Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 13/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE CIVILĂ NR. 13/2009
Ședința publică din 02 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 624 din 24 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimații SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C și COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA B, având ca obiect obligația de a face.
În data de 27 ianuarie 2009 s-a depus la dosarul cauzeiconcluzii scrisedin partea apelantei prin care solicită admiterea apelului formulat, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimatelor-pârâte în solidar la plata cheltuielilor de judecată în fond și apel.
În data de 29 ianuarie 2009 s-a depus la dosarul cauzeiconcluzii scrisedin partea intimatei Sucursala Regională de Ferate C prin care solicită respingerea apelului ca fiind netemeinic și nelegal și menținerea hotărârii atacate.
În data de 30 ianuarie 2009 s-a depus la dosarul cauzeiconcluzii scrisedin partea intimate Compania Națională de Ferate CFR Sa B prin care solicită respingerea apelului ca fiind netemeinic și menținerea hotărârii atacate.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2009, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA:
Asupra prezentului apel constată:
Prin sentința civilă nr. 624 din data de 24 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița - a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea comercială precizată formulată de reclamanta C-N, împotriva pârâtelor COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE B - SUCURSALA REGIONALĂ C, și COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între pârâta Compania Națională de Ferate "CFR SA" - Sucursala Regională de Ferate C, în calitate de locator și reclamanta C, în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 106/2004 pentru spațiul comercial situat în municipiul B,- - parter -. în suprafață totală de 333,10 mp. înscris în nr. 3.702/1, nr. top. 6.626/1/1/a/
p.Durata contractului de închiriere a fost stabilită de părți pentru perioada 05.03.2004 - 04.03.2007 (art. 8).
Încă din luna mai 2005, dar și pe parcursul anului 2006, cât și în luna februarie 2007, reclamanta a solicitat în scris pârâtei ca în baza prevederilor art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii să-i vândă spațiul pe care îl are închiriat.
Prin două răspunsuri scrise (depuse la dosarul de fond) din datele de 26.10.2006 ( 14) și 09.02.2007 ( 20), pârâta Sucursala Regională Cac omunicat reclamantei că "se agreează varianta de valorificare prin închiriere", respectiv că se refuză vânzarea deoarece disp. art. 12 din Legea nr. 346/2004 se referă la activele aflate în proprietate publică a companiilor naționale și societăților comerciale cu capital de stat însă spațiul solicitat este un bun proprietate privată a companiei iar legea nu obligă proprietarul la vânzarea bunului închiriat.
Având în vedere refuzul locatorului de a vinde spațiul închiriat, reclamanta a introdus prezenta acțiune în instanță la data de 12 februarie 2007 pentru a fi obligat acesta să-i vândă spațiul încheiat în condițiile legii.
Potrivit disp. art. 12 alin. 1 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, "întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societățile comerciale cu capital majoritar de stat. în următoarele condiții:
b) activele disponibile utilizate de întreprinderi mici și mijloci în baza contractului de închiriere încheiate cu companiile naționale vor fi vândute, la solicitarea locatarului la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de către locatar ".
Pentru a eficientiza caracterul imperativ al dispoziției de vânzare stipulate la alin. 1 lit. b, legiuitorul a mai prevăzut o dispoziție imperativă la alin. 2 al art. 12 și anume aceea că regiile autonome, societățile/companiile naționale, precum și societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către întreprinderile mici și mijlocii, să încheie contacte de vânzare-cumpărare prev. la alin. 1 lit. b, obligație impusă sub sancțiunea săvârșirii unor contravenții sancționate de art. 33.
Prin art. 33 din același act normativ legiuitorul a definit activele, incluzând printre acestea și spațiile comerciale dar a definit și activele disponibile ca fiind activele care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiții (alin. 2):
a) nu sunt utilizate de regiile autonome, societățile/companiile naționale sau de societățile comerciale cu capital majoritar de stat care le dețin pentru o perioadă de cel puțin 3 luni;
b) se află în conservare pentru o perioadă mai mare de un an;
c) activele închise operațional.
Dacă situațiile de la lit. b și c nu intră în discuție, s-ar putea crede că operează la speță condiția de la lit. a deoarece spațiul comercial în litigiu s-a aflat în utilizarea reclamantei cu contract de închiriere încă din luna martie 2004. Cu toate acestea, activul respectiv nu a fost cuprins în lista activelor disponibile de către -, listă pe care a fost obligată s-o întocmească potrivit disp. de la alin. 4 al art. 13.
La dosar s-a depus o astfel de listă a activelor disponibile ( 47-50 dosar nr-), printre acestea nefiind și cel din litigiu, astfel că nu este îndeplinită condiția majoră ca să poate fi vândut activul, respectiv activul să fie un activ disponibil în condițiile legii.
Neincluderea spațiului comercial pe lista activelor disponibile se justifică în mod corect de către pârâte prin aceea că în baza prevederilor speciale ale nr.HG 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Ferate " - " prin reorganizarea Societății Naționale a Ferate Române și a Dispoziției Directorului general al - nr. 19/1998, activitatea de utilizare, administrare și valorificare a bunurilor proprietatea privată a se realizează prin diviziile de patrimoniu și subunitățile exterioare din subordinea Sucursalei Patrimoniu, pe principiile economiei de piață potrivit Instrucțiunilor din Anexa l (art. 2) iar la Cap. III art. 12 din aceste instrucțiuni, printre formele de valorificare a bunurilor a fost prevăzută și cea de închiriere (art. 12 și art. 26-1 din Instrucțiuni).
După această reorganizare, pârâta N - și-a înscris în obiectul de activitate și închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate - Cod 7020, pe care a înregistrat-o și la Registrul Comerțului conform legii ( 80 dosar inițial).
Așadar, în mod justificat activul în litigiu nu a fost cuprins în lista activelor disponibile la care se referă art. 12 alin. 1 și definite de art. 13 alin. 2 din lege, astfel că urmează să se respingă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, nefiind îndeplinite cerințele legale pentru ca pârâtele să fie obligate la vânzarea activului (spațiu comercial) către reclamante.
Un argument în plus că un asemenea activ nu poate fi vândut este dat și de art. 15 alin.1 din Legea nr. 346/2004 modificată și completată potrivit cărora " de la prevederile art. 12 și 13 sunt exceptate mijloacele fixe și activele componente ale patrimoniului aparținând aeroporturilor, stațiilor de cale ferată, porturilor și Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România Din actele dosarului și în mod special din schița de ansamblu ( 35) a rezultat că obiectivul în litigiu ar aparține stației
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, reclamanta solicitând admiterea lui, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii introductive de instanță extinsă și completată.
Dezvoltându-și motivele de apel, reclamanta a adus critici de nelegalitate și netemeinicie soluție pronunțate de prima instanță, arătând, în esență, că spațiul comercial în cauză, contrar celor stabilite cu prilejul primei judecăți, reprezintă un activ în înțelesul Legii nr. 346/2004 și mai mult constituie un activ disponibil, așa cum este definit de art. 13 alin. 2 lit. a coroborat cu art. 12 lit. b din Legea nr. 346/2004.
Legiuitorul a avut în vedere utilizarea directă în activitatea de interes public a spațiilor, lucru ce se desprinde din chiar dispozițiile legale citate care dau dreptul la cumpărare de către întreprinderilor mici și mijlocii a activelor care le sunt închiriate.
S-a subliniat că în cazul de față s-a dovedit îndeplinirea cerințelor legale pentru cumpărarea spațiului respectiv, în sensul că reclamanta este încadrată în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, imobilul vizat a fost și este în folosința sa pe baza unui contract de închiriere și a depus cererea pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în baza dreptului decurgând din legea citată.
La cererea expresă a reclamantei-apelante, care a pretins că prima instanță i-a respins solicitarea de efectuare a unei expertize tehnice de evaluare în construcții, deși a depus obiectivele formulate în scris, s-a procedat la încuviințarea acesteia pentru a determina prețul de piață al imobilului, stabilirea sporului de valoare ca urmare a investițiilor făcute de apelantă, iar din partea intimatelor, pe lângă obiectivele comune, să se stabilească și locul situării imobilului, dacă este în zona căii ferate și dacă este cuprins în lista activelor disponibile.
La rândul lor, intimatele au formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, reluând apărările din fața primei instanțe, în esență pretinzând neincluderea imobilului respectiv în categoria activelor disponibile, cu consecința neîndeplinirii cerințelor legale pentru a putea fi vândut reclamantei-apelante.
Apelul declarat în cauză nu este întemeiat.
Astfel, examinând actele și lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de apel și a dispozițiile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Litigiul prezent este circumscris disp. Legii nr. 346/2004 modificată și completată privind stimularea înființări și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Acest act normativ reglementează măsurile destinate creării cadrului favorabil înființări și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, definește aceste forme de organizare a activității economice autorizate potrivit legii, stabilește în concret procedurile administrative și acțiunile menite să contribuie la protecția întreprinderilor mici și mijlocii în raporturile cu statul, accesul la servicii publice și la active aparținând regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital de stat.
În vederea realizării obiectivelor în actul normativ citat, sunt reglementate o serie de măsuri, printre care și cele cuprinse în art. 12 unde sunt arătate mijloacele puse la îndemâna întreprinderilor mici și mijlocii pentru dezvoltarea acestora, anume accesul la activele disponibile ale regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, pentru închiriere, concesionarea sau leasingul activelor disponibile, cumpărarea acestora dacă sunt deținute pe baza unui contract de închiriere, locație de gestiune, asociere în participațiune, transformarea contractului de închiriere în contract de leasing, instituindu-se un drept d preferință la cumpărarea activelor disponibile.
Numai că aceste drepturi ale întreprinderilor mici și mijlocii corelative cu obligațiile regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat se exercită cu respectarea dispozițiilor legale privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia precum și cu îndeplinirea cerințelor specifice instituite prin acest act normativ.
Așadar, în continuarea reglementărilor sunt instituite instituțiile juridice specifice cu care se operează pentru a putea fi determinat câmpul de aplicare, fiind arătată semnificația sintagmei "active disponibile" ca "activele care îndeplinesc oricare din următoarele condiții:
a)nu sunt utilizate de regiile autonome/companiile naționale sau de societățile comerciale cu capital majoritar de stat care le dețin pentru o perioadă de cel puțin 3 luni;
b)se află în conservare pentru o perioadă mai mare de un an;
c)activele închise operațional, numai în cazul prev. la art. 12 alin. (1) lit. e).
În cazul de față, așa după cum corect a reținut și prima instanță cu o motivare completă și convingătoare, deși reclamanta deține un imobil închiriat de la pârâtă pe baza unui contract de închiriere, nu are vocație la cumpărarea lui, deoarece acesta nu intră în categoria "activelor disponibile".
Acest lucru a fost confirmat și de expertiza întocmită în cauză cât și faptul că imobilul este situat la o distanță de aproximativ 70 - 80. de linia și potrivit art. 29 din nr.OUG 12/1998 se află în raza de protecție a infrastructurii feroviare publice ( 39 - 72).
Prin urmare, motivele de apel care pretind că reclamanta are dreptul să cumpere acest imobil și acțiunea sa de obligare a pârâtelor să încheie contractul de vânzare-cumpărare, în caz contrar hotărârea instanței să țină loc de act de înstrăinare și să se dispună întabularea în a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului arătat, nu poate fi primită.
Atâta timp cât nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru înstrăinarea acestui imobil, instanța nu poate interveni și impune acest lucru, deoarece ar încălca dreptul de proprietate al reclamantei și voința contractuală a acesteia.
Așa fiind, față de toate aceste considerente de fapt și de drept, cum hotărârea primei instanțe este legală și temeinică iar motivele de apel nu au fost găsite întemeiate, prezentul apel urmează a fi respins ca nefundat, cu consecința păstrării în totul a sentinței apelate conform art. 296 teza I pr.civ.
Totodată, față de cererea intimatei COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE - la obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile art. 274.pr.civ., această cerere va fi admisă în măsura dovezilor privind efectuarea acestora și legătura lor cu soluționarea acestei etape procesuale, respectiv n limita sumei de 130 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta C-N, sediul în Municipiul C-N, str. - -, Nr. l, - l,. 2, jud. C, adresa de corespondență: C-N, Calea nr. 2 b,. 38, jud. C,împotriva sentinței civile nr. 624 din 24 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului-B N pe care o menține în întregime.
Obligă apelanta să plătească intimatei COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE - suma de 130 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 02 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G - - - - -
Red.Gh.
Dact./6 ex./19.02.2009.
jud.fond:;
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Mihaela Sărăcuț
