Obligatia de a face in spete comerciale.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

D CIZIA NR.950

Ședința publică din data de 2 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Tănăsică Elena

JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- G -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Asociația Salariaților Câmpina SA, cu sediul în Câmpina,-, județ P, împotriva deciziei nr. 2 din data de 21 martie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Târgul M,-, județ M și pârâtul, domiciliat în Târgul M,-, județ

Recursul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 6,00 lei, conform chitanței fiscale nr. - și -/2008 și timbru judiciar de 0,5 lei, care au fost anulate de instanță și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurenta-pârâtă Asociația Salariaților Câmpina SA, intimatul-reclamant și intimatul-pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, legal timbrat și prin Serviciul Registratură al Instanței s-a depus Întâmpinare din partea intimatului-reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea deciziei recurate ca legală și temeinică și judecarea cauzei în lipsă, după care,

Curtea verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin acțiunea înregistrată la nr. 3468/2006 la Tribunalul Mureș, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta Asociația Câmpina, obligarea acesteia la transferarea către Bursa de Valori Bac elor 11.900 acțiuni achitate de reclamant prin subscriere, cu diminuarea procentului aferent acestora și deținut până în prezent de pârâtă, înregistrarea lor la registrul acționarilor pe numele reclamantului ca și acționar la SC SA Câmpina.

Pârâta a invocat prin întâmpinare excepția de necompetență materială și teritorială a Tribunalului Mureș, precum și excepția puterii de lucru judecat, anexând în acest sens sentința civilă nr.575/2005 a Tribunalului Prahova și decizia nr.114/2006 a Curții de APEL PLOIEȘTI.

Tribunalul Mureș prin sentința civilă nr.2887/2006 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.

La Judecătoria Câmpina cauza a fost înregistrată sub nr.991/2007 și prin sentința civilă nr. 1757/2007 a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea ca fiind autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, apel admis de Tribunalul Prahova care prin decizia nr. 2/21.03.2008 a anulat sentința atacată și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova - Secția Comercială.

Tribunalul a reținut în considerente că judecătoria a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 72010pr.civilă, raportat la litigiul dedus judecății și la obiectul acestuia, în sensul că numai cererile privind înregistrarea asociației și cele referitoare la modificarea statutului sunt de competența judecătoriei, ori, acțiunea formulată de reclamant privind transferarea acțiunilor este un litigiu comercial ce revine spre competență de soluționare tribunalului.

Asociația Salariaților Câmpina a declarat recurs împotriva acestei sentințe, invocând în drept prevederile art. 304 pct.8 și 9 pr.civilă. Recurenta a susținut că este o asociație nonprofit, care își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile OG nr.26/2000 privind asociațiile și fundațiile, coroborat cu art. 18 din OUG nr.88/1997, privind privatizarea societăților comerciale, caz în care procedura de constituire și de lichidare a unei asociații, structura acesteia, drepturile și obligațiile membrilor săi sunt prevăzute de Legea nr.21/1924, abrogată prin OG nr.26/2000 privind asociațiile și fundațiile.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a apreciat în mod corect situația de fapt, respectiv că tribunalul judecă în primă instanță, conform art. 2 alin.1 lit.a Cod pr. Civilă procesele și cererile în materie comercială al căror obiect au o valoare de peste 1 miliard de lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.

În cauză, obiectul cererii de chemeare în judecată îl constituie obligarea pârâtei la transferarea de acțiuni achitate prin subscriere, cu diminuarea procentului aferent acestora și înregistrarea lor la registrul acționarilor pe numele reclamantului - competența materială revenind Tribunalului - în primă instanță, în considerarea art. 72010pr.civilă.

Criticile recurentei vizând statutul ei juridic, baza legală în temeiul căreia s-a constituit ca fundație nonprofit, nu au nicio relevanță în speță, atâta timp cât legiuitorul a dat în competența materială a judecătoriilor numai procedura de constituire și de lichidare a unei asociații, deci evidența necontencioasă a acestora și nicidecum litigiile dintre asociații și membrii acestora.

În consecință, Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele art.304 pct.8 și 9 pr.civilă, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, făcând în drept aplicarea art. 312 alin.1 pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Asociația Salariaților Câmpina SA, cu sediul în Câmpina,-, județ P, împotriva deciziei nr. 2 din data de 21 martie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în Târgul M,-, județ M și pârâtul, domiciliat în Târgul M,-, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

- - - - G -

GREFIER,

- -

Red.

Tehnored.

2 ex./15.09.2008

f- Judecătoria Câmpina

a- Tribunalul Prahova

,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Tănăsică Elena
Judecători:Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale.