Măsuri asigurătorii. Decizia 625/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 625
Ședința publică din 28 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu
JUDECĂTOR 2: Mircea Boar
JUDECĂTOR 3: Csaba
GREFIER: -
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B și administratorul împotriva sentinței civile nr. 666 din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență, creditoarele intimate Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - B, Administrația Finanțelor Publice T, și Intimații și de pe lângă Tribunalul Timiș.
La apelul nominal se prezintă avocat, pentru recurentul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta recurentului arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursurilor de față.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs, potrivit prevederilor art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș, invocând dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele detaliate în scris. De asemenea, reprezentanta recurentului pune concluzii de admitere a recursului formulat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 666 din 24 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr-, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timișa admis cererile de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a administratorilor debitoarei, și.
A dispus obligarea administratorilor și la plata în favoarea creditorilor cuprinși în tabelul de creanțe a sumei de 407.038,45 lei, reprezentând pasivul stabilit în cauză, urmărindu-se la executare dispozițiile art. 142 din Legea nr. 85/2006.
Totodată, instanța a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea și radierea acesteia din evidentele Oficiului Registrului Comerțului
De asemenea, judecătorul sindic a dispus notificarea sentinței debitoarei, administratorilor acesteia, creditoarelor B, Administrația Finanțelor Publice T, și Direcției Regionale Vamale T, precum și și Oficiului Registrului Comerțului T pentru efectuarea mențiunii de radiere precum și pentru publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvență.
A constatat că lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență este descărcat de îndatoriri sau responsabilități, potrivit art. 136 din Lg.85/2006.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 38 din 19 ianuarie 2006 pronunțată în dosarul 12129/COM/S/2005, la cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice T, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței cu privire la debitoarea, fiind numit ca lichidator A (ulterior Cabinet Individual de Insolvență ), care în îndeplinirea atribuțiilor sale a procedat la emiterea notificărilor prevăzute de lege și la publicarea anunțului privind deschiderea procedurii în ziarul "Evenimentul Zilei " din 16.03.2006.
Prin încheierea de ședință din 23 martie 2007, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de lege, judecătorul sindic a dispus intrarea debitoarei în faliment, dizolvarea acesteia și ridicarea dreptului de administrare, fiind confirmat în funcția de lichidator administratorul judiciar desemnat inițial.
În urma notificărilor efectuate au fost depuse la dosar declarații de creanță și a fost întocmit tabelul preliminar și definitiv al datoriilor debitoarei. Totodată, lichidatorul a notificat, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, administratorul debitoarei și a comunicat pe această cale rapoartele întocmite în cauză. De asemenea, a constatat prin verificări efectuate pe teren că societatea nu mai funcționează la sediul declarat și s-a adresat Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei pentru a afla domiciliul actual al administratorului debitoarei.
Prin raportul final lichidatorul a învederat că în lipsa actelor contabile nu se pot determina cauzele și împrejurările insolvenței, astfel încât a solicitat antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei, în baza art. 138 lit. din Legea nr. 85/2006.
Cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâților și au formulat și creditoarele T și Creditoarele au arătat că din nerespectarea obligației de predare actelor contabile ale societății falite către lichidator se trage concluzia că administratorii sociali au făcut să dispară evidențele contabile fie nu au ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legal, impunându-se atragerea răspunderii lor patrimoniale pentru pasivul stabilit în cauză.
Analizând cererea de atragere a răspunderii personale patrimoniale formulată în cauză, văzând și concluziile lichidatorului judiciar în urma analizei situației societății falite, cerere pe care judecătorul sindic a admis-o ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Administrarea societății presupune îndeplinirea unor obligații complexe prevăzute de Legea nr. 31/1990, efectuarea operațiunilor cerute pentru îndeplinirea obiectului societății, de prelucrare și păstrare a documentelor privind desfășurarea activității comerciale, obligația de a întocmi registrele cerute de lege și bilanțul conținând contul de beneficii și pierderi. Deși notificați în repetate rânduri de lichidatorul judiciar și citați de către instanță la domiciliile indicate în certificatul emis de T, administratorii societății debitoare nu au depus evidența contabilă întocmită conform legii, iar acest aspect poate fi interpretat ca faptă prevăzută de lit. d) a art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Astfel, se regăsește o legătură de cauzalitate între neținerea conform legii a evidenței contabile și starea de încetare a plăților în care a ajuns debitoarea, întrucât a fost imposibil de urmărit, în lipsa documentelor financiar contabile, situația datoriilor și obligațiilor societății, situația încasărilor și a plăților pe care acesta le-a făcut sau a datorii. lor pe care trebuia să le recupereze de la clienții săi.
Pentru aceste considerente a stabilit legiuitorul răspunderea patrimonială a persoanelor care au administrat societatea pentru situația în care aceștia nu au ținut contabilitatea conform legii.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 82/10991, art. 72 și 83 alin. 1 lit. c și art. 144 din Legea nr. 31/1990 modificată, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a admis cererea creditoarei și a dispus obligarea pârâților și la plata către averea debitoarei a sumei de 407.038,45 lei, urmărindu-se la executare dispozițiile art. 142 din Legea nr. 85/2006.
Văzând că nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare acoperii cheltuielilor administrative, instanța a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.131 din Legea nr. 85/2006, astfel că în temeiul acestui text de lege, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii declanșate față de debitoare, cu consecințele prevăzute de lege.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, au declarat recurs creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B și administratorul.
Prin recursul formulat creditoarea recurentă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T solicită admiterea recursului și pe fond continuarea procedurii insolvenței, arătând că în fapt, în temeiul art. 141 din Legea nr. 85/2006, Autoritatea Vamală a solicitat judecătorului sindic instituirea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor din averea persoanelor individualizate în acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale, formulată în cauză.
De asemenea, recurenta consideră că prima instanță a soluționat cauza fără a se pronunța asupra cererii autorității vamale, motiv pentru care apreciază că se impune casarea hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, în vederea soluționării cererii de instituire a măsurilor asiguratorii.
Creditoarea recurentă menționează că urmare a pronunțării hotărârii primei instanțe, s-a atras răspunderea patrimonială a numiților și, pentru pasivul societății, sens în care autoritatea vamală este îndreptățită să procedeze la executarea silită a patrimoniului acestora.
Raportat la aceste considerente, recurenta apreciază ca fiind de o importanță majoră instituirea de către judecătorul sindic a măsurilor asiguratorii asupra averii acestora, aceasta fiind unica măsură menită de a împiedica administratorii societății debitoare să procedeze la înstrăinarea bunurilor sau a altor valori personale și a se sustrage astfel plății datoriei către bugetul de stat.
Prin recursul formulat administratorul recurent a solicitat să se dispună repunerea în termenul de recurs, în conformitate cu dispozițiile art.103 Cod procedură civilă, admiterea recursului și casarea sentinței civile recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș.
Recurentul arată că în temeiul art.103 Cod procedură civilă solicită repunerea în termenul de exercitare a căii de atac a recursului, motivat de faptul că nu a avut cunoștință niciodată de deschiderea procedurii insolvenței cu privire la și, nici despre litigiul care formează obiectul prezentului dosar, respectiv de antrenare a răspunderii patrimoniale a sa și a numitului.
Totodată, recurentul menționează că pe tot parcursul derulării procesului ce formează prezentul dosar a fost citat la adresa din T, Bv. CD. -, nr.14,.2, adresă la care nu mai locuiește de 4 ani. Mai mult, din data de 12 iunie 2007 și-a mutat domiciliu la adresa din,-, așa cum rezultă din copia cărții de identitate seria - nr.- emisa de SPCLEP T la data de 12.06.2007.
Astfel, se arată de către recurent că pe parcursul procesului, precum si la data pronunțării sentinței recurate nu mai avea domiciliul la adresa din T, BV. - nr.14,.2, sentință care i-a fost comunicată la o adresă la care numai locuia.
Nu în ultimul rând, chiar lichidatorul confirmă că recurentul nu mai locuiește la adresa indicata de 2-3 ani ( raport de activitate, dosar de fond, fila 74).
Administratorul recurent mai arată că sentința civilă nr. 666 din 24 octombrie 2007 fost comunicată la o altă adresa, astfel că nu a avut posibilitatea obiectivă de a promova recurs împotriva acesteia.
La data de 22 mai 2008 Direcția Regională pentru Accize si Operațiuni Vamale T i-a comunicat somația cu nr.11400/15.04.2008 prin care s-a precizat că "în temeiul titlului executoriu sentința civilă nr.666/2007" s-a început executarea silită împotriva recurentului pentru suma de 300.123,7 Ron.
S-a menționat că respectivul titlu executoriu, respectiv sentința recurată nu i-a fost comunicată recurentului cu ocazia comunicării somației.
În această situație recurentul arată că s-a informat la arhiva Tribunalului Timiș și a formulat o cerere de comunicare a unei copii de pe sentința enunțată, cerere formulată la data de 5 iunie 2008. Arhiva Tribunalului Timiș nu i-a comunicat această sentință, comunicându-i că acest dosar se află la Curtea de APEL TIMIȘOARA. S-a arătat că urmare a cererii înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 20 iunie 2008, în data de 24 iunie 2008 s-a comunicat administratorului recurent o copie a sentinței civile nr.666 din 24 octombrie 2007.
Se arată de recurent că la data de 24 iunie 2008, i-a fost comunicată pentru prima dată sentința civilă nr. 666 din 24 octombrie 2007, astfel că, raportat la cele expuse, având în vedere că această sentință nu i-a fost comunicată la domiciliul său, că nu a avut cunoștință nici de proces și nici de sentința pronunțată. Recurentul a solicitat admiterea cererii de repunere în termenul legal de declarare a recursului, întrucât a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa, fiind în imposibilitate obiectivă de a promova recurs până la această dată, invocând dispozițiile art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă.
Totodată, recurentul arată că prin citarea sa și comunicarea sentinței la o adresa la care nu locuia, au fost încălcate principiile contradictorialității și a dreptului la apărare ce guvernează un proces de natura celui care formează obiectului dosarului de sus.
De asemenea, recurentul solicită casarea sentinței civile recurate cu trimitere spre rejudecare Tribunalului Timiș, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 666 din 24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- au fost admise cererile de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a administratorilor societății debitoare, obligând pe recurent și pe la plata în favoarea creditorilor cuprinși în tabelul de creanțe a sumei de 407.038,45 lei, reprezentând pasivul stabilit în cauză.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța de fond a apreciat că sunt incidente în cauză prevederile art. 138 alin.2 lit. d din Legea nr.85/2006.
Având în vedere că procedura de citare a recurentului și de comunicare a sentinței au fost nelegale, fiind astfel nesocotite principiile contadictorialității și a dreptului său la apărare, s-a susținut că în speța de față este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă și prevederile art.304 indice 1 Cod procedură civilă.
S-a considerat că pe fondul cauzei, în mod greșit recurentul a fost obligat la suportarea pasivului societății, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii administratorilor.
Astfel, condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru atragerea răspunderii rezultă în totalitate în mod expres sau implicit din cuprinsul dispozițiilor art. 138 alin.1 din Legea nr.85/2006 și sunt următoarele: fapta, prejudiciul, legătura de cauzalitate, vinovăția.
Pentru a se atrage răspunderea, existența acestora condiții trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ.
Or, în speța de față, s-a arătat că între recurent și asociatul majoritar au existat neînțelegeri în privința derulării activității societății, astfel că, de comun acord, a procedat la predarea tuturor actelor societății și a situației financiar contabile a acesteia către asociatul majoritar și administratorul.
Față de această situație, recurentul consideră că nu poate fi răspunzător de "nedepunerea evidenței contabile întocmită conform legii".
S-a menționat că acest aspect rezultă din următoarele acte:
- procesul verbal din data de 1 mai 2000 prin care recurentul a predat mandatarului dlui arhiva firmei, respectiv, actele de constituire si funcționare a firmei, actele contabile de la înființare pana la zi, alte acte;
- procura autentică nr. 1058/2 martie 2000;
- delegația dată de asociatul majoritar in cadrul AGA din 31 iulie 2000 prin care îl revoca din funcția de administrator, cu numirea unui alt administrator, în persoana d-lui avocat;
- notificare prin care mandatarul asociatului majoritar îi solicită predarea întregii documentații a;
- proces verbal încheiat în data de 1 martie 2001;
- proces verbal încheiat în data de 31 iulie 2002 prin care se confirmă predarea de către recurent și primirea de către mandatarul numitului a întregii documentații tehnice financiare a firmei, cât și inventarul conform bilanțului și a actelor contabile, proces verbal în care se menționează la final că " va fi exonerat de orice răspundere";
- convocarea din data de 14 februarie 2001 formulată de către recurent pentru participarea la AGA privind demisia sa din funcția de administrator și ieșirea din societate;
- confirmarea în scris de către, că după data de 19 decembrie 2002 predat hard discul calculatorului conținând contabilitatea firmei până la data demisiei sale ca administrator;
- proces verbal al AGA din data de 19 noiembrie 2002 ocazie cu care și-a exprimat din nou solicitarea de a înceta calitatea sa de asociat al.
S-a arătat că din actele menționate rezultă fără putință de tăgadă că recurentul a demisionat din calitatea de administrator al, precum si faptul că, la solicitarea numitului a predat întreaga documentație a firmei, inclusiv actele contabile, fiind exonerat de orice răspundere.
Astfel, s-a susținut că nu se poate reține culpa recurentului ca element intrinsec al răspunderii administratorilor.
Examinând recursul declarat de administratorul recurent, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304, art. 3041Cod de procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 Cod de procedură civilă, se rețin următoarele:
În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de recurs formulată de administratorul recurent se reține că este neîntemeiată urmând să fie respinsă pentru următoarele considerente:
Prin cererea de repunere în termenul de recurs administratorul recurent a menționat că pe parcursul procesului precum și la data pronunțării sentinței recurate nu a mai avut domiciliul la adresa din T, B-dul -, nr. 14,. 2, iar sentința civilă nr. 666 din 24 octombrie 2007 fost comunicată la o adresă la care recurentul nu locuia și la care nu avea domiciliu.
Curtea reține că în conformitate cu dispozițiile art. 98 Cod procedură civilă "Schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului".
Prin înscrisul nr. din 6 februarie 2006 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, domiciliul administratorului recurent a fost indicat ca fiind în T, str. -, nr. 14,. 2, jud.
Prin Raportul de activitate de la fila 42 dosar fond, administratorul judiciar a indicat domiciliul administratorului recurent din str. -, nr. 24,. 2, adresă la care a fost citat pe tot parcursul procesului în fața primei instanțe.
La aceeași adresă a fost făcută și comunicarea sentinței civile nr. 666 din 24 octombrie 2007 prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 "Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel".
Având în vedere că hotărârea recurată a fost comunicată administratorului recurent prin Buletinul Procedurilor de Insolvență în data de 11 decembrie 2007, la adresa indicată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș și către, lichidatorul judiciar al debitoarei, iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul Timiș în data de 1 iulie 2008, acesta este tardiv.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de administratorul recurent împotriva sentinței civile nr. 666 din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În ceea ce privește recursul declarat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art.304, art.3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, se reține că este neîntemeiat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea recurată prima instanță - judecător sindic a dispus obligarea pârâților și la plata în favoarea creditorilor cuprinși în tabelul de creanțe a sumei de 407.038,45 lei, reprezentând pasivul stabilit în cauză, urmărindu-se la executare dispozițiile art. 142 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit dispozițiilor art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 138 alin. 1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform Codului d e procedură civilă".
Întrucât creditoarea recurentă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T poate pune în executare hotărârea recurată în conformitate cu dispozițiile art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, recursul acesteia apare ca fiind lipsit de interes.
Față de cele reținute în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B împotriva sentinței civile nr. 666 din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de administratorul recurent.
Respinge recursul declarat de administratorul recurent împotriva sentinței civile nr. 666 din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B împotriva sentinței civile nr. 666 din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 28 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /27.05.2009
Dact. /28.05.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător-sindic -
Președinte:Maria Ofelia GavrilescuJudecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Mircea Boar, Csaba
