Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 157/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 157
Ședința publică de la 28 Mai 2008
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
Grefier -
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul împotriva Sentinței nr. 651 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE, SERV SA B.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns Av., pentru apelantul-reclamant și Cons. jr., pentru intimata-pârâtă SC DE INTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE SERV SA B.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra apelului.
Av. pentru apelantul - reclamant, solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În susținerea celor solicitate arată că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a cauzei dedusă judecății și nu a ținut cont de faptul că au fost întrunite condițiile prevăzute de OUG nr. 130/2004, în sensul că s-a formulat cerere de cumpărare a imobilului, aprobată de consiliul de administrație la data de 21 ianuarie 2005 și, de asemenea, s-a făcut un raport de evaluare a imobilului la data de 15 decembrie 2005, raport de evaluare ce a fost aprobat de adunarea generală și nu a fost contestat. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Cons.jr. pentru intimata-pârâtă SC DE INTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE SERV SA B, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și de menținere a Sentinței nr. 651/11 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul O l t, ca temeinică și legală. Arată că societatea este de acord cu vânzarea apartamentului, dar la valoarea sa reală, nicidecum la o valoare cu mult sub prețul real al locuinței, așa cum a solicitat apelantul.
CURT -:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE SERV SA B, pentru a se dispune obligarea pârâtei să-i vândă imobilul situat în S, B-dul - nr.42, -4,.A,.23, jud.O, la prețul stabilit în raportul de evaluare întocmit la data de 15 septembrie 2005
Prin sentința nr.651/11.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin art.1 din OUG nr.130/2004 s-a prevăzut că societățile comerciale, în baza aprobării adunării generale a acționarilor, sau, după caz, a consiliului de administrație, pot să vândă locuințele avute în patrimoniu salariaților, titulari ai contractelor de închiriere, iar prin art.4 din același act normativ s-a prevăzut că prețul de vânzare este stabilit pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate potrivit legii, corectitudinea stabilirii prețului revenind exclusiv evaluatorului.
În cauză, reclamantul a depus la data de 20.01.2005 cerere de cumpărare a apartamentului pentru care deținea contract de închiriere, prețul de vânzare al apartamentului fiind stabilit prin raportul de evaluare la suma de 39.389 lei.
Din adresa nr.9800/71/47/12.04.2005 emisă de SC SA - DIRECȚIA FINANȚE PATRIMONIU, instanța a reținut că, în vederea obținerii aprobării Consiliului de Administrație, a fost stabilită o metodologie de vânzare a locuințelor, în care s-a prevăzut ca prețul propus de evaluator să fie cel puțin egal cu valoarea rămasă de amortizat, înregistrată în evidențele contabile, iar prețul astfel stabilit să fie indexat cu indicii generali ai inflației aferenți perioadei dintre data evaluării și finele lunii anterioare celei în care se încheie contractul de vânzare-cumpărare, la care se adaugă un beneficiu de 5%.
Constatând că din situația centralizatoare a construcțiilor evaluate la data de 31.12.2006, rezultă că valoarea apartamentului în litigiu a fost stabilită la 92.662 lei, deci evaluarea nu corespunde metodologiei stabilite la nivelul societății și nu reflectă prețul real al apartamentului, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
O primă critică a vizat faptul că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a cauzei deduse judecății și nu a ținut cont că erau întrunite condițiile prevăzute de OUG 130/2004, în sensul că s-a formulat cerere pentru cumpărarea imobilului, aprobată de consiliul de administrație la data de 20.01.2005, s-a efectuat un raport de evaluare a imobilului la data de 15.12.2005, aprobat de adunarea generală și necontestat, iar termenul limită de finalizare a vânzării a expirat la data de 31.12.2006.
A criticat hotărârea instanței de fond și în raport de împrejurarea că s-a apreciat că nu sunt întrunite nici condițiile pentru vânzarea imobilului cu prețul stabilit prin raportul de evaluare întocmit ulterior, respectiv 92.662 lei.
