Măsuri asigurătorii. Decizia 481/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

DECIZIA NR.481/ DOSAR Nr-

Ședința publică din 7 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bujan JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță

- - - - JUDECĂTOR 3: Alina Gabriela

- - -a - judecător

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtele SIGUR GENERAL și împotriva încheierii din data de 15 mai 2008 pronunțate de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentelor pârâte și Sigur General, a intimatei reclamante Asociația pentru Salvarea, precum și a intimaților pârâți -, și

Procedura de citare este îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 28 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii, potrivit încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 31 octombrie, 6 și 7 noiembrie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că, prin încheierea din 15 mai 2008, judecătorul sindic numit în dosarul nr- al Tribunalului Covasnaa respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția de necompetență materială și a inadmisibilității cererii invocate de pârâta Sigur

A admis în parte cererea formulată de reclamanta - prin Administrator special Asociația pentru Salvarea - împotriva pârâților executorul judecătoresc, administratorul sechestru, Sigur și Distribuție Transilvania Sud -Sucursala

A anulat ca netimbrată cererea de intervenție formulată de intervenienta Distribuție Transilvania Sud - -Sucursala

A dispus numirea ca administrator sechestru a Asociației pentru Salvarea - pentru sechestrul judiciar dispus prin Încheierea din 24.05.2007 a Tribunalului Covasna.

A disjuns judecarea capetelor de cerere privind numirea ca executor judecătoresc a d-lui, obligarea executorului judecătoresc la vărsarea în contul noului executor a sumei de 5.200 lei plătită de societatea - și aplicarea unei amenzi judiciare în sarcina executorului judecătoresc.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut următoarele considerente:

Referitor la excepțiile invocate:

Lipsa calității procesuale active a Asociației de reprezentant al

Asociația pentru Salvarea este desemnat administrator special al, societate aflată în procedura insolvenței, conform prevederilor art.18 din Legea nr.85/2006.

Acțiunea intentată de reclamanta asociație a fost însușită și încuviințată de către administratorul judiciar al astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar 114 - 160, astfel că în condițiile date, în raport și de dispozițiile art.18, 49 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006, asociația are calitate procesuală activă, motiv pentru care a respins cererea.

Excepția inadmisibilității cererii de instituire a sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile ale Sigur

Reclamanta nu solicită instituirea sechestrului ci înlocuirea administratorului inițial desemnat.

Asupra imobilului din cauză s-a dispus înființarea sechestrului judiciar prin Încheierea din 24.05.2007 a Tribunalului Covasna, rămasă irevocabilă.

Ca urmare, orice discuție pe această temă este inutilă, drept pentru care a respins excepția.

Excepția necompetenței materiale a Tribunalului dea soluționa cereri referitoare la o societate comercială aflată în procedura insolvenței.

Acțiunea intentată de reclamantă nu face parte din categoria celor date în competența exclusivă a judecătorului sindic potrivit art.11 și art.80 și urm. din Legea nr.85/2006, ca urmare excepția este nefondată și a fost respinsă.

Referitor la fond.

Prin Încheierea din 24.05.2007 a Tribunalului Covasna - pronunțată în dosarul nr- s-a dispus înființarea sechestrului judiciar asupra imobilelor înscrise în nr.5022 și 6227 Tg. S și s-a încredințat paza bunurilor administratorului sechestru.

Prin cererea depusă la dosar (3), a arătat că "demisionează" din această calitate.

Potrivit art.598, 599 Cod procedură civilă, paza bunurilor poate fi atribuită unui administrator sechestru numai cu acordul persoanei respective.

De vreme ce administratorul sechestru a renunțat, menținerea lui în această calitate nu mai poate fi făcută.

Reclamanta, în calitate de administrator special, a solicitat desemnarea sa în această calitate.

Deoarece textele legale menționate nu fac nici o referire la o anumită persoană, că nu există vreo restricție în acest sens și ținând seama și de necesitatea asigurării pazei și conservării bunurilor ce fac obiectul sechestrului judiciar înființat prin încheierea menționată, s-a apreciat cererea reclamantei în acest sens întemeiată, a admis-o în consecință.

Referitor la cererea de intervenție, față de neîndeplinirea obligației de timbrare, potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, a dispus anularea cererii ca netimbrată.

Cât privește petitele referitoare la: - numirea de maximă urgență ca executor judecătoresc a d-lui pentru executarea inventarierii și predării bunurilor potrivit Încheierii din 24 mai 2007 Tribunalului Covasna; obligarea executorului judecătoresc la predarea de îndată a dosarului de execuție noului executor numit; obligarea executorului la vărsarea în contul noului executor a sumei de 5.200 lei plătită de societatea și aplicarea unei amenzi judiciare în sarcina executorului pentru fraudele săvârșite, aceste chestiuni privesc aspecte care se circumscriu executării dispozițiilor cuprinse în încheierea de înființare a sechestrului, iar examinarea lor trebuie făcută de instanța de executare.

Pentru a se pune în discuția părților împrejurarea legată de competența materială și teritorială, a disjuns judecarea acestor petite și a dispus înregistrarea lor separată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâtele Sigur General și pentru motivele ce vor fi prevăzute în cele ce urmează.

Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, instanța care administrează falimentul debitoarei fiind competentă potrivit art.24 și 25 din Legea nr.85/2006. Judecătorul care a pronunțat încheierea este incompatibil, față de faptul că s-a pronunțat anterior asupra numirii unui alt administrator sechestru asupra celorlalte imobile.

Părțile nu au fost legal reprezentate în fața instanței de fond, fiind încălcate formele de procedură. Potrivit art.18 din Legea nr.85/2006 Asociația pentru salvarea patrimoniului nu are calitatea de reprezentant al și nu poate sta în judecată în numele și pentru aceasta. De asemenea, Asociația pentru salvarea patrimoniului nu a fost numită nici administrator special, iar totodată, administratorul special nu are calitatea de reprezentant al debitoarei aflată în faliment.

De asemenea, se arată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru instituirea sechestrului și pentru numirea ca administrator sechestru a Asociației pentru salvarea patrimoniului.

Analizând hotărârea atacată în limitele motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele considerente:

Referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Covasna de a soluționa cereri referitoare la o societate comercială aflată în procedura insolvenței, Curtea constată că prezenta acțiune nu face parte din categoria celor date în competența exclusivă a judecătorului sindic potrivit art.11 și art.80 și urm. din Legea nr.85/2006. Mai mult, Curtea consideră că instanța competentă să dispună înlocuirea administratorului sechestru este instanța care a dispus inițial înființarea sechestrului judiciar. Or, această instanță este cea de drept comun (încheierea din 24 mai 2007 Tribunalului Covasna ) și nu cea care administrează procedura falimentului debitoarei

Pornind de la cele arătate mai sus, Curtea reține că nici excepția incompatibilității judecătorului nu se susține, câtă vreme reclamanta nu solicită instituirea sechestrului ci înlocuirea administratorului inițial desemnat. În aceeași dezvoltare logică, Curtea nu poate trece la analiza îndeplinirii condițiilor legale pentru instituirea sechestrului, câtă vreme înființarea sechestrului s-a dispus în mod irevocabil, prin încheierea din 24 mai 2007 Tribunalului Covasna.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant, Curtea reține următoarele:

Asociația pentru Salvarea are calitatea de administrator special, desemnat în procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei în conformitate cu dispozițiile art.18 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.18 din Legea nr.85/2006, administratorul special reprezintă interesele societății și ale acționarilor/asociaților debitorului și participă la procedură pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor / asociaților. De asemenea, în art.18 alin.2 din Legea nr.85/2006 sunt indicate atribuțiilor administratorului special și anume:

a) exprimă intenția debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2);

b) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 79 și 80;

c) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;

d) propune un plan de reorganizare;

e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului;

f) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește raportul final și bilanțul de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului;

g) primește notificarea închiderii procedurii.

În speță, Curtea reține că, odată cu deschiderea procedurii, ridicarea de drept a dreptului de administrare și numirea administratorului judiciar, mandatul administratorului special s-a redus la reprezentarea intereselor acționarilor /asociaților și limitat la atribuțiile cuprinse în alin.2 al art.18 din Legea nr.85/2006. În consecință, Curtea constată că în speță, față de obiectul acțiunii, condițiile de reprezentare legală nu sunt îndeplinite; de asemenea, însușirea acțiunii de către administratorul judiciar invocate de judecătorul fondului nu poate fi reținută ca temei al acoperirii deficiențelor de reprezentare legală. Acest fapt nu poate avea eficiență judiciară deoarece cu simplu mandat de reprezentare convențională judiciară nu poate fi valid în lipsa unei reprezentări legale corecte debitoarei de către administratorul judiciar în formularea acțiunii inițiale; mai mult, nici procura de reprezentare judiciară nu îmbracă forma legalizată cerută de art.68 Cod procedură civilă.

În consecință, excepția lipsei calității de reprezentant urmează a fi admisă, în baza art.161 Cod procedură civilă acțiunea reclamantei urmează a fi anulată în urma admiterii recursurilor declarate de pârâtă în baza art.312 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâtele Sigur General și împotriva Încheierii din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.

Admite excepția lipsei calității de reprezentant a Administratorului special Asociația pentru Salvarea pentru reclamanta și, în consecință, dispune anularea acțiunii reclamantei pentru numirea ca administrator sechestru a Asociației pentru Salvarea

Menține restul dispozițiilor din hotărâre.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -a

Grefier,

Red.: / 10.12.2008

Tehnored.: / 11.12.2008 / -3 ex-

Judecător fond:

Președinte:Carmen Bujan
Judecători:Carmen Bujan, Gabriel Ștefăniță, Alina Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Măsuri asigurătorii. Decizia 481/2008. Curtea de Apel Brasov