Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 241/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.241
Ședința publică de la 19.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Liliana Crîngașu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea apelurilor formulate de apelanta - intervenientă în nume propriu și apelanta-pârâtă, împotriva sentinței comerciale nr.7873/02.10.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta - intervenientă în nume propriu prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 13, apelanta-pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială nr.-/2009 aflată la fila 16 și intimata-reclamantă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 17.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 16.04.2009, respectiv 15.05.2009 apelanta-pârâtă a depus la dosar cerere de suspendare a executării sentinței apelate, însoțită de set de înscrisuri, în 3 exemplare, precum și completare a motivelor de apel prin care invocă excepția lipsei procedurii prealabile, însoțită de set de înscrisuri, în 3 exemplare.
Curtea, procedează la comunicarea câte unui exemplar al cererii de suspendare și al completării motivelor de apel, consilierilor juridici ai apelantei-interveniente în nume propriu și intimatei-reclamante
La interpelarea instanței, consilierul juridic al intimatei-reclamante, învederează faptul că obiectul principal al executării sentinței apelate îl reprezintă penalitățile, însă nu s-a început propriu-zis executarea sentinței ce face obiectul prezentului apel ci, a fost trimisă doar o somație prin care s-a solicitat să facă dovada îndeplinirii obligațiilor privitoare la investiții, precum și dovada plății penalităților în contul, astfel cum s-a dispus prin sentința instanței de fond.
Curtea, având de cererea de suspendare a executării sentinței apelate formulată de apelanta-pârâtă, față de dispozițiile art.280 pr.civ. urmează a stabili o cauțiune în vederea discutării acestei cererii de suspendare.
Intimata-reclamantă, prin consilier juridic, învederează instanței că din punctul său de vedere cauza se află în stare de judecată, întrucât nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Apelanta-intervenientă în nume propriu, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Apelanta-pârâtă, prin avocat, solicită proba cu înscrisuri, depunând la dosar un înscris reprezentând dovada realizării investiției care formează primul capăt al acțiunii, comunicând un exemplar consilierilor juridici ai apelantei-interveniente în nume propriu și intimatei-reclamante
Apelanta-interevenientă în nume propriu, prin consilier juridic, învederează faptul că este o eroare materială în conținutul înscrisului care i-a fost comunicat de către apelanta-pârâtă, respectiv anul primirii corespondenței de către este 2008 și nu 2007.
Curtea, deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către apelanta-pârâtă
Apelanta-pârâtă, prin avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată urmează a nu mai lua în discuție chestiunea legată de cererea incidentală care privește suspendarea executării hotărârii care face obiectul apelului și acordă cuvântul asupra cererilor de apel,
Curtea, deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către apelanta
Apelanta-pârâtă, prin avocat, arată că, va susține mai întâi excepția lipsei procedurii prealabile, care în opinia sa este de natură a soluționa întregul proces în această fază procesuală a cauzei, în ipoteza în care instanța va primi acest punct de vedere. Învederează că, în conformitate cu prevederile art.109 pr.civ. unele situații sunt de natură a conduce la o prealabilă sesizare a unui organ sau a unei instituții înainte de sesizarea instanței competente de a soluționa fondul cauzei. În speța de față, ne aflăm în prezența unui proces al cărui obiect este evaluabil în bani, iar din punct de vedere al naturii juridice acesta se află în sfera domeniului dreptului comercial. Astfel, în conformitate cu disp. art.7201pr.civ. concilierea directă între ambele părți are caracter obligatoriu, iar părțile nu pot să se dispenseze de o asemenea procedură pentru că legiuitorul a înțeles că ea este absolut necesară. În opinia sa, între obiectul concilierii directe și obiectul procesului cu care este investită instanța trebuie să existe o identitate perfectă pentru că, altfel nu ar mai fi atins scopul urmărit de legiuitor. Astfel, în speță obiectul acestei concilieri trebuia să îl constituie întâlnirea celor două părți, respectiv intimata trebuia să trimită o notificare al cărui obiect să îl constituie încercarea de rezolvare pe această cale a litigiului și care trebuia să se refere la plata penalităților și cine era beneficiarul acestei plăți. Mai arată că, în documentația efectuată de către intimata cu ocazia procedurii prealabile, se menționează că suma trebuie achitată în favoarea intimatei, iar prin acțiunea sa, a solicitat ca să fie obligată la plata penalităților în favoarea sa și solicită să se aibă în vedere că, modificarea acelei acțiuni formulată de s-a făcut conform art.132 pr.civ. când consilierul juridic de la acea dată a afirmat că dintr-o greșeală materială a fost sesizată instanța de judecată ca să fie obligată în favoarea, când în realitate și-a manifestat dorința să le revină acei bani. Consideră că, pentru soluționarea excepției lipsei procedurii prealabile era important faptul dacă concilierea a avut același temei, a avut loc între aceleași părți și având același obiect. Or, în speță este o diferență esențială între acțiune și procedura prealabilă a concilierii pentru că, partea care a dispus de notificare a spus ca să plătească în termen de 20 de zile suma de 17.640.000 lei în favoarea, iar în schimb a sesizat instanța cu un capăt de cerere care în ceea ce privește cuantumul și natura sumei este același, însă destinatarul este cu totul o altă persoană. Astfel, solicită să se constate că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu s-a făcut procedura concilierii prealabile potrivit art.109 pr.civ. coroborat cu art.7201pr.civ. admiterea excepției și respingerea acțiunii.
Curtea, acordă cuvântul apelantei și asupra celorlalte motive de apel, având în vedere că primul motiv de apel a fost prezentat cu caracter de excepție și care va fi analizat prioritar.
Apelanta-pârâtă, prin avocat, învederează că în timpul desfășurării procesului, după pronunțarea de către instanța de apel și a cărei decizie a fost casată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, partea pe care o reprezintă a realizat investiția la nivelul sumei cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare la art.7.7 și anume a reușit să facă un parcaj în valoare de 94.000 lei, deși nivelul investiției trebuia să fie numai de 58.000 lei. Arată că, au fost efectuate toate procedurile pe care legea le prevede în această situație pentru ca, societatea privatizată, în cadrul contractului elaborat între cele două părți, să beneficieze de investiția cuprinsă ca parte din preț în contractul respectiv. Solicită instanței să constate, în baza probelor administrate în cauză, faptul că prevederea contractuală referitoare la investiție și care formează capătul 1 al acțiunii -ului a fost împlinită. Astfel, solicită admiterea apelului, respingerea ca devenind lipsită de obiect cererea referitoare la obligarea la efectuarea investiției care se cuvenea potrivit convenției inițiale. Solicită să se observe că la art.7.7 din contract s-a prevăzut că, în cazul executării investiției, după împlinirea termenului, partea va fi obligată la plata unei sume fixe de 30 % din investiția nerealizată. Astfel, în ipoteza în care instanța va fi de acord că textul se referă la cazul în care se antrenează aceste penalități numai în ipoteza în care nu s-a executat investiția, atunci partea va fi exonerată de plata acestor penalități pentru că părțile au convenit la plata acestor sume cu titlu de penalități dacă nu se execută nu și în cazul în care se întârzie executare. Totodată solicită să se constate că ne aflăm în situația în care operează instituția juridică referitoare la daunele compensatorii și nu aceea referitoare la daunele moratorii. În situația în care instanța va trece peste această apărare și va constata că trebuie plătită o sumă de bani, consideră că trebuie verificat momentul în care suma de 30 % trebuia a fi plătită. Astfel, rezultă că la data de 31.12.2003 această sumă năștea obligația de plată în sarcina Mai arată că, acea convenție dintre părți a fost suplinită de nr.OG25/2002 prin care legiuitorul a prevăzut că penalitățile trebuiesc achitate de cumpărător în favoarea societății privatizată. Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii pentru primul capăt de cerere ca fiind lipsită de obiect, iar pentru cel de al doilea capăt de cerere respingerea ca neîntemeiat.
Apelanta-intervenientă în nume propriu, prin consilier juridic, cu privire la primul capăt de cerere arată că, astfel cum a susținut și apărătorul apelantei, investiția a fost realizată și adusă cu titlu de aport la capitalul social al și au fost parcurse toate etapele procedurale prevăzute de lege, iar în baza certificatului eliberat de au fost emise noile acțiuni, neexistând nici o contestare a vreunui acționar, astfel încât majorarea este închisă. Cu privire la penalitățile de întârziere, arată că în situația în care instanța va aprecia că acestea sunt datorate, să constate că acestea sunt datorate societății pe care o reprezintă, având în vedere acțiunea inițială și toate actele premergătoare care au fost efectuate în acest sens. Totodată, solicită să se observe că la data scadenței erau în vigoare disp. art.16 din nr.OG25/2002 care prevăd că penalitățile de întârziere se datorează societății privatizate.
Intimata-reclamantă, prin consilier juridic, solicită respingerea ambelor apeluri și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate în fond. În ceea ce privește primul motiv de apel, solicită să se observe că procedura concilierii a fost îndeplinită. Astfel, prin convocarea la conciliere, a precizat că solicită penalități în conformitate cu prevederile art.7.7 din contractul de privatizare. Mai arată că, la acest articol se prevede în mod clar că, în cazul neefectuării investițiilor, cumpărătorul se obligă să plătească vânzătorului, în speță, o penalitate egală cu 30% din suma neinvestita la sfarsitul perioadei de investitie. Așadar, obiectul concilierii este același cu obiectul cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la plata de penalități în conformitate cu dispozițiile contractuale. În ceea ce privește incidența în cauză a disp. art.16 alin.3 din nr.OG25/2002, învederează că acestea nu au modificat dispozițiile contractuale, întrucât prin această dispoziție legiuitorul a stabilit practic o modalitate prin care se acorda un ajutor de stat societății privatizate. Mai arată că, existența acestui text legal nu înseamnă că, cumpărătorul nu putea plăti penalitățile și către ci, doar faptul că nu putea în acest caz să păstreze penalitățile ci, avea obligația de a le vira către societatea privatizată. Mai arată că, de altfel și în normele de aplicare se prevede că autoritatea are dreptul exclusiv de a determina modalitatea de plată a acestor sume. În ceea ce privește celelate motive de apel, consideră că în urma deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce a rămas de soluționat în prezentul apel este problema beneficiarului penalităților la investiții. În ceea ce privește suma reprezentând investițiile consideră că, acestea au fost deja soluționate de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de către instanța de fond, iar efectuarea investițiilor ulterior pronunțării sentinței de fond nu este decât o problemă de executare silită, respectiv în cadrul executării silite nu se va mai putea solicita și îndeplinirea acestei obligații constatându-se că deja au fost efectuate. În ceea ce privește susținerea apărătorului apelantei, în sensul că în realitate cota de penalitate este prevăzută pentru neexecutare, în fapt fiind vorba la acest moment de o executare cu întârziere, apreciază că totuși se cuvine obligarea și la plata penalităților având în vedere că data scadenței potrivit contractului era 2003, iar din actele depuse la dosar rezultă că această investiție practic a fost efectuată în 2008.
Apelanta-pârâtă, prin avocat, depune la dosar note scrise.
Apelanta-intervenientă în nume propriu SA. prin consilier juridic, depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra apelului cu care a fost învestită, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7873/02.10.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosar nr.34374/2005, a fost admisă cererea reclamantei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în contradictoriu cu pârâta SC SA și a fost obligată pârâta la efectuarea investiției în sumă de 58.800.000 lei în societatea SC SA, și, de asemenea, a fost obligată pârâta la plata sumei de 17.640.000 lei în favoarea reclamantei cu titlu de penalități de întârziere, instanța respingând ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenientul SC SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la 13.12.1997, între pârâta SC SA și FPS s-a încheiat contractul de privatizare nr.1472, contract care stabilea conduita părților, inclusiv în ceea ce privește o obligație investițională a cumpărătoarei în societatea privatizată, scadența acestei obligații și penalități contractuale pentru întârzierea executării, act modificat prin contractul adițional din 12.05.2000.
Reținând din probele cauzei certificatul emis de firma de audit Internațional cu nr.5064 care constata neîndeplinirea obligațiilor cumpărătorului, reținând și dispozițiile OG nr.25/2002 și Normele de aplicare aprobate prin HG nr.489/2003, tribunalul a considerat că, în realitate nu s-a efectuat investiția la care cumpărătorul era obligat, și astfel a dispus obligația pârâtei la executarea contractului.
De asemenea, potrivit art.7.7 alin.2 din contractul de privatizare, instanța a obligat pârâta și la plata clauzei penale, respingând sub acest aspect cererea de intervenție formulată de SC SA prin care terțul solicita ca penalitățile de întârziere să fie achitate de către pârâtă în favoarea sa.
Reținând că temeiul obligației intervenientului l-a constituit art.16 alin.3 din OG nr.25/2002 modificat prin Legea nr.506/2002, potrivit cu care penalitățile datorate de cumpărător pentru nerealizarea investițiilor se cuvin societății privatizate, dar și că ulterior, prin OG nr.27/2005 dispozițiile legale invocate au fost abrogate, tribunalul a considerat reactivate clauzele contractuale și a considerat că intervenția este lipsită de temei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât pârâta SC SA cât și intervenienta SC SA.
În ceea ce privește apelul promovat de către pârâtă, aceasta a solicitat schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii sale totale, considerând că hotărârea pronunțată este netemeinică și nelegală.
În opinia acestei apelante, instanța a interpretat greșit probele aduse în cauzăm, arătându-se că acte care au caracter oficial au fost ignorate, deși acestea dovedesc efectuarea lucrării " supraetajat " în valoarea de 6.090.831.000 lei. Deși aceasta reprezintă o investiție directă, împrejurarea că execuția obiectivului a avut loc după împlinirea termenului s-a datorat, în opinia apelantei, unor împrejurări străine de culpa sa.
Astfel s-a arătat că, după obținerea autorizației de construcție reprezentanții Primăriei Municipiului B au atacat în justiție acest act, astfel încât lucrările au fost suspendate pe toată durat procesului, până în anul 2004. De asemenea, majorarea capitalului social nu a fost posibilă până la data sesizării instanței și ulterior datorită faptului că unul dintre acționarii principali, Muntenia, s-a opus sistematic, prin declanșarea unor litigii legate de această chestiune.
Întrucât la data promovării apelului, prin descrierea în detaliu a lucrărilor de construcție și amenajare, apelanta consideră investiția efectuată, a arătat că nu poate fi obligată la executarea obligației și nici la plata penalităților.
Astfel, cât privește penalitățile, se arată că și prima instanță folosește o dispoziție cu caracter ambiguu, fiind evident că a oscilat între acordarea lor în favoarea reclamantei sau intervenientei.
Deși, în principal, apelanta SC SA consideră că aceste penalități nu sunt datorate, în primul rând datorită faptului că sunt prevăzute în contract pentru neexecutarea obligației iar nu pentru întârziere, iar în al doilea rând pentru că nu a fost în culpă pentru executarea necorespunzătoare a investiției (prelungirea termenelor fiind străine de culpa sa), totuși, arată cu caracter circumstanțial că, și în ipoteza în care se consideră că ele sunt datorate, beneficiarul lor era SC SA.
Astfel, se arată că având în vedere succesiunea legilor în timp și succesiunea actelor normative, principiul aplicării imediate a legii a afectat iremediabil conținutul contractului în sensul că a determinat o abrogare implicită a clauzei convenționale privind plata penalităților în favoarea reclamantei AVAS.
Întrucât la data promovării cererii obligația de plată a penalităților era în beneficiul SC SA, s-ar putea considera cel mult că acestea erau datorate intervenientei ca societate privatizată, încetând orice drept al AVAS, cu caracter definitiv.
Prin abrogarea acestei dispoziții privind acordarea ajutorului de stat în favoarea societăților privatizate, SC SA consideră totuși că nu se poate vorbi despre o reactivare a clauzelor contractului, chestiune care ține și de securitatea și stabilitatea raporturilor juridice.
În apelul promovat de către apelanta SC SA, s-a solicitat schimbarea parțială a sentinței în sensul obligării pârâtei la plata penalităților în favoarea intervenientei, pe de o parte din considerente de ordin procedural, arătându-se că însăși reclamanta și-a promovat acțiunea în acest sens, astfel încât o modificare a acțiunii nu a fost făcută în condiții de procedibilitate, dar și datorită dispozițiilor legale incidente, respectiv art.16 alin.2 din OG nr.25/2002.
Se consideră pe fondul soluției că trimiterea făcută de către tribunal la dispozițiile OG nr.27/2005 nu este corectă deoarece acest act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr.635/19.09.2005 și poate produce efecte numai pentru viitor, în alți termeni, el se aplică pentru situațiile în care penalitățile de întârziere s-au născut după data intrării în vigoare a actului normativ.
Această apelantă a mai invocat și dispozițiile art.art.1 din Codul civil și pe cele ale art.15 alin.2 din Constituția României, dar și principiul doctrinar al drepturilor câștigate, care arată că un drept potestativ conferit de o lege veche dar îngrădit sau suprimat de o lege nouă nu poate fi atins de legea nouă, afară dacă există o dispoziție specială și expresă care să confere legii noi un efect retroactiv.
Aceste apeluri au fost soluționate prin decizia comercială nr.369/14.09.2007 pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială în dosarul nr-, în sensul admiterii lor și schimbării parțiale a sentinței atacate numai în ceea ce privește penalitățile în sumă de 17.640.000 lei pe care instanța de apel le-a stabilit în sarcina SC SA și în favoarea SC SA.
A reținut astfel Curtea că, față de motivele de apel, modalitatea în care AVAS și-a modificat cererea de chemare în judecată în mod neprocedural și dispozițiile art.1 din Codul civil, interpretarea legii de către prima instanță este greșită.
Articolul 16 din OG nr.25/2002 încetează a-și produce efectele odată cu publicarea OG nr.27/2005, însă numai cu privire la penalitățile generate după publicarea noului act normativ.
Întrucât în cauză penalitățile solicitate s-au născut și datorat în forma în care art.16 din OG nr.25/2002 era prevăzut la data scadenței obligației investiționale, urmează că ele sunt datorate în favoarea SC SA.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând ca prin rejudecare apelurile promovate să fie respinse.
A fost criticată modalitatea în care instanța de apel a considerat și interpretat principiul activității legii civile, arătând că, în realitate, după momentul intrării în vigoare al OG nr.27/2005, prin care art.16 alin.3 din OG nr.25/2002 a fost abrogat nu mai exista temei legal pentru plata penalităților către societatea privatizată.
În sensul celor arătate a fost invocată decizia nr.330/27.11.2001 pronunțată de Curtea Constituțională, care a arătat în considerentele sale că " o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare și în domeniul ei de aplicare".
Soluționând recursul prin decizia nr. 3073/23.10.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Astfel, s-a arătat că instanța de apel era datoare să examineze motivarea formulată în mod constant de către reclamantă în sensul în care dispozițiile art.16 alin.3 din OG nr.25/2002 au fost armonizate cu legislația comunitară în domeniul concurenței, astfel încât urmează a fi avută în vedere expunerea de motive a proiectului Legii nr.340/2005, care a aprobat OG nr.27/2005.
În rejudecare, apelanta SC SA a reiterat cererea de suspendare a executării sentinței apelate susținându-și urgența pe acte doveditoare ale începerii executării silite împotriva sa, cerere pe care părțile au arătat că nu o mai susțin, în condițiile în care, în dezbaterile din 19.05.2009 acestea au fost pregătite să formuleze concluzii asupra fondului apelurilor.
În cadrul apelului s-au administrat probe cu înscrisuri de către apelante.
Spre a pronunta hotararea in apel, Curtea considera necesare lamurirea a doua aspecte esentiale in cauza:
1.. judecarii in apel.
Potrivit dispozitiilor art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, dand expresie principiului disponibilitatii, instanta de apel nu va judeca decat in limitele cererii de apel, limite care trebuie considerate si dupa regulile stabilite in cazul rejudecarii dupa casarea cu trimitere a dosarului de la instanta de recurs, reguli regasite in art. 315 alin. 1-3 Cod procedură civilă.
Cu alte cuvinte, in cauza trebuie lamurita limita casarii pentru determinarea limitelor judecatii apelului.
Or, urmeaza a retine ca prima instanta a fost investita cu cererea formulata de catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, in contradictoriu cu parata SC SA B pentru obligarea paratei la executarea obligatiei investitionale si plata penalitatilor de intarziere pentru neefectuarea acestora in termenii contractului, proces in care a intervenit voluntar principal tertul SC SA B cu solicitarea ca penalitatile in cuantum de 17.640.000 lei sa fie platite de catre parata in favoarea tertului intervenient.
Prin solutia pronuntata, Tribunalul Bucureștia admis exclusiv actiunea reclamantei, respingand interventia in interes propriu a intervenientei, in fond, ca neintemeiata.
Impotriva acestei hotarari au declarat apel atat parata cat si intervenienta, astfel:
Apelanta SC SA a solicitat schimbarea hotararii cat priveste obligarea paratei la plata penalitatilor, solicitand ca obligatia de plata sa fie stabilita in favoarea sa.
Apelanta SC SA Bas olicitat schimbarea totala a hotararii atacate, in principal respingerea totala a cererii de chemare in judecata, iar cu privire la penalitati a apreciat ca acestea cel mult puteau fi acordate in favoarea SC SA, aratand ca subsidiar, in masura in care se va considera ca ele sunt datorate, se impune plata lor catre intervenienta.
Curtea de Apel Bucureștia solutionat apelurile dispunand admiterea lor si schimbarea hotararii numai in parte, in sensul de a obliga SC SA B la plata penalitatilor de 17.640.000 lei in favoarea SC SA.
Prin urmare,a ramas nemodificata dispozitia primei instante cu privire la obligatia investitionala stabilita in sarcina paratei.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs numai reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, iar limita judecatii in recurs a fost aceea de a devolua judecata numai in privinta modalitatii in care decizia din apel a dat dezlegare problemei legate de subiectul active al dreptului la penalitati.
Concluzie:
Nicio parte nu a supus judecatii prin recurs mentinerea, in sarcina SC SA Bao bligatiei de a executa investitia la obiectivul SC SA.
Asadar, prin aceasta atitudine de achiesare tacita la decizia din apel cu privire la mentinerea in sarcina SC SA Bao bligatiei de efectuare a investitiei angajate, solutionarea acestui capat a intrat nu doar in puterea lucrului judecat, dar a capatat si caracter de irevocabilitate, astfel incat problema rejudecarii sale nu mai poate fi considerate.
In acest context, limita recursului, stabilita conform art. 316 si art. 294 Cod procedură civilă a privit doar chestiunea penalitatilor.
Chiar si dacadecizianr. 3073/23.10.2008 pronuntata de catre Înalta Curte de Casație și Justiție in dosarul - dispune casarea deciziei pronuntate in apel, in acest stadiu al judecatii, consideram ca,dupa continutul considerentelor cu caracter decizoriu ale hotararii date in recurs si limita recursului, in fapt, casarea nu a putut depasi aceste limite.
Astfel, hotararea casarii deciziei de apel, chiar necircumstantiata exclusiv la dispozitia de plata a penalitatilor hotarata de catre Curtea de Apel București, nu poate depasi aceste limite, deoarece a fost sigura problema de drept supusa analizei in recurs.
Acest lucru, coroborat cu achiesarea, prin nerecurare a SC SA B, car si-s insusit decizia data in apel cu privire la mentinerea obligatiei sale de a efectua investitia angajata, duce la concluzia ca dupa casare si sesizarea din nou a Curtii de Apel București,singura chestiune care face obiectul apelurilor in rejudecare, tine de dezlegarea problemei legate de obligatia de plata a penalitatilor, existenta acestei obligatii si stabilirea titularului dreptului la plata lor.
De aceea, chiar si daca parte a dezbaterilor in cadrul fondului acestui litigiu au purtat asupra respingerii ca ramas obiect al capatului cererii de chemare in judecata care priveste obligarea SC SA la executarea investitiei, Curtea considera ca acest lucru nu mai face in rejudecare obiectul sesizarii.
2. Fondul. Temeinicia apelurilor.
Prezentand propriile sale considerente asupra situatiei de fapt a cauzei, Curtea arata ca:
Intre FPS - al carei continuator este reclamanta-intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, pe de-o parte, in calitate de vanzator si SC SA B, in calitate de cumparator s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare de actiuni cu nr. 1472/16.12.1997, prin care vanzatorul vindea si cumparatorul cumpara un numar de 1.062.290 actiuni nominative, reprezentand 51% din capitalul social al SC SA, actuala SC SA.
Potrivit acestui contract care contine conduita obligatorie a partilor - si, in special, evocam dispozitiile art. 7.7 care a generat aceasta disputa litigioasa -, SC SA B isi asuma fata de vanzator obligatia ca, pana la 31.12.2003 (asa cum rezulta din actul aditional la contactul initial incheiat la 12.05.2000) sa execute o investitie in suma de 588.000.000.000 ROL in societatea privatizata, investitie care va fi fost considerata realizata in conditiile prezentarii documentelor prevazute la art. 7.7 alin. 3 al conventiei.
De asemenea, cumparatorul se obliga, in conformitate cu dispozitiile art. 7.7 alin. 2 din contract, sa plateasca vanzatorului o penalitate egala cu 30% din suma neinvestita la sfarsitul perioadei de investitie.
Asadar, la primul nivel de aproximare al situatiei de fapt rezultate din contract, obligatia de investitie nu a fost realizata in termenii contractului, adica la scadenta contractuala din 31.12.2003, ci abia la 25.03.2008, asa cum rezulta din inscrisul de care SC SA l-a consemnat la dosarul cauzei cu prilejul dezbaterilor.
Niciuna dintre partile contractului nu a tagaduit depasirea scadentei contractuale si executarea cu intarziere a obligatiei investitionale asumate de catre SC SA B prin contractul de privatizare.
Este, de asemenea, de netagaduit ca, la data la care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a sesizat instanta cu cererea de plata a penalitatilor, 03.10.2005, scadenta obligatiei de executare a investitiei, era, de asemenea, depasita.
Curtea reaminteste ca dispozitiile legale generale aplicabile pentru materia in care se judeca litigiul cunt cele ale Codului civil, respectiv:
Articolul 969 Cod civil:
(1)Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Articolul 1169 Cod civil:
(1) Clauza penală este o compensație a daunelor-interese, ce creditorul suferă din neexecutarea obligației principale.
(2) Nu poate dar creditorul cere deodată și penalitatea și obiectul obligației principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării.
In acest context, retine ca, intre criticile din apel, care tind la respingerea pretentiei, invocate cu caracter de exceptie peremptorie direct in apel, pe care Curtea o va analiza prioritar, se refera la lipsa procedurii prealabile a concilierii, in raport de care SC SA Bas olicitat respingerea actiunii ca inadmisibila.
Din analiza actelor dosarului Tribunalului București, fila 14, rezulta ca paratei SC SA B, apelanta de astazi, i-a fost adresata invitatia la conciliere in baza art. art. 7201Cod procedură civilă, in cadrul careia se mentiona ca in sedinta de conciliere urmau sa fie discutate chestiuni privind atat penalitatile de 17.640.000 lei, cat si obligatia de investitie nerealizata de catre parata.
Apelanta SC SA B nu a negat primirea acestei invitatii, singurele contestatii vizand nerespectarea formalitatilor legate de penalitati, pe care AVAS le-a cerut nu in numele sau, ci pentru un tert.
De aceea, Curtea apreciaza ca desi in sedinta de conciliere desfasurata la 04.07.2005 -fila 6 dosar prima instanta, partile nu au intrat in discutii detaliate legate de caracterul, destinatia si titularul dreptului la penalitati, in fapt reprezentantii lor in acea sedinta aveau asigurate premisele oricarei discutii in legatura cu problemele mentionate in invitatia la conciliere.
In aceste conditii, avand in vedere si functia concilierii pe care art. 7201Cod procedură civilă o concepe in materia litigiilor pecuniare comerciale, Curtea subliniaza ca, dupa mai bine de 4 ani de la debutul litigiului, sesizarea acestei probleme pune in mod clar problema eficientei sale concrete, chiar si din perspectiva echitatii procedurii si a dreptului efectiv de acces la o instanta.
Astfel, dincolo de faptul ca motivele apelantei evidentiaza o interpretare excesiv de formala, Curtea considera ca, indiferent de modalitatea in care la momentul sesizarii tribunalului AVAS a considerat ca plata penalitatilor se cuvine SC SA, invitatia adresata paratei si procedura concilierii in sine si-au putut indeplini functia de mediere in scopul preintampinarii unui litigiu, functie in limita careia legiuitorul a conceput scopul acestei proceduri.
Curtea considera ca acest motiv al apelului, invocat cu caracater exceptional, nu poate fi considerat fondat.
