Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 149
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
PREȘEDINTE: Tudora Drăcea
JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu
GREFIER - -
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâta - - DR. TR. împotriva sentinței nr. 262/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți -Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin avocat, lipsind apelanta pârâtă - - Dr. Tr.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Avocat pentru reclamanta solicită recalificarea căii de atac din apel în recurs, ținând cont de valoarea obiectului litigiului precum și de decizia de îndrumare a ÎCCJ.
Curtea a respins cererea intimatei reclamante, având în vedere dispozițiile art.282 alin.1 pr.civ. potrivit cărora hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel, după care, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat solicită respingerea apelului. Învederează că instanța de fond, în mod corect a aplicat dispozițiile art.7 alin.1 din Legea 85/1992, care reglementează vânzarea locuințelor de serviciu construite înainte de apariția legii din fondului bugetului de stat sau fondurile centralizate ale fostelor întreprinderi de stat și care ulterior s-au transformat în societăți comerciale. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.262/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți -Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei - - DTS și a fost obligată pârâta să încheie reclamantei contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Dr.Tr. S, la prețul de 2.410 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este titulara contractului de închiriere nr.3251/10.08.2007, contract accesoriu la contractul individual de muncă, ce are ca obiect imobilul situat în DTS,-,.3,.2,.52, județul M, aceasta având calitatea de angajată a societății comerciale pârâte, fiind în prezența unei locuințe de serviciu, așa cum aceasta este definită de art.2 din Legea 114/1996.
Locuința în cauză a fost construită în perioada 1979-1981, din fondurile pârâtei, ce era unitate economică de stat.
Dispozițiile legale prevăzute de art.7 alin.8 din Legea 85/1992 se referă la alte locuințe decât cele prevăzute la art.7 alin.1, imobile pe care unitățile economice pot să le dețină și să le construiască din fonduri proprii, cu scopul de a le închiria salariaților acestora, cu contract de închiriere, accesoriu la contractul de muncă.
Cum locuința în cauză a fost construită până la data intrării în vigoare a Legii 85/1992 și cum reclamanta este titulara contractului de închiriere, contract încheiat ținând seama de calitatea de angajat a reclamantei, pârâta este obligată, în baza art.7 alin.1 din Legea 85/1992 să vândă locuința în condițiile Decretului lege 61/1990 și ale Legii 85/1992, prețul de vânzare fiind cel rezultat din expertiza întocmită în cauză, respectiv suma de 2.410 lei.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta - - DR. TR. S, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că hotărârea s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii 85/1992
În dezvoltarea criticii s-a susținut că instanța a golit de conținut norma referitoare la posibilitatea societății de a deține locuințe, pe lângă posibilitatea de a construi locuințe din fondurile proprii.
Astfel, art.7 alin.8 din Legea 85/1992 prevede că unitățile economice pot să dețină locuințe, ceea ce nu poate fi interpretat decât în sensul că unitățile pot deține orice fel de locuințe, indiferent de data construirii lor, inclusiv cele construite anterior anului 1992.
Aceeași reglementare este și în Legea 114/1996, astfel că societățile comerciale au posibilitatea legală de a menține fondul de locuințe existent anterior intrării în vigoare a Legii 85/1992.
S-a invocat că instanța a adăugat nepermis la lege, în sensul că a apreciat că cel care cumpără trebuie să aibă calitatea de chiriaș la data formulării cererii, însă din cuprinsul art.7 alin.1 nu rezultă o asemenea condiție, susținându-se că reclamanta trebuia să aibă calitatea de chiriaș la data intrării în vigoare a Legii 85/1992, iar contractul s-a încheiat în anul 2007.
Contractul de închiriere este anexă la contractul individual de muncă, producându-se efectele doar până la data existenței raportului de muncă, în caz contrar, s-ar încălca principiul libertății contractuale și al autonomiei de voință.
Modul de administrare și eventuala înstrăinare a locuinței închiriată de reclamantă, se stabilește de Consiliul de administrație sau conducerea societății, iar în cazul de față nu există o hotărâre în acest sens.
Nici prețul nu a fost corect stabilit, întrucât locuința face parte din categoria celor prevăzute la art.7 alin.8 și nu din categoria celor prevăzute la alin.1 al aceluiași articol din Legea 85/1992.
Prin stabilirea prețului locuinței s-a încălcat principiul libertății contractuale și al autonomiei de voință al părților, conform căruia părțile sunt libere să determine elementele contractului, inclusiv prețul.
Prin cererea dedusă judecății se solicită vânzarea unei suprafețe cu destinația de locuință, care nu are legătură cu comerțul desfășurat de apelanta pârâtă, însă cum tribunalul -ca instanță comercială, a fost sesizat printr-o decizie irevocabilă, respectiv nr.173/A/01.09.2008 a Tribunalului Mehedinți, dezlegarea problemei de drept a competenței, era obligatorie pentru instanță de rejudecare.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că instanța a aplicat corect dispozițiile art.7 alin.1 din Legea 85/1992, care reglementează vânzarea locuințelor de serviciu construite înaintea apariției legii din fondurile bugetului de stat sau fondurile centralizate ale fostelor întreprinderi de stat.
Numai locuințele de intervenție nu pot fi vândute, iar cele de serviciu prevăzute de art.7 alin.8 care se vând cu acordul Consiliului de Administrație sunt cele construite din fondurile proprii ale societății comerciale, după apariția Legii 85/1992.
Intimata reclamantă a solicitat vânzarea unei locuințe construită în perioada 1977-1978 din fonduri centralizate, iar în conformitate cu Legea 85/1992, la cererea chiriașului, societatea este obligată să vândă locuința.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că apelul este nefondat.
În materia vânzării locuințelor în baza dispozițiilor Legii 85/1992, s-a pronunțat Decizia în interesul legii nr.5/21 ianuarie 2008 Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 673 din -, prin care s-a statuat că dispozițiile Legii 85/1992 sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a actului normativ.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe, astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat că reclamanta- titulara unui contract de închiriere din anul 2007, este îndreptățită să solicite vânzarea locuinței, așa încât este fără relevanță lipsa calității de chiriaș a reclamantei la data intrării în vigoare a Legii 85/1992.
Prin Decretul Lege 61/1990 și Legea 85/1992, s-a conferit titularului contractului de închiriere, dreptul de a cumpăra, la cerere, locuințele construite din fondurile statului și cele ale unităților economice, cu excepția celor de intervenție și a celorlalte categorii prevăzute de lege.
Prin reglementarea obligativității vânzării imobilelor ce intră sub incidența normelor legale menționate, se instituie o limitare a principiului libertății contractuale și al autonomiei de voință, determinată de rațiuni de protecție socială.
Raportul juridic se naște prin manifestarea de voință a chiriașului unei locuințe, care nu este de intervenție (categorie exceptată de art.7 alin.1 din Legea 85/1992), prin formularea cererii de cumpărare.
Obligația societății de a vinde intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: locuința să fie construită din fondurile unității economice, până la intrarea în vigoare a Legii 85/1992, solicitantul să fie titular al contractului de închiriere la momentul formulării cererii, iar locuința să nu fie de intervenție, în sensul art.7 alin.7 din Legea 85/1992.
În speță, sunt întrunite aceste condiții; locuința este construită din fondurile fostei unități economice, reorganizată în societate comercială, situație ce rezultă din înscrisurile existente la filele 21-27, dosar nr-, iar reclamanta este titulara contractului de închiriere nr.3251/10.08.2007 (filele 4 și 5 același dosar). Din susținerile părților reiese în mod evident că această locuință nu face parte din categoria locuințelor care nu pot fi înstrăinate.
Legea nr.85/1992 stabilește în cuprinsul său expres, imperativ și limitativ categoriile de locuințe, evident construite până la intrarea în vigoarea a legii, care nu pot fi înstrăinate( cele de intervenție, de serviciu din mediul rural, cu finisaje superioare, care depășesc suprafața maximă, etc.).
Dispozițiile art.7 alin.8 din lege reglementează situația locuințelor pe care societățile pot să le dețină și să le construiască din fondurile proprii, altele decât cele prevăzute la art.7 alin.1.
De asemenea, prețul a fost stabilit în mod corect în conformitate Decretului Lege 61/1990, locuința încadrându-se în categoria celor pentru care se prevăd anumite condiții de preț si creditare..
Este adevărat că regula în materia contractului este aceea că părțile prin consimțământul liber exprimat, stabilesc elementele contractului, însă prin aceste reglementări, așa cum s-a mai arătat, s-a instituit o limitare a principiului libertății contractuale și al autonomiei de voință.
Față de aceste considerente, Curtea va menține sentința instanței de fond ca temeinică și legală, urmând ca în baza art.296 pr.civ. să respingă apelul.
În baza art.274 pr.civ. apelanta pârâtă - - va fi obligată la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei către intimata reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâta - - DTS cu sediul în DTS, - - nr.204, jud. M, împotriva sentinței nr. 262/24.02.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți -Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta domiciliată în DTS, - - nr.161,.3,.2,.52, jud.
Obligă apelantul - - DTS la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Cu recurs în termen de 15 zile de l[[[[[[[[[[[[[a comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Iunie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud. /29.06.2009
tehnored. /4ex
24 Iunie 2009
Președinte:Tudora DrăceaJudecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu
