Întoarcere executare. Decizia 288/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 288

Ședința publică de la 22 Octombrie 2008

PREȘEDINTE: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

Grefier

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta SC SRL S împotriva sentinței nr. 612/01.07.2008 pronunțată de Tribunalul Olt -Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SA G-SUCURSALA S, având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă reprezentată de avocat, lipsind apelanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, apărătorul intimatei depune întâmpinare,pe care o precizează ca fiind concluzii scrise.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra apelului.

Avocat solicită respingerea apelului ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, calitatea de pârât având- SC N SRL, iar apelul fiind declarat de SC SRL. Pe fond, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului de față:

Prin sentința nr. 612/01 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis acțiunea formulată de SC G - SUCURSALA S în contradictoriu cu pârâta SC SRL și în temeiul art. 4042proc. a dispus întoarcerea executării silite a sentinței nr- pronunțată în dosarul nr. 8396/2002 al Tribunalului Olt și restabilirea situației anterioare în sensul obligării pârâtei SC SRL la 231.249,03 lei către reclamantă.

Pentru a pronunța astfel instanța de fond a avut în vedere că prin decizia nr. 3506/9.ll.2006, dosar nr. 9657/l/2006, Înalta Curte de Casație și de Justiție a admis recursul declarat de pârâta SC SA G - Sucursala S împotriva deciziei nr. 96/l9.04.2006, pronunțată de Curtea de Apel Secția Comercială, a modificat decizia în sensul că s-a admis apelul declarat împotriva sentinței nr. 64/l3.02.2004 a Tribunalului Olt pe care a schimbat-o în parte. A dispus obligarea pârâtei SC SA Sucursala S la plata sumei de 435.462.179 lei rol, contravaloare investiții plus cheltuieli de judecată aferente acestei sume de l059 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a avut în vedere că, potrivit art. 4042alin. proc. în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea părții interesate va dispune prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare a executării. Așa fiind, instanța de fond a constatat că în speță au devenit incidente dispozițiilor. art. 4041proc. potrivit cu care în cazurile în care se desființează titlul executoriu.

Consecința celor susmenționate este soluția admiterii acțiunii reclamantei în contradictoriu cu pârâta și întoarcerea executării silite a sentinței nr. 64/l3.02.2094 pronunțată în dosarul nr. 8396/2002 al Tribunalului O l t, și restabilirea situației anterioare.

Astfel, suma de 446.102.179 lei Rol - stabilită prin decizia nr. 3506 la9.11. 2006 în dos. nr- a ÎCCJ, reactualizată cu indicele de inflație de 117,82 comunicat de Institutul Național de Statistică, indice aplicat la executare devine 525.597.587,29 - ce cumulat cu onorariul executorului judecătoresc de 10% plus TVA însumează 62.546.112, 87 ROL, la care se adaugă 100.000 lei ROL taxa de timbru, rezultând că suma pentru care reclamanta urma a fi executată este de 588.243.700,16 lei ROL.

Întoarcerea executării se concretizează în diferența dintre suma pentru care reclamanta a fost executată 290.073,40 RON și suma pentru care putea a fi executată 58.824,37 RON respectiv 231.249,03lei către SC SA

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC SRL S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art.282 și următoarele proc. civ.

În motivele de apel pârâta a invocat faptul că în cauză nu a fost îndeplinită procedura obligatorie prevăzută de art. 7201proc.civ. astfel încât se impunea ca instanța de fond să respingă acțiunea ca inadmisibilă.

Un alt motiv de apel invocat de apelanta pârâtă îl reprezintă faptul că la instanța de fond a fost în imposibilitatea de a-și pregăti apărarea în condițiile în care a fost citată pentru data de 24 iunie 2008, ora 11, sala 3, însă dezbaterile s-au desfășurat la ora 10 și nu la ora 11, în lipsa sa.

Cu privire la identificarea reală a titularului dreptului și a calității procesuale active, solicită să se aibă în vedere că din actele depuse la dosar rezultă cu certitudine faptul că la data promovării acțiunilor, 30.11.2006, respectiv 04.12.2006 titular legal al dreptului și persoana care are avea calitate procesuală activă era SC SA G - Sucursala S, calitate care a dispărut legal la data de 05.11.2007 când SC SA G - Sucursala Saf ost radiată din Registrul Comerțului.

S-a arătat că, raportat la această dată SC SRL S nu putea fi obligată la plată față de o persoană juridică care nu are calitatea procesuală activă în cauza dedusă judecății.

Un ultim motiv de apel vizează faptul că nu-i pot fi imputate SC SRL S cheltuielile de judecată, în condițiile în care aceste cheltuieli au fost necesare și obligatorii în executare, întrucât debitoarea nu a executat din proprie inițiativă datoria.

Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 22.10.2008, intimata reclamantă SC SA Gai nvocat excepția lipsei calității procesuale a apelantei motivată de faptul că parte la instanța de fond a fost SC N SRL și nu SC SRL și a solicitat respingerea apelului ca fiind formulat de către o persoană fără calitate procesuală activă.

Cu privire la excepția inadmisibilității, consideră că aceasta este nefondată având în vedere că litigiul de față nu este unul comercial, întoarcerea executării silite nu reprezintă un litigiu care are ca obiect un drept material, acesta fiind soluționat definitiv și irevocabil prin decizia nr.3506/9.11.2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimata reclamantă a mai arătat că nu poate fi reținută critica apelantei privind nerespectarea orei la care s-a desfășurat ședința de judecată, în condițiile în care cauza a fost strigată la sfârșitul ședinței de judecată, tocmai în ideea de a fi așteptat și reprezentantul pârâtei.

În ceea ce privește calitatea procesuală a SC SA G argumentele apelantei pârâte sunt total nefondate și străine de cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel și a hotărârii apelate, Curtea reține următoarele:

Observând încheierea de ședință din 6 mai 2008 (fila nr. 7 dos. fond) se constată că pârâta a fost reprezentată de administratorul societății d-nul, care a luat cunoștință de amânarea cauzei pentru data de 3 iunie 2008 ora 10,00. Pentru termenul din 3 iunie 2008 apărătorul pârâtei av. a solicitat în scris amânarea cauzei motivat de faptul că nu se poate prezenta deoarece are de susținut o altă cauză la ICCJ. Cauza s-a amânat la data de 24.06.2008 ora10,00.

Întrucât la termenul din 24.06.2008 pârâta nu s-a prezentat, tribunalul a amânat pronunțarea la data de 1 iulie 2008 pentru a da posibilitatea pârâtei să depună concluzii scrise.

Așa fiind, Curtea constată că procedura de citare cu pârâta SC SRL Saf ost legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 85 proc.civ. iar părții nu i s-a pricinuit vreo vătămare, drepturile procesuale fiindu-i apărate. Se mai reține că, la fond pârâta a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fiind prematur introdusă. S-a invocat că în cauză nu s-au respectat dispozițiile art. 7201proc.civ.

Aceeași excepție o reiterează în apel. Or, în raport de obiectul dedus judecății, acela de întoarcere a executării silite și față de faptul că litigiul a fost soluționat pe fond definitiv și irevocabil prin decizia nr.3506/9.11.2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, se va respinge excepția invocată de apelanta pârâtă.

Se mai reține că SC SA G este continuatoarea prin absorbție a SC SA G, așa cum s-a reținut în mod irevocabil în decizia 254/18.03.2008 a Curții de Apel Craiova, încât și motivul de apel întemeiat pe lipsa de calitate procesual activă a reclamantei se va respinge.

La fond SC SRL Saa vut calitatea de pârâtă iar apelul este declarat de aceasta, încât Curtea va respinge și excepția lipsei de calitate procesual activă a pârâtei în apel ridicată de intimata reclamantă.

Se mai constată că pe fondul cauzei apelanta nu formulează critici.

Cât privește cheltuielile de executare la care pârâta a fost obligată se constată că în mod corect prima instanță le-a acordat deoarece fac parte din actele de executare ce au fost desființate, potrivit art. 4042alin. proc.

Față de cele reținute, în temeiul art.296 proc.civ. Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC SRL S cu sediul în S,-, jud. împotriva sentinței nr. 612/01.07.2008 pronunțată de Tribunalul Olt -Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SA G-SUCURSALA S cu sediul în S, str. - nr. 20, jud.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

jud. red. CM/20.11.2008

tehnored. LP/ 4ex

jud.fond.

Președinte:Carmen Mladen
Judecători:Carmen Mladen, Doina Lupea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia 288/2008. Curtea de Apel Craiova