Numire lichidator. Decizia 245/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosarul nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIAL
DECIZIA Nr. 245
Ședința public de la 25 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
Judector -
Judector -
Grefier -
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta pârât SC SRL împotriva sentinței nr. 2380/10.11.2009, pronunțat de Tribunalul Dolj - Secția Comercial în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamant DGFP D și intimatul lichidator SC, având ca obiect numire lichidator.
La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns recurenta pârât SC SRL prin administrator, lipsind celelalte prți.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, s-a depus de ctre reprezentantul recurentei certificatul de atestare fiscal nr. 70108/18.02.2010, factura nr. -/08.12.2009 și chitanța nr. -/08.12.2009, dup care:
Curtea constat c termenul de recurs este de 15 zile, iar recursul s-a declarat în termen, astfel c din eroare a fost invocat excepția tardivitții și, constatând cauza în stare de judecat, a acordat cuvântul asupra recursului:
, în calitate de administrator al recurentei pârâte SC SRL, susține c societatea și-a achitat debitul, astfel c nu se impune numirea unui lichidator. Solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURT E
Asupra recursului de faț constat urmtoarele:
Prin sentința nr. 2380/10.11.2009, pronunțat de Tribunalul Dolj - Secția Comercial în dosarul nr-, s-a admis cererea formulat de reclamanta DGFP D, fiind desemnat lichidator pentru a îndeplini atribuțiile prevzute de art.252-2701din Legea nr.31/1990, cu o remunerație lunar de 1000 lei.
Pentru a hotrî astfel, tribunalul a reținut c prin încheierea nr. 1357 din 05.09.2001, pronunțat de judectorul delegat la ORC D, s-a dispus dizolvarea societții ca urmare a nemajorrii capitalului social, conform Legii nr. 314/2001, astfel încât se impune numirea unui lichidator.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta SC SRL, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia și a susținut c a acoperit obligațiile bugetare invocate de DGFP D, așa cum rezult din certificatul de atestare fiscal atașat.
Examinând actele și lucrrile cauzei, sub toate aspectele de nelegalitate și netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedur civil, Curtea gsește recursul fondat pentru urmtoarele considerente:
Art. 1 din Legea nr. 314/2001, publicat în Monitorul Oficial nr. 338 din 26.06.2001 prevede c societțile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrrii în vigoare a acestei legi nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 sunt dizolvate de drept și intr în lichidare pe aceast dat.
Conform art. 5 din Legea nr. 314/2001 lichidarea patrimoniului societții dizolvate are loc cel mai târziu în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, adic pân la data de 29.03.2002, iar dac lichidarea a fost declanșat la cererea creditoarei, formulat în condițiile art. 3 alin. 6, se va face cel mai târziu în termen de un an de la data hotrârii de numire a lichidatorului.
Ca urmare, aceast lege prevede o procedur special de dizolvare, lichidare și radiere a societților comerciale care nu și-au majorat capitalul social, legiuitorul limitând întreaga etap de lichidare a patrimoniului societții dizolvate, inclusiv numirea lichidatorului, la 9 luni de la intrarea în vigoare a Legii 314/2001 sau 1 an de la hotrârea de numire a lichidatorului în condițiile art. 3 alin. 6 din același act normativ, astfel încât dup expirarea termenului prevzut de lege nu mai pot fi demarate operațiuni de lichidare a patrimoniului societții dizolvate, ci se impunea radierea, din oficiu, din registrul comerțului.
De altfel, în speț se constat c DGFP D nu mai justific în prezent nici interesul de a promova cererea de numire a unui lichidator, în condițiile în care din certificatul de atestare fiscal nr. 70108 din 18.02.2010, depus la fila nr. 13 din dosarul instanței de control judiciar, reiese c SC SRL nu mai este înregistrat cu obligații bugetare neachitate.
Faț de considerentele expuse, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 3 Cod procedur civil, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacat în cauz, în sensul c va respinge cererea DGFP D de numire a unui lichidator pentru SC SRL.
Vzând și dispozițiile art. 6 alin.5 și art.7 alin.2 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârât SC SRL, cu sediul în comuna, jud. D, împotriva sentinței nr. 2380/10.11.2009, pronunțat de Tribunalul Dolj - Secția Comercial în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamant DGFP D, cu sediul în C,-, jud. D și intimatul lichidator SC, cu sediul în C,-, jud.
Modific sentința nr. 2380/10.11.2009 a Tribunalului Dolj - Secția Comercial în sensul c respinge cererea DGFP
Dispune radierea mențiunii de numire lichidator.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public de la 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE: Sanda Lungu | Judector, | Judector, |
Grefier, |
02 Martie 2010
Red. / 3 ex.
Tehnored. / 02.03.2010
Jud. fond: - Tr. D
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Tudora Drăcea, Mariana Moț