Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 102/A-
Ședința publică din 21 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
- -, judecător
- -, grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de reclamanta - -, cu sediul în -.V,-, județul V, împotriva sentinței nr. 677/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SRL, cu sediul în -. V,-, județul V.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat legal.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 16 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea asupra apelului s-a amânat pentru astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 1 octombrie 2008, reclamanta - - -.V a chemat în judecată pe pârâta - SRL -.V solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acesteia de a întocmi documentația cadastrală a terenului pe care se află amplasată construcția în suprafață de 105 mp. în sensul poziționării construcției pe schița terenului și depunerea documentației la OCPI V, în caz contrar, să fie autorizată aceasta să întocmească documentația cadastrală, pe cheltuiala pârâtei, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta este proprietara unei părți din imobilul construcție situat în -.V,-, restul construcției aparținând pârâtei.
O parte, din terenul pe care se află construcția, este proprietatea exclusivă a fiecăreia dintre cele două societăți, iar o altă parte - proprietate comună - pe cote părți.
Ambele părți și-au reglementat de comun acord, anterior prezentei acțiuni, prin înțelegeri încheiate în formă scrisă, întinderea dreptului de proprietate asupra terenului și construcțiilor aflate în folosința exclusivă a fiecărei societăți, cât și cu privire la folosința comună a acestora, neexistând litigii sub aceste aspecte.
Terenul pe care se află construcția reprezentând demisol este proprietatea pârâtei, acest teren fiind și evidențiat în Cartea funciară, însă, pe documentele respective nu este poziționată și această construcție.
Deși, a solicitat pârâtei să întocmească documentația necesară și să o înainteze OCPI, pentru a asigura opozabilitatea față de terți, pârâta nu a dat curs solicitării sale, astfel că reclamanta se vede în imposibilitatea a intabula construcția, construcție revenită acesteia în urma divizării fostei - - -.
În susținere, s-au depus înscrisuri (4-13, 65) și s-a solicitat proba cu interogatoriu.
La data de 19.10.2008, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că aceasta este proprietara, în baza dreptului de accesiune, asupra construcției denumită "depozit subteran" în suprafață de 105 mp. construcție situată pe terenul proprietatea sa exclusivă, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.482, 488 și 489 Cod civil.
La același termen, a formulat și întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, cu motivația că această societate nu a făcut nici un act nelegal care să o prejudicieze pe reclamantă, că reclamanta nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra construcției, precum și că aceasta nu este modalitatea prin care reclamanta să rezolve situația, ci numai o acțiune în revendicare.
În susținere a depus la dosar înscrisuri (21-31, 43-51) și s-a solicitat proba cu interogatoriu.
La data de 10.12.2008, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea acesteia cu motivația că, în speță, nu se poate vorbi de un drept de accesiune imobiliară artificială, atâta vreme cât între părți au existat protocoale cu privire la întinderea dreptului de proprietate asupra terenului și asupra construcțiilor.
Or, atâta timp cât există aceste convenții, prin care s-a stabilit dreptul exclusiv al reclamantei asupra construcției și dreptul exclusiv al pârâtei asupra terenului, sens în care, s-a apreciat că, în cauză, operează în favoarea sa un drept de superficie, dezmembrământ al dreptului de proprietate, ce constă în dreptul de proprietate al reclamantei, în calitate de superficiar, asupra construcției situate pe terenul proprietatea societății pârâte.
Instanța a dispus, din oficiu, atașarea dosarului nr.1265/2002 al Curții de Apel Pitești, având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Tribunalul Vâlcea - prin sentința nr.677/13.05.2009 - a respins acțiunea principală, a admis cererea reconvențională, constatând că pârâta este proprietatea depozitului subteran, în suprafață de 105 mp. situat sub terenul proprietate exclusivă a pârâtei și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 519,15 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că, prin hotărârea nr.7/31.10.1996, - -, s-a divizat în 5 societăți comerciale între care și cele două societăți din prezentul litigiu.
Ulterior, conform schiței la Protocolul din 01.04.1997, s-a stabilit modalitatea de împărțire a clădirii industriale, situată în-, -.V și a terenului aferent, imobile din care un procent de 30% a revenit pârâtei și restul de 70% a revenit reclamantei - fila 27 din dosarul anexat.
Prin răspunsurile la interogatoriile ce s-au luat reciproc, cele două societăți comerciale au recunoscut semnarea protocolului din 04.03.2004, ce a stabilit modul de divizare a - - (56 și 64).
S-a mai reținut că, având în vedere litigiile născute între părți cu privire la identificarea terenului ce a constituit obiectul protocolului, în instanță s-a stabilit prin Sentința nr.47/08 aprilie 2002, cota exclusivă și respectiv cota indiviză din terenul situat în -.V,- (fost 133), ce revine fiecărei părți, ca urmare a anulării în parte a certificatului de proprietate emis în favoarea reclamantei.
În urma acestei sentințe s-a încheiat protocolul încheiat între părți din 4 martie 2004, protocol prin care sunt stabilite suprafețele de teren ce revin pârâtei ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinței sus menționate.
Față de cele expuse mai sus, dimpreună cu dispozițiile art.488 și 489 cod civil, instanța de fond a constatat că cererea reconvențională este întemeiată, deoarece "tot ce se unește și se încorporează cu lucru se cuvine proprietarului lucrului", iar în privința lucrurilor imobile legiuitorul a stabilit că "proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui".
Astfel, s-a reținut că potrivit art.492 Cod civil, orice construcție făcută în pământ sau asupra pământului este prezumată a fi făcută de către proprietarul acelui pământ, până ce se dovedește contrariul.
Într-adevăr, s-a apreciat că această regulă este înlăturată de situația în care între proprietarul terenului și constructor există o convenție prin care să fie reglementată dinainte soarta eventualelor lucrări, caz în care poate fi recunoscut dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de superficie asupra terenului pe care este situată construcția.
În speța de față, instanța de fond a reținut ca nesubzistând această ipoteză, deoarece cele două părți din litigiu au dobândit dreptul de proprietate asupra unor cote exclusive și indivize cu privire la terenul situat în- (fost 133), precum și cu privire la construcția aflată pe acest teren, ca urmare a divizării patrimoniului fostei - -.
În ceea ce privește apărarea reclamantei, în sensul că prin protocolul de divizare s-a stabilit că aceasta este proprietara exclusivă a clădirii, iar pârâta proprietara exclusivă a terenului, instanța de fond a apreciat netemeinicia acesteia, pe considerentul din documentația aflată în dosarul anexat, rezultă că fiecărei părți i-a revenit atât o cotă exclusivă, cât și o cotă indiviză cu privire la clădirea situată la adresa sus menționată.
Cu prilejul divizării a fost omis demisolul identificat în planul de amplasament de la fila 10, în suprafață de 105 mp, demisol aflat pe terenul de 587,65 mp, teren ce a revenit în proprietatea exclusivă a pârâtei.
Față de această împrejurare, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 482 cod civil ce reglementează dreptul de accesiune, dispoziții potrivit cărora proprietatea unui lucru imobil dă drept asupra tot ce se unește ca accesoriu cu lucrul în mod artificial.
Prin urmare, cererea reconvențională a fost admisă, în sensul că pârâta-reclamantă este proprietara depozitului subteran în suprafață de 105 mp, situat sub terenul proprietatea exclusivă a pârâtei în -.V,-, în temeiul art.111 Cod procedură civilă, iar drept consecință cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Conform art.274 Cod procedură civilă, reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 519,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat apel, în termen legal, de către reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că:
- în mod greșit, s-a apreciat de către instanța de fond că demisolul a fost omis cu ocazia divizării; acesta a existat fizic chiar la momentul divizării patrimoniului - și menționat în protocolul încheiat între cele două societăți comerciale, sub forma unor valori de natură contabilă;
- deși, se reține că exista un protocol de împărțire a patrimoniului fostei -, încheiat între cele două societăți, se apreciază că acesta nu este de natură a paraliza dreptul de accesiune al pârâtei-reclamante asupra demisolului proprietatea apelantei-reclamante, dat fiind că acesta este ulterior divizării. Or, convenția despre care s-a făcut vorbire exista între cele două societăți și a fost reprezentată în Protocolul din 01.04.1997, aspect necombătut în vreun fel de partea adversă sau de vreo probă din dosar;
- nu s-a observat că situația de fapt și de drept, necontestată de nici una dintre părți, privește faptul că reclamanta este proprietara construcției, iar pârâta proprietara terenului, fiecare parte înscriindu-și în patrimoniul său dreptul de proprietate exclusiv și indiviz, așa încât o omisiune cu privire la bunul în litigiu nu poate fi admisă;
- nu s-a analizat susținerea apelantei-reclamante referitoare la operarea în favoarea acesteia a unui drept de superficie asupra construcției. De altfel, construcția în discuție era realizată la momentul divizării - -, din care s-au desprins cele 5 societăți.
În concluzie, se impune admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii principale și, pe cale de consecință, respingerea cererii reconvenționale.
Prin întâmpinarea formulată la 10.09.2009, intimata-pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât, în mod corect, s-a apreciat de către instanța de fond asupra omisiunii repartizării demisolului în suprafață de 105 mp, uneia dintre cele două societăți, cu ocazia divizării.
S-a mai susținut că, prin protocolul invocat de apelanta-reclamantă, s-a stabilit sub formă de valori de natură contabilă, ceea ce trebuia să revină intimatei-pârâte - SRL.
De asemenea, s-a susținut că apelanta-reclamantă trebuia să uzeze de calea prevăzută de art.50 din Legea nr.7/1996, în cazul refuzului înscrierii în Cartea Funciară, astfel că prezenta acțiune este inadmisibilă.
În final, a precizat că această construcție a aparținut înainte de divizare - - și că la împărțirea patrimoniului acesteia a fost omisă a se da vreunei societăți, ceea ce conduce la concluzia că sunt întrunite condițiile art.488, 489 și 492 Cod civil, întrucât aceasta a dovedit că este proprietara terenului.
Examinând apelul, prin prisma criticilor aduse, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile în materie, se reține că acesta este fondat,pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, obiectul cererii introductive îl constituie o obligație de a face, în sensul de obligare a intimatei-pârâte să întocmească și să depună la OCPI V documentația cadastrală a terenului în suprafață de 105 mp. pe care se află construcția - demisol - cu aceeași dimensiune, în vederea poziționării construcției pe schița terenului situat în -.V,-, iar, în caz contrar, să fie autorizată apelanta-reclamantă să efectueze operațiunea, pe cheltuiala pârâtei.
Sub acest aspect, deși argumentarea considerentelor este sumară, instanța de fond, în mod corect, a apreciat asupra netemeiniciei acțiunii reclamantei, prin aceea că în Cartea Funciară nu se pot face înscrieri decât de către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor ce se doresc a fi intabulate ori de către titularii drepturilor reale derivate din dreptul de proprietate.
Însă, în cauză, nu ne aflăm în nici una din ipotezele strict reglementate de Legea nr.7/1996 - privind cadastrul și publicitatea imobiliară, astfel că o asemenea obligație nu subzistă în sarcina pârâtei, împrejurare ce face nejustificată solicitarea reclamantei.
Referitor la dezlegarea dată de către instanța de fond cererii reconvenționale, într-adevăr, criticile apelantei-reclamante sunt întemeiate în raport de prevederile legale ce reglementează accesiunea imobiliară artificială, ca mod original de dobândire a dreptului de proprietate, respectiv art.493 Cod civil, în conformitate cu care orice construcție,. făcută pe pământ sau asupra pământului, este prezumată a fi făcută de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și este a lui până se dovedește contra.
În accepțiunea Codului civil, pentru a ne afla în această ipoteză, este exclusă existența vreunei convenții între cei doi proprietari, astfel că acest constructor, considerând că terenul îi aparține, realizează o construcție, dar, situată pe terenul altei persoane.
În speță, așa cum s-a arătat și recunoscut, cele două societăți comerciale s-au desprins dintr-o altă societate - - - - dimpreună cu alte 3 societăți, din al cărei patrimoniu divizat au fost împărțite activele acesteia materializate în protocoalele încheiate în anii 1997 și, ulterior, în anul 2004, prin care s-a convenit asupra întinderii dreptului de proprietate al fiecărei societăți rezultate.
Ca atare, nu se poate susține că, la momentul divizării, cele două societăți nu aveau cunoștință de existența construcției în litigiu, pentru a se putea invoca dreptul de accesiune imobiliară.
De altfel, atâta vreme cât pe parcursul derulării prezentului litigiu, intimata-pârâtă contestă dreptul de proprietate al apelantei-reclamante asupra construcției, nu se putea solicita și admite o asemenea cerere, decât în contradictoriu cu proprietarul construcției, despre care, în speță, se susține a fi necunoscut, prin faptul omisiunii repartizării subsolului de la momentul divizării.
De subliniat că, intimata-pârâtă, și-a intabulat bunurile dobândit în urma divizării, mai puțin această construcție, ceea ce denotă că aceasta nu se consideră dobânditoare a subsolului, ci numai în privința terenului.
Referitor la susținerea apelantei-reclamante legată de operarea în favoarea sa a unui drept de superficie, întemeiat pe dispozițiile art.492 și 489 Cod civil, se reține că aceste texte instituie numai o prezumție relativă -juris tantum- cu privire la cuprinderea în dreptul proprietarului terenului a construcției,. cu putința de a dovedi contrariul. A dovedi contrariul înseamnă, însă, a dovedi tocmai dreptul de superficie.
În cauză, nu este formulată o cerere expresă de învestire a instanței cu stabilirea societății comerciale căreia îi aparține acest drept real, drept ce poate fi supus intabulării, astfel că solicitarea este nejustificată și, în mod corect, instanța de fond a apreciat asupra acesteia.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art.296 Cod pr.civilă, urmează să admită apelul, să schimbe în parte sentința în sensul că va respinge și cererea reconvențională ca neîntemeiată, menținând în rest sentința cu privire la respingerea acțiunii principale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanta - -, cu sediul în -.V,-, județul V, împotriva sentinței nr.677/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - SRL, cu sediul în -. V,-, județul V.
Schimbă în pare sentința, în sensul că respinge și cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.IB/28.10.2009
EM/6 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Ioana Miriță, Polixenia Mincă