In ceea ce priveste motivul de apel invocat de catre SC SA, legat de modalitatea in care instanta a considerat modificata cererea AVAS in conditii care nu raspund exigentelor art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea arata urmatoarele:
Din examenul realizat asupra incheierii in care actul de procedura al AVAS s-a manifestat in mod explicit, incheierea din 07.11.2005, rezulta ca la acea sedinta, reprezentantul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului aformulat o cerere de indreptare a unei erori materiale, in sensul caa fost o gresealainserarea in cererea de chemare in judecata a petitului referitor la penalitati, ca plata acestora sa fie facuta in favoarea SC SA, iar nu in favoarea AVAS.
Prin urmare, contrar sustinerilor apelantei SC SA, care face vorbire despre incidenta institutiei procedurale a modificarii cererii de chemare in judecata, reglementata de art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, si care presupune o schimbare elementelor cererii (parti, obiect, cauza),indreptarea erorilor in actele de procedura ale partilor se face, in conditiile art. 132 alin. 2 pct. 1 Cod procedură civilă, chiar si oral, in fata instantei, luându-se act despre aceasta prin incheiere, asa cum s-a procedat in cauza.
Ca in fapt a fost vorba despre o simpla indreptare a unei erori materiale, iar nu despre o modificare a cererii, este argumentul ca nu s-a produs, corespunzator si o modificare a cauzalitatii cererii, adica a temeiului pretentiei. Se poate observa astfel ca raspunderea solicitata de catre reclamanta AVAS in cererea de chemare in judecata este o raspundereex contractu,invocandu-se in privinta penalitatilor solicitate dispozitiile art. 7.7 al conventiei de privatizare.
Aceasta cauza juridica a corespuns modificarii greselii a carei indreptare a solicitat-o AVAS la 07.11.2005, astfel incat solicitarea de indreptare a erorii nu a produs in fapt, o mutatie reala nici in ceea ce priveste sfera subiectelor litigiului, promovat intre AVAS si SC SA, nici in planul temeiurilor pe care pretentia a fost fundamentata.
In continuare, avand in vedere celelalte motive ale apelurilor promovate, Curtea va analiza, prin considerente comune celor doua cereri, daca penalitatile erau datorate de catre SC SA in puterea contractului, prin interpretarea sensului termenilor, daca ele mai erau datorate in puterea conventiei ca urmare a apararilor proprii referitoare la lipsa culpei si succesiunea legilor in timp, iar in acest context Curtea va respecta si obligatiile prefixate prin considerentele deciziei din recurs.
Din modalitatea in care partile au conceput in contract clauza penala, rezulta ca, la data incheierii contractului de vanzare-cumparare de actiuni cu nr.1472/16.12.1997, partile au conceput clauza penala ca o sanctiune pentru cumparator astfel: cumparatorul se obliga sa plateasca, in cazul neefectuarii investitiilor prevazuta in Anexa 1, o penalitate egala cu 30% din suma neinvestita la sfarsitul perioadei de investitie.
Penalitatea, chiar daca este conceputa numai pentru intarziere, cum este cazul de fata,poate fi prevazuta atat in forma despagubirii forfetare, cum a fost cazul in speta, dar si in formula daunei progresive pe zi de intaziere, acesta nefiind un argument spre a considera ca, dupa modalitatea in care a fost stabilita, ea nu putea fi conceputa decat pentru neexecutarea totala sau partiala, dar definitiva, a obligatiei.
Este adevarata observatia ca in general, pentru intarziere, partile stabilesc daune moratorii, iar nu compensatorii (ambele fiind formule de exprimare a daunelor interese, care pot fi stabilite anticipat in clauza penala) si capenalitatile,ca denumire, sunt in general folosite pentru daunele moratorii, dar aceasta modalitate tine, pe de-o parte de optiunea partilor de a concepe modalitatea de exprimare a prejudiciului, iar pe de alta parte de precizia cu care partile folosesc terminologia juridica.
Aceasta nu schimba, insa, modalitatea in care vointa reala a partilor trebuie considerata.
Curtea mai subliniaza si ca functia clauzei penale, cel putin la data incheierii contractului, a fost mai putin compensatorie si mai mult sanctionatorie si asiguratorie pentru autoritatea de privatizare asupra executarii contractului de catre comparator.
Cum scadenta obligatiei de investitie a fost 31.12.2003, iar aceasta a fost executata abia in anul 2008, este evident ca intervalul dintre scadenta contractuala si data sesizarii instanteise integreaza perioadei de intarzierea SC SA in executarea obligatiei prevazute in art. 7.7 alin. 1 din contractul de privatizare.
indoiala, din nou, in interpretarea clauzei 7.7 alin. 2 din contract, la data incheierii contractului, este ca partile semnatare ale contractului de vanzare-cumparare de actiuni cu nr. 1472/16.12.1997 au conceput ca aceasta plata sa se faca in favoarea vanzatorului, autoritatea de privatizare, actualmente Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
Prin interventia, insa, a OG nr. 25/1002, art. 16 alin. 3, s-a produs orevizuire legala a contractului, independenta de vointa partilor, prin care clauza penala stipulata in art. 7.7nu mai putea fi pretinsa de vanzator.
Aceasta interpretare este unanima si Curtea arata ca partile apelante justifica invocarea dreptului la suma de 17.640.000 lei, tocmai plecand de la principiul aplicarii imediate a legii noi si de la faptul ca aplicarea unei legi noi inseamna tocmai regula potrivit cu care situatiile in curs de constituire, modificare sau executare cad sub imperiul noii legi din momentul intrarii sale in vigoare, chiar daca faptul generator, raportul juridic care le genereaza, este incheiat sub auspiciile altei legi.
De aceea, plecand de la aceasta regula, reconfirmata si prin considerentele deciziei nr. 330/27.11.2001 pronunțată de Curtea Constituțională, citate de catre AVAS in expunerea motivelor recursului sau si reproduse si in aceasta decizie, Curtea considera ca o data abrogate, prin adoptarea OG nr. 27/2005 (aprobata prin Legea nr. 340/2005) dispozitiile art. 16 alin. 3 din OG nr. 25/2002, sumele datorate cu titlu de penalitati pentru neexecutarea obligatiilor investitionale nu mai pot fi pretinse de catre societatile privatizate.
Altfel spus, la data pronuntarii sentintei apelate, Tribunalul Bucureștia facut o corecta aplicare a acestui principiu si astfel a considerat, prin modalitatea in care s-a pronuntat asupra cererii de interventie a SC SA, ca aceasta nu mai era la data actiunii titulara dreptului subiectiv de a pretinde contravaloarea cauzei penale.
Se pune in continuare problema a sti daca, asa cum pretinde SC SA, abrogarea art. 16 alin. 3 din OG nr. 25/1002 a lasat vid in privinta posibilitatii de solicitare a contravalorii clauzei penale, sau daca a reactivat contractul, cum pretinde AVAS.
Asa cum am aratat deja, interventia acestui act normativa produs o revizuire a art. 7.7 alin. 2din contractul de vanzare-cumparare de actiuni cu nr. 1472/16.12.1997, in sensul ca, desiperceperea penalitatii era posibila, titularul dreptului nu mai era AVAS.
Asadarnu s-a produs o novatie de obiect, nu s-a schimbat dreptul, ci doar titularul sau.
Asadar,nuse poate spune ca s-a produs o anulare, o inlaturare sau incetare a clauzei conventionale, din perspectiva dreptului pe care il genera, ci s-a produs o revizuire in sensulschimbarii titularului dreptului de creantaavand acest obiect.
Prin abrogarea art. 16 alin. 3 din OG nr. 25/2002 se revine asupra schimbarii operate in privinta titularului acestui drept, astfel incat desi dreptul la penalitati exista (reamintim, el nu a incetat niciodata), titularul sau a redevenit autoritatea de privatizare, fiind reactivate dispozitiile conventiei.
In aceste conditii, dreptul AVAS de a solicita plata sumei calculate in baza art. 7.7 alin. 2 din contractul de privatizare este deplin justificat.
Urmeaza a considera daca apararile SC SA cu privire la lipsa oricarei culpe in intarzierea executarii investitiei sunt intemeiate, intrucat, cum se stie, ideea de dazdaunare si sanctionare nu poate fi conceputa decat indisolubil legata de culpa a celui caruia i se imputa.
Astfel, SC SA arata ca intarzierea executarii obiectivului de investitie, parcaj etajat, a fost intarziat datorita proceselor cu municipalitatea, finalizate abia in anul 2004, si ca numeroasele hotarari de majorare a capitalului social s-au datorat proceselor declansate de Muntenia care a promovat litigii de anulare a hotararilor AGA in SC SA.
Aceste afirmatii nu sunt dovedite.
In fapt, probele arata ca numai un litigiu a avut ca obiect verificarea legalitatii unei hotarari de majorare a capitalului social al SC SA la initiativa SC SA (majorare aflata in legatura cu parcajul si cu obligatia de investitie rezultata din contractul din speta noastra), dar nu poate fi considerat ca acest proces a fost un impediment real in executarea obligatiilor paratei, cu atat mai mult cu cat actiunea a fost si respinsa, iar Hotararea AGA atacata mentinuta si niciodata suspendata sub aspectul executarii. Un alt litigiu declansat de nu a avut legatura cu executarea obligatiei de investitie, deci nu se poate pune problema ca a fost de natura sa temporizeze indeplinirea sa.
In legatura cu celelalte aparari referitoare la culpa, nicio proba nu a mai fost administrata.
Asadar, fata de toate motivele prezentate, Curtea considera ca, in limita judecarii realizate in acest dosar, cele doua apeluri nu sunt fondate si le va respinge in totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile formulate de către apelantele SC SA cu sediul în B, nr.1,.5-6, sector 3, și SC SA cu sediul în B, nr.1,.5-6, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.7873/02.10.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul ales în B,--11, sector 1, ca nefondate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.05.2009.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.Jud.
22.05.2009
Nr.ex.: 5
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Liliana Crîngașu
