Măsuri asigurătorii. Decizia 579/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ Operator 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 579
Ședința publică din 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței civile nr. 665 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată & T, reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență din T, pentru perimare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, considerând pricina lămurită, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra chestiunii perimării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 665 din 24 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa închis procedura insolvenței față de debitoarea & T, cu toate consecințele care rezultă din aceasta, admițând, totodată, și cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a administratorului societății debitoare, dl. Bellia, pe care l-a obligat la plata sumei de 346.214,27 lei reprezentând pasivul stabilit în cauză, în favoarea creditorilor cuprinși în tabelul de creanțe, urmărindu-se la executare prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 2418 din 18 noiembrie 2004 pronunțată de același tribunal în dosarul nr. 5839/COM/S/ 2004 s-a declanșat, la cererea Administrației Finanțelor Publice T, procedura reorganizări judiciare și a falimentului față de debitoarea & T, pentru administrarea acestei proceduri fiind constituit dosarul nr. 108/S/2004, în calitate de administrator judiciar fiind desemnată Realizare Active T, devenită ulterior Cabinet Individual de Insolvență.
Urmare a notificărilor efectuate în cauză au înregistrat cereri de declarare a creanțelor Administrația Finanțelor Publice T, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B și Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva tabelului preliminar nefiind formulate contestații. Prin rapoartele de activitate practicianul a arătat că deși a notificat administratorul social Bellia, acesta nu i-a predat actele contabile ale debitoarei, că a efectuat demersuri la autoritățile publice pentru a afla dacă persoana juridică figurează în evidențe cu bunuri mobile sau imobile și că a formulat plângere penală împotriva administratorului debitoarei.
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat antrenarea răspunderii administratorului social pe motivă că nu a ținut contabilitatea societății, din anul 1999 nemaifiind depuse la organele fiscale situațiile financiare obligatorii. Ulterior, și creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ormulat o asemenea cerere, arătând că neplata la termen a obligațiilor către fondul național unic de asigurări de sănătate și folosirea lor în alte scopuri echivalează cu o deturnare sau ascundere a unei părți din activul debitoarei.
Deși prin sentința civilă nr. 70 din 11 mai 2006 Tribunalul Timișa respins cererile de antrenare a răspunderii administratorului social și a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea & T, prin decizia civilă nr. 1118 din 12 octombrie 2006 instanța de control judiciar a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
În rejudecare, analizând cererile de atragere a răspunderii personale patrimoniale formulată în cauză prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate judecătorul-sindic le-a apreciat ca fiind întemeiate, admițându-le pentru următoarele considerente:
Administrarea societății presupune îndeplinirea unor obligații complexe prevăzute de Legea nr. 31/1990, efectuarea operațiunilor cerute pentru îndeplinirea obiectului societății, de prelucrare și păstrare a documentelor privind desfășurarea activității comerciale, îndatorirea de a întocmi registrele cerute de lege și bilanțul conținând contul de beneficii și pierderi. Deși legal citat și notificat de practician, administratorul debitoarei nu a depus evidența contabilă, iar acest aspect poate fi interpretat ca fiind fapta prevăzută de lit. d) a art. 138 din Legea nr. 85/2006. Astfel, se regăsește o legătură de cauzalitate între neținerea conform legii a evidenței contabile și starea de încetare a plăților în care a ajuns falita, întrucât a fost imposibil de urmărit, în lipsa documentelor financiar contabile, situația datoriilor și obligațiilor societății, situația încasărilor și a plăților pe care acesta le-a făcut sau a datoriilor pe care trebuia să le recupereze de la clienții săi.
Văzând că nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare acoperii cheltuielilor administrative, instanța a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 131 din Legea insolvenței, astfel că a dispus închiderea procedurii colective, cu toate consecințele care rezultă din aceasta.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă, continuarea procedurii insolvenței întrucât prima instanță a soluționat pricina fără a se pronunța asupra cererii autorității vamale având ca obiect instituirea măsurilor asigurătorii, motiv pentru care se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre judecare aceluiași tribunal. De asemenea, în mod greșit în dispozitivul hotărârii pronunțate judecătorul-sindic a dispus ca la executare să se urmărească prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006, fără a ține seama de faptul că autoritatea vamală, fiind instituție bugetară, procedează la executare silită în conformitate cu dispozițiile nr.OG 92/2003, care la art. 136 statuează că în cazul în care potrivit legii s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, prin derogare de la art. 142 din Legea nr. 85/2006, executarea silită se efectuează de organul de executare în condițiile Codului d e procedură fiscală.
Din cuprinsul actelor dosarului rezultă că prezenta cauză a fost suspendată pentru neîndeplinirea de către recurentă a obligațiilor stabilite de instanță în cursul judecății în baza art. 1551din Codul d e procedură civilă prin încheierea de ședință de la termenul din 18 martie 2008, și de la această dată și până la 12 martie 2009, când cauza a fost repusă pe rol în vederea perimării, a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se niciun act de procedură în vederea judecării.
Potrivit dispozițiilor art. 248 din Codul d e procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială. Conform art. 252 din același cod, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.
Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea făcută, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Din cuprinsul articolului menționat rezultă că rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt cele două elemente esențiale care definesc perimarea ca pe o sancțiune procedurală, dar și ca o prezumție de desistare de la judecată. Cu alte cuvinte, perimarea are, astfel, atât caracter de sancțiune a neglijenței părții, cât și caracterul unei prezumții de desistare tacită.
Cum în cauză recursul instituției creditoare a rămas în nelucrare mai mult de șase luni raportat la data suspendării judecării cauzei, se impune a se constata faptul că cererea acesteia este perimată de drept, potrivit dispozițiilor legale arătate și a principiului disponibilității specific procesului civil, pricina rămânând în nelucrare din vina recurentei, care nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, inclusiv formularea unei cereri de repunere pe rol a dosarului înainte de împlinirea termenului de perimare, concomitent cu îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, știut fiind faptul că în sistemul codului actual de procedură civilă perimarea operează de drept la împlinirea termenului prescris de lege, ea putând fi invocată și de instanță pe cale de excepție.
Curtea, văzând că din raportarea textelor de lege mai sus citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare reiese că sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea, și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Constată perimat recursul declarat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T împotriva sentinței civile nr. 665 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată & T, reprezentată prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență din
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. N - 23.04.2009
Tehnored. - 24.04.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător-sindic:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
