Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr intern 1626/2007)
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1
Ședința publică de la 08 ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Grefier: ---
*********
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față având ca obiect apelul formulat de reclamanta - SRL G prin administrator în contradictoriu cu intimata pârâtă REGIONALA CFR B, împotriva Sentinței comerciale nr.4660/04.04.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 14862/2006).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta prin avocat, cu împuternicire avocațială depusă la rila 11și intimata prin consilier juridic, cu delegație depusă la fila 7.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că nu au fost depuse la dosar înscrisurile dispuse de instanță la termenul anterior și nici date privind numele și domiciliul martorului pentru efectuarea procedurii de citare, după care, avocatul apelantei solicită cauza la amânare, depunând la dosar înscris în care este consemnat numele și prenumele martorului. Solicită ca acesta să fie citat la sediul societății intimate, întrucât nu a reușit să afle domiciliul acestuia.
Apelanta, prin avocat, susține că actele solicitate de către instanță la termenul anterior sunt depuse la filele 4 și 5 în dosarul Tribunalului Dâmbovița cu nr-.
Față de solicitarea apelantei privind citarea martorului la sediul societății intimate, reprezentantul acestei părți lasă la aprecierea Curții.
Curtea, privind obligația depunerii actelor, ia act că apelanta și-a îndeplinit această obligație, înscrisurile fiind depuse la filele 4 și 5 a dosarului Tribunalului Dâmbovița și, cu privire la martor, dispune lăsarea cauzei la ordine pentru a se vedea dacă se mai impune audierea acestuia în raport de actele deja depuse la dosar.
Avocatul apelantei precizează că poate pune concluzii
față de actele depuse și consideră că nu se mai impune audierea martorului.
Intimata, prin consilier juridic, lasă la aprecierea instanței.
Curtea, față de actele depuse la dosar, revine asupra probei încuviințate la termenul anterior și acordă cuvântul pe alte cereri.
Părțile, prin reprezentanți, susțin că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în apel.
Apelanta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și arată, în susținere, să reprezentantul intimatei nu a ridicat marfă decât în baza proceselor-verbale ca reprezentant al societății pârâte și că aveau obligația să ridice marfa în termen de 2 zile.
Solicită cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului conform întâmpinării depuse la dosar.
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 4660/04.04.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 14862/2006) a fost respinsă cererea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta REGIONALA CFR
Instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată să-și execute obligațiile contractuale în sensul de a-i fi eliberate materialele contractate, iar în subsidiar, în situația în care pârâta nu se conformează, să-i fie remisă reclamantei suma de 1.125.576.192 lei, cu dobânzile legale până la data plății.
La termenul din 10.10.2007 reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare în judecată în care a arătat cuantumul dobânzii, respectiv perioada și modul de calcul.
Analizând actele dosarului, tribunalul a reținut că, în baza notei de valorificare a materialelor, s-a avizat de către pârâtă vânzarea către reclamantă a unei cantități de șină și material mărunt, contravaloarea mărfii fiind achitată de către reclamantă.
Din răspunsul pârâtei la interogatoriu, coroborat cu facturile fiscale nr.-/4.11.2004 și nr.-/26.10.2004, ambele semnate de primire de reclamantă, instanța de fond a reținut că pârâta a livrat reclamantei șina 40 SB și materiale mărunte în valoare de 1.125.576.192 ROL.
Față de prevederile articolului 46 Cod comercial, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a probat susținerile sale, respectiv faptul că pârâta nu a livrat cantitatea de marfă prevăzută în factura semnată de primire de către reprezentantul reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta care a solicitat casarea sentinței instanței de fond și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, apelanta arătat, în esență, că instanța nu a dat dovadă de rol activ, concluzionând în baza faptului că reclamantul a semnat cele două facturi fiscale ca acesta a și recepționat marfa contractată.
Acest lucru este eronat în raport de faptul că la rubrica "mijloc de transport" din facturile fiscale nu apare nimic completat, practic așa zisul transport nefiind însoțit de facturile emise.
Instanța de fond, limitându-se în motiva că mijloacele de probă în accepțiunea articolului 46 din Codul comercial sunt facturile acceptate, nu sesizează că în aceeași categorie se încadrează și registrele părților care ar fi putut fi cerute în instanță.
În aceste condiții apelanta apreciază că instanța de fond înțelege să se pronunțe fără o cercetare judecătorească amănunțită și fără a solicita relații de la societatea pârâtă cu privire la ieșirile de marfă în zilele emiterii facturilor, limitându-se în a da eficiență răspunsurilor la interogatoriu ca un veritabil mijloc de probă în favoarea pârâtei.
Apelul a fost legal timbrat.
În drept au fost invocate dispozițiile articolului 282 și următoarele Cod Procedură Civilă.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
La termenul de judecată din 13 noiembrie 2007 Curtea, din oficiu a stabilit în sarcina părților obligația de a depune la dosar, în copie certificată cu originalul, un exemplar al procesului-verbal olograf încheiat de părți și facturile menționate la pct. 1 și 2 din interogatoriul formulat de apelantă.
De asemenea, din oficiu, s-a dispus și audierea martorului, delegatul care a ridicat marfa.
La termenul de judecată din 8 ianuarie 2008 Curtea a revenit asupra probei cu martori față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Prin nota privind valorificarea materialelor de cale ferată recuperate s-a avizat vânzarea de către pârâtă către reclamantă a unei cantități de șină tip 40 SB și material mărunt 40, pentru suma de 1.125.576.192 ROL, sumă pe care reclamanta a achitat-o pârâtei.
Din facturile fiscale nr.-/4.11.2004 și - din 26.10.2004 rezultă că numele delegatului care a ridicat facturile fiscale este acela de, iar la rubrica "mijlocul de transport" facturile au rămas necompletate.
Din conținutul înscrisurilor depuse de intimată în apel rezultă că intimata a întocmit procese-verbale de predare a mărfii către dl. în calitate de reprezentant al - SRL.
Deși Curtea a pus în vedere părților să depună la dosar un exemplar al procesului olograf întocmit, intimata a făcut dovada predării unei cantități de marfă către o altă societate, aspect care este nerelevant în cauză sub aspectul îndeplinirii obligațiilor contractuale față de apelanta - SRL.
Împrejurarea că intimata a emis facturi fiscale nu atestă și predarea mărfii către apelantă întrucât la dosar nu au fost depuse avizele de însoțire mărfii sau alte înscrisuri care să confirme îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de intimată, iar emiterea facturilor fiscale era necesară pentru efectuarea plății prețului convenit de părți (în lipsa acestor facturi operațiunea comercială neputând fi evidențiată în contabilitate).
În raport de actele noi depuse în calea de atac sunt apreciate de C ca neveridice și răspunsurile intimatei la întrebarea de la pct. 6 din interogatoriul administrat la fond în sensul că mărfurile au fost ridicate de către reprezentantul reclamantei în aceeași zi cu întocmirea facturilor fiscale în baza proceselor-verbale scrise de mână în două exemplare.
culpă a reprezentanților intimatei care au predat marfa unei persoane care a declarat că este reprezentantul unei alte societăți nu se poate răsfrânge asupra reclamantei care și-a îndeplinit cu bună credință obligațiile rezultând din contractul încheiat de părți în formă simplificată.
Față de considerentele expuse pe larg mai sus, Curtea, în baza articolului 296 Cod Procedură Civilă va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată.
În baza articolului 969 și următoarele Cod civil, va admite acțiunea și va obliga pârâta să-și execute obligațiile contractuale asumate față de reclamantă în sensul predării materialelor vândute sau, în baza dispozițiilor articolului 1073 și următoarele Cod civil, în caz contrar, va obliga pârâta să plătească reclamantei sumele de 112.557,61 contravaloare materiale și 11.237,76 lei dobândă calculată până la 5.01.2007.
În baza articolului 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 5.329,17 RON cheltuieli de judecată în fond, iar intimata să achite apelantei suma de 1.967 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanta - SRL G prin administrator cu sediul în G,-, Cod poștal -, Județ D, în contradictoriu cu intimata pârâtă REGIONALA CFR B, cu sediul în B, sector 1, Str. - - de Nord nr.1, împotriva Sentinței comerciale nr.4660/04.04.2007 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- (Număr intern 14862/2006).
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta să-și execute obligațiile contractuale asumate față de reclamantă în sensul predării materialelor vândute, sau în caz contrar,să plătească reclamantei sumele de 112.557,61 contravaloare materiale și 11.237,76 lei dobândă calculată până la 5.01.2007.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 5.329,17 RON cheltuieli de judecată în fond.
Obligă intimata să achite apelantei suma de 1.967 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 ianuarie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, --- - |
Grefier, --- |
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
15.01.2008
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță