Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 47/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂNr. 147

Ședința publică de la 17 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu

Grefier ---

*************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect apelul formulat de reclamanta - SRL B împotriva Sentinței comerciale nr.10446/10.10.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți BRD -SUCURSALA ACADEMIEI și intimat BRD - SA.

Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 24.02.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea consecutiv pentru data de 03.03.2009, 10.03.2009 și pentru data de astăzi, 17.03.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei comerciale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B la data de 12.07.2007 sub nr-, reclamanta - Super Solar SRL a chemat în judecată pe pârâtele BRD - Generale SA BRD-Sucursala Academiei, solicitând ca, în baza probelor ce se vor administra, pârâta BRD - Sucursala Academiei să fie obligată să elibereze reclamantei suma de 3.648,72 lei reprezentând garanție de bună execuție, constituită în baza contractului de execuție lucrări nr.220/CD/2844 încheiat cu Poșta Română - Direcția de Poștă

Prin sentința civilă nr.5657/19.10.2007 Judecătoria sectorului 4 Bar espins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - SRL înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr-.

Prin decizia civilă nr.453A/01.04.2008 Tribunalului București - Secția a III-a Civilă a admis apelul, a anulat în tot sentința apelată și a reținut cauza spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială, dispunând înaintarea dosarului pentru repartizare aleatorie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială la data de 14.07.2008 sub nr-.

Prin sentința comercială nr.10446/10.10.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții BRD-SUCURSALA ACADEMIEI și intimata BRD - SA, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta - SRL criticând-o sub următoarele aspecte:

Instanța de fond nu a apreciat pentru ce perioadă a fost stabilit termenul de garanție lucrărilor, respectiv 24 de luni, dată după care orice pretenție între părți devine nulă.

În mod greșit s-a reținut că garanția de bună execuție reprezintă o sumă consemnată în beneficiul CN Poșta Română SA și că fără acordul beneficiarului, pârâta BRD nu poate proceda la eliberarea garanției.

În speță beneficiarul nu a emis pretenții dar nici nu permite deblocarea contului.

Intimata BRD a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:

Între CN Poșta Română SA și - SRL fost încheiat un contract de execuție lucrări în care s-a stabilit la cap. 10 garanția de bună execuție a contractului.

De asemenea în același contract se stabilește la pct. 16.1: perioada de garanție acordată lucrărilor va fi de 24 de luni.

În conformitate cu procesul-verbal de recepție încheiat la 24.12.2002, comisia de recepție a propus admiterea recepției la terminarea lucrărilor cu obiecțiunile cuprinse în anexa 4 la procesul verbal (fila 10 dosar fond).

Ulterior s-a încheiat un proces verbal de recepție finală în care s-au stabilit la 7 ianuarie 2005 constatările și termenele de rezolvare (fila 17 dosar fond).

Ultimul de termen de rezolvare a deficiențelor este 15 martie 2005.

Având în vedere această ultimă dată, precum și perioada de garanție acordată lucrărilor care este de 24 de luni în conformitate cu dispozițiile contractului încheiat între părți, Curtea constată că termenul de garanție expiră la 15 martie 2007.

Acțiunea inițială a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 B la 12.07.2007.

În această perioadă beneficiara lucrărilor CN Poșta Română SA nu a procedat la executarea garanțiilor.

Susținerea intimatei BRD că nu poate să deblocheze contul de garanții de bună execuție, câtă vreme nu are acordul beneficiarului lucrărilor nu poate fi reținută, întrucât între părți nu mai există nici un fel de raporturi contractuale, iar beneficiarul lucrărilor nu a întreprins nici un demers pentru executarea garanțiilor în măsura în care considera că lucrările nu au fost remediate în conformitate cu prevederile proceselor -verbale de recepție.

Așa fiind Curtea apreciază acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată și în conformitate cu dispozițiile articolului 296 Cod procedură civilă urmează să admită acțiunea și să oblige pârâta să restituie suma de 3.648,72 RON reprezentând garanții de bună execuție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta reclamantă - SRL cu sediul în B, sector 2,-,. 22, împotriva Sentinței comerciale nr.10446/10.10.2008 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți BRD -SUCURSALA ACADEMIEI cu sediul în B, sector 1, nr. 32-34 și intimata BRD - SA cu sediul în B, sector 1,--7.

Schimbă în tot sentința atacată și pe fond admite acțiunea și obligă pârâta să restituie suma de 3648,72 RON reprezentând garanții de bună execuție.

Definitivă. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - - -

Grefier,

---

Red.Jud.

Tehnored.

5 ex./ 16.04.2009

Com.3 ex.

Președinte:Mirela Polițeanu
Judecători:Mirela Polițeanu, Ana Maria State Ungureanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Bucuresti