Obligare la încheierea contractului de vânzare. Decizia 42/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 42/A/2008

Ședința publică de la 04 aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

Grefier - -

Pe rol se află apelul declarat de reclamanta - - S împotriva Sentinței civile nr. 182/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat consilier juridic pentru reclamanta apelantă, lipsă fiind pârâta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică, precum și chitanța ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.

Se constată că, din eroare de procesare, cauza a fost înregistrată pe rolul de recursuri, reclamanta declarând corect apel.

Instanța, în deliberare, transpune cauza pe rolul de apeluri și suspendă ședința de judecată, urmând să fie reluate dezbaterile la ora 12.

La reluarea dezbaterilor, după ora 12, la apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat consilier juridic pentru reclamanta apelantă și avocat pentru pârâta intimată - SRL.

Mandatarul pârâtei intimate depune la dosar întâmpinare, din care comunică un exemplar cu reprezentantul reclamantei apelante.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul reclamantei apelante solicită desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Arată că prima instanță a reținut faptul că scrisoarea de convocare la conciliere a fost expediată pe-, în loc de-, dar confirmarea de primire a fost semnată și ștampilată de - SRL.

Solicită cheltuieli de judecată doar taxa judiciară de timbru.

Mandatarul pârâtei intimate solicită respingerea apelului ca netemeinic.

Invocă dispozițiile art.7201pr.civ. referitoare la conciliere și susține că dovada de primire a fost într-adevăr semnată și ștampilată, dar nu se știe de către cine.

Solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului de față:

Constată că prin Sentința civilă nr.183/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - - împotriva pârâtei - SRL și obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1852 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.720 indice 1 din Codul d e procedură civilă, în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte iar convocarea va cuprinde arătarea în scris a pretențiilor, temeiul legal, actele doveditoare și se va efectua prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, telegramă, telefax sau orice alt mijloc de comunicare.

Caracterul prealabil și obligatoriu al concilierii directe rezultă din aplicarea combinată a art.720 indice 1 Cod pr. civilă și a dispozițiilor art.109 alin.2 din Codul d e procedură civilă, texte care conțin o normă imperativă și nu permit o interpretare extinctivă cu privire la caracterul obligatoriu al concilierii.

Ori, din înscrisurile depuse de reclamantă la dosar, rezultă că scrisoarea de convocare la conciliere a fost expediată de reclamantă pe- parter în loc de str. -.52 parter unde are sediul societatea pârâtă.

La contextul celor reținute, excepția invocată de pârâtă se privește a fi întemeiată și în consecință a fost admisă și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă ca fiind prematur introdusă.

În temeiul art.274 Cod pr.civilă reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 1852 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - - aducând critici pentru netemeinicie sub aspectul soluționării excepției prematurității acțiunii și solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de apel reclamanta arată că a depus la dosarul cauzei confirmarea de primire a convocării la conciliere semnată și ștampilată de pârâta - SRL, iar sediul declarat de pârâtă în contractul de vânzare - cumpărare autentic este în S, str.-, Bloc 51 parter.

În drept se invocă art.297 alin.1 Cod pr.civilă.

Pârâta - SRL Sas olicitat prin întâmpinare respingerea apelului ca netemeinic (fila 12).

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate de reclamantă raportat la probele dosarului curtea de apel constată următoarele:

Din conținutul dovezii de primire a scrisorii recomandate depuse la fila 5 verso în dosarul de fond rezultă că aceasta a fost semnată de delegatul pârâtei și s-a aplicat ștampila societății.

Prin urmare, reclamanta a făcut dovada comunicării pârâtei în conformitate cu art.720 indice 1 Cod pr.civilă iar împrejurarea că societatea pârâtă a primit convocarea face lipsit de relevanță faptul că scrisoarea recomandată a fost expediată pe-, iar nu 52.

Pe de altă parte art.720 indice 1 aliniat 2 teza finală prevede " convocarea se poate face și prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire", astfel că în condițiile în care pârâta a semnat prin reprezentantul legal și ștampilat dovada de primire procedura concilierii directe a fost îndeplinită.

Întrucât prima instanță a soluționat cauza în mod greșit pe excepție, fără a intra în cercetarea fondului, urmează în baza art.297 Cod pr.civilă să fie admis apelul reclamantei cu consecința desființării sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta - - împotriva sentinței civile nr.182/C/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință:

Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond - Tribunalul Sibiu - secția comercială și de contencios administrativ.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 4.04.2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red.

Dact./06.04.2008

Ex.-4

Jud.fond.

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligare la încheierea contractului de vânzare. Decizia 42/2008. Curtea de Apel Alba Iulia