Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 1355/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1355/2009
Ședința publică din 09 Aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - GRUP SRL împotriva încheierii comerciale nr. 216 din 20 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, privind și pe intimata-pârâtă - M IMPORT SRL, având ca obiect obligatia de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, în substituirea avocatului titular, pentru recurentă și avocat pentru intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este legal timbrat și că la data de 8 aprilie 2009 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Se comunică un exemplar al întâmpinării cu reprezentata recurentei.
Întrucât părțile prezente arată că nu au cereri prealabile sau excepții, curtea, după deliberare, în baza art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților prezente.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre judecare pe fond la Tribunalul Comercial Cluj, motivat de faptul că litigiul dintre părți este unul neevaluabil în bani, cu caracter comercial, astfel că în temeiul art. 4 com. având în vedere și calitatea de comercianți a părților, devine evidentă competența în primă instanță a Tribunalului Comercial Cluj. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea încheierii atacate, arătând în susținere că acțiunea de fond este civilă, se urmărește obținerea unei hotărâri judecătorești care să servească al radierea din Cartea funciară a unei mențiuni și se întemeiază în drept pe dispozițiile Legii 7/1996, prin urmare, competența de soluționare aparține judecătoriei. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, conform extrasului de cont depus în probațiune.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin încheierea comercială nr.216 din 20 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei invocată de către pârâta - M IMPORT SRL.
S-a declinat competența materială de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta - GRUP SRL C-N împotriva pârâtei - M IMPORT SRL, în favoarea Judecătoriei Cluj -
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a pr.civ. Tribunalul judeca în prima instanță: procesele si cererile in materie comerciala al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum si procesele si cererile in aceasta materie al căror obiect este neevaluabil in bani;
S-a apreciat că raportul juridic dedus judecății este unul de natură civilă care nu are legătură cu prezumția de comercialitate, instituită de art. 4.com. temeiul juridic fiind disp. art. 53 din Legea nr. 7/1996, solicitându-se radierea unei notări de carte funciară.
Conform art. 2 pct.1 lit. b pr.civ. tribunalul judecă în primă instanță procesele si cererile in materie civila al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepția cererilor de împărțeala judiciara, a cererilor in materia succesorala, a cererilor neevaluabile in bani si a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați in drepturile lor prin aplicarea legilor in materia fondului funciar.
Coroborând cele mai sus menționate cu prev. art. 1 pct. 1.pr.civ. potrivit cărora judecătoriile judeca in prima instanță, toate procesele si cererile, in afara de cele date prin lege in competenta altor instanțe, și în temeiul art. 158 și 159.pr.civ. s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența materială de soluționare în favoarea Judecătoriei Cluj -
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - GRUP SRL solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și să se dispună trimiterea cauzei spre judecare pe fond către Tribunalul Comercial Cluj.
În motivare reclamanta arată că, la termenul de judecată fixat în cauză â, instanța de fond a pus în discuție competența materială și a apreciat litigiul ca fiind unul în materie civilă și nu comercială, procedând în consecință la declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Cluj.
Apreciază că hotărârea este netemeinică și nelegală, deoarece în primul rând subliniază împrejurarea că în mod indiscutabil litigiul este unul neevaluabil în bani și ca atare stabilirea competenței materiale este strict dependentă de caracterul comercial sau civil al litigiului.
Mai apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere obiectul dedus judecății, cererea cu care instanța a fost investită. Cererea adresată instanței era aceea de a obliga pârâta la a proceda de o anumită manieră. În esență, obiectul litigiului este obligația de a face.
Acțiunea formulată nu poate fi confundată cu o acțiune de carte funciară, iar reclamantul a indicat ca temei în fapt precum și în drept art.1077 civ.
În atare condiții și cu observarea art.4 com. precum și cu observarea calității de comerciant al părților (art.1 și 2 din Legea nr.31/1990) devine evidentă competența materială a Tribunalului Comercial Cluj în soluționarea în fond a litigiului, în acord cu dispozițiile art.2 lit.a pr.civ. și art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 rep. precum și cu nr.2624/C/2004.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 aprilie 2009 (19-20) pârâta - M IMPORT EXPORT SRL C-N a solicitat respingerea ca nefondată a recursului formulat de reclamanta - GRUP SRL, cu menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
În motivare arată că prin hotărârea recurată tribunalul a admis excepția invocată de către pârâtă prin întâmpinare și pe cale de consecință a stabilit că instanța competentă material să soluționeze acțiunea ce formează obiectul dosarului este Judecătoria Cluj -N, declinând competența de soluționare în favoarea acestei instanțe.