La data de 04.03.2008, intimata SC DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE SERV SA Bad epus o întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A susținut că, potrivit art.1 din OUG 130/2004, vânzarea locuințelor de către societățile care le au în patrimoniu este facultativă și nu obligatorie; cererea reclamantului nu a fost aprobată de consiliul de administrație la data de 20.01.2005, dată la acrea societatea reclamantă nici nu exista; raportul de evaluare întocmit de expert nu a fost aprobat de adunarea generală, iar OUG 130/2004 nu prevede o procedură de contestare a raportului. A mai arătat că apelantul nu întrunește nici condițiile pentru cumpărarea apartamentului la prețul de 92.662 lei, valoare stabilită printr-un raport de evaluare întocmit de către SC CONT SRL și că, de altfel, nici nu a solicitat ca apartamentul să-i fie vândut cu acest preț.
Analizând sentința prin prisma motivelor de apel formulate și dispozițiilor legale invocate, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art.2 din OUG nr.130/2004, aprobată prin Legea nr.189/2005, societățile comerciale expres prevăzute la art.1 pot vinde personalului propriu, titularilor contractelor de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la acești agenți economici, după caz, locuințele pe care le au în patrimoniu la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, în termenul prevăzut de art. 9 alin 2 și la prețul stabilit pe baza raportului de evaluare elaborat conform art.4 din același act normativ.
Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate mai sus, dat fiind faptul că, așa cum rezultă din contractul individual de muncă, carnetul de muncă și adeverința nr.6386/31.10.2006 - filele 10-25 din dosarul de fond,intimatul reclamant are calitatea de salariat la SC SERV SA B, este titular al contractului de închirierenr.4520/31.07.2006 (filele 7-9 din dosarul de fond), iar prețul apartamentului a fost stabilit de către expertul autorizat, desemnat pe baza unui concurs de oferte.
Față de îndeplinirea cumulativă a acestor condiții, se constată că refuzul intimatei pârâte de a vinde apartamentul este nejustificat și contrar legii.
Stabilind condiții clare ce urmează a fi îndeplinite și termene limită până la care pot fi încheiate contractele, legiuitorul nu a înțeles să lase doar la latitudinea societății comerciale vânzarea locuințelor prevăzute de art.2 din OUG nr.130/2004, aprobată prin Legea nr.189/2005.
Chiar dacă, așa cum susține apelanta, norma legală este dispozitivă, ea trebuie interpretată în raport de scopul urmărit, de voința legiuitorului, avându-se în vedere principiul efectului util, care impune interpretarea legii în sensul în care ea își găsește aplicare.
Cum din înscrisurile existente la dosar rezultă că ambele părți și-au manifestat acordul de a încheia contract de vânzare-cumpărare, apelanta - pârâtă prin numirea comisiei de evaluare și desemnarea expertului, iar intimata- reclamantă prin cererea formulată, se constată că este lipsit de relevanță juridică faptul că actul normativ a prevăzut numai facultativ vânzarea apartamentelor.
În condițiile în care apelanta aprecia că prețul stabilit prin raportul de evaluare elaborat de evaluatorul selecționat în conformitate cu dispoz. art.4 alin.1 din actul normativ menționat mai sus este mult sub valoarea de piață în zonă, avea posibilitatea să se îndrepte cu o acțiune în răspundere împotriva acestuia, conform alin.4 al aceluiași articol și nu să refuze vânzarea imobilelor supuse evaluării.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată ca fiind întemeiat apelul, astfel încât, potrivit dispozițiilor art.296 pr.civ. îl va admite, va schimba sentința apelată, în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE SERV SA B și va obliga intimata pârâtă să vândă reclamantului imobilul situat în S, B-dul I, -, nr. 42, -. A,. 23 la prețul stabilit în raportul de evaluare întocmit la 15.12.2005, reactualizat cu indicele de inflație până la data încheierii actului de vânzare - cumpărare.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamantul, domiciliat în S, strada B-dul -, nr. 42, -. 23, județul O, împotriva Sentinței nr. 651 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE SERV SA B, cu sediul în B, Sector 1, Șoseaua cel M, nr. 1.
Schimbă sentința apelantă în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE SERV SA
Obligă pârâta SC DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE SERV SA B să vândă reclamantului imobilul situat în S, B-dul I, -, nr. 42, -. A,. 23 la prețul stabilit în raportul de evaluare întocmit la 15.12.2005, reactualizat cu indicele de inflație până la data încheierii actului de vânzare - cumpărare.
Se ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2008.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
30 Mai 2008
Red. Jud.
Jud. Fond
Ex. 5/tehnored. MP/19.06.2008
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Carmen Mladen