Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 109/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 104/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 109
Ședința publică de la 06 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
GREFIER ---
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 11947 din 7.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul - în contradictoriu cu intimata - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. - din 12.02.2009 - fila 9 dosar, intimata prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. - din 11.02.2009 - fila 10 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Intimata, prin avocat, depune la dosar întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, în temeiul art.96 proc.civilă comunică apelantei un exemplar al întâmpinării.
Apelanta, prin avocat, depune la dosar originalul ordinului de plată prin care a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 4.194,83 lei și arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Curtea, acordă părților cuvântul pe cererea de probatorii.
Apelanta, prin avocat, solicită în susținerea motivelor de apel proba cu înscrisuri.
Intimata, prin avocat, arată că nu are de formulat probe și nu se opune la proba cu înscrisuri solicitată de către apelantă.
Curtea, deliberând, asupra probei cu înscrisuri solicitată de către apelantă, o constată utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei și în temeiul art.292 proc.civilă încuviințează apelantei proba cu înscrisuri.
Apelanta, prin avocat, depune la dosar în cadrul probei cu înscrisuri decizia civilă nr. 259 A din 27.11.2008 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX a Civilă, comunicând și intimatei un exemplar.
Apelanta, prin avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat. Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apelul declarat.
Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate și în consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
În susținere se arată că intimata în mod eronat și-a întemeiat apărările pe o interpretare greșită a art. 5 din contractul încheiat între părți, considerând că soluționarea prezentei cauze depinde de interpretarea în mod corect a dispozițiilor acestui articol.
Se mai arată că, în cazul încetării contractului vânzătorul, respectiv intimata preia stocul și întocmește factura de retur, iar în opinia sa apreciază că această clauză este corectă.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
În susținere, se arată că încetarea contractului a fost ulterioară achitării integrale a mărfii vândute.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția VI-a Comercială la data de 23.01.2008, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta - SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la preluarea stocului de marfă aflat în depozitul cumpărătorului și achiziționat în baza contractului de distribuție la data de 01.04.2003, obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 519.524,66 RON, reprezentând contravaloarea stocului de marfă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 18.04.2008, reclamanta a depus o cerere precizatoare, indicând în tabel desfășurat, stocul de marfă a cărui restituire se solicită.
Prin sentința comercială nr.11947/07.11.2008, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată și a respins cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, la data de 01.04.2003, prin care pârâta-vânzător s-a obligat să pună la dispoziția reclamantei-cumpărător produsele enumerate la pct.2 din contract, în baza comenzilor emise de cumpărător și la prețurile de la data acestor comenzi.
Instanța de fond a reținut că, potrivit contractului, contractul poate fi reziliat prin acordul părților, iar în cazul în care contractul încetează înainte de achitarea integrală a stocului de marfă, vânzătorul se obligă să preia întregul stoc de marfă aflat în depozitul cumpărătorului, întocmind factura de retur.
Tribunalul a reținut din probele administrate că reclamanta a achiziționat marfă în valoare de 519.524,66 lei, preț achitat integral, astfel încât nu se aplică art.5 din contract care se referă expres la încetarea contractului înainte de achitarea integrală a prețului.
Instanța de fond a mai apreciat că întrucât contractul este rezultatul unui acord de voință, încetarea lui poate avea loc tot prin acordul părților, denunțarea unilaterală putând opera doar dacă este prevăzută expres, în speță, reclamanta neexprimându-și expres acordul cu privire la încetarea contractului dintre părți.
Cu privire la cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor solicitate, înscrisurile depuse fiind emise pe numele altei persoane juridice.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 13.01.2009.
În motivarea apelului declarat, apelanta a arătat că deși raționamentul instanței de fond este parțial corect, concluzia la care a ajuns, în sensul neîncetării raporturilor contractuale, este eronată, întrucât raporturile dintre părți au încetat.
Apelanta a arătat că ambele părți susțin încetarea contractului, însă intimata-pârâtă susține că încetarea contractului s-a produs prin întâlnirea celor două voințe juridice, intimata notificând apelantei încetarea contractului, iar apelanta-reclamantă manifestându-și în mod tacit acordul la încheierea contractului, prin neformularea unui răspuns la notificările adresate acesteia.
Din punct de vedere al apelantei a arătat aceasta, încetarea contractului nu s-a produs, declarația unilaterală de încetare a contractului emisă de intimată neavând valoare de încetare a contractului.
Apelanta a arătat că instanța de fond, deși a reținut în mod corect că neformularea unui răspuns la notificările intimatei nu reprezintă acord tacit de reziliere a contractului, nu a ținut cont de faptul că apelanta, fiind reclamantă în cauza de față, prin formularea cererii de chemare în judecată și-a manifestat acordul cu privire la încetarea contractului, acțiunea în instanță fiind o manifestare neîndoielnică de încetare a contractului, cele două voințe juridice întâlnindu-se la acest moment.
Apelanta a arătat că obligația intimatei de a prelua stocul de marfă și de a restitui prețul achitat subzistă indiferent de modul în care a încetat contractul părților.
În acest sens, apelanta a arătat că printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în acțiunea intimatei în contrafacere, se reține că nu are relevanță modalitatea de încetare a contractului, prin acordul părților sau prin reziliere, întrucât în ambele cazuri trebuie rezolvată situația stocului de marfă aflat în depozitul - SRL.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, văzând și dispozițiile art.294 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea reține că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.969 alin.2 Cod civil, care se referă la convenții: "ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege", text de lege care consacră simetria între modul de încheiere a contractului ( mutuus consensus) și modul de revocare, de încetare a acestuia (mutuus dissensus).
Curtea reține, din interpretarea acestui text de lege, că legiuitorul român a prevăzutnecesitatea consimțământului părților pentru încetarea contractuluiîncheiat între acestea, prevedere menită să întărească principiul consacrat în art.969 alin.1 Cod civil, relativ la forța obligatorie a contractelor.
Ca atare, în mod temeinic și legal a reținut prima instanță de fond, faptul că denunțarea unilaterală este o excepție și, ca atare, operează doar în cazul în care este prevăzută expres în convenția părților.
Curtea mai reține că încetarea contractelor prin acordul părțilornu intervine ca o sancțiune, ci ca o aplicare a principiului consensualismului, a voinței liber exprimate a părților contractante la desfacerea raporturilor contractuale stabilite de acestea.
Spre deosebire de încetarea contractului prin acordul părților -mutuus dissensus, rezilierea despre care face vorbire în mod repetat apelanta-reclamantă, este o sancțiune ca urmare a neexecutării culpabile a contractului între părți, ea putând fi invocată doar de creditor, respectiv de partea care și-a executat sau este să-și execute obligațiile asumate.
Curtea mai reține, în legătură cu aceste două moduri de încetare a raporturilor contractuale -mutuus dissensusși rezoluțiune/reziliere, că repunerea în situația anterioară, ca instituție de drept civil, la care face trimitere petitul cererii de chemare în judecată, operează doar în ipoteza în care intervine desființarea cu efect retroactiv a contractului, respectiv, în caz de rezoluțiune sau de anulare/constatare nulitate absolută a convenției dintre părți, nu însă și în caz de reziliere, când desființarea contractului operează doar ex nunc, pentru viitor.
Examinând conținutul contractului încheiat de părți, Curtea reține că în articolul de la pct.5 a fost introdusă o clauză de rezoluțiune a contractului, pact comisoriu de gradul I, părțile făcând referire expresă la o neexecutare culpabilă a contractului, respectiv,nerespectarea uneia dintre clauzele contractului, nefiind vorba despre o încetare a contractului prin acordul părților -mutuus dissensus, iar în articolul 5 partea a II-a, părțile au convenit și asupra repunerii părților în situația anterioară, în sensul preluării stocului de marfă de către vânzător și restituirii prețului către cumpărător, respectiv,doar în cazul încetării contractului înainte de achitarea integrală a prețului.
Așadar, voința expresă a părților contractante conform art.969 alin.1 Cod civil, a fost exprimată în sensul că repunerea în situația anterioară operează doar în cazul în care prețul nu a fost integral achitat, nefiind vorba în cazul de față, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță de fond.
În plus, din analiza conținutului notificărilor intim,atei-pârâte, din data de 10.05.2006 și, respectiv, 19.06.2006 (filele 19-20 și 23-25 din dosarul de fond), Curtea reține că, din conținutul acestora reieseculpa apelantei-reclamante în executarea contractului de distribuțieîncheiat între părți la data de 01.04.2003, astfel încât nu se poate reține motivul invocat de apelantă, în sensul că prin formularea acțiunii în justiție și-a exprimat implicit, dar neîndoielnic, acordul la încetarea contractului în litigiu, în sensul demutuus dissensus.
Prin urmare, fiind vorba despre notificarea neexecutării culpabile, repunerea părților în situația anterioară poate fi solicitată doar în condițiile în care se solicită instanței desființarea contractului prin rezoluțiune, în articolul 5 din contract fiind inserat un pact comisoriu de gradul I, și doar de către creditor - respectiv, de către partea care și-a executat obligațiile contractuale sau este să și le execute.
Ca atare, Curtea reține că în speță nu a intervenit un acord al părților cu privire la încetarea contractului încheiat, intimata notificându-i apelantei încetarea contractului pentru nerespectarea obligațiilor contractuale asumate, astfel încât cererea apelantei-reclamante de repunere a părților în situația anterioară nu este întemeiată, cum în mod temeinic și legal a reținut prima instanță de fond.
Cât privește invocarea existenței unei alte hotărâri judecătorești care a statuat pe aspectul repunerii părților în situația anterioară, Curtea reține că în dreptul românesc, jurisprudența nu are valoare de izvor de drept, pe de o parte, iar pe de altă parte, hotărârea invocată a fost motivată prin prisma petitului cu care a fost învestită instanța care a pronunțat-o, care viza o acțiune în contrafacere.
Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.296 și următoarele Cod procedură civilă raportat la art.969 Cod civil, Curtea va respinge apelul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta - SRL cu sediul în B,-, sector 1, și cu sediul ales la Societatea de Avocatură & în B, str. -. -, nr.62, sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.11947 din 07.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul -, în contradictoriu cu intimata - SRL cu sediul în B,-,.13,.1,.4,.12, sector 5, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06.03.2009.
Președinte Judecător,
Dr. I-
Grefier,
-
Red. Jud. - 16.03.2009
Tehnored. - 19.03.2009
Nr. ex.: 5
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu
