Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 132/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 34/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 132
Ședința publică de la 12 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta SC -B-92 SRL împotriva sentinței comerciale nr. 13425 din 15.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC DE CERCETARE - DE PRODUCȚIE SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta prin avocat și intimata prin avocat cu delegații la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au depus la dosar motivele de apel în dublu exemplar.
Apelanta prin avocat, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul legal stabilit.
Se comunică intimatei un exemplar al motivelor de apel formulate de apelantă.
Intimata prin avocat, arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de motivele de apel depuse la dosar.
Curtea acordă părților cuvântul pe probe.
Apelanta prin avocat, arată că nu mai are probe noi de administrat în cauză, depune Hotărârea Guvernului nr. 952/2001, comunică și intimatei un exemplar.
Intimata prin avocat, arată că nu are probe noi de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de apel.
Apelanta prin avocat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței pronunțată de Tribunalul București, în sensul admiterii acțiunii astfel cum fost formulată. Art. 1 din HG nr. 952/2001 depusă la dosar, arată din ce este compusă, respectiv din totalitatea filialelor sale. Cu cheltuieli de judecată.
Intimata prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat, să se constate că toate susținerile apelantei sunt cu făcute cu privire la un proces de privatizare care nu face obiectul prezentei cauze. La momentul actual, intimata este privatizată, iar la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, intimata era o societate care avea ca unic asociat statul. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr- reclamanta -B-92 a chemat în judecată pe pârâta Institutul de Cercetare - Proiectare Sisteme de Producție solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să oblige pârâta să vândă reclamantei spațiul situat în B, Calea, nr.48-50, sector 1, în suprafață de 240 mp conform planului anexat la protocolul nr.2054 din 06.10.2003; cu cheltuieli de judecată.
La data de 26.04.2007, reclamanta a precizat primul capăt al cererii de chemare în judecată în sensulcă solicită ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Prin sentința comercială nr.13425 din 15.11.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta -B-92 în contradictoriu cu pârâta Institutul de Cercetare - Proiectare Sisteme de Producție
În motivarea sentinței instanța a reținut că la data de 15.09.2003 între și Art Media a intervenit contractul de asociere nr.4620/2003 în temeiul art.33, 34 din Legea nr.15/1990 și art.251-256 Cod comercial. La asociere pârâta participă cu dreptul de folosință al spațiilor reprezentând cota parte a acesteia în imobilul din Calea, nr.48-50, sector 1, în suprafață de 240 mp, iar celălalt asociat printre altele, cu amenajarea spațiilor aduse în folosință.
Ulterior, urmare a contractului de novație prin schimbarea debitorului pârâta a devenit asociat. Reclamanta solicită obligarea institutului să-i vândă spațiul în baza art.12 lit.b din Legea nr.346/2004 inaplicabil în cauză deoarece pârâta nu este o persoană juridică prevăzută de lege cu obligația de a vinde respectiv societate cu capital majoritar de stat. Pârâta este o filială a CN conform HG nr.952/2001 căreia nu i se aplică Legea nr.346/2004 cum rezultă și din adresa Ministerului Economiei și Comerțului nr.9138/2004.
De asemenea, instanța de fond a reținut că cererea nu poate fi primită și pentru faptul că imobilul făcea parte din sectorul producției de apărare care este o ramură strategică a economiei naționale conform art.2 alin.1 lit.b din OUG nr.95/2002 iar scopul social pârâtei este cercetarea, proiectarea, furnizarea de tehnică militară și alte produse necesare structurilor sistemului național de apărare. Prin urmare, imobilul nu poate fi înstrăinat nu există o hotărâre a adunării generale în vederea înstrăinării spațiului respectiv, pârâta fiind doar o filială și nici acordul Ministerului Economie și Comerțului în acest sens.
Așa cum rezultă și din interogatoriul propus pârâtei pentru aceasta s-a instituit procedura de administrare specială și supraveghere în perioada de privatizare situație în care devin aplicabile prevederile art.13 alin.7 lit.a din Legea nr.346/2004 în sensul retragerii activelor de pe lista de active disponibile.
Împotriva sentinței comerciale nr.13425/15.11.2007 a Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială pronunțată în dosarul nr- a declarat recurs -B-92, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 09.01.2000 sub număr unic -.
În ședința publică din data de 20.02.2008, Curtea în temeiul art.84 raportat la art.3 alin.1 Cod procedură civilă califică calea de atac formulată de -B-92 ca fiind apel (fila 19).
În motivarea apelului, apelanta critică hotărârea instanței de fond arătând că instanța a utilizat argumente contradictorii de natura pricinii și hotărârea a fost argumentată greșit în drept, iar Legea nr.346/2004, ulterioară OUG nr.95/2002 invocată de instanța de fond nu prevede nici o excepție la privatizare.
În baza Legea nr.346/2004 prin scrisoarea nr.240 din data de 27.04.2005 solicită reconfirmarea interesului în achiziționarea spațiului iar ulterior prin mai multe adrese s-a comunicat că procedurile de vânzare a unor suprafețe situate în Calea, nr.48-50, sector 1, B, au fost declanșate.
În motivarea hotărârii, instanța de fond preia din textul de lege care duce în mod inevitabil la respingerea acțiunii fără să țină cont de probatoriul administrat și de situația de fapt având în vedere că prin hotărârea ga - nr.5/2005 CA s-a avizat documentația de privatizare și referatul de vânzare către -B-92 a spațiilor din Calea, nr.48-50.
Ulterior, prin încălcarea dispozițiilor art.10 din Legea nr.346/2004 a fost amânată provizoriu vânzarea solicitată.
Intimata Institutul de Cercetare - Proiectare Sisteme de Producție ( ) a formulat întâmpinare prin care solicită în esență respingerea apelului ca nefondat, întrucât imobilul situat în B, Calea, nr.48-50, sector 1, nu poate face obiectul vreunui contract de vânzare-cumpărare deoarece acesta, la momentul formulării cererii de către reclamantă, făcea parte din sectorul producției de apărare. De bună credință s-a solicitat acționarului unic punctul de vedere cu privire la vânzarea spațiului, iar prin adresa nr.86184/02.12.2004 CN a comunicat că activul solicitat nu poate face obiectul vânzării fiind inclus în sectorul producției de apărare.
În susținerea apelului s-a depus la dosarul cauzei HG nr.952/2001 pentru modificarea și completarea HG nr.979/2000 privind înființarea Companiei Naționale
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate și a probatoriului administrat la instanța de fond, în limitele stabilite de art.295 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Intimata-pârâtă este o filială cu personalitate juridică a Companiei Naționale, fapt ce rezultă din HG nr.952/2001.
Conform art.7 (3) din HG nr.952/2001 filialele Companiei Naționale sunt administrate de consiliile de administrație.
La data de 15.09.2003 Institutul de Cercetare - Proiectare Sisteme de Producție și Art Media au încheiat contractul de asociere în participațiune nr.4620 având ca obiect desfășurarea în comun a unor activități rentabile (art.7) - fila 8 dosar fond.
Pentru realizarea activității economice comune convenite Institutul de Cercetare - Proiectare Sisteme de Producție a contribuit cu dreptul de folosința al spațiilor - reprezentând cota parte a acestuia din imobil din B, Calea, nr.48-50, sector 1, constând în spații pentru activități de birou în suprafață de 240 mp și cota parte din spațiile comerciale, iar Art Media s-a obligat să contribuie cu amenajarea spațiilor și echipament.
La data de 31.03.2004 s-a încheiat actul adițional nr.2 la contractul de asociere în participațiune nr.4620/15.09.2000 între, Art Media, -B-92 și Centrul de Dezvoltare a Informației - prin care se modifica structura asocierii constitutive conform contractului de asociere nr.4620/2003.
La data de 17.09.2004 a fost încheiat un nou act adițional la contractul de asociere în participațiune.
La o dată neprecizată (fila 17) în calitate de asociat a încheiat cu Centrul de Dezvoltare a Informației - și -B-92 un "contract de novație prin schimbare de debitor" prin care părțile au convenit să noveze contractul nr.4620 încheiat la data de 15.09.2003 între și Art Media prin schimbare de debitor, începând cu data de 09.06.2004.
Părțile au convenit ca debitor să devină Centrul de Dezvoltare a Informației - și -B-92 care se obligă să respecte, întrutotul contractul nr.4620/2003 care a fost novat.
-B-92 și-a manifestat disponibilitatea de a achiziționa spațiile din Calea, nr.48-50, sector 1, B, spațiu ce a fost adus ca folosință în contractul de asociere nr.4620/2003, iar prin actul adițional nr.4 din 03.10.2005 părțile au stabilit că "începând cu data de 31.08.2005 până la definitivarea procedurilor de vânzare" și/sau reorganizarea asocierii prin constituirea unei societăți cu capital mixt, activitatea asocierii să fie suspendată (fila 16 dosar fond).
Din adresa nr.514/06.12.2006 emisă de intimata filială a Companiei Naționale, rezultă că prin hotărârea AGA a nr.3/31.08.2005 Consiliul de Administrație aaa vizat documentația de privatizare și referatul privind acțiunea de vânzare către -B-92 a spațiului situat în B, Calea, nr.48-50, sector 1. Dar prin hotărârea nr.16/27.10.2005 a Consiliului de Administrație al Companiei Naționale s-a amânat luarea unei decizii privitor la avizarea vânzării, către apelantă a spațiilor aparținând filialei până la clarificarea aspectelor legale de aplicare a Legii nr.10/2001.
Analizând dispozițiile Legii nr.346/2004 și Hotărârea nr.952/2001 pentru modificarea și completarea HG nr.959/2000 privind înființarea Companiei Naționale, Curtea constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.12 lit.b din Legea nr.346/2004 întrucât este o filială a Companiei Naționale, aspect reținut corect de instanța de fond.
Legea nr.346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii este aplicabilă numai regiilor autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, nu și filialelor acestora chiar dacă filialele au personalitate juridică.
Ca atare, nu se poate susține că hotărârea apelată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Chiar dacă în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art.12 lit.b din Legea nr.346/2004 vânzarea-cumpărarea spațiului nu poate avea loc atâta timp cât nu a fost clarificată situația juridică a acestor spații ce fac obiectul unor notificări în temeiul Legii nr.10&2001.
În mod corect instanța de fond a reținut dispozițiile OUG nr.95/2002, lipsa unei hotărâri AGA în vederea înstrăinării iar atâta timp cât nu există consimțământul intimatei și dispoziții legale aplicabile, instanța nu poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare întrucât nu se poate substitui voinței părților.
Pentru considerentele expuse Curtea în baza art.296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul formulat împotriva sentinței nr.13425/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta -B-92 cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.13425/15.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Institutul de Cercetare - Proiectare Sisteme de Producție cu sediul în B, șos. -, nr.2. sector 4.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 24.03.2008
Tehnored. - 9.04.2008
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu