Măsuri asigurătorii. Decizia 395/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 395
Ședința publică din 22 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul G împotriva încheierii ședinței publice din data de 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu creditorii intimații, T și debitoarea intimată DE VEST T, prin lichidator judiciar.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că s-au depus la dosar prin registratura instanței concluzii scrise din partea pârâtului recurent G și cu adresă două înscrisuri de către Cabinet Individual de Insolvență în calitate de lichidator judiciar al debitoarei DE VEST -
Având în vedere că dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din 15 aprilie 2008, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 noiembrie 2007, Tribunalul Timișa dispus înființarea sechestrului asigurator asupra imobilului aparținând pârâtului G, înscris în CF nr. 3514 T, nr. top 6537 și asupra bunurilor mobile aparținând pârâtului.
A obligat creditorul să depună o cauțiune în sumă de 3968 lei reprezentând 10% din valoarea pretențiilor sale.
A acordat termen pentru continuarea procedurii la data de 21.02.2008, termen dat în cunoștința debitoarei prin lichidator și, în baza art. 7 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 a creditoarelor care au depus la dosar declarații de creanță.
Pentru a dispune astfel, prima instanță judecător sindic a constatat că, în calitate de creditor a formulat o cerere de instituire a unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale administratorului societății debitoare DE VEST -
S-a constatat că în cauză s-a propus aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, că petentul este singurul creditor al debitoarei și astfel este drept să exercite prerogativele conferite de Legea insolvenței comitetului creditorilor. În temeiul art. 141 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 591 Cod procedură civilă, judecătorul sindic a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor aparținând pârâtului G, fost administrator al debitoarei, identificate în dispozitivul încheierii.
În temeiul art. 141 din Legea insolvenței, creditorul petent a fost obligat la plata unei cauțiuni în sumă de 3968 lei, reprezentând 10% din valoarea pretențiilor.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul
Prin recursul formulat pârâtul recurent a solicitat instanței să se admită recursul, să se dispună desființarea sechestrului asigurator instituit asupra imobilului proprietate personală înscris în nr. 3514 T, Nr. top. 6537, și asupra bunurilor sale mobile, ca netemeinic și nelegal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâtul recurent Gaa rătat că în data de 23 mai 2007 formulat contestație, pe care a înaintat-o instanței prin avocat, cu împuternicire la dosar, însă instanța în mod eronat a considerat că nu are calitate procesuală în dosar, respingând solicitările formulate în contestație cu toate că a dovedit că și el a fost asociat împreună cu și că ei erau singurii asociați la data dizolvării societății prin hotărâre judecătorească.
Pârâtul recurent a menționat că deși instanța a reținut pe de o parte că nu are calitate procesuală pasivă și că nu a avut calitate de administrator, a instituit sechestru asigurator în același dosar sindic asupra sa, fără să fi avut vreo calitate de reprezentant legal al debitoarei DE VEST.
S-a susținut că cele două hotărâri, respectiv sentința civilă nr. 374 din 28 iunie 2007 și încheierea din 21 noiembrie 2007 din același dosar au stabilit măsuri contradictorii.
Pârâtul recurent a arătat că în cadrul cercetării penale s-a demonstrat atât prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara cât și prin sentința și decizia penală că numitul G nu a avut nici una din calitățile cerute de conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 266 punctul 2 din Legea nr. 31/1990 (respectiv fondator, administrator, director executiv sau reprezentant legal al societății).
S-a specificat de pârâtul recurent că este necesar ca instanța să rețină următoarele aspecte:
- G are numai calitatea de asociat, deținând 10 părți sociale.
- numitul are calitatea de asociat dar și de administrator, numit conform actului constitutiv al DE VEST -.
În opina pârâtului recurent concluzia care rezultă este aceea că el nu a fost reprezentantul legal al societății, nu a fost administratorul acesteia, ci a fost un mandatar cu un mandat strict limitat, mandat pe care și l-a dus la îndeplinire fără a aduce prejudicii societății și fără a încălca vreo prevedere legală.
Pârâtul recurent Gap recizat faptul că nu i s-a permis să fie parte în dosar și să-și formuleze apărările în calitate de asociat al societății, societatea care urma și de fapt a și ajuns în stadiul de deschidere a procedurii de insolvență, ducând la o eroare judiciară finalizată prin aceea că s-a impus un sechestru asigurator împotriva sa, fără a exista răspundere, faptă prejudiciabilă.
S-a considerat că judecarea cauzei fără a se permite accesul său ca asociat, constituie o eroare judiciară care trebuie remediată de instanța de recurs.
Prin concluziile scrise formulate intimatul în calitate de creditor intimat a solicitat respingerea cererii ca nefondată și menținerea ca temeinică și legală a încheierii de ședință din 21 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile aparținând pârâtului
Creditorul intimat a arătat că măsura instituirii sechestrului asigurator având ca scop prevenirea înstrăinării bunurilor pârâtului până în momentul soluționării procesului, este o măsură perfect legală, în totală concordanță cu dispozițiile art. 591 Cod procedură civilă și a art. 141 din Legea nr. 85/2006.
Prin concluziile scrise formulate, Cabinet Individual de Insolvență în calitate de lichidator judiciar al debitoarei DE VEST - a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii de ședință prin care s-a instituit sechestrul asigurator asupra bunurilor aparținând recurentului G ca fiind temeinică și legală.
Lichidatorul judiciar a apreciat ca fiind legală măsura luată, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 141 din Legea nr. 85/2006 și art. 591 Cod procedură civilă.
S-a arătat că această măsură este temporară, dispusă de judecătorul sindic până la soluționarea dosarului de faliment, că măsura a fost luată în cadrul unui proces aflat pe rolul unei instanțe și împotriva bunurilor unei persoane, Legea nr. 85/2006 permițând antrenarea răspunderii personale patrimoniale.
Examinând recursul declarat de pârâtul G, prin prisma motivelor de recurs invocate a dispozițiilor art. 304, art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se reține că este întemeiat urmând să fie admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență să fie suportat de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin faptele prevăzute la alin. 1 lit. a-g al articolului menționat.
Conform art. 141 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "Odată cu cererea formulată conform art. 138 alin. (1) sau, după caz, art. 138 alin. (3), administratorul judiciar sau lichidatorul ori, după caz, comitetul creditorilor va putea cere judecătorului-sindic să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite conform art. 138.
(2) Cererea de măsuri asigurătorii poate fi formulată și ulterior introducerii acțiunii prevăzute la art. 138. "
Curtea reține că petentul în calitate de creditor a formulat în data de 19 noiembrie 2007 cerere de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului G fără a fi formulată cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului în condițiile art. 138 alin. 1 sau 3 din Legea nr. 85/2006.
Prin încheierea recurată prima instanță a menționat că în cauză s-a propus aplicarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, fără a exista la dosar dovada formulării unei asemenea cereri.
Ulterior formulării cererii de către creditorul, din data de 19 noiembrie 2007, lichidatorul judiciar a formulat prin raportul final în data de 20.02.2008 depus la dosar în fața instanței de recurs, cerere de antrenare a răspunderii organelor de conducere ale societății debitoare în persoana asociatului
Prin cererea formulată lichidatorul judiciar a invocat dispozițiile art. 138 alin. 1 litera a din Legea nr. 85/2006.
Prin instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra imobilului aparținând pârâtului G, cât și asupra bunurilor mobile ale acestuia, fără a exista cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a acestuia, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 141 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că măsura instituirii măsurilor asiguratorii asupra bunurilor din averea persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei se poate face odată cu cererea formulată conform art. 138 alin. 1 sau 3, sau ulterior introducerii acțiunii prevăzute la art. 138.
Pentru aceasta în cauză devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Față de cele reținute, Curtea urmează să admită recursul declarat de pârâtul G împotriva încheierii ședinței publice din data de 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, să modifice hotărârea recurată, să respingă cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului G, formulată de creditorul și să mențină în rest dispozițiile încheierii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul G împotriva încheierii ședinței publice din data de 21 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică încheierea recurată în sensul că:
Respinge cererea de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului G, formulată de creditorul.
Menține în rest dispozițiile încheierii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /24.04.2008
Dact. /24.04.2008 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător - Secului
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba