Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 1162/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1162
Ședința publică din data de 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aida Liliana
JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în Germania, Str.142, prin avocat, domiciliată în B, Bd. - nr.30,.A,.30, sector 5, împotriva sentinței nr.509 pronunțată în data de 21 iulie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în comuna, sat V, județ D, domiciliat în B, sector 5,-,.3..2,.31 și SC SRL, prin administrator, cu sediul în comuna V nr.43, județ
Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1545 lei, conform OP nr.01/2009 și chitanța fiscală nr.-/2009 și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, care au fost anulate de către instanță și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei au răspuns recurentul-reclamant reprezentat de avocat, în baza împuternicirii a avocațiale nr.-/2009 pe care o depune la dosar și intimatul-pârât reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 pe care o depune la dosar, lipsind intimatele-pârâte și SC SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este motivat, insuficient timbrat, aflat la primul termen de judecată și prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului-pârât, după care,
Recurentul-reclamant reprezentat de avocat, depune la dosarul cauzei completare la taxa judiciară de timbru, astfel cum este menționată în partea introductivă a prezentei și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Intimatul-pârât reprezentat de avocat, menționează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în combaterea recursului.
Curtea ia act de declarația părților prezente, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântului în dezbateri.
Recurentul-reclamant reprezentat de avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului conform motivelor expuse pe larg și depuse la dosar, întrucât în mod greșit instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.28 lit.c și art.33 alin.2 din Decretul nr. 31/1954 și hotărând că cererea reclamantului nu poate fi reținută ca întemeiată, pe motiv că din moment ce i se rezervase numele la Registrul Comerțului D, societatea avea capacitate de exercițiu restrânsă de a încheia acte juridice.
Recurentul susține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr.31/1954 și pe cale de consecință a solicitat constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele două autovehicule, încheiate între societate și pârâtul, cu atât mai mult cu cât acesta din urmă nu a făcut dovada că este cumpărător de bună credință, respectiv să facă dovada achitării prețului.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru.
Intimatul-pârât reprezentat de avocat, având cuvântul solicită respingerea recursului conform motivelor expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Intimatul precizează că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că societatea a avut capacitate de exercițiu restrânsă și astfel contractele de vânzare au fost legal încheiate.
Fără cheltuieli de judecată.
Recurentul-reclamant reprezentat de avocat, având cuvântul menționează că societatea avea capacitate de exercițiu restrânsă doar în ceea ce privește actele supuse înregistrării, neavând voie să întocmească alte acte, fiind o societate comercială.
Intimatul-pârât reprezentat de avocat, având cuvântul arată că recurentul este asociat în societatea pârâtă și în ceea ce privește prețul este menționat în contract achitarea acestuia.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 1759/120/16.04.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâții și, solicitând constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare, încheiate la 16.09.2008, având ca obiect autovehiculele marca tipul cu nr. de identificare - cilindree 11967 și remorca marca tipul OF cu nr. de identificare 2364, între reclamant și SC SRL, în calitate de cumpărător și, pe cale de consecință și a contractelor de vânzare cumpărare încheiate la 15.XI.2008, având ca obiect aceleași autovehicule, între SC SRL și - cumpărător.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a convenit cu pârâta, în calitate de administrator al SC SRL vânzarea celor două autovehicule, încheind cele două contracte la 16.09.2008, cu prețul de 57.500 lei, respectiv 27.000 lei, însă aceste contracte nu sunt valide, deoarece la data încheierii lor - 16.09.2008, cumpărătoarea SC SRL era în curs de înființare, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului D abia la 10.10.2008, pârâta făcând uz de o ștampilă falsă. Mai arată reclamantul că nu a primit niciodată prețul celor două contracte, întrucât societatea fiind în curs de înființare, nu avea de unde să plătească prețul.
Reclamantul susține că autovehiculele au fost revândute, fără știrea sa, de către SC SRL către pârâtul, prin două contracte de vânzare cumpărare, încheiate la 15.XI.2008, cu prețul de 85.000 lei, considerând că pârâtul nu este cumpărător de bună credință, deoarece nu a plătit SC SRL prețul celor două autovehicule, întrucât în contul societății, deschis la BRD - Sucursala Târgoviște nu există o intrare a acestor sume.
Prin cerere depusă la dosar la 27.04.2009 reclamantul și-a precizat acțiunea, prin indicarea pârâților cu care se judecă, aceștia fiind și SC SRL, reprezentată de administrator.
La 28 aprilie 2009 reclamantul a depus la dosar și cerere de înființare a unui sechestru judiciar pentru cele două autovehicule.
Prin întâmpinare pârâtul solicită respingerea acțiunii formulată de reclamant, motivat de faptul că nu poate fi admisă acțiunea în constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare încheiate la 16.09.2008, întrucât reclamantul avea cunoștință de faptul că pârâta SC SRL era în curs de înființare, apoi, nici nulitatea contractelor ulterioare nu poate fi admisă, întrucât el a fost cumpărător de bună credință, a achitat prețul pentru camion și remorcă, astfel încât, în situația în care se vor anula contractele încheiate la 16.09.2008, să se mențină contractele de vânzare cumpărare încheiate cu el, la 15.XI.2008. Mai arată pârâtul că nu este reală nici susținerea reclamantului că nu a primit prețul celor două autovehicule de la pârâta SC SRL, pentru că el avea posibilitatea intentării unei acțiuni prin care să-și recupereze prețul total, însă din contracte rezultă contrariul, anume că reclamantul a primit prețul; cu privire la înființarea sechestrului judiciar asupra autovehiculelor pe care le-a cumpărat, solicită respingerea cererii, deoarece nu dorește vânzarea bunurilor, astfel că nu există pericolul înstrăinării lor.
Deși reclamantul a formulat cerere la 28 aprilie 2009 de sechestru judiciar, nu a mai stăruit în soluționarea ei.
Prin sentința nr.509 pronunțată în data de 21 iulie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, și SC SRL
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut ca neîntemeiată cererea în ceea ce privește constatarea nulității celor două contracte de vânzare cumpărare pe care reclamantul le-a încheiat cu pârâta SC SRL la 16.09.2008, motivat de faptul că pârâta s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la 10.10.2008 și doar atunci a căpătat personalitate juridică, astfel că la data încheierii contractului nu avea capacitatea de folosință, aceasta pentru că, reclamantul, asociat în cadrul societății în curs de înființare, îi cunoștea situația juridică și a fost de acord cu încheierea contractelor în această fază de constituire a societății, astfel că nu-și poate invoca propria turpitudine în a solicita nulitatea contractelor; apoi, societatea pârâtă avea o capacitate restrânsă de a încheia acte juridice, conferită de art. 28 lit. c și art. 33 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, din moment ce i se rezervase la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița numărul de înregistrare și denumirea, aceste elemente, evidențiate în actele încheiate în 16.09.2008, figurând ulterior și în înregistrarea de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița din 10.10.2008.
Instanța de fond nu a admis nici capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate de societate cu pârâtul, ca o consecință a constatării nulității primei vânzări, deoarece prima vânzare nu s-a constatat nulă, apoi, pentru că motivul invocat de reclamant, de neplata prețului de către pârâtul, nu poate sta la baza interesului său, de terț.
Tribunalul a constatat că prețul a fost stabilit în cele două contracte încheiate între SC SRL și pârâtul, ambele părți confirmând, prin semnarea contractelor, primirea autovehiculelor și plata prețului și că este posibil ca reclamantul să fi adus autovehiculele în scopul înființării societății pârâte, în cadrul căreia este asociat, însă modalitatea de readucere a lor în patrimoniul societății, prin formularea acțiunii nu este cea corectă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că a chemat în judecată pârâții, și SC SRL, pentru a se constat nulitatea absolută contractelor de vânzare cumpărare încheiate la 16.09.2008, având ca obiect autovehiculele marca tipul cu nr. de identificare - cilindree 11967 și remorca marca tipul OF cu nr. de identificare 2364, între reclamant și SC SRL, în calitate de cumpărător și, pe cale de consecință și a contractelor de vânzare cumpărare încheiate la 15.XI.2008, având ca obiect aceleași autovehicule, între SC SRL și - cumpărător.
Recurentul menționează că instanța de fond prin sentința pronunțată în mod greșit și eronat a interpretat textele de lege aplicabile în cauză, întrucât la data încheierii contractelor de vânzare cumpărare, 16.09.2008, societatea pârâtă era în curs de înființare și astfel capacitatea de folosință începea de la data înregistrării în Registrul Comerțului.
Susține reclamantul că nerespectarea regulilor privitoare la capacitatea de folosință a persoanelor juridice și principiile specialității capacității de folosință se sancționează cu nulitatea absolută a actului juridic, astfel că tribunalul prin respingerea cererii de constatare a nulității absolute a contractelor încheiate, a interpretat greșit art.33 din Decretul 31/1954, hotărând că cererea recurentului nu poate fi reținută ca întemeiată și invocând art.28 lit.c și art.33 alin.2 din Decretul nr.31/1954 a motivat că din moment ce i se rezervase numele la Registrul Comerțului societatea avea capacitate restrânsă de a încheia acte juridice.
Recurentul mai arată că cerut pe cale de consecință constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare pentru cele două autovehicule, încheiate la 15.11.2008 și că instanța de fond motivat respingerea acestei cereri prin faptul că nu a admis constatarea nulității contractelor încheiate anterior și în al doilea rând pentru faptul că recurentul este terț față de intimatul nu poate solicita acest fapt; în ceea ce privește cererea sa ca intimatul menționat să facă dovada că a plătit prețul pentru a demonstra că este cumpărător de bună-credință, lucru pe care acesta nu a reușit să-l facă, instanța de fond a considerat că era suficientă dovada celor două contracte de vânzare cumpărare, deși aceste contracte nu sunt încheiate în formă autentică.
Reclamantul susține că însuși apărătorul intimatului a solicitat desființarea primelor două contracte de vânzare cumpărare din 16 septembrie 2009, acesta solicitând respingerea în parte a acțiunii.
Ultima critică din recurs vizează faptul că în mod eronat instanța de fond a reținut că recurentul nu a mai stăruit în soluționarea cererii de înființare a sechestrului, întrucât aceasta forma un alt dosar, mai mult a încălcat regulile de procedură prin nepronunțarea unei încheieri de conexare a celor două dosare.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecare în fond cauzei.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond a interpretat în mod just și legal cauza dedusă judecății, recurentul interpretând în mod subiectiv dispozițiile art.33 alin.2 și art.28 lit.c din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice.
Se poate sesiza faptul că instanța de fond a apreciat în mod just că societatea pârâtă avea o capacitate restrânsă de a încheia acte juridice, din moment ce i se rezervase la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, nr.de înregistrare și denumire, asociații fondatori în baza actului statutar având dreptul de a efectua și încheia acte juridice, legate de organizarea și înființarea societății respective.
Conform art.33 din Decretul nr.31/1954, chiar înainte de data înregistrării sau de data actului de recunoaștere, ori de data îndeplinirii celorlalte cerințe, ce ar fi prevăzute, persoana juridică are capacitatea chiar de la data actului de înființare în ceea ce privește drepturile constituite în favoarea ei, îndeplinirea obligațiilor și a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai pentru că acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil. În atare situație există o capacitatea de exercițiu restrânsă, legată numai de înființarea societății comerciale respective, așa încât susținerile recurentului sunt neîntemeiate.
De asemenea instanța de fond în mod legal și temeinic a respins cererea privind constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare din 15 noiembrie 2008 încheiate de SC SRL cu intimatul, aceste contracte fiind subsecvente primelor încheiate la 16 septembrie 2008, între și SC SRL.
Astfel prima instanță respingând capătul de cerere principal ce viza prima vânzare, a respins în mod legal și corect și capătul de cerere subsecvent privind cea de-a doua vânzare.
De asemenea, instanța de fond a considerat că motivul invocat de reclamantul recurent privind plata prețului de către cumpărătorul, nu poate sta la baza interesului său de terț, nulitatea în acest caz având un caracter relativ, iar potrivit art.937 cod civil "convențiile nu au efect decât între părțile contractante" cumpărătorul respectiv fiind de bună credință.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală, sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat în cauză nefiind incident niciunul din motivele prev. de art. 304. proc. civ.
Se va lua act de faptul că intimatul-pârât nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul, domiciliat în Germania, Str.142, prin avocat, domiciliată în B, Bd. - nr.30,.A,.30, sector 5, împotriva sentinței nr.509 pronunțată în data de 21 iulie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în comuna, sat V, județ D, domiciliat în B, sector 5,-,.3..2,.31 și SC SRL, prin administrator, cu sediul în comuna V nr.43, județ
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimatul-pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. /
6 Ex. / 15 octombrie 2009
Ds. fond - Tribunal
Jud. fond Întocmit: 4 comunicări /.10.2009
Președinte:Stan Aida LilianaJudecători:Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