Reclamanta critică această soluție motivat de faptul că instanța de fond nu a avut în vedere obiectul juridic dedus judecății - obligația de a face, litigiul fiind neevaluabil în bani, întemeiat în drept pe dispozițiile art.1077 civ. Se mai susține că pronunțarea acestei hotărâri s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.4 din Com. și cu neobservarea împrejurării că ambele părți au calitatea de comerciant.
Apreciază că criticile aduse hotărârii sunt nefondate și solicită respingerea recursului, având în vedere dispozițiile art.2 pct.1 care stabilește competența de soluționare în favoarea tribunalului pentru litigii al căror obiect este neevaluabil în bani cu condiția să fie vorba de procese și cereri în materie comercială. Simplul fapt că obiectul cererii nu este evaluabil în bani nu atrage competența materială de soluționare în favoarea tribunalului.
Chiar dacă reclamanta a indicat ca temei juridic al acțiunii formulate dispozițiile art.1077 civ. această împrejurare, precum și aceea ca dosarul a fost înregistrat ca având obiect - obligația de a face - figurând astfel și în evidența informatică, aceasta nu înseamnă că ne aflăm în prezența unui litigiu cu caracter comercial, deoarece instanța în calificarea obiectului dedus judecății nu este ținută de încadrarea juridică dată acțiunii de către reclamant; reclamanta și-a motivat în drept acțiunea și pe dispozițiile Legii nr.7/1996. Este de observat că în speță nu ne aflăm în prezența unei obligații de a face ci în prezența unei acțiuni de carte funciară, reglementată de prevederile legii speciale - Legea nr.7/1996. Astfel, în situația din speță nu ne aflăm în ipoteza reglementată de dispozițiile art.1077 Civ. care dă dreptul creditorului să fie autorizat de a îndeplini el însuși, pe cheltuiala debitorului obligația de a face neîndeplinită de aceasta, ci ne aflăm în situația reglementată de legea cadastrului, dispozițiile art.29 alin.2 și 3 din Legea nr.7/1996, care prevede "dacă un drept înscris în cartea funciară se stinge, titularul este obligat să predea celui îndreptățit înscrisurile necesare radierii.
În situația în care cel obligat nu predă înscrisurile, persoana interesată va putea solicita instanței să dispună înscrierea în cartea funciară. Hotărârea instanței de judecată va suplini consimțământul la înscriere al părții care are obligația de a preda înscrisurile necesare înscrierii."
Ori, acest lucru îl solicită reclamanta prin acțiune - obținerea unei hotărâri judecătorești care să suplinească acordul pârâtei în vederea radierii din CF a unei acțiuni notate la cererea acesteia.
Față de cele arătate, apreciază că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art.3 sau 4 din com. simplul fapt că ambele părți au calitate de comerciant nefiind de natură să atragă caracterul comercial al litigiului. Chiar dispozițiile art.4 din com. de care se prevalează reclamanta exceptează din categoria faptelor de comerț ale unui comerciant contractele și obligațiunile de natură civilă.
Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs formulate cât și poziției procesuale exprimată de intimată și ținând seama de dispozițiile legale pertinente incidente în materie, Curtea reține următoarele:
Configurarea competenței materiale în primă instanță a tribunalului în raport de natura comercială a cauzei se realizează pe două paliere care se circumstanțiază la obiectul cauzei dedusă judecății.
Astfel, un prim element este dat de împrejurarea că obiectul cauzei comerciale este neevaluabil în bani ipoteză în care tribunalul are competență să soluționeze în primă instanță fără alte deosebiri iar cel de-al doilea este dat de valoarea obiectului procesului sau al cererii comerciale care pune problema partajării competenței între tribunal și judecătorie.
În cauza de față, analiza incidenței competenței tribunalului se pune doar sub aspectul primului element deoarece obiectul cauzei dedusă judecății în primă instanță nu este susceptibil de a fi evaluat în bani.
Cu toate acestea, pentru a se stabili că o acțiune, cerere sau proces al cărui obiect nu este evaluabil în bani este de competența jurisdicției tribunalului este necesar a se stabili dacă are natură ori cauză comercială. În ipoteza contrară competența nu mai aparține tribunalului ci jurisdicției de drept comun în materie conform art. 1 pct. 1.pr.civ.
Și este așa, deoarece competența materială tribunalului apare ca o competență de excepție în raport de competența generală a judecătoriei prevăzută expres la art. 1 pct. 1.pr.civ.
Curtea reține că obiectul cererii de chemare în judecată este circumscris solicitării reclamantei de a obține de la pârâtă consimțământul cerut de Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, în sensul radierii notării ce are ca obiect acțiunea înregistrată sub nr- pendinte la Tribunalul Comercial Cluj, înscrisă în CF 5453 ce vizează imobilul cu nr. top. 1881/1/2/2, 1884/2/2 înscrisă sub B2 cu nr. -/2007 iar în situația în care pârâtul se va opune sentința ce se va pronunța să țină loc de consimțământ la radiere.
În drept s-au invocat, între altele, prevederile art. 1077.civ și disp. Legii nr. 7/1996.
Chiar dacă s-a invocat pentru a defini raportul juridic substanțial dispozițiile art. 1077.civ. acest temei în sine nu schimbă cu nimic natura litigiului care se axează în principal pe un raport legat de procedura de radiere a unei notări în sistemul de evidență imobiliară prin cărți funciare. Se știe că în sistemul dreptului nostru toate procedurile efectuate în legătură cu cărțile funciare (înscrieri, întabulări, notări etc.) sunt guvernate de Legea cadru în materie nr. 7/1996 și au prin excelență natură civilă.
Și este așa, deoarece sistemul de evidență prin cărțile funciare interesează nu numai o anumită categorie de subiecți de drept, ci întreaga societate, respectiv toate subiectele de drept fie publice fie private, respectiv privește întreaga ordine de drept.
Așa fiind, împrejurarea că o atare procedură privește două subiecte care au calitatea de comercianți nu duce automat la concluzia că raportul material de drept și prin extrapolare și raportul procesual de conflict generat de primul raport se poate califica ca având natură comercială.
De altfel, dispozițiile art. 4 din Codul comercial sunt edificatoare în acest sens. Astfel, din norma legală precitată instituie o prezumție legală de comercialitate și pentru alte fapte decât cele prescrise de art. 3 din legea comercială, respectiv pentru celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natura civilă sau dacă contrariul nu rezulta din însuși actul.
Așa fiind, nu toate contractele și obligațiunile unui comerciant sunt de la sine comercială ori poartă acest caracter sfera acestora fiind limitată la cele care au natură civilă ori la cele care nu pot fi calificate ca fiind comerciale datorită regimului actului respectiv.
Prin urmare, se poate reține fără teama de a greși că raportul juridic legat între doi comercianți ce privește o procedură de obținere a consimțământului la radierea unei notări înscrise în cartea funciară nu este și nici nu poate fi calificat ca fiind un raport comercial, neavând la bază o convenție comercială ori o obligație comercială.
Așa cum s-a relevant în precedent această procedură vizează în general tot sistemul de publicitate imobiliară și este guvernat de dreptul comun aplicabil tuturor subiectelor de drept indiferent de calitatea acestora.
Pe cale de consecință, chiar dacă am admite calificarea litigiului dată de recurentă ca fiind o obligație de a face, natura obligației neexecutate prin premisă de către pârâtă nu poate fi calificată ca fiind comercială, dat fiind că regimul procedurii de obținere a consimțământului la radierea unei notări în cartea funciară nu este și nici nu poate fi diferit în funcție de calitatea debitorului.
Drept consecință, sentința prin care instanța de fond a calificat litigiul ca având natură civilă și a stabilit competența în favoarea judecătoriei este legală și temeinică.
Așa fiind, Curtea apreciază că motivele de recurs relevate de reclamantă sunt esențial nefondate și ca atare în temeiul art. 158 alin. 3 corelat cu prev. art. 312 alin. 1.pr.civ. se va respinge recursul ca atare, menținându-se astfel hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - GRUP SRL C-N împotriva încheierii comerciale nr. 216 din 20 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurentă să-i achite intimatei - M IMPORT EXPORT SRL C-N suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./Dact.
2 ex./15.04.2009
Jud.fond: Seman
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
