Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 24/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 24
Ședința publică de la 21.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cosmin Mihăianu
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta, împotriva sentinței comerciale nr. 10409/30.06.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, Dl. și intimata, reprezentată de avocat cu delegație la dosar, Dl..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul apelantei depune la dosar chitanța nr. -/1/20.01.2010 prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 3.000 lei, precum și un timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Curtea acordă cuvântul părților în formularea cererii de probe.
Apărătorul apelantei arată că nu are probe de administrat.
Apărătorul intimatei solicită încuviințarea administrării probelor cu înscrisuri și interogatoriu, în combaterea motivelor de apel vizând detenția bunurilor și apartenența lor la patrimoniul intimatei.
În replică, apărătorul apelantei declară că nu înțelege să mai susțină aceste motive de apel, astfel încât se opune încuviințării probelor propuse de către intimată.
Apărătorul intimatei solicită Curții să verifice dacă Dl. avocat are mandat special pentru a renunța la invocarea celor două motive de apel, însă apărătorul apelantei precizează că este prezent în sala de judecată Dl., asociatul unic și administratorul, pe care partea adversă îl cunoaște, care poate confirma renunțarea la cele două motive de apel.
În raport de realitatea celor afirmate, Curtea respinge cererea prin care intimata a solicitat încuviințarea administrării probelor cu înscrisuri și cu interogatoriu, luând act că apelanta nu mai susține motivele de apel în combaterea cărora au fost propuse probele.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, cu cheltuieli de judecată. Arată că în mod nelegal prima instanță a dispus disjungerea cererii reconvenționale și a trecut la soluționarea în fond a cauzei, fără a se mai pronunța asupra excepției prematurității. Pe fond, susține că lipsa facturii care să conțină contravaloarea bunurilor date în comodat este un motiv suficient pentru ca intimata să nu poată pretindă această sumă, întrucât cererea încalcă prevederile contractuale, dar și că încetarea convenției părților nu i-a fost niciodată notificată și ea nu poate fi considerată ca fiindu-i comunicată o dată cu convocarea la conciliere. În final, afirmă că nivelul penalității este exagerat, clauza apărând astfel ca fiind abuzivă.
Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului, ca nefondat, rezervându-și dreptul de a formula separat acțiune, pentru recuperarea cheltuielilor de judecată. Arată că prevederile art. 120 alin. 2.proc.civ. oferă posibilitatea instanței să disjungă cererea reconvențională dacă doar cea principală este în stare de judecată; de asemenea, afirmă că nesoluționarea de către prima instanță a excepției prematurității se datorează și faptului că în noul ciclu procesual partea adversă nu a mai invocat-o, astfel încât apelantei nu i s-a produs nici un prejudiciu. Pe de altă parte, apărătorul intimatei a mai arătat că nici un temei legal nu poate impune facturarea în situația existenței un litigiu, dar și că părțile nu au convenit expres asupra modalității în care trebuia notificată încetarea contractului, astfel încât convocarea la conciliere poate avea semnificația unei manifestări de voință în acest sens. Totodată, arată că prin voința lor liberă părțile au agreat nivelul penalității, astfel încât partea apelantă ar fi trebuit să manifeste o atitudine care să împiedice aplicarea acestei clauze.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 la data de 15.03.2005, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta T (în prezent, ), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea bunurilor deținute în baza contractului de comodat nr. 1/01.12.2000 și să oblige pârâta la plata unei penalități de 0,4% pe zi de întârziere, calculată la valoarea bunurilor, iar în subsidiar, să oblige pârâta la plata contravalorii bunurilor, în cazul imposibilității restituirii lor.
La data de 20.04.2005, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, atât pe cale de excepție - invocând, astfel, excepția prematurității, a inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune, în sens material -, cât și pe fond.
La termenul de la 19.05.2005, Judecătoria Sectorului 4 respins excepția prematurității formulării acțiunii și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului la acțiune, în sens material.
Prin sentința civilă nr. 807/07.02.2006, Judecătoria Sectorului 4 respins excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantei bunurile mobile prevăzute la pozițiile 1, 3, 5, 6, 7 și 8 din procesul-verbal de recepție nr. 1/01.12.2000, anexă a contractului de comodat, sau contravaloarea lor, respectiv suma de 9.800 USD, în echivalent în lei la data plății și a obligat pârâta la plata penalităților de 0,4% pe zi de întârziere începând cu data de 29.01.2005, calculate asupra sumei de 9.800 USD și a sumei de 1.604 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, ambele părți au declarat recurs, calificat ca apel d e către instanța de control judiciar; prin decizia comercială nr. 44A/04.09.2006, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis apelul, a anulat sentința civilă nr. 807/07.02.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 și, constatându-și propria competență, a reținut cauza, spre soluționare în fond.
Recursul declarat de către împotriva acestei decizii a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia comercială nr. 3173R/20.12.2006 a Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială.
După înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului București, pentru soluționarea fondului, la termenul din data de 17.04.2007, părțile au pus concluzii, iar pronunțarea a fost succesiv amânată, până la 09.05.2007, când prin sentința comercială nr. 6340, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiunea, în sens material și a respins acțiunea, ca prescrisă.
Apelul declarat de către împotriva acestei sentințe a fost admis, prin decizia comercială nr. 550/14.11.2007 a Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială; pe cale de consecință, sentința comercială nr. 6340/09.05.2007 a fost desființată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, primei instanțe.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul promovat de către împotriva deciziei comerciale nr. 550/14.11.2007 a Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială.
Așadar, dosarul a fost restituit Tribunalului București, care a stabilit primul termen pentru rejudecarea fondului la data de 10.02.2009, când pricina a fost amânată prin învoiala părților, în temeiul art. 155 alin. 1.proc.civ. pentru data de 31.03.2009.
La data de 31.03.2009, pârâta a depus la dosar o cerere reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de comodat nr. 1 și a actelor adiționale nr. 1 și 2, dar și a proceselor-verbale nr. 1 și 2.
Prin sentința comercială nr. 10409/30.06.2009, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să restituie reclamantei bunurile mobile prevăzute la pozițiile 1, 3, 5, 6, 7 și 8 din procesul-verbal de recepție nr. 1/01.12.2000, anexă a contractului de comodat, sau contravaloarea lor, respectiv suma de 9.800 USD, în echivalent în lei la data plății și a obligat pârâta la plata penalităților de 0,4% pe zi de întârziere începând cu data de 29.01.2005, calculate asupra sumei de 9.800 USD și a sumei de 16.004 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; totodată, a disjuns cererea reconvențională și a dispus să se constituie un dosar distinct, în vederea soluționării acesteia.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că izvorul obligației de restituire a bunurilor îl constituie contractul de comodat nr. 1/01.12.2000 și actele adiționale la acesta. A mai reținut că, în acord cu clauzele VIII pct. 6 și III pct. 6, contractul a încetat la data de 21.01.2005, iar obligația de restituire s-a născut după trecerea a 7 zile libere de la primirea notificării încetării convenției, respectiv la data de 29.01.2005. Prin urmare, Tribunalul a constatat că pârâtei îi revine obligația de a restitui reclamantei bunurile a obligat pârâta să restituie reclamantei bunurile mobile prevăzute la pozițiile 1, 3, 5, 6, 7 și 8 din procesul-verbal de recepție nr. 1/01.12.2000, anexă a contractului de comodat, sau contravaloarea lor, respectiv suma de 9.800 USD, în echivalent în lei la data plății.
Totodată, văzând clauza penală cuprinsă în art. VI din contract și data încheierii acestuia, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 469/2002, prima instanță a obligat pârâta la plata penalităților de 0,4% pe zi de întârziere începând cu data de 29.01.2005, calculate asupra sumei de 9.800 USD.
În ceea ce privește cererea reconvențională, Tribunalul a apreciat că aceasta nu a fost depusă la dosar la prima zi de înfățișare, ci în al doilea ciclu procesual, astfel încât a dispus disjungerea sa.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, apelanta a arătat că sentința atacată este lovită de nulitate, atât pentru greșita disjungere a cererii reconvenționale, cât și pentru nesoluționarea excepției prematurității acțiunii.
Astfel, a arătat că motivarea pe care prima instanță a adus-o dispoziției de disjungere a cererii reconvențională este nu doar lacunară, dar și ilegală, întrucât ignoră efectele desființării sentinței pronunțate în primă instanță.
Reluând pe scurt istoricul fazelor procesuale prezentat și mai sus, apelanta a arătat că anularea sau desființarea unei sentințe are același efect ca și casarea: hotărârea anulată/desființată nu are nici o putere.
Așa fiind, apelanta a arătat că în condițiile în care hotărârea este actul de procedură care finalizează raportul procesual deschis prin învestirea instanței, anularea sau desființarea sa plasează raportul procesual chiar pe premisa lui inițială: prima zi de înfățișare și toate momentele procesuale ulterioare (încuviințarea probelor, administrarea lor, închiderea dezbaterilor) sunt din nou aplicabile și incidente în raportul procesual reluat după trimiterea spre rejudecare.
Susținând, astfel, depunerea în termen a cererii reconvenționale, dar indicând și diferența între noțiunile de ciclu și de fază procesuală, apelanta a solicitat anularea sentinței și menținerea cauzei, spre rejudecare, cu consecința judecării în fond și a cererii reconvenționale.
Pe de altă parte, a mai afirmat că prima instanță nu a soluționat excepția de prematuritate, motivată de lipsa procedurii convocării la conciliere. Astfel, a susținut că numai Judecătoria Sectorului 4 respins această excepție, însă în rejudecare ea nu a mai primit dezlegare, ceea ce încalcă prevederile art. 129 alin. 6.proc.civ. dar și principiul disponibilității părților în procesul civil.
Celelalte motive de apel vizează fondul cauzei, apelanta afirmând că prima instanță a apreciat greșit atât probele administrate, cât și textele legale incidente.
Astfel, a arătat că intimata nu a dovedit detenția bunurilor date în comodat și nici că ele i-ar fi aparținut - critici pe care, însă, apelanta a precizat că nu le mai susține, după cum s-a consemnat în practicaua prezentei decizii.
În altă ordine de idei, a arătat că prima instanță a încălcat principiultempus regit actumprin acordarea unor penalități care exced debitul.
În dezvoltarea acestei critici, apelanta a arătat că, deși Legea nr. 469/2002 nu era în vigoare la data încetării contractului, ea a devenit pe deplin aplicabilă situațiilor juridice survenite după intrarea în vigoare, în acest interval de timp fiind plasată de către instanța de fond data la care ar fi încetat contractul de comodat. Prin urmare, apelanta a precizat că, în condițiile în care la data încetării contractului, Legea nr. 469/2002 era în vigoare, penalitățile nu puteau depăși nivelul debitului principal.
Totodată, apelanta a mai arătat că în mod greșit Tribunalul a obligat-o la plata contravalorii bunurilor pretinse, întrucât o asemenea măsură încalcă prevederile art. V alin. ultim din contractul părților, pentru că intimata nu a emis factură pentru aceste pretenții.
În final, apelanta a susținut că în mod nelegal instanța de fond a considerat contractul de comodat ca fiind încetat, întrucât convocarea la conciliere nu poate fi asimilată notificării de restituire a bunurilor.
La data de 03.12.2009, apelanta a depus la dosar o completare a motivelor de apel, prin care a arătat, în esență, că sentința atacată este nulă și datorită nepronunțării instanței pe apărarea care viza lipsa facturii care să cuprindă contravaloarea bunurilor pretinse, aspect de natură să contureze nelegalitatea dispoziției de acordare a penalităților. Totodată, a mai subliniat caracterul excesiv al clauzei penale, care, în opinia sa, contravine art. 5.civ.
Analizând actele dosarului, precum și sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de către apelantă, Curtea reține următoarele:
Succesiunea actelor de procedură ale litigiului a fost expusă mai sus. Ea impune concluzia prioritară că, urmare a constatării de către Tribunalul Bucureștia lipsei competenței Judecătoriei Sectorului 4 de a soluționa dosarul, toate actele de procedură îndeplinite de către instanța necompetentă sunt lovite de nulitate, potrivit art. 105 alin. 1.proc.civ.
Așa fiind, este nulă și încheierea prin care, la data de 19.05.2005, Judecătoria Sectorului 4 respins excepția prematurității formulării acțiunii, ceea ce presupune că instanța competentă material să judece în fond trebuia să soluționeze și această excepție, întrucât, potrivit art. 129 alin. 6.proc.civ. judecătorii hotărăsc asupra obiectului cererii dedus judecății.
Or, probele relevă că, după desființarea sentinței comerciale nr. 6340/09.05.2007, Tribunalul București nu a mai soluționat excepția prematurității acțiunii.
Pe de altă parte, Curtea apreciază ca nelegală dispoziția primei instanțe, care apreciind tardivitatea depunerii cererii reconvenționale, a dispus disjungerea acesteia.
Potrivit art. 119 alin. 3.proc.civ. cererea reconvențională se depune odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Fiind fără echivoc că actele de procedură efectuate de Judecătoria Sectorului 4 sunt lovite de nulitate, Curtea va verifica măsura în care termenul de depunere a cererii reconvenționale a fost respectat, în fața Tribunalului București.
Astfel, constată că primul termen stabilit de către Tribunal pentru judecata în primă instanță a fost cel din data de 13.03.2007, când pricina a fost amânată, pentru ca pârâta să își angajeze avocat.
La următorul termen, 17.04.2007, părțile au pus concluzii, iar pronunțarea a fost succesiv amânată, până la 09.05.2007, când prin sentința comercială nr. 6340, Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiunea, în sens material și a respins acțiunea, ca prescrisă.
Apelul declarat de către împotriva acestei sentințe a fost admis, prin decizia comercială nr. 550/14.11.2007 a Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială; pe cale de consecință, sentința comercială nr. 6340/09.05.2007 a fost desființată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, primei instanțe.
Aspectele relevate anterior conduc către concluzia că efectele desființării sentinței comerciale nr. 6340/09.05.2007, similare, pentru identitate de rațiune, cu cele ale casării, reglementate de art. 311 alin. 1.proc.civ. se întind și asupra termenului de la 17.04.2007, deoarece încheierile de amânare a pronunțării fac parte integrantă din sentința ulterior desființată.
Așa fiind, la reluarea judecății în fond la Tribunalul București, nu se poate considera ca fiind epuizată prima zi de înfățișare (în condițiile desființării sentinței pronunțate la acel moment procesual).
Cum la primul termen stabilit în fond după desființare, 10.02.2009, părțile au solicitat amânarea cauzei prin bună învoială, Curtea constată că doar cel subsecvent, fixat în data de 31.03.2009, poate fi considerat ca prima zi de înfățișare, astfel cum acest moment al procesului este definit de art. 134.proc.civ. Or, data de 31.03.2009 este și cea în care a fost depusă cererea reconvențională, astfel încât măsura disjungerii apare ca fiind nelegală, întrucât probele nu relevă o depunere tardivă a acestei cereri.
În acest sens, Curtea este în deplin acord cu apelanta, care a susținut că anularea sau desființarea unei hotărâri plasează raportul procesual chiar pe premisa lui inițială. Într-adevăr, prima zi de înfățișare și toate momentele procesuale ulterioare sunt din nou aplicabile și incidente în raportul procesual reluat după trimiterea spre rejudecare.
Pe de altă parte, trebuie subliniat că, la fel ca măsura întrunirii pricinilor despărțite, disjungerea sau judecata separată implică și un examen de oportunitate, pe care prima instanță nu pare să-l fi făcut.
Nu este utilă disjungerea atunci când între cererea reconvențională și cea principală există o legătură atât de strânsă ca cea care se poate deduce în speța de față. Dimpotrivă, o atare măsură ar putea afecta actul de justiție, în condițiile în care pe calea acțiunii principale o parte urmărește să dea eficiență clauzelor unui contract, atacat pentru motive de nulitate pe calea cererii reconvenționale de către cocontractant.
Considerentele expuse mai sus dovedesc că prima instanță a soluționat cauza făcând o greșită aplicare a textelor vizând disjungerea cererii reconvenționale, dar și lăsând nesoluționată o excepție de procedură, ceea ce face ca judecata să nu poată fi considerată ca purtând în mod real și corespunzător cerințelor procesului echitabil asupra fondului.
De aceea, dând deplină eficiență dispozițiilor art. 297 alin. 1.proc.civ. Curtea va admite apelul, va desființa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, primei instanțe.
În acest context, cererea apelantei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată nu va fi examinată, ea urmând a fi soluționată o dată cu analiza pe fond a celor două cereri, pentru a se putea stabili care este partea care va cădea în pretenții și care, astfel, ar putea fi obligată la suportarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta, cu sediul în B,-, sector 4, împotriva sentinței comerciale nr. 10409/30.06.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, cu sediul în B,-, -. 53, sector 5 și cu sediul ales în B, Națiunile Unite, nr. 3-5, -. A,. 13, sector 4, la. și și în consecință:
Desființează sentința comercială nr. 10409/30.06.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- și trimite cauza, spre rejudecare, primei instanțe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - I - - -
Red. Jud. /5 ex./12.02.2010
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Cosmin MihăianuJudecători:Cosmin Mihăianu, Iulia Prelipcean
