Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 134/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECTIA COMERCIALA SI DE contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 134
Ședința publică din data de 20 iunie 2008
PREȘEDINTE: Teodor Nițu
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâtul,domiciliat în Târgoviște, B-dul -, - 2,. B,.17, județul împotriva sentinței nr. 633 din 21 04. 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantaCOMPANIA DE T - D SA, cu sediul în Târgoviște, B-dul -, nr. 50, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns apelantul personal și intimata COMPANIA DE T - D SA reprezentată de consilier juridic, conform împuternicirii depuse la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul se află la primul termen de judecată, este motivat dar netimbrat, după care,
Apelantul depune la dosar taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei conform chitanței nr. - din 19.06.2008 și timbru judiciar de 0,30 lei ce au fost anulate de către instanță și depuse la dosarul cauzei, arătând totodată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apelantul, având cuvântul, solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză întocmit, deoarece nu s-a ținut cont la efectuarea lui de actele depuse la dosar, mai mult decât atât a fost în imposibilitate de a formula obiecțiuni la raportul întocmit întrucât termenul acordat de instanță și cel menționat în încheierea de la acea dată au fost diferite, în loc de 7.04.2008 a fost menționat 27.04.2008, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.
Consilier juridic pentru intimata COMPANIA DE T - D, solicită respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că expertul a răspuns obiectivelor fixate de instanță iar susținerile apelantului, cu privire la diferența dintre termenul acordat de instanță și cel menționat în încheiere, nu au relevanță, fiind de fapt simplă greșeală de dactilografiere.
CURTEA
Prin sentința nr. 633 din data de 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost admisă acțiunea reclamantei Compania de Târgoviște D SA împotriva pârâtului, s-a dispus suspendarea executării contractului de prestări servicii nr. 11164/2003 în ceea ce îl privește pe pârât, a fost obligat pârâtul să permită accesul în imobilul proprietatea sa a specialiștilor reclamantei în vederea sigilării surselor de și canalizare, să achite reclamantei suma de 469,95 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în perioada 25.11.2004-15.05.2007 și suma de 221,45 lei reprezentând majorări contractuale calculate în perioada 30.11.2004-31.07.2007, precum și suma de 1091,40 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contractul încheiat între părți, reclamanta a furnizat pârâtului și a efectuat servicii de preluare a apelor menajere pentru care a întocmit facturi refuzate la plată de pârât, iar în cursul procesului, deși s-a prezent, nu și-a formulat apărare.
Contractul dintre părți prevede la art. 13 posibilitatea ca, în cazul neplății contravalorii serviciilor prestate, furnizorul să poată întrerupe executarea acestor servicii, în mod individual, pe apartamente, astfel că sunt admisibile cele 2 capete de cerere ale acțiunii reclamantei, referitoare la suspendarea executării contractului de prestări servicii și sigilarea surselor de și canal.
Cum pârâtul nu și-a îndeplinit nici obligațiile de a plăti contravaloarea acestor servicii, potrivit clauzelor contractului i s-au calculat majorări de întârziere, la plata cărora este obligat potrivit dispozițiilor art.969 și următoarele Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului se arată că a fost chemat în judecată pentru a se dispune suspendarea executării contractului de prestări servicii nr. 11164/2003, să permită intrarea în proprietatea sa a specialiștilor reclamantei în vederea sigilării surselor de și a scurgerii canalizării și să fie obligat a plăti suma de 469,95 lei -contravaloare servicii prestate și 221,45 - majorări contractuale.
La termenul din data de 10 martie 2008, în fața instanței de judecată s-a depus documentul din care rezulta că reclamanta a achitat onorariul de expert, iar termenul de judecată a fost fixat la 27.04.2008. Considerând că acesta a fost eronat, întrucât data de 27.04.2008 era prima zi de Paște, pârâtul a așteptat la domiciliu citarea și fixarea unui nou termen de judecată.
La data de 8.05.2008 a primit prin poștă sentința apelată, constatând astfel judecarea cauzei la data de 21 aprilie 2008. Verificând actele dosarului, pârâtul a constatat că în încheierea din 10 martie 2008, data termenului din 27 aprilie a fost modificată cu pixul în data de 7 aprilie, dată pentru care pârâtul nu a fost citat pentru a-și formula în continuare apărările.
Nici pe fondul cauzei soluția nu este legală și temeinică atâta timp cât la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă corespondența dintre pârât și reclamantă, prin care se aducea la cunoștința acesteia că pârâtul nu are consumul de atribuit, în sensul că indexurile de la apometre nu corespundeau cu indexurile de pe facturi.
În aceste condiții, expertul desemnat trebuia să se deplaseze la domiciliul pârâtului, să citească apometrele și împreună cu un specialist de la regia de să constate că apometrele au sigiliile intacte și pe urmă să procedeze la efectuarea raportului de expertiză, comparând consumul efectiv de cu plățile efectuate până în momentul chemării în judecată.
Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel, în raport cu legislația incidentă în cauză, precum și actele și lucrările dosarului avute în vedere de instanța de fond, se constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a apreciat în mod just și legal cauza dedusă judecății, pronunțând o sentință temeinică.
Aprecierile apelantului, potrivit cărora la termenul din 10.03.2008 s-ar fi fixat un termen la 27.04.2008, nu sunt reale, fiind o confuzie din partea acestuia, iar modificarea cu pixul s-a făcut în urma unei greșeli de tehnoredactare, termenul în materie comercială fiind de aproximativ 1 lună. Astfel, nu se putea ca din 10.03.2008, la nivelul Tribunalului Dâmbovița, să se fixeze termen în 27.04.2008, când era prima zi de Paște, se poate observa că următorul termen s-a dat în aceeași zi, dar pe 7.04.2008, după care, cauza a mai suferit o amânare, la data de 21.04.2008, pentru ca părțile să ia cunoștință de concluziile raportului de expertiză dispus în cauză.
Întrucât sentința este legală și temeinică, urmează a se constata netemeinicia apelului, care va fi respins în baza art. 296 Cod pr.civilă.
Văzând că apelul a fost legal timbrat,
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul,domiciliat în Târgoviște, B-dul -, - 2,. B,.17, jud. împotriva sentinței nr. 633 din data de 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantaCOMPANIA DE T- D SA, cu sediul în Târgoviște, B-dul -, nr. 50, jud.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 iunie 2008.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
fiind în concediu de odihnă,
prezenta se semnează de
grefier șef secție
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / - 4 ex./ 1.07.2008
dosar fond nr- - Tribunal D
jud. fond
Președinte:Teodor NițuJudecători:Teodor Nițu, Alexandrina Urlețeanu