Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 247/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 247
Ședința publică din 25 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
GREFIER: - -
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamanta Reșița și pârâta Enel Distribuție, prin Unitatea Teritorială Reșița, împotriva sentinței civile nr. 594 din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat pentru reclamanta apelantă, iar pentru pârâta apelantă,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei apelante depune la dosar delegația de reprezentare.
Instanța pune în discuția părților chestiunea competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, excepție invocată din oficiu la termenul anterior.
Reprezentantul reclamantei apelante arată că, raportat la actul intitulat memoriu justificativ aflat la fila 119 dosar de fond, prin care Reșița a precizat expres care este cuantumul chiriei pe care o pretinde de la pârâtă, respectiv suma de 3.500 euro/lună, competența în primă instanță i-ar fi revenit Judecătoriei Reșița și nu Tribunalului C-S, instanță care a soluționat în mod greșit cauza, astfel că solicită admiterea apelului societății, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Judecătoria Reșița spre competentă soluționare.
Reprezentanta pârâtei apelante arată că din punctul său de vedere cererea introductivă are un obiect neevaluabil în bani, respectiv "obligație de a face" și, ca atare, în mod corect tribunalul a soluționat cauza în primă instanță, astfel că solicită admiterea apelului său pentru motivele detaliate în scris.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 594 din 20 mai 2008 pronunțată în dosarul nr-, astfel cum a fost ea îndreptată prin încheierea dată în camera de consiliu din 6 august 2008, Tribunalul C-S a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta Reșița împotriva pârâtei Enel Distribuție - Sucursala Reșița și a obligat-o pe aceasta din urmă să încheie cu reclamanta un contract de închiriere asupra postului trafo înscris în nr. 11359, nr. top. /b/b/3, situat în loc. Reșița,-, jud. C-S, respingând capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, obligând, totodată, societatea pârâtă să plătească reclamantei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S sub dosar nr- reclamanta Reșița a chemat în judecată pârâta Enel Distribuție - Sucursala Reșița solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acesteia să semneze contractul de închiriere având ca obiect activul - post trafo, proprietatea reclamantei, iar în subsidiar, în cazul refuzului pârâtei, în temeiul prevederilor art. 1073, 1075, 1077 și urmat. din Codul civil hotărârea să țină loc de contract, chiria urmând să fie stabilită printr-o expertiză tehnică.
În motivarea cererilor sale reclamanta a arătat că este proprietara terenului și a postului trafo situat în loc. Reșița,-, județul C-S, dreptul său real fiind stabilit prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 00015 și încheierea nr. 287/25.01.2000 a Judecătoriei Reșița - Biroul de carte funciară. Imobilul post trafo este înscris în nr. 11359, sub nr. top. /b/b/3 "teren construcții industriale compuse din: hală producție, 1 atelier, cabină portar, 3 birouri, 2 platforme, 5 depozite, pod rulant, 2 linii macara, 2 estacade, centrală termică, turn apă, stație compresoare, garaj, 2 rezervoare, 2 gropi var, post trafo, ciment, 2 stații beton, fântână", în suprafață de 29.320 mp. Prin adresa nr. 61/23.01.2006 reclamanta, conform dispozițiilor art. 7201alin. 1 din Codul d e procedură civilă, a chemat pârâta la conciliere directă pentru data de 9 februarie 2006, însă reprezentanții acesteia au arătat că postul trafo figurează în evidențele ca fiind transferat din patrimoniul. C-S în anul 1980, dar fără a pune la dispoziția reclamantei actul de transfer.
Pârâta Enel Distribuție - Sucursala Reșița a formulat întâmpinare prin care a ridicat, pe cale de excepție, necompetența materială a tribunalului dea soluționa acțiunea reclamantei. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că postul de transformare este accesoriu la clădirea principală și a fost construit în anul 1972 în vederea alimentării cu energie electrică a propriei clădiri și a consumatorilor din zonă. În anul 2003 apărut Legea energiei electrice nr. 318, care în art. 37 alin. 4 precizează expres că terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a acestui act normativ sunt și rămân în proprietatea publică a statului. De asemenea, pârâta a arătat că nu este de acord cu plata niciunei chirii, invocând art. 16 alin. 4 din Legea nr. 318/2003 potrivit căruia exercitarea dreptului de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora.
Prin încheierea din 27 martie 2007 instanța, în baza art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă, a respins excepția de necompetență materială a tribunalului dea soluționa cauza apreciind că în speță este vorba despre un litigiu comercial având ca obiect "obligație de a face".
Din ansamblul probelor administrate judecătorul fondului a reținut că Reșița este proprietara terenului și a postului trafo situat în loc. Reșița,-, județul C-S, dreptul său fiind stabilit prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 00015 și încheierea nr. 287/25.01.2000 eliberată de Judecătoria Reșița - Biroul de carte funciară, postul trafo fiind înscris în nr. 11359, sub nr. top. /b/b/3.
Potrivit art. 16 alin. 2 din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice și asupra activităților desfășurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacității energetice, titularii autorizațiilor de înființare și titularii licențelor beneficiază, în condițiile legii, pe durata lucrărilor de realizare și retehnologizare, respectiv de funcționare a capacității energetice, de următoarele drepturi: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacității energetice, obiect al autorizației; dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității, obiect al autorizației de înființare, pentru reviziile, reparațiile și intervențiile necesare; servitutea de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele electrice sau alte echipamente aferente capacității energetice și pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condițiile legii; dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri; dreptul de acces la utilitățile publice. Drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publică și au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 19 și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice.
Conform alin. 4 al aceluiași articol, exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, iar potrivit alineatului 6 proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute de către titularii de licențe și autorizații pot solicita încheierea de convenții, conform prevederilor alin. 5, titularii de licențe și autorizații fiind obligați să procedeze la încheierea convențiilor-cadru prevăzute la alin. 5 în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectați.
Nu în ultimul rând, alin. 5 al art. 16 prevede și procedura pentru determinarea cuantumului despăgubirilor pentru exercitarea drepturilor de uz asupra proprietăților private afectate de capacități energetice, aceasta fiind comună atât pentru proprietarii afectați de folosința proprietății lor după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, cât și pentru proprietarii a căror proprietate era afectată de capacități energetice înainte de intrarea în vigoare a acestei legi (aspect care rezultă din interpretarea alin. 6 și 7 ale art. 16, care fac trimitere la procedura prevăzută de alin. 5 al art. 16). Astfel, potrivit acestui din urmă text, exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului d e resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Față de cele arătate prima instanță a constatat că deținătorii proprietăților private au dreptul de a încheia o convenție cadru cu titularii licențelor de furnizare a energiei electrice, dar cuantumul despăgubirilor nu îl stabilește instanța de judecată, ci Guvernul României, printr-o hotărâre, motiv pentru care a admis doar în parte acțiunea reclamantei și, reținând culpa procesuală a pârâtei, în baza art. 274 din Codul d e procedură civilă, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva sentinței de mai sus, în termen legal, au declarat apel ambele părți litigante.
Reclamanta Reșița a solicitat schimbarea hotărârii atacate și admiterea integrală a acțiunii arătând în motivare că în mod greșit prin sentința civilă nr. 594 din 20 mai 2008 Tribunalul C-S a admis doar în parte cererea de chemare în judecată. Astfel, raportat la prevederile art. 16 alin. 2 și 4-7 din Legea nr. 13/2007, la pronunțarea hotărârii instanța de judecată a avut în vedere, atunci când a dispus obligarea pârâtei la încheierea unui contract de închiriere, doar construcția - post trafo - proprietatea C A, deși prin adresa nr. 08/09.01.2006 și prin convocarea la conciliere directă nr. 61/23.01.2006 societatea reclamantă a solicitat titularului licenței de furnizare a energiei electrice plata sumei de 1.500 euro/lună reprezentând contravaloarea utilizării terenului și a clădirii post trafo și, în consecință, încheierea unei convenții în acest sens. Datorită refuzului pârâtei reclamanta a fost nevoită să se adreseze instanței cu o acțiune pentru "obligația de a face" solicitând ca pârâta să fie obligată să încheie contract de închiriere având ca obiect postul trafo, iar în subsidiar hotărârea să țină loc de contract, chiria urmând a fi stabilită printr-o expertiză tehnică.
Față de probele administrate în cauză (expertiza contabilă), înscrisurile depuse la dosar, prevederile art. 16 alin. 5 și 6 din Legea 13/2007, prima instanță a obligat pârâta să încheie contract de închiriere doar asupra postului trafo, fără a avea în vedere și terenul afectat utilizării acestuia în suprafață de 500 mp. Or, societatea reclamantă este lipsită de atributele dreptului de proprietate - folosința, posesia și dispoziția materială atât asupra construcției post trafo, cât și asupra terenului menționat, afectat utilizării acestuia. De asemenea, cu toate că s-au solicitat și cheltuielile de judecată, deși pârâta a căzut în pretenții, tribunalul a admis doar parțial respectivele cheltuieli (cele privitoare la onorariul de avocat), sens în care se impune ca intimata să fie obligată și la celelalte cheltuieli de judecată constând în taxe judiciare și onorariu de expert.
În drept a invocat prevederile art. 296 din Codul d e procedură civilă și Legea nr. 13/2007.
În schimb, pârâta apelantă Enel Distribuție, a solicitat, în urma reanalizării probelor administrate, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivare a învederat că prin întâmpinarea depusă la prima instanță reprezentanții societății au arătat faptul ca postul de transformare este accesoriu la clădirea principală și el a fost construit în anul 1972 în vederea alimentarii cu energie electrică a consumatorilor din zonă, inclusiv a societății reclamante, stare de fapt existentă și astăzi. Deci imobilul în litigiu - post de transformare zidit nr. 4036 - pentru folosința căruia a solicitat încheierea unui contract de închiriere este, din anul 1972, afectat unui scop de utilitate publică, așa cum o recunoaște chiar și intimata.
În baza contractului de concesiune nr. 3 din 18 aprilie 2005 societății comerciale, în prezent, în urma divizării din anul 2007, Enel Distribuție, i-a fost concesionat de către statul român "exploatarea activităților și serviciului de distribuție a energiei electrice", iar "principalele bunuri folosite de concesionar pentru realizarea serviciului sunt reprezentate de rețelele de distribuție a energiei electrice din perimetrul concesiunii, împreuna cu terenurile aferente", în urma acestui contract apelanta plătind redevențe anuale.
În condițiile în care obiectul de activitate principal al Enel Distribuție îl constituie serviciul de distribuție al energiei electrice, date fiind prevederile Legii nr. 13/2007, pretențiile sunt netemeinice și nelegale, neputându-se stabili vreo chirie, neexistând posibilitatea obligării la încheierea unui contract de închiriere asupra capacităților energetice prin care se realizează distribuția energiei electrice de către concesionar.
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în anul 1999 în urma eliberării Certificatului de proprietate seria -, nr. 00015, deci ulterior edificării postului de transformare, astfel că avea cunoștință despre existența acestuia și despre afectarea lui unui scop de utilitate publică. Mai mult decât atât, titlul de proprietate a fost obținut de către intimată cu încălcarea prevederilor nr.HG 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, atâta vreme cât distribuția energiei electrice nu făcea parte din obiectul de activitate al Potrivit prevederilor art. 1 din acest act normativ, titlul de proprietate se putea obține doar asupra terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora și care erau necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate.
În prezent Legea nr. 13/2007, la art. 41 alin. 4, stipulează că terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a legii sunt și rămân în proprietatea publică a statului. În plus, în temeiul prevederilor art. 16 alin. 2 din lege, pârâta apelantă beneficiază de un drept de uz și de servitute care au ca obiect utilitatea publică, care au caracter legal și se exercită pe toată durata existenței capacității energetice. Tot la art. 16, dar în alin. 5, legiuitorul face distincție între capacitățile energetice existente la data intrării in vigoare a legii și capacitățile energetice care se vor realiza după acest moment, în sensul că exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra celor din urmă se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitor la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a modului de plata a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului d e resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.
Apelanta consideră că interpretarea Tribunalului C-S potrivit căreia prevederile alin. 5 al art. 16 s-ar aplica tuturor terenurilor afectate de capacități energetice fără a se face diferența dintre cele două categorii de capacități energetice este nelegală în condițiile în care în lege se face în mod clar o astfel de distincție, fiind reglementată obligația încheierii convențiilor-cadru doar pentru capacitățile energetice ce se vor construi după data de 23 februarie 2007. Cum postul de transformare în litigiu a fost construit în anul 1972 este mai mult decât evident faptul că nu se circumscrie regimului juridic stabilit de art. 16 alin. 5.
Într-adevăr, așa cum s-a arătat și în cererea de chemare în judecată, există o limitare a exercitării dreptului de proprietate, dar pentru o cauză de utilitate publică și conform art. 480 din Codul civil, proprietatea este dreptul de a dispune de un bun în mod absolut și exclusiv, însă în limitele determinate de lege, asemenea limite fiind stabilite de chiar Legea nr. 13/2007, iar până la intrarea ei în vigoare prin Legea nr. 318/2003, nr.OUG 63/1998 și Decretul nr. 76/1950. Aceste limite ale exercitării dreptului de proprietate au fost consacrate și prin dispozițiile art. 44 alin. 7 din Constituție: "Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului". Este și cazul Reșița, care a devenit proprietar în urma privatizării, fiind așadar obligată să respecte sarcina existentă pe acel teren cât timp respectivul post de transformare deservește o utilitate publică, adică un interes general. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în cauzele în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2003 (deciziile nr. 72/2004, nr. 168/2004, nr. 232/2005, nr. 203/2005, nr. 300/2007 etc.), reținându-se că prin textul legal criticat nu se dispune exproprierea și nici transferul dreptului de proprietate în vreun alt mod, ci doar se constată că terenurile pe care se situează rețelele electrice existente la intrarea în vigoare a legii sunt și rămân în proprietatea publică a statului.
În drept a invocate dispozițiile art. 282-298 din Codul d e procedură civilă, art. 480 din Codul civil, precum și art. 16, art.19 și art. 41 din Legea nr. 13/2007.
Ambele părți au formulat întâmpinare prin care au reiterat, în esență, cele învederate prin cererilor lor de apel.
Examinând apelurile declarate de reclamanta Reșița și pârâta Enel Distribuție, prin Unitatea Teritorială Reșița, împotriva sentinței civile nr. 594 din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în temeiul art. 295 și următ. din Codul d e procedură civilă, raportat la criticile formulate, precum și prin prisma excepției de necompetență materială a primei instanțe invocată din oficiu, Curtea constată că acestea sunt fondate, astfel că le va admite ca atare având în vedere următoarele considerente:
În speță, cu toate că pârâta Enel Distribuție - Sucursala Reșița prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond (filele 21-22) a ridicat excepția de necompetență materială solicitând ca pricina să fie soluționată în primă instanță de către Judecătoria Reșița prin încheierea de ședință din 27 martie 2007 Tribunalul C-S a respins această excepție, menținând cauza spre soluționare, cu motivarea că, raportat la prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă, pricina este de competența tribunalului.
Acest din urmă text statuează, într-adevăr, că tribunalele judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
Însă, trebuie avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 7201din același cod, în litigiile comerciale evaluabile în bani, trebuie încercată concilierea directă, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Reclamanta a încercat să realizeze procedura de conciliere, transmițând pârâtei la 9 ianuarie 2006 o invitație la sediul societății pentru "o discuție prealabilă referitoare la postul trafo aflat pe terenul și în proprietatea Reșița, str. -, nr. 34, imobil utilizat exclusiv de către societatea pârâtă". De asemenea, la data de 23 ianuarie 2006 reclamanta a trimis pârâtei o invitație la conciliere directă pentru ziua de 9 februarie 2006, ora 1000, cu privire la plata sumei de 1500 euro/lună reprezentând contravaloarea utilizării terenului și a clădirii proprietatea sa. Această din urmă comunicare a fost expediată către Enel Distribuție - Sucursala Reșița, fiind înregistrată sub nr. 930/23.01.2006, și a fost urmată de încercarea de conciliere consemnată în procesul-verbal din 9 februarie 2006, astfel că au fost îndeplinite cerințele art. 7201din Codul d e procedură civilă. Nu în ultimul rând, și în cuprinsul memoriului justificativ nr. 1719/18.12.2007 depus la dosarul de fond, reprezentanții reclamantei au precizat faptul că pretențiile societății se bazează pe suprafața desfășurată a activului în litigiu, care este de 82,5 mp. suprafața terenului de care este lipsită reclamanta, care este de cca. 500 mp. deoarece alimentarea postului trafo se face cu cabluri postate subteran ce deservesc Zona Calea - în care se află locuințe și alte societăți comerciale, nefiind permisă construirea de alte obiective pe terenul respectiv, ceea ce afectează în sens negativ dezvoltarea Reșița, precum și pe costul lucrărilor de reabilitare executare la acest post trafo în cursul anului 2006 căror valoare se ridică la 12.487 lei, inclusiv, împrejurări față de care se impune stabilirea unei chirii de 3.500 euro/lună.
Potrivit art. 1 din Codul d e procedură civilă, udecătoriile judecă, în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, plângerile împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, și în orice alte materii date prin lege în competența lor, iar în conformitate cu art. 2 din același cod tribunalul judecă în primă instanță, printre altele, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani și procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.
Ca atare, se poate observa că în timp ce art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul d e procedură civilă stabilește expres, competența după materie în primă instanță, a tribunalului, în procesele și cererile de natură comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei ori este neevaluabil în bani, art. 1 pct. 1 din același cod reglementează competența de drept comun, în primă instanță, a judecătoriilor, ceea ce înseamnă că le sunt atribuite în competență procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare până la 100.000 lei. Așadar, dacă o acțiune comercială are un obiect evaluabil în bani, competența în primă instanță este determinată de criteriul valoric, judecătorie sau tribunal, după caz.
Față de obiectul litigiului, care este unul evaluabil în bani, și cuantumul pretențiilor societății reclamante (sub 100.000 lei) este fără putință de tăgadă că pricina trebuia să fie soluționată în primă instanță de către judecătorie și nu de tribunal, cum greșit s-a procedat în cauză, astfel că sunt incidente prevederile tezei Iaa lin. 2 al art. 297 din Codul d e procedură civilă, potrivit căreia acă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria sa competență.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de reclamanta, cu sediul în localitatea Reșița,-, județul C-S și pârâta Enel Distribuție, prin Unitatea Teritorială Reșița, cu sediul în localitatea T,--5, județul T, împotriva sentinței civile nr. 594 din 20 mai 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- și, în consecință:
Anulează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Reșița.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. - 03.12.2008
Tehnored. - 08.12.2008
red. 4 ex./2 com.
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
