Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 247/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.247
Ședința publică din 29.05.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta - SRL împotriva sentinței comerciale nr.1261/31.03.2006 pronunțată Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ A DISTRIBUȚIEI ȘI
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 15.05.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 22.05.2008, apoi la 29.05.2008 când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față.
Prin sentința comercială nr. 1261 din 31 martie 2006, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins ca nefondată acțiunea formulată de - SRL, cu sediul în T S, jud. C, împotriva REGIEI AUTONOME A DISTRIBUȚIEI ȘI "", cu sediul în
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că actul normativ ce guvernează litigiul este OG nr. 39/2005, care prevede că vânzarea sălilor și de cinematograf și a terenurilor aferente acestora este posibilă numai în baza unei strategii a Ministerului Culturii și cultelor, strategie aprobată prin hotărâre a Guvernului. A apreciat că actul normativ invocat, respectiv Ordonanța 2461/2004 este un act administrativ abrogat prin Ordinul 2258/2004 și nu mai pate fi aplicat și că oferta existentă nu mai poate fi considerată ca validă și acceptată pentru încheierea contractului în raport de OG nr.39/2005.
De asemenea, a reținut că, în raport de Ordinul 2461/2004 s-a constituit un pact de preferință ce urmează a fi luat în considerare la vinderea prin negociere directă către actualii deținători ai activelor, împrejurare față de care promisiunea inițială de vânzare a putut fi revocată, în lipsa aprobării Ministerului Culturii și Cultelor cu privire la vânzarea activelor cinematografului din P neamț.
În fine, a apreciat că până la emiterea unui mandat explicit pentru a vinde aceste active, pârâta nu poate da curs promisiunii de vânzare, astfel cum a precizat și la interogatoriu.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel motivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 31 mai 2006 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială.
În motivarea apelului a fost criticată hotărârea de fond pentru vădită netemeinicie și pentru nelegalitate, apelanta -reclamantă reiterând petitul cererii introductive de instanță și temeiurile de fapt și de drept pe care se întemeiază această cerere și susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Prima critică vizează faptul că, deși reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile articolului 27 din OUG nr. 88/1997, aprobată prin legea nr. 44/1998 și pe prevederile articolului 2 din legea nr.346/2004, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra motivării de fapt și de drept a cererii, ci a apreciat că actul normativ incident îl reprezintă OG nr.39/2005. În cadrul acestui prim motiv de apel s-a arătat și că instanța de fond a interpretat eronat prevederile articolului 67 din OG nr.39/2005,care lasă posibilitatea vânzării "sălilor de cinematograf, că a reținut greșit răspunsul intimatei - pârâte la întrebările 2 și 3 din interogatoriu (răspunsul neautorizând concluzia instanței) și că sentința de fond nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate argumentele juridice aduse de apelanta -reclamantă, încălcând astfel dispozițiile articolului 261 alineat 1 punctele 3 și 5 Cod procedură civilă.
A doua critică vizează neanalizarea întregului probatoriu administrat în cauză, apelanta - reclamantă susținând pe de o parte că răspunsurile la interogatoriile date de intimata - pârâtă sunt interpretate în mod propriu de către instanță și pe de altă parte că nu există nici o referire la înscrisurile existente la dosar, înscrisuri care dovedesc faptul că apelanta-reclamantă îndeplinește condițiile impuse de articolul 12 din Legea nr. 346/2004 și de articolul 27 din OUG nr. 88/1997. Apelanta - reclamantă a identificat înscrisurile nesocotite de instanța de fond și aspectele pe care le dovedeau acestea.
A treia critică vizează încălcarea de către instanța de fond a principiuluitempus regit actum, principiu conform cu care o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei, precum și a principiului relativ la drepturile câștigate (quaesita).Sub acest aspect, apelanta - reclamantă a invocat și încălcarea prevederilor articolului 1 Cod civil, care consacră caracterul neretroactiv al legii și a susținut că actele normative aplicabile la momentul ofertei și la momentul acceptării ei erau legea nr. 346/2004 și OUG nr.88/1997, nu OG nr. 39/2005.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 282 și urm. Cod procedură civilă, pe dispozițiile articolului 27 din OUG nr. 88/1997, pe dispozițiile articolului 12 din legea nr.346/2004 cu completările ulterioare, pe dispozițiile articolelor 969-970 și 1073 și urm. Cod civil, ca și pe dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă.
Prin decizia comercială nr. 591 din 9 noiembrie 2006, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială a respins apelul ca nefondat.
Prin decizia nr. 4152 din 18 decembrie 2007, pronunțată în dosarul cu același număr unic, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, a admis recursul declarat de reclamanta - SRL, a casat decizia comercială nr. 591/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Instanța de recurs a reținut că decizia de apel are o motivare contradictorie, că instanța de apel nu s-a oprit la chestiunea valorii juridice a manifestării voinței părților implicate și nici nu a examinat principiul tempus regit actum, aceste aspecte neputând fi suplinite și analizate pentru prima dată în recurs.
Apelul a fost înregistrat la numărul - din 20.02.2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
La 6.05.2008, intimata - pârâtă a depus note de ședință numite "precizări".
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Prima critică, astfel cum a fost dezvoltată, cuprinde în realitate patru motive de apel, distincte, care nu se află în raport de interdependență și care, din acest motiv, vor fi tratate separat.
Critica relativă la neluarea în analiză a temeiurilor de drept ale cererii de chemare în judecată nu poate fi primită, întrucât instanța de fond, deși nu a înlăturat expres și nici nu a motivat de ce nu sunt incidente prevederile OUG nr. 88/1997 și cele ale legii nr. 364/2004, a reținut implicit lipsa lor de incidență, acordând prioritate prevederilor OG nr. 39/2005. Asupra aplicabilității în cauză a acestor din urmă prevederi legale, Curtea se va pronunța în considerentele ce vor urma, însă în legătură cu prima critică trebuie reținută netemeinicia, câtă vreme în cauză există un raționament per a contrario, care a avut ca efect înlăturarea temeiurilor juridice ale cererii.
motiv de apel dezvoltat impropriu în cadrul primei critici privește interpretarea eronată de către prima instanță a dispozițiilor articolului 67 din OG nr. 39/2005 și este apreciat de C ca neîntemeiat, întrucât instanța de fond a reținut în strictă concordanță cu acest articol că diminuarea participației statului și vânzarea sălilor și de spectacol și a terenurilor aferente lor se face pe baza unei strategii emise de Ministerul Culturii și Cultelor și aprobate de Guvern prin hotărâre în termenul prevăzut la alineatul 3 al acestui articol. De altfel, cu referire la acest motiv de apel, Curtea reține și faptul că el se constituie într-o aserțiune nesprijinită pe argumente logico-juridice, apelanta-reclamantă nemotivând de ce interpretarea instanței este incorectă.
Al treilea motiv de apel vizează greșita interpretare dată de instanța răspunsurilor intimatei-pârâte la întrebările 2 și 3 din interogatoriul pârâtei. Critica este întemeiată, întrucât în aceste răspunsuri nu se face nicio referire la lipsa mandatului explicit al autorității publice implicate, ci la neîntrunirea condițiilor de a accede la cumpărarea cinematografului la momentul luării interogatoriului. Numai că acest aspect nu este de natură a schimba soluția pronunțată de prima instanță, pe de o parte pentru că argumentul întemeiat pe această probă nu este singurul care întemeiază soluția respectivă și pe de altă parte pentru că, așa cum se va arăta în cele ce urmează, mandatul sau acordul autorității publice implicate trebuie să îmbrace o altă formă decât cea pretinsă de apelantul - reclamant, anume de Ordinul nr. 2461/2004 al Ministrului Culturii și Cultelor.
Ultimul motiv de apel dezvoltat în cadrul primei critici este întemeiat în parte, în sensul că într-adevăr hotărârea de fond nu cuprinde motivele pentru care argumentele juridice ale apelantei - reclamant au fost înlăturate, dar aceasta nu se circumscrie cazului de nulitate a hotărârii prevăzute de articolul 261 alineat 1 pct 3 Cod procedură civilă, întrucât susținerile părților au fost prezentate, și nici celui prevăzut de punctul 3 al aceluiași articol, pentru că nu au existatcereriale părților care să fie înlăturate motivat.
Cu toate acestea, pentru a da eficiență principiului dreptului la un proces echitabil și celui al garantării dreptului la apărare, Curtea, având în vedere și caracterul devolutiv al apelului, ca și indicațiile din decizia de casare, indicații care sunt obligatorii conform articolului 315 Cod procedură civilă, va lua în analiză toate aceste argumente, atunci când se va pronunța asupra ultimei critici.
Cea de-a doua critică este întemeiată, întrucât din considerentele hotărârii atacate nu reiese că instanța de fond ar fi făcut vreo referire la probele administrate în cauză, altele decât interogatoriul intimatei - pârâte. Cu toate acestea, Curtea apreciază că lipsa examenului acestor probe nu impune schimbarea hotărârii atacate, întrucât instanța de fond nu a reținut nicidecum -în contradicție cu probatoriul - că apelanta - reclamantă nu ar întruni condițiile legale pentru a cumpăra cinematograful, ci că încheierea actului de vânzare - cumpărare cu acest obiect nu este posibilă în lipsa strategiei prevăzută de articolul 67 din OG nr. 39/2005 și în lipsa mandatului explicit prin care Ministerul Culturii și Cultelor trebuie să autorizeze vânzarea.
De altfel, referitor la acest aspect, Curtea reține că nici măcar intimata - pârâtă nu contestă că,la momentul lansării ofertei, apelanta - reclamantă ar fi îndeplinit condițiile legale de a cumpăra, dovada acestor condiții reieșind, într-adevăr, din înscrisurile depuse în probațiune la dosarul de fond.
Cea de a treia critică este apreciată de C ca neîntemeiată și a fost înlăturată.
Intimata pârâtă s-a apărat încă prin întâmpinarea depusă la instanța de fond susținând că, în lipsa a ceea ce a numit "mandatul" instituțiile publice sub autoritatea căreia funcționează, nu poate vinde active. În acest sens a invocat prevederile legii nr. 15/1990, prevederile de articolului 27 alineat 1 din OUG nr.88/1997 (aprobată -! -prin legea nr.99(1999) și prevederile articolului 105 din HG nr. 577/2002. Nici o apărare nu s-a făcut sub acest aspect de către apelanta -reclamantă.
Curtea apreciază apărarea ca întemeiată, cu consecințele ce se vor arăta. Conform dispozițiilor articolului 5 alineat 3 din legea nr.13/1990,înstrăinarea bunurilor imobile aparținând regiei autonome se face cu aprobarea ministerului d e resort.Conform dispozițiilor articolului 27 alin 2 din OUG nr. 88/1997, astfel cum au fost modificate prin legea nr.99/1999,vânzareaprevăzută la alineat 1 (de care pretinde apelanta - reclamantă însăși că beneficiază),se desfășoară cu acordul instituției publice implicate,această calitate aparținând în speță în mod incontestabil Ministerului Culturii și Cultelor.
Față de aceste prevederi legale, Curtea apreciază că în speță apelanta-reclamantă, îndeplinind condițiile de accede la dobândirea cinematografului, are o vocație la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, care, deși lega nu o prevede expres, reprezintă un act juridic sub condiție mixtă.
Dacă încheierea actului, conform prevederilor legale precitate și normelor metodologice, se realizează în modalitatea ofertei urmată de acceptare, finalizarea acestuia depinde de voința intimatei - pârâte, care trebuie să propună strategia de privatizare instituției publice implicată, care o va elabora și o va supune aprobării Guvernului conform articolelor 1,2 și 3 din HG nr. 577/2002, ca și de voința unei alte persoane, în speță instituția publică implicată, fiind pe deplin incidente prevederile articolului 1007 Cod civil, astfel căacceptarea ofertei nu este suficientă pentru încheierea valabilă a actului care este sub condiție suspensivă în accepțiunea articolului 1017 Cod civil.
Din această perspectivă, Curtea apreciază că problema încălcării principiului neretroactivității legii civile, deci a nesocotirii articolului 1 cod civil și a articolului 15 alineat 2 din Constituția României, este o falsă problemă. Vocația apelantei - reclamante la încheierea contractului de vânzare - cumpărare s-a născut din OUG nr. 88/1997 și din legea nr.364/2004, acte normative a căror incidență nu poate fi pusă la îndoială, iar referirea la OG nr. 39/2005 nu poate fi primită decât sub aspectul determinării condiției suspensive, condiție care este definită ex lege dreptevenimentul viitor și necert(articolul 1004 Cod civil).
Revenind la specificul cauzei, Curtea apreciază că soluția de respingere a cererii apelantei - reclamante de obligare a intimatei pârâte la încheierea contractelor de vânzare - cumpărare este legală și temeinică atâta vreme cât în speță lipsește acordul instituției publice implicate, iar acest acord se cenzurează în raport de prevederile OG nr. 39/2005.
Legat de acest aspect, Curtea a înlăturat ca neîntemeiate susținerile apelantei - reclamante despre existența acordului sub forma Ordinului Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2461/2004, prin prisma prevederilor articolului 195 din HG nr. 577/2002, care determină forma acestui acord/aviz.
Astfel, alineatul 1 teza finală a precitatului articol prevede că avizul prealabil al instituției publice implicate constă în mandatul special acordat reprezentantului în adunarea generală a acționarilor sau în consiliul de administrație, după caz,în speță nedovedindu-se existența acestui mandat special și nici a unei hotărâri care să fie pronunțată în sensul vânzării și să aibă la bază un astfel de mandat.
Față de toate aceste considerente, prin care s-a răspuns punctual tuturor motivelor de apel și, în plus, și aspectelor reținute în decizia de casare (inclusiv cu privire la înfrângerea principiului tempus regit actum, ca și la aprecierea dată valorii juridice a manifestării de voință a părților), Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge în conformitate cu prevederile articolelor 295 și 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - SRL, cu sediul în T S,-,. 5,. B,. 1,. 6, Județ C, împotriva sentinței comerciale nr.1261/31.03.2006 pronunțată Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ A DISTRIBUȚIEI ȘI, cu sediul în B,- sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur
