asociați, respectiv continuarea existenței societății sub forma cu asociat unic în persoana reclamantei (art. 229 alin. 2 din Legea nr.31/1990). Cu cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat tardivitatea acțiunii, iar pe fondul cauzei, respingerea acesteia ca nefondată.
Prin sentința comercială nr. 367/com/6.02.2009 Tribunalul Iași -Secția comercială și contencios administrativ s- dispus:
A fost respinsă excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de către pârâte.
A fost respinsă ca nefondată cererea formulată de către reclamanta, domiciliat în I,-, bloc 972,. B,. 2,. 8, județul I, în contradictoriu cu pârâtele, domiciliată în I,-, jud. I, și. cu sediul în I, șos. - nr. 39, bloc 544, parter, județul
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei L cheltuieli judiciare în sumă de 5.000 lei.
A fost respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut:
Examinând prioritar, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția tardivității, tribunalul o va respinge ca nefondată întrucât legea (art.222 și art. 223 din Legea nr. 31/1990) nu impune un termen de prescripție pentru formularea acțiunii în excluderea asociatului administrator.
Analizând probele administrate instanța va respinge, în fond, cererea reclamantei ca fiind neîntemeiată pentru considerentele ce succed:
Laf ost înregistrată în registrul Comerțului sub nr. J-22-2039/1991 iar prin actul adițional nr. 2133/07.08.2000 a fost majorat capitalul social prin aportul noului asociat.
Ulterior acestei majorări de capital Laa vut doi asociați, reclamanta, cu o cotă de 15,341 % lei capital social, și pârâta, cu o cotă de 84,659 %.
Ambii asociați au îndeplinit și funcția de administrator al L până la data de 22.05.2005 când, prin hotărârea nr. 2/22.05.2005, adunarea generală a asociaților Lad ecis revocarea din funcția de administrator a reclamantei.
Hotărârea de revocare a fost confirmată irevocabil prin decizia nr. 1626/03.05.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( 176 dosar).
Art. 222 alin. 1 lit. d Legea nr. 31/1990 stipulează că poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Frauda poate fi considerată, în principiu, orice acțiune sau inacțiune săvârșită de asociatul administrator cu intenția de obținere un profit, pentru sine ori pentru altul.
Neglijența și inabilitatea în afaceri nu pot fi considerate fraudă atât timp cât acestor fapte le lipsește elementul volițional care să permită calificarea lor ca fiind acte de înșelăciune. Tribunalul apreciază că reclamanta nu a demonstrat existența fraudei sau a celorlalte fapte incriminate de art. 222 alin. 1 lit. d Legea nr. 31/1990 în sarcina pârâtei.
În plus, în dosar nu a fost dovedit prejudiciul adus societății.
1. Cu privire la preluarea datoriilor de la METALO CHIMICE SA, tribunalul apreciază că nu se poate constata intenția pârâtei în a prejudicia
Astfel, pârâta a participat la majorarea capitalului social al societății cu 3.440 acțiuni nominative, cu o valoare de 25.000 lei, ce reprezintă activele dobândite în urma divizării METALO CHIMICE SA
La data de 07.08.2000 este întocmit un protocol de predare-primire (fila 148 dosar) prin care METALO CHIMICE SA I transmite către L un activ de 86.000 mii lei, fiind preluat și un pasiv de 86.000 mii lei, reprezentând 3440 acțiuni nominative.
Predarea acțiunilor s-a realizat prin majorarea capitalului social al
Din acest protocol au făcut parte integrantă și proiectul de divizare, publicat în Monitorul Oficial nr. 911/2000, bilanțul încheiat la 30.11.1999, lista de inventar a celorlalte mijloace fixe și a obiectelor de inventar.
Acest protocol a fost însușit prin semnare și de reclamanta, în calitatea sa de administrator al societății.
În proiectul de divizare al METALO CHIMICE SA (fila 27 dosar) este menționat la lit. C aliniatul 3 că activul și pasivul societăților nou înființate se vor determina din nou în momentul divizării efective și vor corespunde identic cu inventarele de predare-preluare de la momentul respectiv.
Prin adresa nr. 3692/30.08.2000, Laf ost informată că preluarea efectivă a diferenței de patrimoniu se va face la data de 01.09.2000, așa încât, stabilirea unui pasiv superior celui înscris în proiectul de divizare a fost o operațiune legală, fundamentată chiar în actele de divizare și protocolul de predare-primire nr. 3419/07.08.2000 însușite de către reclamantă.
De altfel, reclamanta a avut calitatea de administrator al societății atât înainte de majorarea capitalului social cât și ulterior, până la 22.05.2005, și, în toată această perioadă, a avut posibilitatea să conteste formalitățile de preluare a activelor și pasivelor provenite de la METALO CHIMICE SA.
2. Cu privire la retragerea plângerii prealabile pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, tribunalul apreciază că nu îmbracă forma unei acțiuni ce a avut drept scop vătămarea intereselor societății pârâte.
Litigiul penal a avut drept izvor refuzul reclamantei de a evacua spațiul comercial situat în șos. - nr. 39, la solicitarea proprietarului METALO CHIMICE SA.
Ca urmare, o comisie formată din mai multe persoane s-a prezentat la acel spațiu, a închis magazinul, procedând la inventarierea și depozitarea bunurilor găsite.
Reclamanta, ca reprezentant legal al L, a formulat plângere penală împotriva respectivelor persoane care au participat la operațiunile de evacuare iar Judecătoria Iași, prin sentința nr. 5076/2003, a dispus achitarea inculpaților, considerând că acțiunea de ocupare nu a avut un caracter ilicit, fiind întemeiată pe îndreptățirea proprietarului de a se bucura de atributele dreptului său, în condițiile în care L realiza o detenție precară fără titlu și fără îngăduința proprietarului.
Nu poate fi condamnat gestul pârâtei, de a retrage recursul împotriva sentinței penale nr. 5076/2003, deoarece aceasta a avut dreptul de a aprecia asupra șanselor de câștig ale demersului judiciar și, luând în considerare că probele dosarului demonstaru o stare de fapt și de drept nefavorabilă, a putut să-și reconsidere poziția procesuală, retrăgând plângerea prealabilă în încercarea preîntâmpinării suportării unor cheltuieli judiciare.
Mai mult, imposibilitatea L de a-și fi recuperat arhiva (ce a avut drept consecință sancționarea sa contravențională) a avut ca exclusivă cauză refuzul reclamantei de a elibera benevol spațiul ocupat nelegal și nu retragerea recursului penal de către pârâta.
3. Actul constitutiv al L prevede la art. 15 că membrii Consiliului de Administrație pot fi asociații sau persoanele desemnate de ei. Nu există la dosarul cauzei nici o probă a componenței nominale a prezumtivului consiliu de administrație invocat de către reclamantă.
Administrarea Laf ost realizată în condițiile generale prevăzute de lege (art. 197 alin. 1 Legea nr. 31/1990) de către cei doi administratori, și.
Chiar dacă din interpretarea art. 15 din actul constitutiv ar reieși concluzia că administratorii ar fi trebuit să ia deciziile în unanimitate, art. 76 alin. 1 teza II Legea nr. 31/1990 prevede că, în caz de divergență între administratori, vor decide asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.
având majoritatea absolută a capitalului social al L, i-a revenit și atributul de a putea decide singură asupra activității societății.
Pe de altă parte, înscrisurile de la filele 55-62 dosar atestă doar primirea unor sume de bani de către numitul în scopul acoperirii unei depuneri de bani efectuate de la METALO CHIMICE SA.
Nu rezultă în nici un mod că încasarea acelor sume s-a făcut în numele societății sau privea creanțe ale societății, astfel încât, nu este demonstrată prejudicierea intereselor societății în acest caz.
4. În ceea ce privește refuzul plății sumelor datorate cu titlul de dividende, tribunalul apreciază că nu poate constitui un motiv justificat pentru excluderea pârâtei.
Reclamanta are deschisă calea acțiunii în justiție pentru plata dividendelor în temeiul disp. art. 67 Legea nr. 31/1990, procedură ce a și fost uzitată de către reclamantă care a obținut, prin sentința civilă nr. 313/14.01.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, obligarea pârâtei L la plata dividendelor aferente anilor 2003 - 2006 și a dobânzii legale.
5. În cazul refuzului pârâtei de a convoca adunarea generală a asociaților, reclamanta are varianta sesizării instanței cu o cerere în condițiile dreptului comun, având ca obiect obligarea pârâtei să procedeze la convocarea adunării generale, eventual sub sancțiunea plății unor daune cominatorii, precum și plata prejudiciilor cauzate societății prin neconvocare, în conformitate cu dispozițiile art. 73 lit. e din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, fapta administratorului de a nu convoca adunarea generală în cazurile prevăzute de lege constituie infracțiunea prevăzută la art. 275 din Legea nr. 31/1990.
De altfel, printre cazurile de excludere enumerate la art. 222 lit. d Legea nr. 31/1990 nu se regăsește și neconvocarea adunării generale a asociaților.
Neconstituirea fondului de rezervă nu poate prejudicia societatea, dispozițiile prevăzute la art. 183 și 201 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 urmărind exclusiv protejarea terților iar o posibilă încălcare a acestor norme nu este de natură a vătăma societatea ci poate atrage doar răspunderea penală a administratorului culpabil, conform art. 272 pct. 4 Legea nr. 31/1990.
În plus, expertul contabil a constatat că, prin bilanțul contabil la 31.12.2007 și situația financiară la 30.06.2008, este probată constituirea în prezent a fondului de rezervă în cuantumul legal.
6. Simplul fapt că pârâta a închis contul bancar deschis la POST SA și a deschis unul nou la o altă bancă, cu privire la care au exclusivitatea controlului, nu este de natură a produce paguba societății sau asociaților.
7. Efectuarea plăților către foștii angajați a societății s-a realizat în baza sentinței civile nr. 104 din 13.02.2004 a Tribunalului Iași care era executorie, fiind susceptibilă doar de atacarea cu recurs, așa încât, achitarea drepturilor salariale la data de 30.04.2004 a avut un temei legal.
Este real că sentința nr. 104/13.02.2004 a fost modificată prin decizia nr. 289/30.09.2004 a Curții de APEL IAȘI dar, în această situație, se impunea inițierea demersurilor de recuperare a sumelor achitate în baza titlului executoriu desființat, aspect ce nu a fost supus dezbaterii în acest litigiu.
8. Neîntemeiat este și motivul referitor la încheierea de contracte de închiriere în condiții dezavantajoase societății.
Principala activitate desfășurată de către L constă în închirierea spațiului comercial situat în I, șos. - nr. 39.
Expertul contabil Gac onstatat, în baza facturilor întocmite și a chitanțelor emise la încasarea sumelor, că administratorii societății nu au urmărit îndeaproape încasarea sumelor datorate de chiriași și nici nu au întreprins acțiuni în vederea recuperării restanțelor pe întreaga perioadă 2003 - 2007.
Instanța consideră că revine și reclamantei o culpă însemnată în perpetuarea acestei stări de fapt, având în vedere că a îndeplinit și ea funcția de administrator al societății până la revocarea din funcție ce a avut loc în data de 22.05.2005.
De altfel, reclamanta a înțeles să predea pârâtei arhiva societății din perioada 01.09.2000 - 31.12.2002 abia la 11 iulie 2007, făcând dificilă identificarea debitelor la plata chiriei.
Instanța mai are în vedere și faptul că, din anul 2007 și până la data de 30.06.2008, soldul sumelor restante s-a diminuat în mod considerabil, de la 40.341,61 lei la 19.990,11 lei, ceea ce înlătură suspiciunea că pârâta ar avea intenția de a prejudicia societatea, concluzia ce se desprinde fiind cea că pârâta a depus diligențe (chiar dacă nu total eficace) pentru recuperarea creanțelor ce se cuvin societății.
În condițiile în care pârâta este acționar majoritar al L, cu o pondere masivă de capital de 84,659 %, este dificil a accepta teza reclamantei potrivit căreia pârâta urmărește vătămarea intereselor societății prin neîncasarea chiriilor datorate, întrucât ar însemna că dorește să-și pericliteze propriile interese, concluzie ce nu poate fi acceptată în absența unor dovezi plauzibile.
De altfel, restanțele de plata chiriilor mai pot fi recuperate pe calea acționării în judecată a debitorilor în termenul de prescripție.
Instanța nu existența unor indicii ce denotă neglijență din partea pârâtei în îndeplinirea atribuțiilor sale de administrator din perspectiva încasării chiriilor dar, în absența elementelor care să confirme voința acesteia de a prejudicia societatea și de a aduce în acest mod profit sieși sau terților, nu se poate vorbi despre o fraudă a pârâtei.
9. Introducerea a numeroase plângeri și acțiuni în justiție împotriva reclamantei de către pârâtă nu are decât înțelesul apariției unor conflicte ireconciliabile între cei doi acționari, care ar putea reprezenta doar motiv pentru dizolvarea societății în situația în care activitatea acesteia ar fi paralizată și nu poate constitui o justificare pentru excluderea pârâtei.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins ca nefondată cererea reclamantei
Fiind în culpă procesuală, reclamanta a fost obligată să achite pârâtei L, în baza art. 274 Cod procedură civilă, cheltuieli judiciare de 5.000 lei, reprezentând onorariul avocațial suportat.
Cererea pârâtei vizând cheltuielile judiciare a fost respinsă întrucât îi lipsește suportul probatoriu.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței comerciale nr. 367/Com/6.02.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, susținând nelegalitatea și netemeinicia acestei hotărâri.
În motivarea apelului reclamanta susține că, instanța de fond a făcut o analiză incompletă a probatoriului administrat în cauză, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri netemeinice. De asemenea, instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 222 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990. Instanța de fond nu a analizat toate motivele de fapt pe care reclamanta le-a invocat în susținerea cererii de excludere formulată.
Astfel, potrivit textului de lege sus citat și pe care reclamanta și-a întemeiat cererea introductivă, poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Prima instanță face referire în motivarea hotărârii doar la prima dintre ipotezele prevăzute de art. 222 alin. 1 lit. d), respectiv cel referitor la fraudarea societății. Astfel, pe de o parte, instanța arată că faptelor săvârșite de către administratorul le lipsește elementul volițional, pe de altă parte că nu s-a produs vreun prejudiciu societății.
Această interpretare a textului de lege este pe de o parte nelegală, pe de altă parte netemeinică. Este nelegală deoarece instanța de fond omite să analizeze și cea de-a doua ipoteză de excludere a administratorului asociat, respectiv situația în care acesta se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul său sau al altora. Este netemeinică deoarece, în ceea ce privește fraudarea societății, din probatoriul administrat în cauză reiese atât intenția pârâtei în acest sens, cât și prejudiciile aduse societății.
1.Precizează reclamanta că în ceea ce privește preluarea pasivului de la Chimice, ca urmare a divizării Chimice SA I, potrivit proiectului de divizare avizat de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului I la data de 01.03.2000, SRL a preluat parte din patrimoniul SC Chimice SA. Potrivit Proiectului de divizare, publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a nr. 911 din 13 martie 2000, SRL trebuia să preia un pasiv de 106.841.000 lei vechi. Acest lucru reiese din protocolul de predare-primire nr.3419 din 07.08.2000, în care se precizează faptul că acest protocol s-a încheiat în baza bilanțului contabil din data de 30.11.1999, bilanț care cuprinde același pasiv ca cel menționat în proiectul de divizare., societatea a preluat însă un pasiv mult mai mare, respectiv cel stabilit prin balanța de verificare de la 31.08.2000, administratorul asociat efectuând operațiunile de preluare a patrimoniului potrivit adresei 3692 din 30.08.2000 a Chimice I, adresă în care se arată că în ședința consiliului de administrație al Chimice SA din 29.08.2000 "s-a decis ca data de preluare efectivă a diferenței de patrimoniu ce va fi stabilită pe baza balanței de verificare de la 31.08. să fie tot 01.09.2000". Prin acceptarea acestei variante de preluare a patrimoniului, care este diferită de cea prevăzută în planul de divizare aprobat de judecătorul delegat și publicat în Monitorul Oficial, administratorul asociat a comis fraudă în dauna societății, preluând un pasiv mai mare decât cel prevăzut de proiectul de divizare.
Instanța de fond a reținut că această variantă de preluare a pasivului ar fi fost însușită de către reclamantă, care a semnat protocolul nr. 3419/07.09.2000, iar ulterior, în calitate de cp-administrator al societății nu ar fi întreprins nici o acțiune de natură să conteste modalitatea de preluare arătată mai sus.
Susține reclamanta că, concluzia instanței de fond este neîntemeiată din cel puțin două motive: protocolul nr. 3419/07.09.2000 este anterior preluării efective a pasivului, preluarea fiind făcută doar de către administratorul cu încălcarea statutului societății care prevedea ca administratorii să lucreze împreună; nu se poate reține o pasivitate a reclamantei, atâta timp cât aceasta a pus în discuția adunării generale chestiunile referitoare la preluarea patrimoniului, însă, beneficiind de un număr mai mare de părți sociale, pârâta a respins prin votul său solicitările reclamantei.
2.O altă critică vizează retragerea plângerii penale pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, SRL anilor 1999 și 2001, prin persoana reclamantei care avea la acel moment și calitatea de administrator al societății, mai multe plângeri penale cu privire la săvârșirea de către persoane din conducerea Chimice SA aos erie de infracțiuni legate de posesia spațiului situat în I,-. Unul dintre aspectele reclamate prin aceste plângeri penale privea inclusiv luarea fără drept aos erie de bunuri ale societății, inclusiv arhiva contabilă a acesteia. Plângerile au fost soluționate în primă instanță cu soluția achitării inculpaților și respingerii acțiunii civile, împotriva acestei soluții SC SRL, prin administrator formulând recurs. Pe parcursul judecății recursului, pârâta, în calitate de administrator al SRL, a declarat că își retrage rec și plângerea prealabilă formulată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, așa cum reiese din decizia penală nr. 454 din 15.04.2004, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul 1048/2004, ceea ce a condus la stingerea litigiului fără ca societatea să aibă posibilitatea de a-și recupera arhiva sau prejudiciile create. Precizează că această renunțare s-a produs în condițiile în care reclamanta s-a opus, solicitând continuarea judecății. Urmare a acestui fapt, având în vedere imposibilitatea recuperării arhivei contabile, societatea a fost sancționată cu amendă contravențională conform procesului verbal de constatare a contravențiilor nr. - din 24.02.2004, întocmit ca urmare a raporturilor de inspecție fiscală din data de 24.02.2004 și 26.01.2004, amendă ce a fost achitată prin chitanța nr. - din 24.02.2004. Prin renunțarea la plângerea prealabilă, asociatul administrator a lipsit societatea de posibilitatea recuperării arhivei contabile, ceea ce a condus la fraudarea intereselor societății, aceasta fiind sancționată contravențional.
Instanța de fond a reținut referitor la acest motiv de excludere că, pe de o parte, retragerea plângerii penale era justificată raportat la evaluarea șanselor de câștig în litigiul respectiv, pe de altă parte, imposibilitatea recuperării arhivei s-ar datora culpei reclamantei.
Considerentele reținute de instanța de fond nu sunt întemeiate nici cu privire la acest punct. Pe de o parte, pentru că, la momentul retragerii plângerii, atât reclamanta cât și pârâta aveau calitatea de administrator, iar decizia retragerii plângerii trebuia luată cu unanimitatea voturilor membrilor consiliului de administrație, conform art. 15 din statutul societății. Or, decizia retragerii plângerii penale a fost luată exclusiv de către pârâta. În ceea ce privește refuzul reclamantei de a elibera spațiul ocupat, tocmai legalitatea acestei ocupări constituia obiectul cauzei penale, situație în care, prin retragerea plângerii penale, s-a pierdut și posibilitatea invocării dreptului SRL de a ocupa spațiul respectiv.
3.Referitor la obstrucționarea desfășurării de către reclamantă a activității de administrator al societății reclamanta susține că atât reclamanta, cât și pârâta au avut, până la un moment dat funcția de administrator al societății, pârâta a obstrucționat în permanență desfășurarea activității de către reclamantă. Astfel, deși actele constitutive ale societății prevăd faptul că administrarea societății se face de către un consiliu de administrație care decide cu unanimitate, potrivit art. 15 Statutul societății, a acționat în mod constant ca unic administrator. Acest lucru reiese, spre exemplu, din procesul-verbal al adunării generale a asociaților din data de 16.04.2007, în care se precizează, la fila 2, că pârâta nu recunoaște convocarea consiliului de administrație făcută de reclamanta. De asemenea, pârâta a interzis chiriașilor efectuarea de plăți către, deși aceasta avea calitatea de administrator al societății.
Instanța de fond nu a reținut că deși art. 15 din Statutul societății prevede că votul consiliului de administrație trebuie să fie unanim, potrivit art. 76 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 31/1990, în cazul neînțelegerilor între administratori, vor decide asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.
Chiar în această interpretare, pentru luarea deciziilor în cazul în care apărea neînțelegeri sau opinii divergente între administratori, era necesară convocarea adunării generale extraordinare a asociaților, pentru ca în acest cadru să fie discutate și luate prin hotărâre deciziile referitoare la funcționarea societății. Simplul fapta că pârâta cumula calitatea de co-administrator cu cea de asociat majoritar nu o dispensa de obligația de a convoca adunarea generală extraordinară ori de câte ori apărea divergențe cu celălalt administrator, reclamanta-apelantă din prezenta cauză. Pârâta intimată a acționat însă în mod abuziv și discreționar, luând singură decizii în numele societății, fără a recunoaște convocările consiliului de administrație făcute de reclamantă și fără a convoca adunarea generală extraordinară a asociaților, în sensul art. 76 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 31/1990.
4.În ceea ce privește încasarea de sume de bani de la chiriași de către soțul pârâtei, instanța de fond a considerat că nu s-a făcut dovada că încasarea acestor sume s-ar fi făcut în numele societății și că nu s-ar fi făcut dovada prejudiciului creat societății. Nici această motivare nu poate fi reținută, atât timp cât din înscrisurile depuse reiese nelegalitatea modalității de încasare a acestor sume, tocmai prin aceea că ele erau încasate fără a fi trecute prin contabilitatea societății și fără nici o justificare contabilă.
5.Referiror la neplata dividendelor datorate reclamantei, in stanța de fond a reținut că aceasta nu poate constitui motiv de excludere atât timp cât reclamanta are deschisă calea acțiunii în justiție, care de care de altfel a și uzat, în acest sens fiind pronunțată sentința civilă nr. 313/14.01.2008. Motivarea instanței este vădit neîntemeiată, deoarece neplata dividendelor constituie o modalitate evidentă de fraudare a societății, în condițiile în care vinovăția îndeplinirii unei obligații legale și statutare de către asociatul administrator este evidentă, cu atât mai mult cu cât este constatată și printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar prejudicierea societății constă în faptul că societatea este obligată să suporte și cheltuielile de judecată și de executare pentru realizarea obligației de neplată a dividendelor.
Astfel, prin refuzul de achitare a dividendelor de către pârâta, chiar după obținerea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în acest sens, s-a ajuns la situația în care societatea trebuie să suporte și cheltuielile de executare prilejuite prin executarea silită a sentinței civile nr. 313/14.01.2008.
Mai mult decât atât, referitor la acest motiv de executare reclamanta susține că pârâta a introdus la plată bilete la ordin emise la 01.09.2008 de către SC SRL în beneficiul SC SRL, scadente la 30.09.2008, 30.10.2008, 30.11.2008, așa cum reiese din extrasul de cont anexat la suplimentul la raportul de expertiză contabilă. Așadar, folosindu-se de calitatea de administrator, pârâta nu a încasat sumele datorate de chiriași societății deoarece contul în care trebuiau încasate biletele la ordin sus menționate erau poprite la momentul respectiv pentru executarea silită a obligației de plată a dividendelor către reclamantă, obligație a cărei executare silită a fost determinată tot de refuzul nejustificat și abuziv al pârâtei de a aduce la îndeplinire această obligație, chiar și după ce aceasta a fost dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
6.Referitor la refuzul convocării de către pârâtă a adunării generale a asociaților, faptul că reclamanta are la dispoziție și posibilitatea formulării unei acțiuni în acest sens, precum și posibilitatea formulării unei plângeri penale, nu face ca această atitudine a asociatului administrator să nu mai intre sub incidența art. 222 alin. 1 lit.d) din Legea nr. 31/1990. Din contră, constatarea unei astfel de situații constituie cu atât mai mult o faptă frauduloasă cu cât legea o incriminează și ca infracțiune. Fraudarea intereselor societății apare ca evidentă în condițiile în care prin neconvocarea AGA se ajunge la o conducere abuzivă și discreționară a societății de către asociatul administrator, care nu răspunde în fața asociaților și blochează posibilitatea exercitării de către aceștia a dreptului de control asupra activității societății.
7.O altă critică vizează neconstituirea fondului de rezervă. Prim a instanță a considerat în mod nelegal, că o astfel de încălcare nu poate constitui un motiv de excludere, deoarece, susține instanța, nu se creează nici un prejudiciu societății, fapta putând atrage răspunderea penală a administratorului. Ca și în cazul neconvocării adunării generale, trebuie însă reținut că, cu atât mai mult cu cât aceste fapte sunt incriminate de lege ca infracțiuni, ele constituie și motive temeinice de excludere a asociatului administrator care le săvârșește. Fraudarea societății nu trebuie înțeleasă neapărat ca o activitate de natură să aducă prejudicii materiale sau pierderi societății, ci într-un înțeles mai larg, funcționarea societății într-un cadru nelegal constituind în sine un element de fraudare a intereselor acesteia, societatea fiind supusă riscului aplicării sancțiuni lor legale pentru neîndeplinirea acestor obligații.
Tot referitor la obligația de constituire a fondului de rezervă, prima instanță a reținut că "prin bilanțul contabil la 31.12.2007 și situația financiară la 30.06.2008, este probată constituirea în prezent a fondului de rezervă".
Această situație nu are relevanță în cauză atâta timp cât constituirea fondului legal de rezervă s-a făcut după introducerea prezentei acțiuni. Or, instanța trebuia să ia în considerare situația existentă anterior introducerii acțiunii și care a determinat formularea acesteia, simpla îndeplinire în prezent a acestei obligații neconstituind un element care să justifice concluzia că pârâta nu a săvârșit nici o fraudă în dauna societății. Din acest punct de vedere, instanța a nesocotit în totalitate concluziile expertului din suplimentul la raportul de expertiză, care a reținut că "societatea comercială nu a înregistrat corect constituirea rezervelor abia la sfârșitul anului 2007 se raportează rezerva legală"
8.Referitor la închiderea contului deschis la SC SA, prima instanță a reținut că această operațiune nu constituie în sine o faptă de natură a frauda societatea. Motivarea instanței este simplistă și lapidară, în sensul că această operațiune trebuie înțeleasă în contextul general al administrării societății, intenția pârâtei fiind aceea de a împiedica un control efectiv asupra activității, fapt demonstrat și de atitudinea pârâtei în cursul administrării probei cu expertiză, aceasta refuzând să pună la dispoziția expertului situația conturilor societății.
Toate elementele de fapt evidențiate în cererea de chemare și în cererea completatoare în mod separat, pentru na ușura analiza făcută asupra modului în care pârâta a exercitat funcția de administrator, trebuie analizate însă în mod coroborat, doar în acest fel putând avea o imagine completă și reală asupra situației de fapt, arătând că nici unul nu poate constitui, în sine, un motiv de excludere, modalitate de apreciere a situației de fapt criticabilă, deoarece instanța ar fi trebuit să analizeze activitatea pârâtei în ansamblu, cu raportare, evident, la elementele concrete invocate.
9.În ceea ce privește plata drepturilor salariale către angajata, instanța de fond a reținut că "este real ca sentința nr. 104/13.02.2004 a fost modificată prin decizia nr. 289/30.09.2004 a Curții de APEL IAȘI dar, în această situație, se impunea inițierea demersurilor de recuperare a sumelor achitate în baza titlului executoriu desființat, aspect ce nu a fost supus dezbaterii în acest litigiu".
Susținerea instanței că acest aspect nu a fost supus dezbaterii vine în contradicție evidentă cu elementele de fapt și motivele invocate în cererea completatoare. Astfel, prin această cerere a arătat că a avut calitatea de angajat al societății, calitate în care a acționat societatea pentru plata unor drepturi salariale restante. Prin decizia nr. 3 din 18.11.2003, se dispune de către SRL încetarea contractului individual de muncă al angajatei . Prin sentința nr. 104 din 13.02.2004, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 14781/2003, a fost constatată nulitatea deciziei nr. 4 din 18 2003 și obligată societatea SRL la plata sumei de 39.375.000 lei vechi, reprezentând drepturi salariale corespunzătoare perioadei 12.02.2002 -18.11.2003. Prin decizia civilă nr. 289 din 30.09.2004, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr. 3727/2004, a fost admis în parte recursul formulat de către SC SRL, prin administrator și respinsă cererea de constatare a nulității deciziei nr. 3 din 18.11.2003. Din coroborarea soluțiilor pronunțate de instanța de fond și cea de recurs rezultă că a avut calitatea de angajat al societății până la data de 18.11.2003, iar societatea trebuia să îi achite drepturi salariale în cuantum de 39.375.000 lei vechi, actualizate la data plății, aferente perioadei 12.02.2002-18.11.2003.
Cu toate acestea a dispus achitarea drepturilor salariale și a contribuțiilor la CAS și fondul de șomaj pentru perioada 12.02.2002-31.03.2004, așa cum reiese di procesul-verbal încheiat la data de 30.04.2004. Deși prin sentința tribunalului societatea a fost obligată la plata de drepturi salariale aferente perioadei 12.02.2002-18.11.2003, emite o nouă decizie de încetare a contractului individual de muncă, decizia nr. 1 din 30.03.2004, în condițiile în care pe rolul Curții de Apel era înregistrat recursul prin care fusese atacată sentința tribunalului, recurs care de altfel a și fost admis iar decizia de concediere nr. 3 din 18.11.2003 menținută ca fiind legală în condițiile în care reclamanta a solicitat pârâtei încă de la data de 18.03.2004 să întreprindă măsuri pentru atacarea hotărârii.
Nici unul dintre aceste aspecte nu a fost analizat de către instanța de fond, care s-a limitat a reține că recuperarea sumelor plătite nelegal de către ar excede cadrului procesual din prezenta cauză. Ce alt motiv mai întemeiat de excludere a pârâtei pentru fraudarea societății ar fi trebuit să demonstreze, în opinia instanței de fond, decât faptul că pârâta a făcut plăți nelegale și nu a întreprins nici o măsură pentru recuperarea acestora?? Motivarea primei instanțe, pe cât este de frapantă din acest punct de vedere, evidențiază carențele grave în ceea ce privește interpretarea situației de fapt a cărei concludență în cauză este evidentă.
10.O altă critică vizează faptul că mai mulți chiriași ai societății au înregistrat mari întârzieri la plată fără ca, în calitate de administrator al societății să întreprindă vreo măsură menită să conducă la reducerea sau diminuarea acestor debite. De această situație se face vinovată exclusiv pârâta, aceasta în condițiile în care reclamanta atâta timp cât a îndeplinit și funcția de administrator al societății, a făcut numeroase demersuri pe lângă pârâtă pentru a demara proceduri de recuperare a debitelor sau de reziliere a contractelor chiriașilor rău platnici. Însă, având în vedere că, potrivit statutului societății consiliul de administrație nu putea lua decizii decât cu unanimitate de voturi, opoziția constantă a pârâtei a condus la imposibilitatea recuperării datoriilor acumulate.
La data de 22.05.2005, reclamanta este revocată din funcția de administratore al societății, având în vedere faptul că pârâta avea majoritate în adunarea generală, iar aceasta se autodesemnează administrator unic al societății, cu încălcarea dispozițiilor statutare, care prevăd că în cazul în care un post din consiliu de administrație se vacantează trebuie numit un nou administrator.
În aceste condiții, pârâta dobândește controlul total și exclusiv al activității sociale, situație în care culpa pentru neîndeplinirea formalităților legale de recuperare a debitelor îi revine în exclusivitate.
Prima instanță a reținut, referitor la acest aspect că ar reveni și reclamantei o culpă în ceea ce privește nerecuperarea acestor datorii ținând cont de faptul că aceasta a predat către pârâtă arhiva societății aferentă perioadei 01.09.2000-31.12.2002 la data de 11.07.2007.
Concluzia este absurdă, pe de o parte pentru că nesocotește în totalitate probatoriul administrat în cauză, respectiv cu înscrisurile depuse odată cu obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, precum și la termenul din 30.01.2009.
Susține apelanta că înscrisurile dovedesc nenumăratele demersuri făcute de către reclamantă pe lângă pârâtă în sensul demarării procedurilor legale de recuperare a debitelor, demersuri care au rămas fără nici un rezultat din cauza refuzului constant al pârâtei de a acționa în judecată pe debitori.
Mai mult pârâta a prelungit contractele de închiriere cu o serie de chiriași (spre exemplu SC SRL) deși acești chiriași aveau restanțe sau întârzieri la plată și le-a facturat cu întârziere chiria, neaplicând dispozițiile contractuale referitoare la penalități, aspect neanalizat de instanța de fond, deși are o relevanță deosebită în economia aprecierii modului în care pârâta și-a exercitat și își exercită mandatul de administrator.
Solicitările reclamantei, dovedite cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de a demara procedurile legale de recuperare a debitelor și de evacuare a chiriașilor rău platnici exclud orice culpă a acesteia și evidențiază culpa exclusivă a pârâtei din acest punct de vedere.
Cu privire la același aspect, al recuperării datoriilor pe care chiriașii le au față de societate, prima instanță a reținut și faptul că nu s-ar evidenția o intenție a pârâtei de a prejudicia societatea, atâta timp cât soldul sumelor restante s-a diminuat în cursul anului 2007 și până la 30.06.2008. Această susținere nu poate fi primită în primul rând deoarece denumirea la care face referire instanța a avut loc după introducerea prezentei acțiuni, or ceea ce a determinat formularea acțiunii a fost tocmai fraudarea societății de către pârâtă înainte de introducerea acțiunii, activitate frauduloasă care a condus la existența soldului de 40.342,61 lei care face referire la instanța de fond. În al doilea rând nu se poate reține o atitudine a pârâtei de natură să înlăture vinovăția acesteia, din moment ce diminuarea soldului a avut loc nu ca urmare a unor demersuri întreprinse de aceasta, ci ca urmare a îndeplinirii voluntare a obligației de plată de către chiriași. Nu se poate reține în aceste condiții că pârâta ar fi lipsită de vină, în condițiile în care aceasta, în calitate de asociat administrator, a lăsat lucrurile să meargă de la sine, acumulând un debit foarte mare pentru recuperarea căreia nu a efectuat nici un fel de demers.
Susține reclamanta că prima instanță nu a luat în considerare că înscrisurile depuse în vederea determinării pârâtei să întreprindă măsurile legale pentru recuperarea debitelor și evacuarea chiriașilor rău platnici, deși acestea au constituit și motivul principal pentru care au fost admise obiecțiunile la expertiză formulate de reclamantă. Mai mult decât atât, expertul, în suplimentul de expertiză, face referire pe larg la aceste înscrisuri, care sunt apoi complet neglijate de instanță.
În aceste condiții, hotărârea primei instanțe este vădit netemeinică fiind bazată pe apreciere trunchiată și incompletă a probatoriului administrat în cauză și prin interpretarea greșită a situației de fapt.
11.O altă critică vizează introducerea a numeroase acțiuni și plângeri împotriva reclamantei în numele societății care au fost respinse și care au condus la obligarea societății la plata de cheltuieli de judecată. Prima instanță a considerat acest motiv ca fiind irelevant, el reliefând doar neînțelegerile grave existente între asociați.
Motivul a fost greșit înțeles și interpretat de prima instanță, în sensul că elementul esențial care a condus la fraudarea societății în contextul arătat mai sus este dat de obligarea societății la cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare inutile, generate de reaua-credință și de încălcarea de către pârâtă a obligațiilor legale.
Așa cum a subliniat și prin concluziile scrise depuse în fața instanței de fond, în loc să se preocupe de recuperarea datoriilor societății, pentru a putea realiza și plata dividendelor către asociași, pârâta, în calitate de administrator al societății, a purtat în permanență un război nejustificat și absurd cu reclamanta, cheltuind sume importante din profitul realizat de societate pentru purtarea acestor litigii.
Această atitudine este evidentă în ceea ce privește plata către reclamantă a dividendelor aferente anilor 2003-2006, așa cum a arătat și mai sus. Astfel, pe de o parte, prin neîndeplinirea obligației legale și statutare de plată a acestor dividende, pârâta a pus societatea în situația de a achita cheltuieli de judecată în litigiul ce a făcut obiect al dosarului nr- al Judecătoriei Iași, în care s-a pronunțat sentința nr. 313/14.01.2008, definitivă și irevocabilă. Pe de altă parte, nici după rămânerea definitivă și irevocabilă a acestei hotărâri pârâta nu a făcut plata dividendelor la care reclamanta avea dreptul, ceea ce a determinat formarea dosarului de executare nr. 176/2008 al BEJ, cu obligarea societății la suportarea cheltuielilor de executare.
Atitudinea pârâtei de încălcare a obligațiilor legale și statutare de asociat administrator conduce la fraudarea societății, aceasta fiind obligată la suportarea cheltuielilor de judecată și executare pentru îndeplinirea silită a obligațiilor pe care pârâta nu le aduce la îndeplinire cu rea credință. Reaua credință este evidentă în condițiile în care aceasta se manifestă prin neexecutarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau prin fapte pe care legea le califică ca fiind și infracțiuni.
În concluzie, reclamanta susține că fraudarea intereselor societății de către administratorul este evidentă, sens în care se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței nr. 367/com/06.02.2009 a Tribunalului Iași, iar pe fond admiterea acțiunii și excluderea pârâtei din SC SRL în temeiul art. 222 alin.1 lit. d) din Legea nr. 31/1990, stabilirea structurii participării la capitalul social al celorlalți asociați, respectiv continuarea existenței societății sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic în persoana reclamantei, sens în care reclamanta își manifestă în mod expres voința potrivit art. 229 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, onorariu de expert, taxă judiciară de timbru, timbru judiciar.
Intimatele și "" SRL a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului.
Se susține că din anul 2000, până în anul 2005 societatea a fost administrată de doi administratori cu drepturi egale, respectiv și. În toată această perioadă, reclamanta apelantă a adus societății grave prejudicii, motiv pentru care adunarea generală nu a aprobat descărcarea de gestiune.
Datorită măsurilor abuzive, luate de către apelantă față de salariați, societatea a fost obligată să plătească despăgubiri salariale în cuantum de 70 milioane lei conform sentinței civile nr. 104/2004 a Tribunalului Iași dată în dosarul nr. 14781/2003 salariatei .
Mai arată că, datorită apelantei care cu rea credință în calitate de administrator a ocupat fără drept un spațiu comercial în șos. - nr.39, proprietatea Chimice SA în perioada 1995-1997 (înaintea intrării apelantei în societate) când a fost evacuată prin executor judecătoresc.
Ca o consecință a acestui fapt, prin decizia nr. 329/2001 a Curții de APEL IAȘI pronunțată în dosarul nr. 215/23001, și SC SRL au fost obligate în solidar să plătească SC Chimice SA, cu titlu de daune suma de 197.913.375 lei și 19.442.302 lei cheltuieli de judecată.
În baza deciziei nr. 329/2001, spațiul a fost scos la vânzare silită pentru a evita pierderea spațiului și respectiv sediul, a achitat din veniturile personale suma de 36.780.000 lei, pe care i-a recuperat de la societate și debitând-o pe apelanta-reclamantă pentru prejudiciul creat.
Pe lângă toate acestea, apelanta și-a însușit din casieria societății diverse sume de bani sub formă de avansuri salariale, dividende, astfel că prejudiciul s-a ridicat la valoarea de 220 milioane lei. Pentru aceste fapte deosebit de grave, adunarea generală a revocat-o din funcția de administrator, hotărâre ce a fost menținută prin decizia nr. 162/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Referitor la, divizarea Chimice SA și transferarea unei părți din patrimoniul societății către celelalte societăți inclusiv SRL s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 238-224 referitoare la divizare din Legea 31/1990 modificată și legea contabilității.
Proiectul de divizare înregistrat sub nr- și publicat în Monitorul Oficial nr. -, întocmit pe baza bilanțului din 1999, prevede la pag. nr. 4, că datorită specificului societății cât și faptul că mijloacele circulante se modifică continuu, ele se vor determina din nou în momentul divizării efective și vor corespunde identic în intervalele de predare-primire de la momentul respectiv și care va avea loc după obținerea hotărârii instanței privind divizarea.
Prin adresa nr.3692/30.08.2000 SC SRL a fost înștiințată privind data preluării efective a diferenței de patrimoniu stabilit pe baza balanței de verificare de la 31.08.2009 (în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 1 din Legea 31/1990), respectiv la 1.09.2000.
Această diferență de patrimoniu a rezultat din activitatea societății desfășurată în intervalul cuprins între data aprobării proiectului de divizare și data pronunțării sentinței de admiterea divizării.
Din toate aceste aspecte, apelanta a avut cunoștință semnând în calitate de administrator alături de intimata protocolul de predare-primire nr. 3419/7.08.2000.
Referitor la cel de al doilea motiv de apel, se precizează că retragerea plângerii penale a fost justificată de faptul că apelanta fără un motiv legal, angajase societatea într-un proces care ar fi atras suportarea cheltuielilor de judecată nejustificate. În acest sens a depus la dosar decizia 454/2004 și sentința nr.5076/2003 din care rezultă clar că apelanta a ocupat un spațiu în mod nelegal timp de doi ani de pe urma căruia s-au plătit peste 200 milioane lei cu titlu de daune.
Referitor la motivul de la punctul 4 urmează a fi respins. Societatea cu răspundere limitată nu a fost administrată niciodată de consiliul de administrație. În contractul de societate la art. 4, în actul adițional la statut art. V precum și în încheierea nr. 881/2000 a judecătorului delegat administrarea societății era exercitată de cele două administratore. Faptul că adunările generale se țineau regulat și cu respectarea prevederilor legale s-a depus ca dovadă procesele verbale.
Neîntemeiat este și motivul referitor la încheierea contractelor de închiriere în condiții dezavantajoase. Societatea, având ca principală activitate închirierea spațiului comercial situat în șos. - nr. 39, toate contractele erau verificate și de cel de al doilea administrator care la rândul său avea în aceeași măsură obligația de a urmări încasarea chiriei. Unii datornici nici nu au putut fi identificați datorită apelantei care a refuzat până în 2007 să predea arhiva societății.
O dovadă în acest sens este și procesul-verbal din 11.08.2007 când apelanta a predat arhiva societății din perioada 2000-2002.
La data intrării în societate a doamnei, SC SRL, conform bilanțurilor, avea rezultate financiare negative. Din anul 2004 și până în 2009 societatea a realizat profit datorită unei conduceri economico-financiare corecte și profitabilă din partea intimatei și după revocarea apelantei din funcția de administrator.
O dovadă certă o constituie faptul că în fiecare an societatea a înregistrat profit (a se vedea bilanțurile).
De asemenea societatea nu are credite bancare, datorii la bugetul statului, sau alte restanțe către creditori.
Susțin intimatele că apelanta este cea care are înregistrat pe rolul instanței numeroase acțiuni, atât împotriva societății cât și a intimatei. Deși revocată din funcție prin hotărârea adunării generale și menținută prin decizia nr. a, aceasta continuă să genereze litigii care nu se justifică împotriva societății. În schimb societatea are un singur dosar pe rol împotriva apelantei, având ca obiect daune în valoare de 220 mil. lei iar intimata nu are pe rolul instanțelor înregistrată nici o acțiune împotriva acesteia.
Sancțiunea excluderii poate fi aplicată pentru delicte intenționat săvârșite.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, apelanta nu a putut dovedi intenția frauduloasă, comiterea de fapte ilicite și folosirea semnăturii sociale sau a capitalului în interes propriu.
În condițiile în care este acționar majoritar la SC SRL cu un procent de 84,65%, iar societatea an de an are profit poate fi un motiv cert că aceasta nu are nici un interes să prejudicieze societatea.
În concluzie se solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală. Cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate instanța de control judiciar constată următoarele:
1.În ceea ce privește primul motiv de apel, curtea constată că apelanta-reclamantă contestă, în esență, modul în care pârâta a preluat pasivul societății divizate în sensul că prin acceptarea unui pasiv mai mare decât cel stabilit prin proiectul de divizare a produs prejudicii "" SRL.
În mod corect tribunalul a reținut că prin semnarea proiectului de divizare de către ambele asociate, acestea au achiesat și la dispozițiile cuprinse la lit. c din acest înscris: "Dat fiind specificul societății, precum și faptul că mijloacele circulante se modifică continuu,ele se vor determina din nou în momentul divizării efectiveși vor corespunde identic cu inventarele de predare-preluare de la momentul respectiv, inventare care vor avea loc după obținerea hotărârii judecătorești privind divizarea". Astfel, ambele părți și-au asumat riscul ca valoarea mijloacelor circulante să fie mai mare, iar acceptarea unui pasiv mai mare decât cel precizat în proiectul de divizare nu reflectă intenția pârâtei de a prejudicia societatea.
Pe de altă parte, cuprinderea în ordinea de zi a adunării generale a asociaților SC "" SRL a punctului referitor la "divizarea sau dizolvarea și lichidarea "" SRL" la data de 16 aprilie 2007 (adică la 7 ani după realizarea divizării) nu echivalează cu o atitudine activă a reclamantei în ceea ce privește preluarea pasivului "" SRL.
În condițiile în care reclamanta, în motivarea apelului, nu face referire la o anume adunare generală, din înscrisurile depuse la dosar instanța de apel a constatat că acest aspect a fost pus pe ordinea de zi, pentru prima și singura dată, la adunarea generală a acționarilor din 16.04.2007.
2.Cu privire la retragerea plângerii penale de către pârâta și existența unei legături între această manifestare de voință și recuperarea arhivei societății, aspect invocat de apelantă în motivul nr. 2 de apel, curtea constată următoarele:
Astfel, din considerentele sentinței penale nr. 454/15.04.2004 pronunțată de Tribunalul Iași rezultă că obiectul plângerii prealabile formulată de l-a constituit ocuparea spațiului de către membrii comisiei din cadrul SC " Chimice" SA și supunerea părții vătămate la un regim de teroare și amenințare. Nu rezultă din considerentele acestei sentințe că arhiva societății "" SRL ar fi fost reținută de către inculpați.
Pe de altă parte, într-adevăr SC "" SRL a fost sancționată contravențional în anul 2004 pentru neprezentarea actelor contabile ale societății aferente perioadelor 1.01.1999-1.10.2000.
Curtea constată că atât procesul-verbal de contravenție (nr.-/24.02.2004 emis de -Direcția Controlului Fiscal I), cât și nota de constatare (în care se precizează: "În urma discuțiilor purtate și a declarațiilor scrise ale administratorilor a rezultat că nu au evidență contabilă și nu o pot prezenta") au fost semnate de ambele asociate fără obiecțiuni,și că nu există nici o legătură între cele două fapte (retragerea recursului și neprezentarea documentelor contabile).
3.Nefondat este și motivul 3 de apel referitor la neconvocarea consiliului de administrație.
Într-adevăr, societatea "" SRL nu a constituit consiliul de administrație conform art. 15 din statutul societății, însă, având în vedere divergențele dintre cele două părți -administratore, hotărârile au fost luate de asociatul care a reprezentat majoritatea absolută a capitalului social, respectiv pârâta, aspect în concordanță cu disp. art. 76 alin. 1 raportat la art. 197 alin. 3 din Legea 31/1990 și corect reținut de instanța de fond.
4.În ceea ce privește critica referitoare la neconvocarea adunării generale a asociaților, critică ce constituie motivul 6 de apel, curtea constată că nu este fondată. Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că refuzul administratoarei de a convoca adunarea la cererea reclamantei putea fi sancționat prin sesizarea instanței cu o cerere introdusă în condițiile dreptului comun, dar în condițiile legii speciale -art. 73 lit. e din Legea nr. 31/1990 republicată.
Pe de altă parte, invocarea refuzului de a convoca adunarea generală a asociaților nu poate constitui motiv de excludere atâta timp cât apelanta nu a dovedit, în modconcret, existența unei fraude în dauna societății.
5.Nefondate sunt și criticile referitoare la încheierea unor contracte de închiriere defavorabile societății și neîncasarea chiriei datorate societății ori încasarea acesteia de către soțul pârâtei, cu neevidențierea în contabilitatea societății (motivele 4 și 10 de apel).
În analizarea acestui motiv de apel, curtea constată că la dosarul cauzei s-au depus mai multe contracte de închiriere, unele fiind semnate fie doar de pârâta, iar altele de ambele asociate.
Pe de altă parte, din procesu-verbal al adunării generale a asociaților din data de 22 mai 2006, la care au participat ambele părți, se menționează refuzul sistematic al reclamantei de a preda arhiva societății aferentă perioadei 1.09.2000-31.12.2002 (fila 114 și 167 verso dosar fond). De asemenea, la dosar există înscrisuri din care rezultă că între părți au existat numeroase neînțelegeri legate de arhiva societății, aceasta fiind predată de către reclamantă la data de 22 iulie 2007 (aspect reținut de expertul contabil și necontestat de partea interesată).
În lipsa actelor contabile aferente perioadei respective (în special a contractelor de închiriere) încasarea contravalorii chiriei s-a făcut diferențiat, însă nu se poate reține o fraudă în dauna societății din moment ce aceasta a obținut anual profit și nu s-a făcut dovada negocierii unor chirii lunare sub prețul pieții.
6.Nici neplata dividendelor nu poate constitui motiv de excludere, neîncadrându-se în conținutul dispozițiilor art. 222 lit. d din Legea 30/1991 referitoare la fraudă, și obligarea "" SRL la suportarea cheltuielilor de executare a sentinței civile nr. 313/14.01.2008 nu presupune că pârâta a urmărit obținerea unui profit.
7.În ceea ce privește fondul de rezervă, curtea constată că, potrivit raportului de expertiză (supliment -fila 278 dosar fond), societatea "" SRL în perioada 2003-2006 nu a înregistrat corect constituirea acestuia, însă reclamanta nu a făcut dovada intenției pârâtei, în sensul că ar fi provocat un prejudiciu în dauna firmei.
8.Nederularea operațiunilor bancare și închiderea unui cont bancar SC "" SA, aspecte analizate chiar prin prisma comportamentului ambelor părți, nu pot constitui fraudă în înțelesul lit. d al art. 222.
9.Nefondată este și critica referitoare la plata nelegală a drepturilor salariale către pentru perioada 18.11.2003-31.03.2004.
Curtea constată că plata acestor sume s-a făcut pe baza solicitării fostei salariate de punere în executare a sentinței civile nr. 104/13.02.2004 a Tribunalului Iași. Prin aceeași hotărâre judecătorească s-a dispus și anularea deciziei de concediere, astfel că, și-a recăpătat calitatea de salariat al cărui contract individual de muncă a încetat, prin acordul părților, la data de 1.04.2004 (91 dosar fond). Acesta este motivul pentru care a fost plătită și pentru perioada 18.11.2003-31.03.2004, neexistând vreo intenție de fraudare a intereselor societății.
10.Nefondat este și motivul de apel referitor la plângerile și acțiunile formulate de pârâtă împotriva reclamantei, finalizate cu obligarea societății la plata cheltuielilor de judecată în raport de dispozițiile art. 222 lit. d din Legea nr. 31/1990; faptul că cele două asociate se află pe poziții ireconciliabile putând constitui motiv de dizolvare a societății.
Raportat acestor considerente, curtea apreciază că apelul declarat de este nefondat urmând a fi respins și păstrată sentința tribunalului.
Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței comerciale nr. 367/com/6.02.2009, pronunțată de Tribunalul Iași - Secția comercială și contencios administrativ, sentință pe care o păstrează.
Obligă reclamanta să plătească intimatei "" suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
Grefier
- -
Red.
Trehnored.
2 ex.
23.11.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Cipriana Poiană
