Întoarcere executare. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 14/
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codruța Vodă judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de revizuire formulată de împotriva Deciziei nr. 506/R din 15 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV -Secția Comercială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 12 ianuarie 2010, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 19 ianuarie 2010.
CURTEA
Asupra revizuirii de față:
Prin Decizia nr. 506/R/15.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - Secția comercială în dosar nr-, s-a admis în parte recursul declarat de reclamanta împotriva Încheierii din 3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr- pe care a modificat-o în tot în sensul că:
S-a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite a deciziei nr. 7/Ap/29.01.2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-.
A reținut Curtea că recursul este parțial fondat întrucât:
Ca urmare a schimbării sentinței civile nr. 461/12.02.2007 a Tribunalului Brașov prin decizia nr. 7/Ap/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV, a formulat cerere de întoarcere a executării întemeiată pe art. 4041al. 1 Cod procedură civilă care prevede în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, iar potrivit aliniatului 2 bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit.
Instanța de fond a suspendat judecarea cererii de întoarcere a executării până la soluționarea irevocabilă a recursului declarat de Orașul împotriva deciziei civile nr.7/Ap/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV.
Motivul de recurs privind nemotivarea încheierii prin care Tribunalul Brașova dispus suspendarea cauzei având ca obiect întoarcerea executării până la soluționarea irevocabilă a recursului declarat împotriva deciziei nr.7/Ap/29.01.2009 ce formează obiectul dosarului nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție este neîntemeiat. Instanța de fond a arătat în motivarea încheierii că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 al.1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Art. 244 al. 1 Cod procedură civilă prevede că instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Decizia nr. 7Ap/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV este hotărâre definitivă potrivit art. 377 al. 1 pct. 3 Cod procedură civilă și executorie potrivit art. 7209Cod procedură civilă.
Recursul formulat de intimată împotriva deciziei nr.7/Ap/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV nu este suspensiv de executare conform art. 300 al 1 Cod procedură civilă, iar potrivit art. 300 alin. 2 Cod procedură civilă la cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului putând dispune motivat suspendarea executării hotărârii silite.
Prin cererea de recurs pârâtul Orașul a formulat și cerere de suspendare a executării silite a deciziei recurate, cerere asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat până în acest moment.
Soluționarea cauzei având ca obiect întoarcerea executării nu depinde de soluționarea recursului declarat de Orașul împotriva deciziei nr.7/Ap/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV, însă depinde de soluționarea cererii de suspendare a executării silite deciziei mai sus amintite, atât întoarcerea executării cât și cererea de suspendare a suspendării judecării deciziei nr.7/Ap/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV privind aceeași fază a executării deciziei instanței de apel.
Competentă a se pronunța asupra suspendării executării deciziei nr. 7/Ap/29.01.2009 este Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ca urmare nu s-a justificat suspendarea executării prezentei cauze până la momentul soluționării irevocabile a recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, recursul nefiind suspensiv de executare, ci doar până la judecarea cererii de suspendare a executării deciziei instanței de apel d e către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 al. 1 Cod procedură civilă privind suspendarea cauzei în sensul că dezlegarea acțiunii ce are ca obiect întoarcerea executării nu depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care are ca obiect recursul declarat împotriva deciziei nr.7/Ap/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV.
Motivele de recurs care vizează fondul cererii de întoarcere a executării nu au fost analizate în această fază procesuală întrucât încheierea recurată are ca obiect doar suspendarea cauzei nu și judecata pe fond.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 304 pct 9 Cod procedură civilă Curtea a admis în parte recursul declarat de reclamanta cu privire la data până la care se va suspenda cauza având ca obiect întoarcerea executării, respectiv până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite a deciziei nr.7/Ap/29.01.2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurenta solicitând în condițiile art. 322 pct.2 Cod procedură civilă admiterea cererii de revizuire, modificarea dispozitivului deciziei atacate în ce privește soluția de suspendare a cauzei până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite a deciziei nr. 7/Ap/29.01.2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul -, cu consecința modificării în tot a deciziei atacate în sensul admiterii recursului formulat de către și a trimiterii cauzei pentru continuarea judecății la ribunalul Brașov.
În motivarea cererii de revizuire se arată că ulterior finalizării executării sentinței civile nr. 461/C/12.02.2007, Curtea de APEL BRAȘOV -Secția comercială a pronunțat Decizia nr. 7/Ap/29.01.2009 în dosar nr-, prin care s-a admis în parte apelul subscrisei în sensul respingerii cererii de reziliere a contractului și-a cererii de restituire în natură a obiectivului istoric "Cetatea ". Astfel, a fost invalidat titlu executoriu, constând în sentința civilă nr. 461/C/12.02.2007.
În continuare se arată că, având în vedere Decizia nr. 7/Ap/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV s-a formulat cerere de întoarcere a executării silite, conform art. 4041- 4043Cod procedură civilă, care reglementează instituția întoarcerii executării silite, prin care poate obține în contradictoriu cu Orașul, revenirea la situația anterioară executării silite a titlului desființat, respectiv restituirea în natură a imobilului "Cetatea " și-a bunurilor imobile aflate în incita acestuia.
Relativ la Încheierea de suspendare, din 3.06.2009, întemeiată pe art. 244 alin.1 pct.1, se arată că, nu există niciun motiv de suspendare, încheierea nefiind motivată.
Soluționând recursul declarat împotriva încheierii sus-amintite, Curtea a reținut în considerente că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 244 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că dezlegarea acțiunii ce are ca obiect întoarcerea executării nu depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție care are ca obiect recursul declarat împotriva deciziei nr.7/Ap/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV, iar în dispozitiv a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite a deciziei nr. 7/Ap/29.01.2009 de către Înalta Curt ea de Casație și Justiție în dosarul -.
Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 322 pct.1 și ale art. 322 pct.2 Cod procedură civilă.
Se continuă în sensul că, art. 322 pct.1 teza I Cod procedură civilă, presupune încălcarea principiului disponibilității, judecătorul fiind ținut în a hotărî doar asupra obiectului cererii. Ori, instanța de recurs s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, Orașul nesolicitând suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de suspendare a executării din dosarul de fond, încălcate fiind art. 129 alin.4 Cod procedură civilă, niciuna din părți nesolicitând suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în recursul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Se mai arată că, instanța are dreptul de-a califica corect un act de procedură, dar nu are dreptul de-a modifica solicitările făcute de titularul unei cereri. Ori, prin decizia supusă revizuirii, modificând solicitările intimatei din cererea de suspendare, Curtea a admis recursul pronunțând o hotărâre nefavorabilă.
În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct.2 Cod procedură civilă, se impune modificarea întregii hotărâri în condițiile în care soluția de suspendare a cauzei, până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în recursul aflat pe rolul ÎCCJ, reprezintă chiar dispozitivul sentinței modificate prin admiterea recursului subscrisei.
Astfel, nu există o legătură directă între cererea de întoarcerea executării formulate de subscrisa și cererea de suspendare a executării aflate pe rolul ICCJ, iar cererea intimatei Orașul - prin Primar, de suspendare a cauzei până la soluționarea recursului formulat de aceasta împotriva Deciziei nr. 7/Ap/29.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV este netemeinică.
Aceasta întrucât, pe de o parte între cele două cereri, întoarcerea executării și suspendarea executării deciziei Curții de Apel purtând nr. 7/Ap/29.01.2009, nu există interdependență și nu privesc aceeași fază a executării silite, iar pe de altă parte SRL n-a formulat cerere de întoarcere a executării în apel, ci pe cale separată și deci soluționarea cererii de întoarcere a executării nu poate fi condiționată de devenire irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a desființat titlul executoriu.
În drept, art. 322 pct.2 teza I Cod procedură civilă.
Excepția de inadmisibilitate invocată de intimatul Orașul nu se susține, întrucât prin Decizia nr. 506/R/15.10.2009 s-a evocat fondul, modificându-se termenul până la care s-a dispus suspendarea judecății cauzei în dosar - al Tribunalului Brașov, conform art. 322 alin.1 Cod procedură civilă.
Revizuirea, sub motiv că între considerentele deciziei nr. 506/R/15.10.2009 și dispozitivul acesteia există contradictorialitate, nu se susține. Aceasta, întrucât teza de la art. 322 pct. 1 privește situația în care dispozițiile potrivnice să fie cuprinse în chiar dispozitivul hotărârii. Ori, dispozitivul deciziei nu e contradictoriu, dispune suspendarea cauzei, în dosarul -, până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite a deciziei nr.7Ap/29.01.2009, de către ÎCCJ în dosarul -.
Totodată, nici între dispozitivul deciziei și considerente nu există contradicție, sensul raționamentului că "nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 alin.1 Cod procedură civilă", privind exclusiv motivarea că dezlegarea acțiunii ce are ca obiect întoarcerea executării silite nu depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul ce face obiectul recursului declarat împotriva deciziei nr. 7/Ap/19.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV, ci depinde de soluția ce se va pronunța în cererea de suspendare a executării deciziei instanței de apel, de către ÎCCJ.
Motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct.2 Cod procedură civilă este aplicație a principiului inadmisibilității, sancționând extra petita pronunțată de judecător. Într-adevăr, instanța are dreptul să facă încadrarea juridică corectă, însă nu poate modifica obiectul cererii (art. 129 alin.4și 6 Cod procedură civilă).
Dispunând suspendarea cauzei, până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite a deciziei nr. 7/Ap/29.01.2009 de către ÎCCJ în dosarul -, Curtea n-a pronunțat extra petita, întrucât s-a pronunțat asupra obiectului cererii, care era suspendarea judecății, întemeiată pe art. 244 alin.1 Cod procedură civilă, în dosar nr. 2446/-. Admiterea în parte a unei cereri, ori motivarea diferită, față de motivele invocate în susținerea cererii, nu constituie încălcare a principiului disponibilității, neconstituind pronunțarea asupra a ceea ce nu s-a cerut, ori modificarea obiectului cererii.
-se motivele de revizuire invocate, Curtea nu poate păși la cercetarea criticilor privind lipsa unei legături directe între cererea de întoarcere a executării și cererea de suspendare a executării aflate pe rolul ÎCCJ, respectiv netemeinicia cererii Orașului de suspendare a cauzei până la soluționarea recursului formulat împotriva Deciziei 7/Ap/29.01.2009 a Curții de APEL BRAȘOV, revizuirea constituind o cale de atac de retractare ce presupune inițial anularea deciziei, pentru motive strict și limitativ prevăzute de lege și doar ulterior rejudecarea.
Pentru rațiunile de fapt și de drept sus-amintite Curtea, va respinge cererea de revizuire formulată de recurenta împotriva Deciziei 506/R/15.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - secția comercială în dosar -.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de recurenta împotriva Deciziei 506/R/15.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV - secția comercială, în dosar -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Carmen Bujan
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.: /8.02.2010
Tehnored: /11.02.2010/ -4 ex -
Jud. rec.: //
Președinte:Codruța VodăJudecători:Codruța Vodă, Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță