Numire lichidator. Decizia 87/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSARUL NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 87
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu
JUDECĂTOR 2: Nela Ochea
JUDECĂTOR 3: Carmen Popescu
GREFIER - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL C împotriva sentinței nr.2881 din 2 decembrie 2009, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C și intimatul lichidator REORGANIZARE, având ca obiect numire lichidator.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă, reprezentată de administrator social, lipsind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Administrator social, pentru recurenta pârâtă, depune chitanța nr.-/11.01.2010, precum și certificat de atestare fiscală nr.1685/11.-, pentru a face dovada achitării debitului către
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Administrator social, pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de numire a unui lichidator.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2881/02.12.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, fiind desemnat lichidator REORGANIZARE pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute de art.252-2701din Legea nr.31/1990, cu o remunerație lunară de 1000 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin încheierea nr. 1357 din 05.09.2001, pronunțată de judecătorul delegat la ORC D, s-a dispus dizolvarea societății ca urmare a nemajorării capitalului social, conform Legii nr. 314/2001, astfel încât se impune numirea unui lichidator.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta SC SRL C, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia și a susținut că a acoperit obligațiile bugetare invocate de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, așa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală atașat.
Examinând actele și lucrările cauzei, sub toate aspectele de nelegalitate și netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea găsește recursul fondat pentru următoarele considerente:
Art. 1 din Legea nr. 314/2001, publicată în Monitorul Oficial nr.338 din 26.06.2001 prevede că societățile comerciale care în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi nu își vor fi majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 sunt dizolvate de drept și intră în lichidare pe această dată.
Conform art. 5 din Legea nr. 314/2001 lichidarea patrimoniului societății dizolvate are loc cel mai târziu în termen de 9 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, adică până la data de 29.03.2002, iar dacă lichidarea a fost declanșată la cererea creditoarei, formulată în condițiile art. 3 alin. 6, se va face cel mai târziu în termen de un an de la data hotărârii de numire a lichidatorului.
Ca urmare, această lege prevede o procedură specială de dizolvare, lichidare și radiere a societăților comerciale care nu și-au majorat capitalul social, legiuitorul limitând întreaga etapă de lichidare a patrimoniului societății dizolvate, inclusiv numirea lichidatorului, la 9 luni de la intrarea în vigoare a Legii 314/2001 sau 1 an de la hotărârea de numire a lichidatorului în condițiile art. 3 alin. 6 din același act normativ, astfel încât după expirarea termenului prevăzut de lege nu mai pot fi demarate operațiuni de lichidare a patrimoniului societății dizolvate, ci se impunea radierea, din oficiu, din registrul comerțului.
De altfel, în speță se constată că ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C nu mai justifică în prezent nici interesul de a promova cererea de numire a unui lichidator, în condițiile în care din certificatul de atestare fiscală nr. 1685 din 11.01.2010, depus la fila nr. 9 din dosarul instanței de control judiciar, reiese că SC SRL nu mai este înregistrată cu obligații bugetare neachitate.
Față de considerentele expuse, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în cauză, în sensul că va respinge cererea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C de numire a unui lichidator pentru SC SRL
Văzând și dispozițiile art. 6 alin.5 și art.7 alin.2 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL C,-, D împotriva sentinței nr.2881 din 2 decembrie 2009, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C,-, D și intimatul lichidator REORGANIZARE C, str. -. - nr.66,.1,.3,
Modifică sentința, în sensul că respinge cererea DGFP - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C de numire lichidator.
Dispune radierea mențiunii privind numirea lichidatorului REORGANIZARE C pentru SC SRL.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud. /ex.3
jud.fond
tehnored.DM/28.01.2010
27 Ianuarie 2010
Președinte:Ecaterina MoleanuJudecători:Ecaterina Moleanu, Nela Ochea, Carmen Popescu