Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
Operator date: 2928
DECIZIA CIVILĂ NR. 112/
Ședința publică din 01 iunie 2009
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta - SRL Reșița, împotriva sentinței civile nr. 2265/09.12.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimata - REȘIȚA SA, având ca obiect obligații de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta apelantă contabil șef, pentru pârâta intimata consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 27.05.2009, răspuns la întâmpinare, formulat de către reclamanta apelantă, din care un exemplar se comunică reprezentantului pârâtei intimatei.
Reprezentanta reclamantei apelante depune la dosar delegație de reprezentare.
Reprezentantul pârâtei intimatei arată că înainte de deschiderea dezbaterilor a luat la cunoștință de conținutul răspunsului la întâmpinare, astfel că nu solicită un termen pentru studiul acestuia.
Reprezentanților părților arată că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Reprezentanta reclamantei apelante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, arătând că societatea apelantă a luat ființă în 1991, că s-a situat pe poziția 66 în topul firmelor din județul C-S, că societatea a rămas în continuare în calitate de chiriaș.
Reprezentantul pârâtei intimatei solicită respingerea apelului, arătând că în conformitate cu art. 3 din contractul de închiriere, acesta s-a încheiat pe o perioadă de 5 ani, după care s-au acordat prelungiri succesive până în 30.04.2008 când contractul de închiriere a expirat. Arată că potrivit prevederilor în dreptul comercial, societatea intimată nici nu era obligată să o someze pe apelantă pentru eliberarea spațiului, dar totuși au procedat la somarea acesteia. Se menționează că pentru folosința spațiului în timpul celor 2 luni au fost emise facturi, deși pârâta și-a exprimat dorința de a nu mai prelungi durata contractului, tacita relocațiune funcționând din 2003 în 2008, astfel că de 1 an și o lună, societatea pârâtă deține spațiul fără forme legale.
CURTEA
În deliberare asupra apelului de față, constată că:
Prin sentința civilă nr. 2265/09.12.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta împotriva pârâtei, pentru obligația de a face, constând în obligarea pârâtei societate comercială, în calitate de proprietar, să prelungească contractul de închiriere nr. 293 din data de 13 mai 2003, încheiat cu reclamanta societate comercială, în calitate de chiriaș.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că prin cererea introductivă, reclamanta Reșița a chemat în judecată pârâta Reșița, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei societate comercială să prelungească contractul de închiriere nr. 293 din data de 13 mai 2003, încheiat de către pârâtă, în calitatea sa de proprietar, cu reclamanta societate comercială, în calitate de chiriaș, așa cum se prevede la art. 4 din capitolul 3 al susnumitului contract.
În motivarea cererii de chemare în judecată, de către reclamanta societate comercială s-a precizat că, încă din anul 1991, între pârâta Reșița, în calitate de proprietar și reclamanta Reșița, în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 293/11 februarie 1991, pentru spațiul comercial situat în Reșița, B-dul -,. 18, în suprafață de 123 mp. pentru o perioadă de 5 ani, iar după expirarea termenului, părțile au prelungit contractul de comun acord, precum și că la data de 13 mai 2003 contractul de închiriere a fost reînnoit și încheiat, cuprinzând însă și alte clauze decât cel anterior, care avea același număr.
Reclamanta societate comercială a mai arătat că acest contract încheiat și semnat de părți la data de 13 mai 2003, prevedea la capitolul "Termenul contractului" art. 3: "Termenul contractului este de la 1 mai 2003 până la 30 aprilie 2008", iar la art. 4 din același capitol: "Părțile se obligă să prelungească termenul închirierii în mod repetat, cu câte o lună calendaristică, dacă sunt respectate toate clauzele contractuale", cu alte cuvinte, părțile, de comun acord, s-au obligat ca după expirarea termenului de închiriere a contractului, adică 30 aprilie 2008, să prelungească termenul de închiriere, în mod repetat, cu câte o lună calendaristică, dacă sunt respectate toate clauzele contractuale.
Reclamanta societate comercială a apreciat că au fost respectate corect aceste clauze contractuale de ambele părți, respectiv proprietar și chiriaș, astfel că s-a prezentat la sediul pârâtei societate comercială pentru prelungirea contractului, iar aceasta din urmă, în calitatea sa de proprietar, nu numai că a refuzat să prelungească contractul așa cum s-a obligat în scris, dar i-au remis notificarea nr. 218 din 27 mai 2008, prin care i s-a pus în vedere să evacueze spațiul comercial și, mai mult, de rea - credință reprezentanții proprietarului au organizat o licitație ilegală pentru spațiul folosit de reclamanta societate comercială, deși cunoștea faptul că aceasta nu a acceptat să dea curs notificării și să evacueze fără temei un spațiu închiriat, atât timp cât și-a onorat corect principala obligație, aceea de a achita lunar chiria negociată, și cât nu există un titlu executoriu definitiv și irevocabil, prin care să se dispună evacuarea reclamantei societate comercială.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a mai precizat că, având în vedere că în toată perioada derulării contractului și-a onorat toate obligațiile asumate, astfel încât proprietarul în speță, respectiv pârâta, nu avea nici un motiv să nu respecte clauza imperativă prevăzută la art. 3,4 și 9 din contract și să prelungească în mod obligatoriu acest contract, refuzul de a prelungi contractul de închiriere l-a apreciat că este un abuz al proprietarului Reșița.
Pârâta Reșița, prin întâmpinarea nr. 393 din data de 23 octombrie 2008 (fila 17-18 dosar) a solicitat, ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta Reșița, pentru obligarea sa să prelungească contractul de închiriere nr. 293/13.05.2003, pentru spațiul comercial situat în municipiul Reșița,-, în suprafață de 123 mp. ca fiind neîntemeiată.
În apărarea sa, pârâta a învederat că susținerea reclamantei, în calitatea sa de locatar, bazată pe clauzele stipulate la art. 4 din contract, nu este întemeiată, întrucât, prin art. 5 din contract se face precizarea că "prelungirea lunară a contractului se va face până la data de 30.04.2008", când, de fapt, expiră termenul contractual de 5 (cinci) ani, precizând că locațiunea, fiind făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie o prealabilă înștiințare, conform prevederilor art. 1436 alin. 1 Cod civil.
De către pârâta societate comercială s-a mai arătat că locațiunea încheiată între reclamanta, în calitate de locatar, și pârâtă, în calitate de locator, a încetat astfel la data de 30 aprilie 2008, iar pârâta a făcut locatarului și o notificare, după încetarea locațiunii, prin adresa care poartă nr. 218 din 27 mai 2008, prin care locatarul a fost invitat să părăsească spațiul în termen de 30 de zile, împrejurare care explică emiterea facturii fiscale nr. - din data de 27 august 2008, pentru plata chiriei pentru lunile mai și iunie 2008, pentru spațiul comercial ocupat de locatar, dar exprimă în mod indubitabil voința locatorului, proprietar al imobilului, de a înceta contractul de locațiune.
Pârâta a susținut că, în raport de prevederile art. 480 din Codul civil, aceasta, în calitate de proprietar, are dreptul de a dispune de proprietatea lui în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege și nu poate fi obligată, prin știrbirea dreptului conferit prin lege, să prelungească contractul de închiriere; că reclamanta refuză să predea spațiul comercial, deși durata contractului de închiriere a expirat și, astfel deține spațiul fără drept, pârâta fiind astfel lipsită în mod abuziv de folosința bunului său.
Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că între pârâta Reșița, în calitate de locator (proprietar) și reclamanta Reșița, în calitate de locatar (chiriaș), s-a încheiat contractul de închiriere nr. 293 din data de 13 mai 2003 (fila 6-8 dosar fond), având ca obiect închirierea spațiului comercial situat administrativ în municipiul Reșița,-, în suprafață de 123 mp. evidențiat în nr. 12422, nr.. G 100/i/2/9/1, nr. cod. 301, pentru desfășurarea de activități de producție, comerț, servicii, conform statutului societății reclamante și a autorizațiilor obținute.
Conform art. 3 din cap. III din contract, termenul contractului a fost stabilit pentru perioada de la data de 01 mai 2003 până la data de 30 aprilie 2008.
S-a apreciat de către prima instanță că într-adevăr potrivit clauzei stipulate la art. 4 din același contract de închiriere, părțile se obligă "să prelungească termenul închirierii în mod repetat, cu câte o lună calendaristică, dacă sunt respectate toate clauzele contractuale", iar conform art. 5 "prelungirea lunară a contractului se va face până la data de 30.04.2008", reținându-se astfel, că în raport de clauzele contractuale mai sus - menționate, rezultă că de fapt contractul de închiriere nr. 293 din 13 mai 2003, care a fost încheiat pentru un timp determinat, în conformitate cu prevederile art. 1436 alin. 1 Cod civil, a încetat de la sine la data de 30 aprilie 2008, fără să fie necesară o prealabilă înștiințare din partea locatorului, în acest scop.
Instanța de fond a mai constatat că astfel cum rezultă atât din cererea de chemare în judecată, cât și din întâmpinare, până la data de 30 aprilie 2008, cu privire la spațiul comercial în litigiu, între părțile litigante nu a fost încheiată nicio convenție care să fi avut ca obiect prelungirea închirierii, în sensul clauzelor stipulate la art. 4 și 5 din contractul de închiriere, a cărui valabilitate a încetat de la sine la această dată. Reclamanta societate comercială, deși în cererea de chemare în judecată a făcut precizarea că la data de 16 aprilie 2008 s-a prezentat la sediul pârâtei pentru prelungirea contractului de închiriere, nu a depus la dosar niciun înscris prin care să facă dovada, în sensul prevederilor art. 1169 Cod civil, că și-a manifestat voința pentru prelungirea contractului de închiriere, până la data de 30 aprilie 2008, astfel cum era stipulat la art. 5 din acest contract.
S-a mai reținut că este corectă susținerea reclamantei, potrivit căreia pârâta, în calitatea sa de proprietar, a organizat o licitație care a avut ca obiect închirierea spațiului comercial în litigiu, licitație care a avut loc la data de 16 mai 2008, astfel cum rezultă din procesul verbal nr. 201 din 16 mai 2008 (fila 13-14 dosar fond) și la care a participat, în calitate de ofertant al închirierii, însăși reclamanta potrivit ofertei nr. 25 din data de 13 mai 2008 (fila 9 dosar fond).
De asemenea, potrivit clauzei stipulate la art. 9 din contractul de închiriere încheiat între părțile litigante "prelungirea închirierii se face dacă locatarul plătește chiria, inclusiv aferentă, până la data de 26 lunii în curs pentru următoarea lună calendaristică, și dacă nu are alte datorii neachitate față de locator".
Tribunalul, coroborând însă clauzele stipulate la art. 9, cu cele ale art. 5 din acest contract de închiriere, a reținut că prelungirea termenului închirierii urma să se facă până la data de 30 aprilie 2008, ceea ce în fapt nu s-a dovedit a se fi realizat, prin acordul de voință al părților contractante, respectiv locator și locatar, precum nici nu s-a făcut dovada că reclamanta, în calitatea sa de locatar, până la această dată a făcut demersurile necesare pentru prelungirea termenului contractului față de care pârâta, în calitate de locator (proprietar) al spațiului comercial ce a făcut obiectul închirierii și-a manifestat refuzul de prelungire a închirierii, în raport de care să se examineze condițiile pentru prelungirea termenului contractului de închiriere, chiar în condițiile în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile față de pârâta, asumate prin acest contract de închiriere până la expirarea termenului pentru care a fost încheiat.
Astfel fiind, văzând și prevederile art. 480 Cod civil, tribunalul a respins ca fiind neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta împotriva pârâtei, pentru obligația de a face, constând în obligarea pârâtei, în calitate de proprietar, să prelungească contractul de închiriere nr. 293 din data de 13 mai 2003, încheiat cu reclamanta societate comercială, în calitate de chiriaș.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - SRL Reșița, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea apelului, casarea în tot a hotărârii apelată ca nedovedită și trimiterea spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea apelului, s-a arătat că între Reșița SA, în calitate de proprietar, și SRL, în calitate de chiriaș, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 293/13.05.2003, ca o reînnoire a altor contracte de închiriere încheiate anterior între părți pentru același spațiu, încă din anul 1991, încheierea derulându-se fără nici un fel de probleme în toată această perioadă. Contractul încheiat în 13.05.2003 pentru 5 ani prevede, la capitolul "Termenul contractului" art. 3 că "termenul contractului este de la 01 mai 2003 până la 30 aprilie 2008", iar la art. 4 din același capitol că "părțile se obligă să prelungească termenul încheierii, în mod repetat, cu câte o lună calendaristică dacă sunt respectate toate clauzele contractuale." Astfel, părțile s-au obligat să prelungească termenul încheierii cu câte o lună calendaristică.", iar prelungirea urma să opereze după expirarea termenului contractual, adică 30 aprilie 2008, însă atunci când s-a prezentat pentru a valorifica cele stipulate în contractul lege a părților, Reșița SA a refuzat să pună în aplicare o clauză la care a aderat de bună voie. Mai mult, arată că i-a remis notificarea nr. 218/27.05.2008 prin i-a pus în vedere, în mod abuziv, să evacueze spațiul închiriat, apelanta menționând că acest comportament abuziv al proprietarului a determinat-o să înainteze Tribunalului C-S acțiune civilă privind obligația de a face prin care am solicita instanței de fond, să oblige Reșița SA să respecte clauza pe care și-a asumat-o prin contract și să prelungească lunar st contract.
Prin sentința nr. 2265/09.12.2008 pronunțată în dosarul -, netemeinică și nedovedită, Tribunalul C-S i-a respins în tot acțiunea reclamantei, aceasta apreciind că pentru a ajunge la această concluzie, Tribunalul C-S în loc să aibă un rol activ în aflarea adevărului și să interpreteze corect un text de lege, și-a motivat întreaga construcție pe art. 5 din contractul de închiriere, care prevede că prelungirea contractului se va face până la 30 aprilie 2008, apreciind că prelungirea nu operează ca o mărire a duratei contractului, ci operează în interiorul perioadei determinate de 5 ani pentru care a fost încheiat contractul.
Reclamanta apelantă consideră că acest articol 5 este un non-sens, care nu poate fi coroborat cu art. 3 și 4 din contract, și ca atare, ca orice clauză nelegală sau lipsită de logică, trebuie exclus, iar judecătorul de la instanța de fond a ajuns la concluzia falsă că prelungirea operează pentru trecut și nu se referă la o mărire a duratei contractului pentru viitor, apreciind totodată că motivarea făcută de către judecător acestui art. 5 este criticabilă, că instanța de fond a considerat că demersurile pentru prelungirea contractului trebuiau să înceapă de la 1 mai 2003, în fiecare lună calendaristică, până la 30 aprilie 2008.
Tot apelanta face afirmația că dacă proprietarul ar fi observat că reclamanta apelantă nu a cerut prelungirea contractului mai multe luni și nu a reziliat contractul, deoarece contractul se derula normal până la 30 aprilie 2008 și numai după această dată urma să intervină prelungirea lunară. Aceasta este și explicația pentru care nici una din părți nu a făcut nici un demers în perioada de derulare, de cinci ani a contractului. Cu toate acestea, instanța de fond a ajuns la concluzia că SRL nu a făcut demersuri pentru prelungirea contractului, deși din documentele de la dosar rezultă că singura parte care și-a motivat poziția pe aplicarea art. 5 din contract este REȘIȚA SA, și nicidecum reclamanta apelantă, care a susținut că prevederea din art. 5 este un non-sens care nu poate fi aplicat. În aceste condiții Reșița SA trebuia să dovedească că prelungirea contractului s-a făcut în perioada de 5 ani de derulare, dar instanța de fond a plasat sarcina probei de la partea care a invocat-o și trebuie să o dovedească la SRL.
Se mai susține de către reclamanta apelantă că sentința conține afirmații nedovedite, întrucât Reșița SA, care a susținut aplicarea art. 5, nu a prezentat nici măcar un singur document din care să rezulte că acest contract a fost prelungit cu câte o lună în perioada 1 mai 2003 - 30 aprilie 2008, cât s-a derulat contractul, motiv pentru care a solicitat ca instanța să oblige Reșița SA, să facă dovada prelungirii lunare în perioada derulării normale a contractului de 5 ani, și să prezinte documente în acest sens.
Un alt aspect criticat de apelantă îl constituie susținerea eronată a instanței de fond, conform căreia "emiterea facturii fiscale nr. -/27.08.2008 pentru plata chiriei pentru lunile mai și iunie 2008, pentru spațiul comercial ocupat de locatar, exprimă în mod indubitabil voința locatorului, proprietar al imobilului, de a înceta contractul de locațiune", aspect pe care îl apreciază ca fiind fals, deoarece dacă proprietarul -. Reșița SA a emis factura de chirie pentru lunile mai și iunie 2008, în condițiile în care termenul contractului expira la 30 aprilie 2008, dovedește că proprietarul a solicitat chiria după expirarea contractului, astfel că dorește să prelungească acest contract și să mențină raporturile locative.
Pârâta intimată REȘIȚA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de Reșița, cu motivarea că Reșița în calitate de locator ( proprietar) și reclamanta, în calitate de locatar ( chiriaș ) au încheiat contractul de închiriere nr. 293 din data de 13.05.2003, având ca obiect închirierea spațiului comercial situat în Reșița,- în suprafață de 123 mp, evidențiat în nr.12422, de sub nr. G 100/i/2/9/1, nr. cad. 301, în vederea desfășurării unor activități de producție, comerț și servicii, conform statutului societății reclamante. Conform art. 3 din cap. III din contract, termenul contractului a fost stabilit pentru perioada 01.05.2003 până la data de 30.04.2008, iar prin art. 4 din contract, părțile s-au obligat să prelungească termenul închirierii în mod repetat, cu câte o lună calendaristică, dacă sunt respectate toate clauzele contractuale și prelungirea lunară se va face până la data de 30.04.2008, așa cum se precizează prin art. 5 din contract.
Pârâta intimată a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect încheierea contractului de închiriere nr. 293 din 13.05.2008, pe un timp determinat și încetarea acestuia de la sine la data de 30.04.2008, conform prevederilor art. 1436 din Codul civil, fără să fie necesară o prealabilă înștiințare din partea locatorului, în acest scop. Se mai arată că termenul contractului poate fi determinat numai prin coroborarea prevederilor art. 3, 4 și 5 din capitolul III al contractului, din care rezultă expirarea contractului la data de 30.04.2008, dar a scos din context prevederile art.4, invocând greșit prelungirea imperativă a contractului după data de 30.04.2008, cerere reiterată și în apel. Prelungirea lunară a contractului până la data de 30.04.2008, în urma respectării obligațiilor contractuale, s-a realizat prin tacita relocațiune, nefiind necesare acte adiționale lunare scrise, așa cum se susține prin apel.
REȘIȚA susține că și-a exprimat în mod expres hotărârea de a înceta contractul de locațiune, prin notificarea nr. 218 din 7.05.2008, prin care locatarul este somat să părăsească spațiul comercial, proprietatea locatorului REȘIȚA Cu toate că după expirarea termenului, contractul de locațiune a încetat de la sine (art. 1436 alin. 1 din Codul civil ), Reșița a emis notificarea nr. 218 din 27.05.2008, pentru predarea spațiului în termen de 30 zile, oferind locatarului posibilitatea să elibereze spațiul, cu un volum important de mărfuri, iar pentru lunile mai și iunie, timp acordat prin notificare pentru mutarea acestora, a fost emisă factura fiscală din 27.08.2008, pentru plata chiriei pe aceste două luni, care însă nu are semnificația prelungirii tacite a contractului de închiriere, așa cum susține apelanta, somată de locator cu privire la încetarea contractului de locațiune.
Intimata mai susține că în raport de prevederile art.480 din Codul civil, REȘIȚA, în calitate de proprietar, are dreptul de a dispune de această proprietate în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege și nu poate obligată, prin știrbirea dreptului conferit de lege, să prelungească contractul de închiriere.
Reclamanta apelantă SRL a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat a fi înlăturate ca nedovedite susținerile pârâtei din întâmpinare, admiterea apelului așa cum a fost formulat și casarea în tot cu trimitere a sentinței civilă nr. 2265/09.12.2008 ca netemeinică și nelegală, și pe cale de consecință, iar pe fond, admiterea acțiunii sale.
Reclamanta a reiterat susținerile din motivele de apel, în sensul că în fapt prin contractul de închiriere nr. 293/2003, Reșița SA, în calitate de proprietar și SRL, în calitate de chiriaș, au convenit să închirieze spațiul comercial situat în Reșița,-, pentru o perioadă de cinci ani, cuprinsă între 13 mai 2003 și 30 aprilie 2008, iar așa cum rezultă din art. 4 din același contract, părțile se obligă sa prelungească termenul închirierii, în mod repetat, cu câte o lună calendaristică, dacă sunt respectate toate cauzele contractuale. Aceasta susține că "a prelungi termenul contractual" se referă la continuarea derulării contractului după expirarea acestui termen, care este 30 aprilie 2008, apreciind că părțile "s-au obligat" să prelungească acest contract după expirarea termenului închirierii, dar instanța nu a făcut o corectă interpretare gramaticală a acestor termeni. S-a mai arătat că dacă judecătorul era convins că prelungirea contractului de închiriere trebuia să opereze în interiorul termenului contractual (13.05.2006-30.04.2008), în virtutea rolului său activ trebuia să solicite părții care a făcut afirmația, respectiv Reșița SA, să producă o minimă dovadă și anume un singur înscris din care să rezulte că părțile au convenit să prelungească contractul în interiorul perioadei de derulare a acestuia.
Reclamanta apelantă a precizat de asemenea că pentru lunile mai și iunie 2008 proprietarul, în speță Reșița SA a emis factură pentru încasarea chiriei, după expirarea termenului contractual, adică 30.04.2008, gest care dovedește intenția tacită a proprietarului de a continua raporturile locative și o confirmare a îndeplinirii art. 9, care prevede că prelungirea închirierii se face dacă locatarul plătește chiria, inclusiv TVA aferentă, până la data de 26 ale lunii în curs pentru următoarea lună calendaristică și dacă nu are alte datorii neachitate față de locator. În această situație, având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei probe indubitabile, anume emiterea și achitarea facturii pentru chirie pentru lunile mai și iunie 2008, căror luare în dezbatere ar fi schimbat în tot fondul acestei spețe.
Examinând apelul declarat de pârâtă prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 295. pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în mod corect s-a reținut de prima instanță că între pârâta Reșița, în calitate de locator (proprietar) și reclamanta Reșița, în calitate de locatar (chiriaș), s-a încheiat contractul de închiriere nr. 293/13 mai 2003 (fila 6-8 dosar fond), având ca obiect închirierea spațiului comercial situat în municipiul Reșița,-, în suprafață de 123 mp.
Conform art. 3 din cap. III din contract, termenul contractului a fost stabilit de către părți prin convenția lor pentru perioada de la data de 01 mai 2003 până la data de 30 aprilie 2008, astfel încât Curtea constată că părțile au încheiat în cauză un contract de locațiune pe durată determinată, fiind incidente dispozițiile art. 1436 al. 1. civ.
Potrivit art. 1436 al. 1. civ. locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea timpului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare.
Este adevărat că potrivit clauzei stipulate la art. 4 din același contract de închiriere, părțile se obligă "să prelungească termenul închirierii în mod repetat, cu câte o lună calendaristică, dacă sunt respectate toate clauzele contractuale", însă conform art. 5 "prelungirea lunară a contractului se va face până la data de 30.04.2008", astfel că acesta a încetat la data de 30 aprilie 2008, fără să fie necesară o prealabilă înștiințare din partea locatorului în acest scop.
În aceste condiții, Curtea consideră că, pentru a opera prelungirea contractului de închiriere încheiat între părți pe o durată determinată, era necesară o convenție expresă a părților în acest sens, care însă nu s-a materializat, motiv pentru care în mod corect acțiunea reclamantei a fost respinsă de prima instanță.
Așa fiind, întrucât în cauză nu există motive de schimbare sau desființare a sentinței apelate, în baza art. 296. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta - SRL Reșița împotriva sentinței civile nr. 2265/09.12.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./11.06.2009
Dact./11.06.2009/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător-sindic:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu
