Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 1186/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 897/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1186
Ședința publică de la 9 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECĂTOR 3: Alecsandrina
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta împotriva sentinței comerciale nr. 3715 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - DE SRL prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/2009, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Recurenta, prin avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat, solicitând cuvântul pe recursul declarat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat. Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii excepției de necompetență teritorială a Tribunalului București. Cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate pe cale separată.
În susținere, arată că potrivit art.7 din Legea 11/1991 privind concurență neloială, competența de soluționare aparține tribunalului sau locului unde își are sediul pârâtul, astfel încât instanța competentă de soluționare aparține Tribunalului București.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.3715/5.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București, declinându-se competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta - - DE SRL și pe pârâta, în favoarea Tribunalului Prahova.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Deliberând cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Tribunalului București, pusa in discuție din oficiu, tribunalul retine ca Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, în temeiul căreia a fost formulata prezenta acțiune prevede la art.7 ca acțiunile izvorând dintr-un act de competenta neloiala sunt de competenta tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritoriala se găsește sediul paratului sau inculpatului; in lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului paratului sau inculpatului.
Tribunalul constata ca acest text de lege cuprinde o norma de competenta teritoriala alternativa, stabilind competenta fie a tribunalului locului săvârșirii faptei de concurenta neloiala, fie a celui de la domiciliul paratei.
Or, fata de faptul ca prin prezenta acțiune reclamanta solicita, in baza art. 4 lit. a si g, art. 6 si art. 9 din Legea nr. 11/1991, încetarea de către pârâtă a oricărei activități care se încadrează în dispozițiile legale sus menționate (încetarea colaborării pârâtei cu sau orice altă regie de vânzări care se suprapune peste obiectul de activitate al - - Regie de SRL), tribunalul constata ca locul săvârșirii faptei de concurenta neloiala in sensul art. 7 este nedeterminabil, câtă vreme este mai mult decât evident ca nu se poate stabili locul unde parata colaborează cu "orice altă regie de vânzări care se suprapune peste obiectul de activitate al - ".
Ca urmare, singurul criteriu care poate fi aplicat pentru determinarea competentei teritoriale rămâne cel al domiciliului paratei - aflat in raza teritoriala a Tribunalului Prahova, astfel ca, admițându-se excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București se va declina competenta în favoarea acestei instanțe.
Împotriva acestei sentințe formulează recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii în sensul constatării faptului că litigiul este de competența Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială.
Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:
Excepția necompetenței teritoriale este o excepție relativă deoarece normele care reglementează această materie sunt constituite în favoarea pârâtului, doar acesta putând renunța la beneficiul preconstituit în favoarea sa, excepția putând fi invocată numai de către pârât și doar la prima zi de înfățișare.
Potrivit dispozițiilor art.7 din Legea 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale a fost reglementată o competență teritorială alternativă pentru acțiunile izvorând dintr-un act de concurență neloială, deopotrivă competent teritorial tribunalul de la locul săvârșirii faptei de concurență neloială fie cel de la sediul/domiciliul pârâtului. În speță, având în vedere că presupusele fapte de neconcurență neloială nu puteau fi săvârșite decât în B, iar domiciliul pârâtei este în P, instanțe competente teritorial sunt Tribunalul București sau Tribunalul Prahova, dintre acestea reclamanta alegând-o pe prima.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Excepția necompetenței teritoriale are caracterul unei excepții relative ceea ce înseamnă că nu poate fi invocată decât de către pârât și doar la prima zi de înfățișare.
În speță, instanța de fond a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, depășind totodată și termenul până la care se putea pune în discuție această excepție, încălcând astfel ambele principii de drept reținute mai sus.
Astfel cum a susținut și recurenta, normele care reglementează competența teritorială sunt constituite în favoarea pârâtului tocmai pentru că sunt norme de protecție față de pârât și doar acesta poate renunța la beneficiul preconstituit în favoarea sa.
Mai mult, recurenta pârâtă s-a opus admiterii excepției necompetenței teritoriale, fiind de acord cu instanța aleasă de către reclamant, iar cu toate acestea tribunalul își declină competența.
Nu doar normele de procedură au fost nesocotite de către tribunal, ci și cele de drept substanțial.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.7 din Legea 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, lege care constituie temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății, acțiunile izvorând dintr-un act de concurență neloială sunt de competența tribunalului locului săvârșirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găsește sediul pârâtului sau inculpatului; în lipsa unui sediu este competent tribunalul domiciliului pârâtului sau inculpatului".
Așadar, dispozițiile legale menționate stabilesc o competență teritorială alternativă, alegerea instanței competente aparținând reclamantului.
În speță, reclamantul a avut a alege între Tribunalul București (locul săvârșirii presupusei fapte de concurență neloială) și Tribunalul Prahova (domiciliul pârâtei), obligând prima instanță.
Față de cele arătate mai sus, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 pr.civ. Curtea urmează a admite recursul, a modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii excepției necompetenței teritoriale ca nefondată, trimițând cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite recursul declarat de recurenta împotriva sentinței comerciale nr.3715 din 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - DE SRL prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII.
Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge excepția necompetenței teritoriale ca nefondată și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09.10.2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
dr.I-
GREFIER,
-
Red.Jud. - 23.10.2009
Tehnored. - 26.10.2009
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Președinte -
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina
