Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială și de Contencios
Administrativ și Fiscal
Dosar nr. -
DECIZIA nr. 120/2008 - A/
Ședința publică din 9 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Rițiu Roxana
JUDECĂTOR 2: Blaga Gabriela
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului comercial d eclarat de apelanta reclamantă cu domiciliul în O-. 10 județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă SC DE O SA cu sediul în O strada - nr. 3 județul B împotriva sentinței nr. 277/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nicio parte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că apelul este legal timbrat cu 4 lei taxă de timbru - chitanța nr. -/14.10.2008 plus 0,15 lei timbru judiciar.
Judecarea în fond a cauzei a avut loc în data de 02.12.2008 când părțile prezente au pus concluzii asupra fondului cauzei, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, și când, având nevoie de timp în vederea deliberării și pentru a acorda părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND
Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 277/COM/2008 Tribunalul Bihora admis în parte cererea formulată de reclamanta, domiciliată în O,-,.10, jud. B, în contradictoriu cu pârâta SC de O SA, cu sediul în O,-, jud. B, și pe cale de consecință a obligat pe pârâtă să reamplaseze apometrul și robinetul ( de închidere) montat pe conductă, pentru măsurarea debitului de și a consumului locatarilor imobilului pe care-l deservește, potrivit obligațiilor care rezultă din Regulamentul serviciului de alimentare cu și canalizare, de pe proprietatea reclamantei, pe domeniul public la limita exterioară a proprietății, în condițiile Regulamentul serviciului de alimentare cu și canalizare. A respins capetele de cerere privind efectuarea lucrărilor pe cheltuiala pârâtei sub sancțiunea daunelor cominatorii de 1.000 lei (RON) pe zi de întârziere.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Fapt necontestat de părți, instalația, respectiv apometrul și robinetul pentru măsurarea debitului de, deservește mai mulți consumatori și se află în boxa subsol proprietatea reclamantei.
În conformitate cu disp.art.480 civ. proprietatea conferă titularului dreptul de a dispune de bunul său în limita dispozițiilor legale, permițând exercitarea deplină și exclusivă a posesiei, folosinței și dispoziției asupra bunului.
În acest sens, art.27 al.2 din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor publice de alimentare cu și de canalizare stipulează că amplasarea de apometru și căminul de racord să se efectueze cât mai aproape de limita de proprietate, în exteriorul acesteia, pe domeniul public, reține prima instanță.
Față de aceste considerente, având în vedere disp.art.480 civ. și art.27 al.2 din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor publice de alimentare cu și de canalizare, prima instanță a apreciat cererea ca fiind întemeiată doar în parte, motiv pentru care a admis-o, în sensul că a obligat pe pârâtă să reamplaseze apometrul și robinetul care deservește toți locatarii, de pe proprietatea reclamantei, pe domeniul public, în condițiile Regulamentului serviciului de alimentare cu și canalizare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de efectuare a lucrărilor pe cheltuiala pârâtei sub sancțiunea daunelor cominatorii de 1.000 lei (RON) pe zi întârziere, prima instanță le-a respins ca neîntemeiate, întrucât, în conformitate cu disp.art.217 din Regulament, în cazul modificării condițiilor inițiale a lucrărilor, contravaloarea lucrărilor de modificare a branșamentului sau a racordului realizare ca urmare a necesității execuției operației se suportă de utilizatori. Prin urmare, reclamanta și ceilalți utilizatori sunt obligați, în calitate de utilizatori, la plata contravalorii lucrărilor de modificare a branșamentului sau a racordului, a reținut prima instanță.
Având în vedere disp.art.276 pr.civ. față de împrejurarea că a admis în parte acțiunea, față de care pârâta nu s-a opus încă de la primul termen de judecată, prima instanță a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat apel reclamanta solicitând schimbarea ei în parte în sensul admiterii în întregime a acțiunii sale.
În motivele căii de atac se arată că deși instanța a obligat pârâta să reamplaseze apometrul și de închidere montată pe conductă, a respins capetele de cerere privind efectuarea lucrărilor pe cheltuiala pârâtei sub sancțiunea unor daune cominatorii.
Susține apelanta că prima instanță face o greșită interpretare a dispozițiilor art. 217 din Regulamentul serviciului de alimentare cu și canalizare potrivit căruia în cazul în care lucrările de realizare instalațiilor / rețelelor interioare conduc la modificarea condițiilor inițiale de contractare, se vor efectua după obținerea acordului operatorului, contravaloarea lucrărilor realizate ca urmare a execuției operației suportându-se de utilizator.
Dispozițiile acestui articol coroborat cu dispozițiilor art. 216 alin. 1 din același act normativ ce definește instalația interioară de alimentare conduc la concluzia că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a acestor dispoziții, în sensul că acestea nu au incidență în cauză, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Mai susține apelanta că pârâta intimată a arătat pe parcursul procesului o poziție obstructivă în soluționarea pe cale amiabilă a reamplasării apometrului, în contradictoriu cu poziția exprimată prin adresele nr. 9860 din 23.05.2007 și 12813/13019 din 07.06.2007 prin care i s-a comunicat apelantei că după terminarea reabilitării rețelei de contorul de respectiv apometrul va fi mutat pe domeniul public, pe cheltuiala investitorului.
Din adrese rezultă că suportarea cheltuielilor pentru mutarea apometrului nu cade în sarcina apelantei deoarece lucrările se rezumă la simpla prelungire a rețelei interioare de de la locul în care se află în prezent până la locul unde va fi mutat, pe domeniul public.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimata SC DE O SA se solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Susține intimata că nu se opune reamplasării apometrului și a vanei de închidere în condițiile respectării Regulamentului serviciului de alimentare cu și canalizare, respectiv ca reamplasarea să se facă pe cheltuiala apelantei.
Apreciază că în speță sunt incidente art. 217 din Regulament, așa cum corect a reținut instanța de fond, care indică persoana ce trebuie să suporte contravaloarea lucrărilor de modificare a branșamentului sau a racordului, respectiv apelanta din prezenta speță.
O altă condiție cerută de Regulament este respectarea dispozițiilor legale privitor la documentația tehnică necesară efectuării lucrării, respectiv obținerea avizelor de la operatorii de utilități, ceea ce presupune demersuri și cheltuieli ce cad în sarcina solicitantului beneficiar.
În fine, este necesară și îndeplinirea condiției acordului colocatarilor imobilului pentru efectuarea lucrării de reamplasare, deoarece aceasta presupune și modificări ale rețelei interioare de alimentare cu, respectiv cheltuieli din partea acestora.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de apelantă aceasta arată că intimata face o răstălmăcire a textelor legale aplicabile.
Consideră că potrivit dispozițiilor art. 106 din Regulament, reamplasarea apometrului nu se poate face pe cheltuiala sa.
Se susține că nu poate fi primită nici apărarea potrivit căreia la data dobândirii dreptului de proprietate asupra spațiului în care se află instalațiile ar fi știut de existența lor, respectiv de ceea ce a achiziționat, ceea ce ar conduce la o denaturare a fondului problemei.
Sunt reiterate pozițiile privind cele două adrese de comunicare ale intimatei cu privire la efectuarea lucrării de reamplasare a apometrului în sensul că acestea urmau să fie suportate de investitor.
Cu privire la cerința acordului colocatarilor, arată că aceștia nu pot decide în privința dreptului său de dispoziție asupra proprietății sale, fiind terți în raport cu acesta.
În ce privește dreptul de servitute invocat de către intimată, se susține că se încearcă de către aceasta crearea unei confuzii cu privire la situația reală a litigiului, deoarece în speță nu ne aflăm în situația modificării rețelei de.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a apărărilor formulate, a actelor de la dosar, Curtea de Apel constată că este legală și temeinică, apelul fiind nefondat.
Prin sentința atacată acțiunea apelantei reclamante a fost admisă în parte în sensul obligării SC DE O la reamplasarea apometrului și a vanei de închidere montată pe conductă, de pe proprietatea reclamantei pe domeniul public, la limita exterioară a proprietății.
Cererile privind suportarea cheltuielilor lucrării de către pârâtă și efectuarea lor sub sancțiunea unor daune cominatorii au fost respinse de către prima instanță în mod corect.
Se va reține că apelanta este cea care face o greșită interpretare a dispozițiilor art. 217 din Regulament, în condițiile în care acestea prevăd în mod cât se poate de clar că în cazul modificării rețelelor interioare precum și a lucrărilor de modificare a branșamentului sau a racordului, contravaloarea acestora este suportată de utilizator.
În speță, așa cum rezultă din actele de la dosar, apelanta a cumpărat în anul 2003 apartamentul nr. 10 din- împreună cu boxa de la subsol în care se află instalațiile de canal. După dobândirea dreptului de proprietate a solicitat COMPANIEI DE O SA reamplasarea apometrului și a vanei de închidere din boxa proprietatea sa pe domeniul public.
Este evidentă incidența în această cauză a dispozițiilor art. 217 din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 562/2007, deoarece apelanta a solicitat modificarea condițiilor inițiale ale branșamentului sau racordului. Dispozițiile nu se referă doar la costul de realizare a lucrărilor instalațiilor interioare, ci și la costurile lucrărilor solicitate de apelantă.
Cele două adrese invocate de apelantă în susținerea poziției sale sunt interpretate trunchiat de către aceasta, în condițiile în care din adresa de la fila 10 din dosarul 5671/2007 al Judecătoriei Oradea rezultă că acordul pentru efectuarea lucrării este condiționat de angajamentul locatarilor imobilului de a efectua lucrarea pe cheltuiala lor.
În ce privește celelalte susțineri ale apelantei din răspunsul la întâmpinare, ele vizează pe lângă aspectele deja invocate în apel aspecte legate de primul capăt al cererii, ce a fost soluționat în mod favorabil pentru apelantă, astfel că în lipsa unei căi de atac din partea pârâtei, acestea nu mai pot fi luate în discuție.
În consecință, pe baza celor mai sus arătate, în temeiul dispozițiilor art. 294 și 298 Cod de Procedură Civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul comercial d eclarat de cu domiciliul în O-. 10 județul B în contradictoriu cu intimata pârâtă SC DE O SA cu sediul în O strada - nr. 3 județul B împotriva sentinței nr. 277/COM din 02.07.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor - O, pe care o menține în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 decembrie 2008.
Președinte Judecător Grefier
- - - - - -
Red. dec. 22.12. 2008
Judecător fond
4 ex./22.12.2008
Emis/exp. 2 comunicări:
apelanta reclamantă cu domiciliul în O-. 10 județul B intimata pârâtă SC DE O SA cu sediul în O strada - nr. 3 județulAstăzi, ______
Președinte:Rițiu RoxanaJudecători:Rițiu Roxana, Blaga Gabriela