Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.129

Ședința Publică de la 10.03.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Țilimpea

JUDECĂTOR 2: Cristina Scheaua

GREFIER - - -

Pe rol fiind, soluționarea cererii de apel, formulată de apelantul, împotriva Încheierii din 27.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - -, - MUNTENIA SUD -, - EXPORT SRL, și.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul, reprezentat de avocat dl., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității apelului, raportat la dispozițiile art.52 alin.2 proc.civ.

Apelantul, prin apărător, solicită respingerea excepției.

CURTEA

Asupra apelului de față, deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, ca urmare a declinării cauzei prin sentința nr.336/17.01.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B reclamanta - EXPORT SRL a chemat în judecată pârâtele - -, - MUNTENIA SUD -, solicitând să oblige pârâții a relua furnizarea energiei electrice, întreruptă abuziv, obligarea la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciu cauzat prin fapta ilicită, estimat provizoriu la 1000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta - - a solicitat respingerea acțiunii, afirmând un drept de proprietate asupra imobilului și nulitatea contractului de comodat; prin cerere reconvențională s-a solicitat constatarea nulității contractului de comodat încheiat de reclamantă cu unul dintre coproprietari; a nulității certificatului de moștenitor a numiților, și, evacuarea reclamantei din imobilul pe care îl ocupă fără titlu legal.

Pârâta - MUNTENIA SUD - a susținut că cererea reclamantei este neîntemeiată, cererea privind încheierea unui nou contract de furnizare fiindu-i respinsă întrucât nu a fost în măsură să prezinte un titlu valabil privind deținerea spațiului.

Reclamanta, prin întâmpinare la cererea reconvențională s-a apărat contestând calitatea de proprietar a pârâtei - -.

La data de 21.11.2006 a fost înregistrată cererea de intervenție formulată de în interesul pârâților și, precum și în interes propriu.

S-a invocat dreptul de creanță conferit de antecontractul de vânzare cumpărare, autentificat sub nr.2207/20.10.1998, încheiat cu cei doi pârâți, precum și dispozițiile art.974 civ. solicitând respingea cererii - - privind constatarea nulității certificatului de moștenitor nr.32/2004, motivele de nulitate invocate fiind neîntemeiate, certificatul fiind emis în condiții de legalitate; s-a solicitat admiterea cererii având ca obiect constatarea contractului de comodat, contract încheiat prin fraudarea legii, cu nerespectarea dispozițiilor art. 1562 civ. potrivit cărora comodantul trebuie să fie proprietarul lucrului împrumutat.

Prin încheierea de la 27.03.2007 Tribunalul Bucureștia respins cererea de intervenție apreciind că între obiectul acesteia și cel al acțiunii principale nu există o strânsă legătură, intervenția nefiind cea mai eficientă modalitate de a valorifica dreptul de creanță pretins.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel intervenientul.

S-a susținut că măsura dispusă îi încalcă dreptul la apărare, împiedicând valorificarea drepturilor procesuale.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.52 alin.1 și 2 civ. instanța, după ascultarea părților și a celui care intervine, hotărăște asupra încuviințării în principiu printr-o încheiere ce nu poate fi atacată decât odată cu fondul cauzei.

În raport cu aceste prevederi, instanța urmează a admite excepția inadmisibilității și a respinge apelul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de apelantul, cu domiciliul în B,-, -B,.3,.4,.46, sector 3, împotriva Încheierii din 27.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - -, cu sediul în B,-, -orp B, sector 2, - MUNTENIA SUD -, cu sediul în B,--43, sector 1, - EXPORT SRL, cu sediul în B,-, sector 2, domiciliat în B,-,.4..B,.4,.63, sector 4, domiciliat în B,. nr.73,.5,.4,.7,.143, sector 4 și domiciliată în B,-,.43,.1,.7,.346, sector 2.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - -

GREFIER,

- -

Red.Jud.CȘ.

Tehnored.

9 ex.

Președinte:Georgeta Țilimpea
Judecători:Georgeta Țilimpea, Cristina Scheaua

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Bucuresti