Încuviințare efectuare expertiză (art.136. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8/2010
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Radu Rareș Dușa
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul formulat de către pârâta SC 97 SA, împotriva încheierii comerciale nr. 625/2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect încuviințare efectuare expertiză (art. 136 - 31/1990; art. 7 alin. 1 OG. 94/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul apelantei, avocat -, cu delegație la dosar și reprezentantul intimatului, avocat, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 21.01.2010 s-a depus la dosar, de către intimat întâmpinare, din care un exemplar se comunică cu reprezentantul apelantei.
Acesta din urmă solicită acordarea unui nou termen, în vederea studierii întâmpinării.
Curtea pune îndiscuția părților o eventuală lăsare a cauzei mai la urmă, pentru ca reprezentantul apelantei să fie în măsură să lectureze cuprinsul întâmpinării.
Părțile prezente arată că nu se opun.
La reluarea cauzei, cu aceeași participare, reprezentantul apelantei arată că dorește să depună la dosar actele contabile la care face referire intimatul în cuprinsul întâmpinării și hotărârile incidente speței, sens în care solicită acordarea unui termen scurt.
Raportat la acest aspect, reprezentantul intimatului depune la dosar hotărârile sus-menționate, apreciind că proba cu depunerea actelor contabile este inutilă cauzei.
Reprezentantul apelantei solicită acordarea unui nou termen, pentru a fi în măsură să facă dovada comunicării actelor contabile.
Reprezentantul intimatului arată că acele acte contabile au fost comunicate, neînțelegând să le conteste.
Curtea, după deliberare, apreciază că, față de actele de la dosar și raportat la cuprinsul hotărârii, cererea în probațiune nu se justifică, fiind inutilă cauzei.
Reprezentantul apelantei solicită ca partea adversă să depună la dosar actele în dovedirea punctului 3 din cuprinsul întâmpinării, acte aferente cesiunii părților sociale.
Reprezentantul intimatului arată că acest aspect este clarificat de registrul acționarilor, existent în copie la dosar, din cuprinsul căruia rezultă faptul că cesiunea s-a făcut la o societate la care acționar este cesionarul.
Reprezentantul apelantei înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului-intimat, având în vedere cesiunea părților sociale.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea exepției, în considerarea actelor existente la dosar.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea apelului, menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. Solicită de asemenea respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, precizând că la momentul pronunțării hotărârii, acesta justifica un interes, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin încheierea comercială nr.625 din 7 iulie 2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosarul -, s-au respins ca nefondate excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității cererii invocate de pârâta SC 97 SA, s-a admis cererea formulată de reclamantul împotriva acestei pârâte și s-a dispus întocmirea unui raport contabil care să analizeze cele 14 operațiuni din gestiunea pârâtei pentru perioada 1.01.2008-30.04.2009 enumerate în cererea introductivă, predarea acestui raport reclamantului Consiliului de Administrație și auditoriului intern, s-a desemnat în calitate de expert contabil, s-a stabilit onorariul expertului la suma de 2500 lei și s-a încuviințat să asiste expertul principal și experții G și.
În motivarea hotărârii, instanța a apreciat că este vorba de o cerere cu caracter necontencios, astfel că excepția inadmisibilității acțiunii trebuie respinsă, iar excepția lipsei de interes trebuie respinsă pentru că pe reclamant în calitate de acționar al pârâtei îl privește situația economică a societății, iar singura condiție impusă de art.136 din Legea 31/1991 este aceea de a deține 10% din capitalul social iar acesta are o participare la capital de 33,33%, astfel că a admis cererea potrivit art.331, 339 proc.civ.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC 97 SA solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii în sensul admiterii excepțiilor inadmisibilității și lipsei de interes și respingerii acțiunii, iar în subsidiar, modificarea în parte în sensul excluderii punctelor 10-14 și parțial a punctului 4 din obiectivele stabilite care nu se încadrează în prevederile art.136 pct.1/2 din Legea 31/1990.
În motivarea recursului, se reiterează susținerea că deși cererea a fost introdusă în contradictoriu cu recurenta intimată a fost motivată pe procedura necontencioasă, astfel că aceasta este inadmisibilă.
Lipsa de interes o apreciază ca existentă deoarece intimatul deține toate informațiile necesare referitoare la starea economică a subscrisei. Pe de altă parte, neîngrădindu-i-se dreptul la informare, reclamantul a indicat o stare eronată iar situația se contrazice pentru că nu se poate în cadrul unei proceduri necontencioase ca orice acționar ce are cel puțin 10% din capitalul social are posibilitatea să facă tot felul de expertize pe cheltuiala societății.
Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii deoarece toate obiectivele solicitate prin expertiză sunt pertinente iar aceasta este singura posibilitate pentru a se informa cu privire la gestiunea societății comerciale.
Curtea a calificat calea de atac în conformitate cu prevederile art.282/1 proc.civ.ca fiind apel și nu recurs.
Cererea formulată de reclamant a fost introdusă la Tribunalul Bistrița -N la data de 28.04.2009, iar încheierea a fost pronunțată la data de 7 iulie 2009.
Începând cu data de 9.06.2009 reclamantul nu a mai deținut acțiuni la societatea pârâtă așa cum rezultă din extrasul din registrul acționarilor al SC 97 SA. Situația a fost confirmată atât de societatea recurentă cât și de experta care a învederat acest lucru instanței de fond însă, după pronunțarea hotărârii.
Curtea va aprecia că reclamantul chiar dacă a avut la data sesizării instanței de fond un interes pentru soluționarea cererii sale, acest interes nu a mai subzistat și la data pronunțării hotărârii pentru că nemaiavând calitatea de acționar atât deținerea unor informații cât și situația economică societății la care acesta nu mai deține acțiuni, nu îl poate privi.
Astfel, Curtea va admite în conformitate cu art.296 proc.civ.apelul declarat de SC 97 SA, va schimba în totul încheierea atacată în sensul că admițând excepția lipsei de interes, va respinge cererea formulată de reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de SC 97 SA cu sediul social în B,-, jud.B-N, împotriva încheierii comerciale nr.625/2009 pronunțată în dosarul - a Tribunalului Bistrița -N, pe care o schimbă în totul în sensul că admite excepția lipsei de interes, și respinge cererea formulată de reclamantul cu domiciliul în B,-, jud.B-
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
-
Red./CA
12.02.2010 - 4 ex.
Președinte:Monica DiaconescuJudecători:Monica Diaconescu, Radu Rareș Dușa