Nulitate societate. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 57
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Susanu
Grefier: - -
Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe apelant, apelant, apelant și pe intimat OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B REPREZENTAT PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, intimat OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, intimat SC "" SA, intimat, având ca obiect nulitate societate, apel formulat împotriva sentinței comerciale nr.3796 din 5 decembrie 2007, pronunțate de TRIBUNALUL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, pentru a da procuratoarei posibilitatea să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi 29.06.2009, când:
CURTEA DE APEL
Asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3796 din 5 decembrie 2007 TRIBUNALUL IAȘIa admis excepțiile privind lipsa calității procesuale active și lipsa interesului reclamanților, invocate de pârâta "" I și - în consecință - a respins acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții B, reprezentat prin de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI, "" I și.
Pentru se pronunța astfel, tribunalul a reținut că pentru clarificarea noțiunii de calitate procesuală activă este necesară definirea acesteia, înțelegându-se interesul îndreptățit al reclamanților de a cere concursul justiției ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport, recunoscut de lege, de conexitate cu acel drept.
Numai că pretinsul drept propriu al reclamanților trebuie să rezulte din nesocotirea - de către pârâți - a prevederilor art. 237 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 31/1990, care să fi avut ca efect vătămarea folosului practic, imediat, material sau moral, pe care reclamanții îl urmăresc, în sarcina acestora din urmă revenind justificarea calității procesuale active.
Cum dispozițiile legale susmenționate, invocate de reclamanți ca motiv de nulitate și de dizolvare a societății, vizează legalitatea existenței celor 9 acționari și completarea capitalului social, în condițiile legii, ambele aspecte juridice fiind străine de reclamanți, ei neavând legat nici un raport juridic cu pârâții, este evidentă lipsa calității procesuale active a acestora, a considerat tribunalul, care a mai constatat că în finalul cererii introductive reclamanții încearcă justificarea interesului lor în promovarea acțiunii doar prin aceea că pe rolul instanțelor judecătorești s-au înregistrat mai multe litigii împotriva societății comerciale pârâte, ilegal constituite. Motivația - a stabilit tribunalul - excede oricărei argumentări juridice cu dovezi concludente a dreptului propriu pretins încălcat ori a raportului juridic de conexitate, recunoscut de lege, cu acel drept.
Reclamanții și-au valorificat dreptul de reconstituire asupra terenului în suprafață de 5 ha. situat în I, în vecinătatea "", eliberându-se titlul de proprietate nr. -/10.02.1993, pe numele reclamantei. Teren a și fost vândut societății "" prin contractul nr. 27657/05.10.1993, reclamanții nejustificând legal dreptul propriu, pretins încălcat de pârâți.
Tribunalul a constatat că lipsa de interes și - determinat de acesta - lipsa calității procesuale active a acelorași reclamanți, au fost reținute irevocabil și prin sentința civilă 3140/13.02.2002 a Judecătoriei Iași, decizia civilă 139/23.01.2003 a Tribunalului Iași și decizia civilă -.10.2003 a Curții de APEL IAȘI, hotărâri care au soluționat acțiunea acelorași reclamanți împotriva unor pârâte, printre care și "", având ca obiect constatarea nulității deciziei nr. 320/1991 a Prefecturii I, de înființare a societății pârâte, reclamanții folosind în prezenta cauză aceeași motivare.
Anterior tuturor acțiunilor dintre aceleași părți, aceiași reclamanți au promovat acțiune în revendicare, ce a fost respinsă irevocabil prin sentința civilă 14266/01.11.1999 a Judecătoriei Iași, reținându-se lipsa calității procesuale active.
De asemenea, au fost respinse cererile de retrocedare a terenului și clădirilor aparținând "" I, formulate în temeiul Legii 10/2001, situație confirmată de decizia civilă nr. 9714/24.11.2006 a - Secția civilă și de proprietate intelectuală.
Faptul că "" are sau nu numărul de acționari prevăzut de lege nu poate justifica legal interesul în promovarea și susținerea prezentei acțiuni, a constatat tribunalul.
Prevederile art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 consacră că la cererea persoanei interesate, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care asociații au dispărut (lit. c) sau nu și-a completat capitalul social (lit. d). Reclamanții care le invocă trebuie să justifice un interes legitim și actual.
Cum - în afara susținerilor nedovedite - reclamanții nu au justificat vreun interes legitim și actual în prezenta acțiune, iar - raportat la situații juridice conexe dreptului propriu pretins încălcat - s-au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile, care rețin lipsa calității procesuale active a reclamanților, instanța a constatat întemeiate excepțiile invocate de pârâta "", referitoare la lipsa calității procesuale și la lipsei de interes.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și, prin decizia nr. 23 din 10 aprilie 2008, Curtea de APEL IAȘI - Secția comercială a respins apelul și păstrat hotărârea tribunalului. De asemenea, prin decizia nr. 1 / com din 15 mai 2009 Curtea de APEL IAȘI a admis cererea de completare a deciziei nr. 23/2008 și a completat cea din urmă hotărâre cu mențiune obligării apelanților - în solidar - la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 15.000 lei.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs și (cea de a doua prin mandatar ) și - prin decizia nr. 525 din 19 februarie 2009 - Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția comercială a admis recursul și a casat ambele hotărâri, trimițând cauza pentru rejudecare.
La rejudecarea apelului pârâta - intimată "" Iaa rătat că reclamanta nu putea declara apel, deoarece era decedată la data depunerii apelului la tribunal, după cum rezultă din copia certificatului de deces aflată la dosar. Intimata învederează și că nu a mandatat-o pe să formuleze apel, întrucât - după eliberarea procurii nr. 881 din 7 august 2008 - între cele două persoane a apărut stare conflictuală, evidențiată de cu prilejul judecării dosarului nr- al Tribunalului Iași.
Examinând cu prioritate, conform art. 137 alineat (1) Cod procedură civilă, legala sesizare instanței de apel, curtea constată următoarele:
Reclamanta a decedat la 6 ianuarie 2008, apelul fiind depus la tribunal de mandatara la data de 6 februarie 2008, fără a se face mențiune despre deces. În lipsa mențiunii privitoare la moartea mandantei, nu operează dispozițiile art. 71 Cod procedură civilă. Urmează a se constata că nu a declarat apel în cauză. Oricum, această împrejurare este fără consecințe juridice, atât timp cât ceilalți doi reclamanți - apelanți și au calitatea de succesori ai lui.
În ce privește lipsa calității lui de reprezentant al reclamantei, curtea constată că reclamanta din urmă a dat lui procura judiciară autentificată sub nr. 881 din 7 august 2007, actul fiind supus regulilor de la art. 68 alineatele (1) și (3) Cod procedură civilă. În pofida susținerilor intimatei "" I, instanța de apel constată că nu au intervenit retragerea mandatului ori renunțarea, conform articolului 72 Cod procedură civilă, justificând - în continuare - calitatea de reprezentant al reclamantei, pentru toate actele judecății. Ca atare, apelul declarat de această din urmă reclamantă, prin mandatară, se cuvine a fi examinat pe fond.
Referitor la apelul reclamanților și, curtea constată că este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Apelul nu fost motivat, în cauză fiind aplicabile prevederile articolului 292 alineat (2) Cod procedură civilă, potrivit cu care instanța de apel este ținută a se pronunța - în fond - numai pe baza celor invocate la prima instanță. Curtea de apel constată că, în raport cu soluția tribunalului (de respingere a acțiunii pe excepție) se cuvine examina doar dacă reclamanții au calitate procesuală activă și justifică interesul în promovarea acțiunii de declarare a nulității și dizolvare a "" A
Instanța de apel reține că - de principiu - are calitate procesuală activă într-o cauză acela ce pretinde a fi titularul dreptului afirmat, pretins încălcat de pârât. Interesul în promovarea acțiunii, în sens procedural, este reprezentat de folosul imediat urmărit, ce s-ar obține prin admiterea cererii de chemare în judecată. Interesul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, mai precis să fie legitim, să aibă conținut juridic, să fie născut și actual, personal și direct. Ambele excepții - a lipsei calității procesuale și a lipsei de interes - sunt excepții de fond, absolute și peremptorii.
În speță, și și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile articolului 237 alineat 1 literele c și d din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale. Aceste prevederi îndreptățesc orice persoană interesată să solicite tribunalului pronunțarea dizolvării unei societăți comerciale, în situațiile enumerate de textul respectiv. Reclamanții și-au justificat calitatea de "persoane interesate", în sensul articolului 237, arătând că între dânșii și "" s-au înregistrat mai multe litigii, ei ajungând să se judece cu o societate comercială ilegal constituită.
Referitor la interesul în promovarea acțiunii de față, curtea de apel constată că celelalte pricini în care sunt părți reclamanții și pârâta "" sunt de natură funciară, o eventuală dizolvare a societății neavând înrâurire asupra deznodământului acestor cauze, câtă vreme judecata ar continua, în contradictoriu cu succesoarea în drepturi și obligații a SC "", fără a se modifica în vreun fel șansele de câștig ale reclamanților. În ce privește calitatea procesuală activă într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile articolului 237 din Legea nr.31/1990, curtea constată că ea aparține doar acelor persoane care au legătură cu activitatea pe care o desfășoară persoana juridică, categorie din care reclamanții-apelanți nu fac parte. Ca atare, în speță operează ambele excepții reținute de tribunal.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 296 teza I Cod procedură civilă, curtea va respinge apelul reclamanților, păstrând sentința Tribunalului Iași și obligându-i pe apelanți la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată că nu a declarat apel în cauză.
Respinge apelul formulat de reclamanții și împotriva sentinței comerciale nr. 3796 din 5 decembrie 2007 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care păstrează.
Obligă apelanții să plătească intimatei "" suma de 15.000 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
29.07.2009
TRIBUNALUL IAȘI
Jud.
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Susanu