Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 1562/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 1562
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină
GREFIER: - - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta împotriva sentinței nr.2055/27 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Comercială,în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC ROMÂNIA SA și intimata chemată în garanție SC DE CONSTRUCȚII ȘI TELECOMUNICAȚII SRL, având ca obiect - recurs la declinare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă prin avocat, lipsind intimata pârâtă SC ROMÂNIA SA și intimata chemată în garanție SC DE CONSTRUCȚII ȘI TELECOMUNICAȚII SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care Curtea, constatând cauza în stare de judecată a trecut la soluționare, acordându-se cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta reclamantă a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la Tribunalul Dolj ca instanță competentă.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr.2055 din 27 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolj - Secția Comercială, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul SC ROMÂNIA SA B și chemata în garanție SC - de Construcții și Telecomunicații SRL B în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere că prin contractul de închiriere din 16.08.2002 și actul adițional nr.1 la contractul de închiriere nr. 6366 din 16.08.2002 Asociația de proprietari nr.1 a închiriat pârâtului SC SA suprafața de 60 mp.de pe terasa imobilului situat în C, str. -, - necesar instalării unui sistem de suporți pentru instalarea de echipamente tehnice aferente rețelei.
S-a avut în vedere că din tabelul nominal depus la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta face parte din Asociația de proprietari nr.1, iar la art.13 în contract, părțile au inserat clauza atributivă de competență conform căreia litigiile apărute în legătură cu interpretarea și executarea contractului sunt de competența instanțelor de la sediul chiriașului.
Potrivit certificatului constatator nr. 44598 din 16.03.2009 pârâtul SC ROMÂNIA SA are sediul în B,--53 sector 1.
Având în vedere dispozițiile art.19 proc.civ. acordul de voință al părților inserat în contractul încheiat sub forma clauzei atributive de competență, prin care au convenit ca litigiul ce se va ivi să fie soluționat de instanța de la sediul chiriașului - SC ROMÂNIA SA, instanța de fond a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispozițiile art.304 pct.5,8 și 9 proc. civ și art. 3041proc. civ.
Recurenta reclamantă a invocat prin motivele de recurs faptul că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că societatea pârâtă își desfășoară activitatea în municipiul C, iar executarea contractului de închiriere se realizează tot în C, localitate unde, de asemenea, se face și plata, astfel încât competentă cu soluționarea cauzei este Secția Comercială a Tribunalului Dolj.
S-a mai susținut că excepția de necompetență teritorială prevăzută de dispozițiile art.10 pct.4 din proc. civ. a fost invocată tardiv de societatea pârâtă.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și a hotărârii recurate, Curtea reține următoarele:
Excepția de necompetență relativă (în cazul încălcării normelor de competență teritorială, în afară de cea exclusivă) poate fi invocată numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, deci,in limine litis(în pragul procesului).
Potrivit art.134 proc.civ. este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii.
Excepția de necompetență este o excepție de procedură, dilatatorie și se rezolvă înainte de cercetarea în fond a pretenției, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca necompetența relativă.
Revenind la speță se constată că acțiunea a fost înregistrată la 12.06.2009 iar la primul termen de judecată din 7 iulie 2009, cu procedura legal îndeplinită, pârâta SC ROMÂNIA SA Bad epus întâmpinare și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj (fila nr.25 dos.fond).
Așa fiind, Curtea constată că excepția de necompetență a fost invocată la prima zi de înfățișare și deci în mod corect instanța de fond nu a aplicat sancțiunea decăderii pârâtei din dreptul de a mai invoca necompetența relativă, încât se va respinge apărarea recurentei pe acest motiv.
Cât privește modul în care a fost soluționată excepția de necompetență teritorială, ce face obiectul recursului de față, se constată că tribunalul a interpretat și aplicat corect legea.
Astfel, conform art. 7 alin.2 proc.civ.cererea se poate face și la instanța locului unde ea are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta.
Observând contractul de închiriere nr. 6366 din 16.08.2002 (filele 64-69 dos.fond) și actul adițional nr.1 la acesta se confirmă cele reținute de instanța de fond în sensul că la art.13 în contract, părțile au inserat clauza atributivă de competență conform căreia litigiile apărute în legătură cu interpretarea și executarea contractului sunt de competența instanțelor de la sediul chiriașului, respectiv SC ROMÂNIA SA
Deci, în cauză a intervenit prorogarea convențională (voluntară) de competență în temeiul înțelegerii părților, așa cum s-a arătat deja iar legea permite părților să deroge de la regulile de competența pe care le stabilește.
Conform art.19 proc.civ. părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de art.13-16.
Or, atâta timp cât în speță sunt incidente dispozițiile art.7 alin.2 proc.civ. coroborate cu prevederile art. 19 proc.civ., iar părțile au convenit ca litigiul ce se va ivi să fie soluționat de instanța de la sediul chiriașului - SC ROMÂNIA SA B, corect instanța de fond a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială.
În consecință, nefiind îndeplinită vreuna din condițiile prev. de art.304 proc.civ. în temeiul art.312 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta cu domiciliul în C, str. - -, 21, -.1,. 34, județul D, împotriva sentinței nr.2055 din 27 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Comercială, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC ROMÂNIA SA cu sediul în B, sector 1,--53 și intimata chemată în garanție SC DE CONSTRUCȚII ȘI TELECOMUNICAȚII SRL cu sediul în B, sector 5,-, - 47,.2,.57.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.CM/3 ex.
Jud.fond
Tehnored.LP/.5.01.2010
15 2009
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină