Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 144/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 144/2008
Ședința publică din data de 08.07.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V în contradictoriu cu intimata pârâtă BANCA TRANSILVANIA având ca obiect obligația de a face.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 iunie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul din data de 01.07.2008 și pentru termenul din data de 08.07.2008 când, pentru aceleași motive, s-a amânat pentru termenul de astăzi.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 788/8.04.2008 a Tribunalului Comercial Cluj s- respins acțiunea reclamantei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V în contradictoriu cu pârâta BANCA TRANSILVANIA SA SUCURSALA C, având ca obiect obligația de a face.
În motivare se arată că reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI Vas olicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta BANCA TRANSILVANIA SUCURSALA C prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la furnizarea informațiilor solicitate prin adresa nr. 51778/23.11.2007, respectiv să comunice datele de identificare ale persoanelor ce au deținut sau dețin specimen de semnătură în vederea derulării operațiunilor financiar bancare precum și perioada în care acestea au fost îndreptățite să dispună asemenea operațiunii pentru un număr de 3 societăți comerciale.
Prin adresa nr. 41936/03.01.2008 pârâta a comunicat refuzul furnizării acestor informații, invocând o interpretare eronată a disp. art. 52 și 54 din Codul d e procedură fiscală, respectiv pârâta și-a motivat refuzul furnizării informațiilor solicitate pe considerentul că textul legal invocat nu instituie nici o obligație în sarcina băncilor pentru a furniza informații de natura secretului profesional. Nu în ultimul rând, s-a apreciat de către pârâtă că solicitarea nu îndeplinește condițiile legale prevăzute pentru dezvăluirea secretului profesional.
Solicitarea reclamantei este nelegală și netemeinică întrucât aceasta face o confuzie gravă între obligația contribuabililor și cea a băncilor de a furniza informații, cu ignorarea dispozițiilor legale referitoare la secretul profesional în domeniul bancar și relația cu clientela.
Susținerea că în speță se aplică prev. art. 52.pr.fiscală coroborate cu art. 3732alin.3 pr.civ.motivat de faptul că împotriva celor trei societăți comerciale ar fi pornită executarea silită fiscală, este neîntemeiată.
Mai mult, prin adresa emisă de reclamantă nu se face vorbire de faptul că aceste societăți ar face obiectul executării fiscale, prima mențiune despre aceasta făcându-se abia în cererea de chemare în judecată, reclamanta având obligația de a comunica acest fapt, împreună cu un exemplar al titlurilor executorii sau o copie certificată de pe acestea.
Împotriva sentinței a formulat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice V, solicitând admiterea apelului.
În motivarea apelului se arată că pârâta a avut relații economice și juridice cu SC SA, SC SA, și SC SA și aceasta avea obligația de a furniza informațiile solicitate.
Instanța de fond nu a aplicat în mod corespunzător dispozițiile imperative ale OG 92/2003 modificată și republicată privind Codul d procedură fiscală care nu lasă loc la nici-o îndoială cu privire la obligația furnizării de informații către organul fiscal nu numai contribuabililor, ci a "oricăror alte persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice".
Această dispoziție imperativă este stipulată la art.52 alin.1 Teza II din Codul d e procedură fiscală și nu lasă loc la nici o altă interpretare.
Că lucrurile stau chiar așa o dovedesc disp. art.59 Cod procedură fiscală care stipulează în mod explicit "Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informații".
Astfel, alin.1 al acestui articol stipulează:
"Pot refuza să furnizeze informații cu privire la datele de la care au luat cunoștință în exercitarea activității lor preoții, avocații, notarii publici, consultanții fiscali, executorii judecătorești, auditorii, experții contabili, medicii, psihoterapeuții, cu excepția informațiilor cu privire la îndeplinirea obligațiilor fiscale stabilite de lege în sarcina lor".
După cum se poate lesne observa, băncile sau alte entități nu sunt scutite de furniza informații organului fiscal, în caz contrar acest lucru ar fi fost în mod expres prevăzut în economia Codului d e procedură fiscală.
Cât privește disp. art.54 Cod procedură fiscală, acestea privesc obligațiile băncilor de a furniza informații cu caracter permanent, respectiv de comunica bilunar organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice entitate fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, forma juridică pe care aceștia o au și domiciliul sau sediul acestora.
Invocarea de către pârâtă a disp. art.111 și urm. din OUG nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului nu au relevanță în această speță.
Banca Transilvania prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului formulat de Administrația Finanțelor Publice V, deoarece modul de redactare cererii nr.nr.51778/2007 nu îndeplinește cerințele prevăzute de Codul d e procedură fiscală și OUG nr.99/2006 în vederea furnizării datelor de natura secretului bancar.
Examinând apelul, instanța constată că acesta este nefondat, din următoarele considerente:
Art.52 din Codul d e procedură fiscală instituie obligația contribuabilului sau altor persoane împuternicite de acesta să furnizeze organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale, iar art.54 prevede în mod limitativ și expres informațiile pe care băncile au obligația să le furnizeze organelor fiscale.
Cazurile și condițiile în care se furnizează date de natura secretului bancar sunt expres și limitativ prevăzute de OUG nr.99/2006 la art.113-114, care reprezintă dispoziții speciale în această materie.
Art.113 alin.2 din OUG nr.99/2006 prevede că, "informațiile de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate", după care sunt enumerate situațiile în care pot fi furnizate datele, iar art.114 din același act normativ prevede că " instituțiile de credit sunt obligate să furnizeze informații de natura secretului bancar, după începerea urmăririi penale împotriva unui client, la solicitarea scrisă a procurorului sau instanței judecătorești, ori după caz, organelor de cercetare penală, cu autorizarea procurorului".
Din interpretarea celor două articole rezultă că instituțiile de credit au obligația furnizării datelor după începerea urmăririi penale, iar în alte situații, pot furniza astfel de date în măsura în care se justifică un interes.
După modul de redactare a cererii nr.51778/23.11.2007 adresată de apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice V intimatei banca Transilvania, aceasta nu face dovada că s-ar încadra în nici una din situațiile care să justifice furnizarea de informații de natura secretului bancar.
Astfel, pe de o parte, nu face dovada că s-ar fi început urmărirea penală împotriva clienților, caz în care oricum obligația furnizării informațiilor vizează cererea organelor judiciare, iar, pe de altă parte, ea nu justifică scopul pentru care le solicită.
Mai mult, modul de redactare al cererii, în care nu se precizează temeiul legal al solicitării de informații și scopul pentru care se solicită acestea, încalcă prevederile art.113 pct.3 din OUG nr.99/2006.
Pentru considerentele sus arătate, instanța în baza art.296 Cod proc.civ., va respinge ca nefondat apelul și va menține sentința ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice V împotriva sentinței comerciale nr. 788 din 8.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 08.07.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. dact.GC
4 ex/16.07.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu