Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 11/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 11/A-

Ședința publică din 16 Februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ingrid Emina Giosanu judecător

JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu

Grefier - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanta INTERNATIONAL, cu sediul în B,-, pavilion administrativ,. 1, camera 1, sector 5, cu sediul procesual ales la & Asociații, din B, șoseaua nr. 4-8, House,. 8, sector 1, împotriva sentinței 765 din 06 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul, cu domiciliul în Pitești, B-dul - nr. 20, -. A,. 11, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, achitată conform chitanței nr. -/09.12.2008 și timbru judiciar de 0,3 lei (fila 318).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 11 februarie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

Având nevoie de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea asupra apelului la data de astăzi, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra apelului de față,

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 19 septembrie 2007, reclamanta INTERNATIONAL, a chemat în judecată pe pârâtul pentru a fi obligat să-i permită accesul în incinta punctului de lucru (fost sediu social) al GRUP situat în comuna,- județul A și să-i predea documentele societății GRUP

În motivarea acțiunii a susținut că este asociat majoritar la GRUP deținând 60% din părțile sociale ale acesteia, iar pârâtul este asociat minoritar și că în calitatea pe care o are, reclamanta a procedat la adoptarea unor hotărâri prin care a dispus revocarea pârâtului din poziția de președinte al consiliului de administrație, limitarea puterilor de reprezentare ale acestuia, schimbarea sediului, precum și alte măsuri legate de desfășurarea activității societății.

Adoptarea măsurilor menționate s-a impus, deoarece au fost reclamate dispariții de documente ale societății, în legătură cu care pârâtul a refuzat să furnizeze informații, există suspiciuni că acesta deține calitatea de asociat și administrator în societăți concurente, societatea are deschise conturi despre care asociatul majoritar nu are cunoștință și bilanțul contabil pe anul 2006 nu a fost supus aprobării fiind semnat doar de către pârât.

Reclamanta a mai susținut că pe fondul neînțelegerilor create, la data de 14 septembrie 2007, pârâtul a reziliat contractul cu firma de pază de la GRUP și a ocupat abuziv incinta punctului de lucru din comuna județul A, interzicând accesul reprezentanților și angajaților societății, situație ce pune în imposibilitate funcționarea ei.

Tribunalul Comercial Argeș, prin sentința nr.765/6 octombrie 2008 a respins acțiunea reținând următoarele:

Părțile sunt asociați la GRUP, reclamanta deținând 60% din capitalul social, iar pârâtul 40% din acest capital, cu precizarea că sediul societății a fost stabilit inițial în comuna, județul A, unde a rămas doar un punct de lucru prin schimbarea ulterioară a acestuia, care a fost transferat în

Societatea funcționează cu mai mulți administratori printre care și pârâtul, aceștia alcătuind Consiliul de administrație, care a fost prezidat de către pârât.

Prin Hotărârea din data de 8 august 2007, s-a decis revocarea puterilor acordate pârâtului potrivit actului constitutiv, iar prin Hotărârea din data de 22 august 2007, a fost revocat din poziția de președinte al Consiliului de administrație și i-au fost limitate puterile de reprezentare, în sensul că pentru valabilitatea oricărui document emanând de la societate, semnat de el este necesară și semnătura unui alt administrator.

Pe acest fond, între părți au apărut grave neînțelegeri ce au culminat cu incidentul din data de 14 septembrie 2007, de când reclamanta susține că nu mai are acces în incinta punctului de lucru din comuna și la documentele societății, iar la data de 7 noiembrie 2007 a promovat o acțiune de excludere a pârâtului din societate, potrivit art.222 alin.1 lit.d și art.223 din Legea nr.31/1990.

Față de situația de fapt expusă, prima instanță a reținut că potrivit art.70 din Legea nr.31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile speciale ale acesteia, precum și de cele referitoare la mandat.

Potrivit art.73 din Legea nr.31/1990 orice asociat sau administrator are dreptul să se asigure că sediul și mijloacele societății sunt folosite corect de către ceilalți administratori.

În cauză, pe fondul neînțelegerilor evocate, intervenite între asociați, pârâtul a solicitat la data de 18 septembrie 2007, instituirea unui sechestru judiciar în vederea indisponibilizării bunurilor mobile și imobile ale societății, motivat de faptul că există un proces asupra proprietății și administrării acestor bunuri.

Urmare acestei acțiuni, prin încheierea din data de 26 septembrie 2007, rămasă irevocabilă, Tribunalul Comercial Argeșa admis cererea și a încuviințat punerea sub sechestru a bunurilor mobile și imobile aparținând GRUP a căror pază a fost atribuită pârâtului.

Așa fiind, instanța a apreciat că deși potrivit dispozițiilor legale prezentate, administratorii și asociații au dreptul să pătrundă în sediul societății pentru a se asigura că mijloacele acesteia sunt folosite corespunzător, cererea reclamantei nu poate fi primită.

Prin instituirea sechestrului judiciar asupra bunurilor mobile și imobile ale societății și încredințarea pazei acestora pârâtului, el a devenit răspunzător până la soluționarea irevocabilă a litigiului referitor la proprietatea și administrarea bunurilor, de administrarea și conservarea lor.

Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că greșit instanța de fond i-a respins acțiunea prin care a solicitat să i se permită accesul în incinta punctului de lucru al GRUP situat în comuna, județul A, precum și să i se predea documentele acesteia.

Din actele și lucrările dosarului rezultă indubitabil, că pârâtul împiedică accesul reclamantei și al reprezentanților săi în incinta societății și la documentele acesteia, ale cărei interese sunt prejudiciate, deoarece se află în imposibilitate de a-și desfășura activitatea și de a controla îndeplinirea obiectului ei.

Or, reclamanta asociat majoritar și administrator, are dreptul să se asigure de faptul că sediul și mijloacele societății sunt corect folosite de către ceilalți administratori, în cauză de către pârât, fiind de neconceput să i se interzică dreptul de a pătrunde în sediul societății și accesul la documente.

Numirea pârâtului în calitate de administrator sechestru este lipsită de relevanță față de obiectul litigiului, întrucât prin încheierea din data de 26 septembrie 2007, pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția, i s-a conferit doar dreptul de a face acte de conservare a bunurilor ce i-au fost date în pază.

Apelul este nefondat.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta acționar majoritar și administrator al GRUP, a solicitat obligarea pârâtului acționar minoritar la aceeași societate să-i permită accesul în incinta punctului de lucru al societății, situat în comuna, județul A și să-i predea documentele societății.

Respingând acțiunea, prima instanță a reținut în esență că între părți există neînțelegeri care au condus la declanșarea unui litigiu asupra proprietății și administrării bunurilor societății, iar pentru conservarea dreptului pretins s-a impus instituirea sechestrului judiciar, conform art.598 și urm. Cod procedură civilă.

În cadrul acestei proceduri, pârâtul a fost numit administrator sechestru, fiindu-i încredințată paza bunurilor mobile și imobile ale societății, demers ce face de neprimit cererea reclamantei de a mai pătrunde în incinta societății și a i se preda documentele acesteia.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că alături de calitatea de asociați, reclamanta fiind majoritar, reprezentanților acesteia și pârâtului li s-a încredințat și mandatul de administrator, care pentru pârât a încetat ulterior conform art.155 alin.4 din Legea nr.31/1990.

Potrivit art.70 din Legea nr.31/1990, administratorul societății poate face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului societății, afară de restricțiile impuse de actul constitutiv.

administratorului sunt foarte largi, îndeplinind toate operațiunile de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea scopului societății, însă ele sunt țărmurite de prevederile actelor constitutive ale societății, de hotărârile adunării asociaților și de dispozițiile legii.

În limitele menționate, administratorul este în drept să încheie acte de conservare, acte de administrare și acte de dispoziție pe care le impune gestiunea societății.

În cazul pluralității de administratori, de regulă prin actul constitutiv s-a stabilit să lucreze împreună, urmând ca potrivit legii deciziile să fie luate în unanimitate.

Pe acest fond, susținerea din recurs în sensul că orice asociat sau administrator are dreptul să se asigure de faptul că sediul și mijloacele societății sunt corect folosite de către ceilalți administratori, cu atât mai mult de asociatul administrator majoritar, este reală.

În cauză, numirea pârâtului ca administrator sechestru al bunurilor mobile și imobile ale societății, face însă de neacceptat accesul administratorilor acesteia în incintă și la documente, pentru că ar lipsi de eficiență sechestrul judiciar, ar agrava tensiunile dintre asociații aflați în litigiu în legătură cu proprietatea și administrarea bunurilor și ar prejudicia terții care vin în raporturi juridice cu societatea.

Scopul instituirii sechestrului judiciar este de a organiza păstrarea, paza și administrarea bunurilor în litigiu, prin însărcinarea unei persoane determinate cu atribuții în acest sens.

Administratorul sechestrului judiciar are obligația de a administra și conserva averea pusă sub sechestru, pe care o deține pentru toți câți pretind dreptul asupra ei și stă în judecată în numele acestora cu privire la bunurile aflate sub sechestru.

Prin urmare, nu poate fi primit punctul de vedere al reclamantei exprimat în critica adusă sentinței, conform căruia instituirea sechestrului judiciar prin desemnarea pârâtului ca administrator sechestru nu are nici o relevanță, pretenția sa de a pătrunde în incinta societății și de a-i fi predate actele fiind neîntemeiată.

Sechestrul judiciar ia din mâinile proprietarului administrarea, paza, păstrarea bunului, atribuții pe care le transferă administratorului sechestru, ce nu le-ar putea exercita dacă i s-ar permite reclamantei accesul în societate și la documente.

În consecință, rezultă că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii, întemeindu-se pe probele administrate în cauză, cărora le-a dat o interpretare de asemenea corectă.

Urmează așadar a respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta INTERNATIONAL, cu sediul în B,-, pavilion administrativ,.1, camera 1, sector 5, cu sediul procesual ales la & Asociații, din B, șoseaua nr.4-8, House,.8, sector 1, împotriva sentinței nr.765 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul, cu domiciliul în Pitești, B-dul - nr.20, -.A,.11, județul

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

,

Grefier,

Red./26.02.2009

GM/4 ex.

Jud.fond:

Președinte:Ingrid Emina Giosanu
Judecători:Ingrid Emina Giosanu, Constantina Duțescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 11/2009. Curtea de Apel Pitesti