Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 179/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 179
Ședința publică de la 10 Iunie 2008
PREȘEDINTE: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă Mateucă
Grefier -
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 3 iunie 2008, consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie privind judecarea apelului declarat de apelantul reclamant, împotriva Sentinței nr. 4214 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL
Deliberând,
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Prin sentința nr. 4214 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Dolj - Secția Comercială pronunțată în dosarul nr- s-au dispus următoarele: s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului de cerere al acțiunii principale precizate având ca obiect pretenții; a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtei SC SRL C; a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă în contradictoriu cu reclamantul-pârât; a fost obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 2812,27 lei reprezentând c/ val reparații, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume începând din data de 4.12.2006 și până la data plății efective; a fost obligat reclamantul -pârât să ridice autoturismul cu nr. de înmatriculare - din incinta unității service sub sancțiunea plății unor daune interese de 100 lei pe zi de întârziere, cât și obligarea reclamantului pârât către pârâta reclamantă a sumei de 1231 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței instanța de fond a reținut faptul că la data de 3.07.2007 reclamantul a formulat precizare la cererea introductivă solicitând constatarea nulității înscrisului denumit "deviz de cont lucrări" nr.- din 20.11.2006, obligarea pârâtei la plata c/val ratei pe care le-a achitat începând din 15.12.2006 până la 15.06.2007 în sumă totală de 4267,78 lei, constatarea nulității devizului și obligarea pârâtei la eliberarea unui nou deviz conform operațiunilor care au fost executate și plata c/val ratelor achitate până în prezent, inclusiv a c/val asigurării casco inclusă în c/val ratelor și prelungirea perioadei de garanție pe perioada cât autoturismul nu a fost în posesia sa, precum și obligarea pârâtei la executarea operațiunilor care nu au fost executate corespunzător în urma constatării acestora de către un expert.
La data de 3.07.2007 pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantului la plata sumei de 2812,27 lei actualizată cu dobânda legală în materie comercială începând cu data de 6.12.2006 până la plata efectivă, precum și obligarea pârâtului să-și ridice autoturismul cu nr. de înmatriculare - sub sancțiunea achitării unor daune interese de 100 lei pe zi de întârziere.
Instanța de fond a reținut faptul că simpla omisiune a precizării faptului că operațiunile de vopsire și revopsire a caroseriei autoturismului au vizat partea dreaptă acestuia, în condițiile în care ordinul de reparație precizează expres acest fapt, iar ansamblul celorlalte lucrări demonstrează același lucru, nu constituie indicii ale intenției pârâtei reclamante de fraudare a reclamantului pârât și nici ale includerii în cuprinsului actului contestat a unor lucrări neefectuate. Având un caracter accesoriu primului capăt de cerere și considerând că modalitatea de soluționare a primului influențează și asupra soluționării sale, cel de-al doilea capăt al acțiunii vizând emiterea unui nou deviz a fost respins ca neîntemeiat, devizul contestat constatând în mod corect ansamblul lucrărilor de reparații efectuate. Cu privire la calitatea reparațiilor și obligarea pârâtei reclamante la executarea corespunzătoare a reparaților, instanța de fond a reținut faptul că reclamantul nu a dorit efectuarea în cauză a unei expertize tehnice de specialitate în care să se constate aceste aspecte.
În ce privește cererea reconvențională s-a reținut că pârâta reclamantă și-a îndeplinit obligația pe care și-a asumat-o, reclamantul pârât nu a achitat suma de 2812,27 lei, deși a fost notificat cu privire la obligația de a plăti această sumă conform devizului nr.- din 20.11.2006.
Împotriva sentinței nr.4214 din 27 mai 2008 a Tribunalului Dolj - Secția comercială a declarat recurs reclamantul pârât, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei- calea de atac fiind calificată de instanță ca apel având în vedere obiectul litigiului.
Criticile apelantului reclamant s-au referit la faptul că instanța de fond a analizat superficial probele existente la dosarul cauzei, deoarece starea de fapt reținută nu corespunde realității în condițiile în care deși s-a dovedit că mențiunile cuprinse în devizul de lucrări erau eronate, iar reparațiile nu corespundeau celor solicitate prin ordinul de reparație nr.- din 20.11.2006, instanța de fond a apreciat că devizul contestat a constatat în mod corect ansamblul de reparații. În acest sens apelantul reclamant a învederat că în locurile unde au avut loc reparații culoarea autoturismului nu era aceeași cu restul autoturismului, iar pe deviz s-a menționat că se schimbase piesa "pasaj stânga" în loc de " dreapta", și că s-a realizat operațiune de polișare care este interzisă la autoturismele noi deoarece există riscul de pătrundere mai rapidă a ruginei în caroserie.
Referitor la cererea reconvențională formulată de către pârâtă apelantul reclamant în cadrul criticilor sale de apel a susținut faptul că această cerere este neîntemeiată și ca atare instanța de fond trebuia să o respingă ca neîntemeiată.
La data de 8.04.2008 intimata SC SRL Caf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens, în cadrul întâmpinării s-a invocat faptul că reparațiilor efectuate la autoturismul apelantului au fost cele solicitate de către acesta prin ordinul de reparații, fapt confirmat și de asigurătorul prin adresa nr.5555 din 26.06.2007, simpla eroare constând în menționarea în devizul contestat a pasajului stânga în loc de pasaj dreapta, în condițiile în care reparația a fost efectuată în mod real pe această din urmă parte a autoturismului, constituind o simplă greșeală materială. Intimata SC SRL a susținut faptul că apelantul nu a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate privind calitatea lucrărilor efectuate, dovada existenței pretinselor deficiențe fiind în sarcina apelantului reclamant. Referitor la cererea reconvențională intimata a apreciat că sunt nefondate criticile apelantului în condițiile în care a fost de acord doar cu ansamblul reparațiilor nu și cu plata c/val acestora, iar apelantul nu a formulat contestație la executare împotriva actelor efectuate de BEJ ȘI, în dosar nr.28/E/2008 ca urmare a punerii în executare de către intimată a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Analizând criticile apelantului reclamant, Curtea apreciază că sunt nefondate și ca atare va respinge apelul având în vedere următoarele considerente:
Astfel, Curtea apreciază că reparațiile efectuate la autoturismul apelantului au fost cele solicitate de către acesta prin ordinul de reparații, act confirmat și de asiguratorul nr. adresa nr.5555 din 26.06.2007. Simpla eroare constând în menționarea devizului contestat a pasajului stânga în loc de dreapta, în condițiile în care reparația a fost efectuată în mod real pe aceasta din urmă parte a autoturismului, constituie o simplă greșeală materială și nu reprezintă indicii ale intimatei pârâte de fraudare a apelantului reclamant. Totodată, se constată că eroare strecurată în primul deviz a fost îndreptată prin emiterea altuia în care s-a menționat corect partea pe care s-a efectuat reparația, valoarea finală a devizului fiind aceiași, iar acest din urmă deviz nu a mai fost contestat de către apelant.
Referitor la calitatea lucrărilor de reparații efectuate, existența pretinselor deficiențe era în sarcina apelatului reclamant și cum acesta nu a solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, Curtea apreciază că în cauză nu s-a făcut dovada deficiențelor învederate de apelant în cadrul motivelor sale de apel. În plus, se apreciază că reparațiile efectuate au fost corespunzătoare din sunt de vedere tehnic, fapt confirmat de ANPC- Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor, prin adresa nr.187 din 17.01.2007. Aceiași poziție a avut-o și asiguratorul deoarece, după soluționarea irevocabilă a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție încheiat cu ocazia evenimentului auto în care au fost cauzate avariile la autoturismul apelantului, și-a dat acceptul în vederea efectuării plății, prin adresa nr.607 din 24.01,2008 efectuând plata.
Referitor la criticile apelantului reclamant privind cererea reconvențională, Curtea apreciază că sunt nefondate deoarece, după cum s-a arătat, a fost de acord doar cu ansamblul reparațiilor, nu și cu plata c/val acestora, dată fiind contestarea procesului verbal de contravenție sus menționat, acceptul de plată a survenind ulterior. În plus, se contată că intimata SC SRL nu a stabilit un raport obligațional cu în ceea ce privește repararea autoturismului nr. de înmatriculare -, ci cu apelantul în cauză. Ca atare, în mod corect instanța de fond a stabilit obligația de plată în sarcina acestuia, în temeiul art. 969 civ. Totodată se constată că apelantul nu a formulat contestație la executare împotriva actelor efectuate de BEJ ȘI, în dosar nr.28/E/2008 ca urmare a punerii în executare de către intimată a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Având în vedere considerentele sus menționate în temeiul art. 296 proc. civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul pârât împotriva sentinței nr. 4214 din 27 noiembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant, cu domiciliul în C, cartier, nr. 34, -.2,. 10, județul D, împotriva Sentinței nr. 4214 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL C, cu sediul în C,-, județul
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2008
Președinte, | Judecător, Mateucă |
Grefier, |
red.jud. /03.07.2008
17 Iunie 2008
jud.fond.
Președinte:Angela RădulescuJudecători:Angela Rădulescu, Radu Mateucă