Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 250
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Doina Lupea
JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen
GREFIER - - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta - - -.J împotriva sentinței nr.40/25 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Gorj - Secția Comercială, în contradictoriu cu intimatele pârâte - SRL B și - A X 3 SRL -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta reclamantă, reprezentată de consilier juridic și intimata pârâtă - SRL B, reprezentată de consilier juridic, lipsind intimata pârâtă - A X 3 SRL -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimata pârâtă - SRL a depus obiecțiuni la raportul de expertiză.
Consilier juridic, pentru apelanta reclamantă, solicită respingerea obiecțiunilor formulate de intimata - SRL la raportul de expertiză, în acest sens depunând precizări scrise, un exemplar comunicându-se reprezentatului acesteia. De asemenea, depune, în copie, extras de cont nr.125/ 07.08.2007 și nr.143/06.09.2007, prin care face dovada achitării parțiale a bunului achiziționat.
Curtea respinge obiecțiunile formulate de intimata - SRL la raportul de expertiză, după care, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților.
Consilier juridic, pentru apelanta reclamantă, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtelor la înlocuirea utilajului. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă - SRL B, solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca legală și temeinică, arătând că la achiziționare, apelanta reclamantă a fost cea care a ales expres utilajul, primind certificatul de garanție și manualul de utilizare, însă ulterior a solicitat înlocuirea cu altul mai performant. Susține că utilajul nu a avut vicii ascunse, situație în care ca reclamanta ar fi fost îndreptățită să solicite rezoluțiunea contractului sau reducerea prețului.
CURTEA
Asupra apelului constată următoarele:
Prin sentința nr.40/25 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Gorj - Secția Comercială a respins excepția prema-turității cererii formulată de pârâtă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a - SRL B și pe fond a respins acțiunea formulată de reclamanta - - -.J împotriva pârâtei - A x 3 SRL -.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond avut în vedere că între reclamantă și pârâta - SRL -.J s-au desfășurat relații comerciale, iar potrivit facturii fiscale seria - nr. - din 5 iulie 2007, aceasta achiziționat de la pârâtă un ferestrău cu bandă metalică tip S 275, seria - pentru care fost emis certificatul de garanție nr. 5230 din 4 iulie 2007.
După achiziționare ferăstrăul a fost adus, de mai multe ori, pentru service la - SRL B pentru a fi reparat, iar în prezent nu poate fi folosit deoarece de la ultima intervenție s-a defectat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta - SRL Bai nvocat în excepția prematurității cererii de chemare în judecată, motivată de faptul că nu a fost convocată pentru conciliere, potrivit dispozițiilor art.7201din cod. proc. civ.
Pe de altă parte a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a - SRL B, întrucât raporturile contractuale s-au derulat între - SRL în calitate de vânzător și reclamanta - -, în calitate de cumpărător, iar - SRL Baf ost terț față de acest raport contractual.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită înlocuirea produsului pentru vicii ascunse, s-a solicitat respingerea acțiunii, arătându-se că produsul nu a avut vicii ascunse, ci doar a fost utilizat în mod inadecvat, fiind folosite accesorii uzate și improprii desfășurării activității în condiții normale de funcționare a bunului achiziționat.
S-a mai arătat că la data de 20 martie 2008, după mai bine de 6 luni de la achiziționare, perioadă în care a fost folosit acest ferăstrău, reclamanta a trimis o adresă pârâtei - SRL prin care a precizat faptul că dorește înlocuirea produsului cu un alt utilaj mai performant, și nu înlocuirea acestuia cu unul nou sau reducerea din preț a unei sume care să corespundă cu ceea ce numește reclamanta neajunsuri provocate de eventualele vicii ascunse ale produsului.
Referitor la excepția prematurității cererii, tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată, deoarece din corespondența comercială desfășurată între părți și depusă la dosarul cauzei, la filele 9-13,rezultă că există o astfel de invitație în vederea concilierii directe, adresată de către reclamantă pârâtei - SRL B, precum și reveniri la aceste adrese, fără însă ca părțile să se fi întâlnit și să fi ajuns la un consens. În acest context s-a constatat că a existat o încercare de conciliere prealabilă, însă fără vreun rezultat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de - SRL B, s-a apreciat că această excepție este întemeiată, în condițiile în care, raporturile contractuale sunt stabilite între reclamanta - SRL -.J și pârâta - SRL -.J, așa cum a rezultat din factura fiscală seria - nr.-/05.07.2007, iar în raport de acest aspect, - SRL B are calitatea de terț față de acest contract.
Pârâta - SRL Bae liberat un certificat de garanție, întrucât asigura service pentru produsele comercializate de către pârâta - SRL, însă acest aspect nu face parte în contractul celorlalte două părți, motiv pentru care fost respinsă acțiunea față de această pârâtă.
Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere că din întreg materialul probator aflat la dosar, respectiv corespondența purtată între - - și - SRL -.J, s-a reținut faptul că, utilajul s-a defectat ca urmare manipulării necorespunzătoare, aspect adus la cunoștința reclamantei de fiecare dată când acesta era introdus în service.
De asemenea, a fost adus la cunoștința reclamantei toate etapele și reparațiile efectuate și motivul pentru care acestea s-au defectat, aspect care nu a fost luat în considerare de reclamantă care a solicitat înlocuirea utilajului cu un altul mai performant.
Reclamanta nu a solicitat rezoluțiunea contractului pentru vicii ascunse și nici măcar nu a arătat care erau aceste vicii ascunse, fiind dispusă chiar să plătească diferența de preț ceea ce conduce la concluzia că indirect a recunoscut faptul unei alegeri greșite a acestui utilaj.
Potrivit art. 1355 civ. "în toate cazurile cumpărătorul poate sau a întoarce lucrul și a-și primi prețul, sau aoo pri lucru și a cere înapoierea unei părți din preț arbitrară prin experți".
De asemenea, s-a mai reținut că prima adresă a fost trimisă în data de 20 martie 2008, după mai bine de 6 luni de la achiziționare, perioadă în care utilajul a fost folosit și s-a solicitat un alt utilaj mai performant, aspect care nu a putut fi reținut de către instanță.
Potrivit art. 70 alin.2 com. cumpărătorul "este dator să denunțe viciile ascunse ale lucrului în cele dintâi două zile de la descoperirea lor", iar potrivit alin.3 "odată acest termen expirat, cumpărătorul nu mai poate fi primit a reclama ceva pentru viciile lucrului vândut".
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta - - -.J, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 282-298 proc. civ. cât și faptul că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
Prin motivele de apel, apelanta reclamantă a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit anumite aspecte și nu a avut în vedere că solicitările de înlocuire a utilajului au început după a patra reparație a acestuia și la două zile de la constatarea de către tehnicienii societății a celei de-a cincea defecțiuni.
S-a mai arătat că motivarea instanței de fond, cât și susținerea pârâtei privind faptul că utilajul s-a defectat ca urmare a manipulării necorespunzătoare nu se poate reține în condițiile în care la dosarul cauzei nu există nicio dovadă că utilajul a fost folosit necorespunzător în afară de afirmația pârâtei că a făcut această înștiințare telefonic.
De asemenea, apelanta reclamantă a mai criticat faptul că instanța de fond nu a stabilit, pe baza probelor existente la dosarul cauzei dacă deficiențele de calitate reclamate se încadrează în categoria lipsurilor calitative corespunzătoare obligației de predare, dacă viciile au fost sau nu ascunse cu viclenie, adică dacă vânzătorul a fost de rea credință, întrucât cunoștea viciul de care era afectat bunul vândut.
Apelanta reclamantă a mai invocat că viciile utilajului au fost denunțate în termenul legal, fapt dovedit și cu adresa nr.216/08.02.2008 prin care a denunțat pârâtei viciile ascunse ale utilajului, adresă la care s-a revenit cu altele atât către - SRL -. J, cât și către - SRL -.
La data de 05 iunie 2009, intimata pârâtă - SRL Baf ormulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Intimata pârâtă a invocat faptul că - SRL B este terță persoană față de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între - - -.J și - A X 3 SRL -. J, astfel încât nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, consideră că nu se poate vorbi despre vicii ascunse ale utilajului, ci de o greșeală a apelantei reclamante în utilizarea inadecvată a produsului, urmată de dorința de a obține un utilaj mai performant.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 9 iunie 2009, intimata pârâtă - A X 3 SRL -. Jas olicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Intimata pârâtă a invocat faptul că utilajul a fost predat nou, în perfectă stare de funcționare, cu certificat de garanție nr.5230/04.07.2007 emis de importatorul - SRL B, societatea care asigură și service-ul și postgaranția utilajului, fiind însoțit de cartea tehnică tradusă în limba română.
De asemenea, intimata pârâtă a mai arătat faptul că reclamanta nu a plătit valoarea utilajului respectiv și nici nu vrea să plătească.
Prin încheierea de ședință de la 10 iunie 2009, Curtea a dispus în cauză efectuarea unei expertize tehnice, al cărei obiectiv s-a stabilit ulterior, prin încheierea de ședință din 08 iulie 2009 și a vizat stabilirea cauzelor ce au condus la defecțiunea utilajului și dacă acesta a fost folosit corespunzător de reclamantă sau dacă s-a defectat datorită unor vicii ascunse pe care le avea în momentul vânzării.
La data de 14 octombrie 2009, expertul tehnic desemnat în cauză, a depus raportul de expertiză tehnică.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel și a hotărârii apelate,Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamanta - - a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța pârâtele - SRL -.J și - SRL B să fie obligate la înlocuirea bunului achiziționat cu altul identic sau mai performant ori la restituirea contravalorii bunului achiziționat.
Observând raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul tehnic (filele 53-66) se constată că:
- la momentul achiziționării mașinii S 275 G reclamanta avea deja în dotare mașini similare ( 230), deci avea personal familiarizat cu utilizarea acestei categorii de mașini unelte;
- așa cum au fost utilizate mașinile 230 (mașini cu funcționalitate și caracteristici sensibil egale-identice) s-a utilizat și mașina S 275 G, diferența fiind că aceasta din urmă nu a rezistat;
- utilajul a fost exploatat corespunzător manualului de utilizare dar s-a constatat că mașina are din proiectare și execuție anumite insuficiențe care nu-i permit să fie folosită la nivelele caracteristicilor anunțate prin și manualul de utilizare;
- cauza defecțiunilor repetate a fost determinată de subdimensionarea din proiectare a lagărelor reductorului, lagăre la care s-a înregistrat deteriorarea repetată a rulmenților;
- la momentul vânzării mașina S 275 Gaa vut vicii ascunse, vicii de care nu știa nici vânzătorul;
- reparatorul - SRL B la toate cele 4 intervenții pe reductoare și la pompă nu a întocmit procese-verbale de constatare a deterio-rărilor observate în urma demontării, nu a făcut estimări ale cauzelor care au condus la aceste deteriorări și nu a emis atenționări scrise față de cumpărător, prin care să-l atenționeze asupra unor eventuale erori de manevrare a utilajului provenind în mod expres de la aceste constatări;
- pânzele folosite de cumpărător au fost corespunzătoare specificațiilor producătorului utilajului iar la momentul vizualizării utilajului de către expert s-a constatat că mașina era defectă;
- nu există semnătura reclamantei - - -.J la rubrica "client", fapt ce a fost interpretat de expert în sensul nu s-a făcut proba funcțională și nu s-au primit instrucțiunile în limba comună necesare instalării și utilizării corecte a produsului.
Se mai reține că, intimata pârâtă - SRL B este importatorul direct și singurul reprezentant în România al producătorului de mașini unelte iar intimata pârâtă - A X 3 SRL -. J este dealer contractant (de către - SRL B) pentru zona geografică din care face parte și județul
Prin contract - A X 3 SRL -. Jaf ost împuternicită numai pentru vânzare nu și pentru servisare, activitate ce revine - A X 3 SRL -.
Factura fiscală nr. -/5.07.2007 (fila nr. 5 dos.fond) a fost întocmită între intimata pârâtă - A X 3 SRL -. J, în calitate de vânzător, și apelanta reclamantă - - -.J, în calitate de cumpărător, fiind singurul document ce atestă operațiunea de vânzare-cumpărare utilajului ce face obiectul cauzei de față.
Certificatul de garanție nr.5230/4.07.2007 (fila nr.6 dos.fond) are la bază factura fiscală nr. -/5.07.2007, susmenționată dar, și o altă factură -/4.07.2007 emisă între cele două pârâte (așa cum rezultă din preambulul înscrisului).
În cauză nu se contestă emitentul certificatul de garanție, care este - SRL B, dar, în raport de existența celor două facturi și de clauza cuprinsă la rubrica "obligațiile vânzătorului în perioada de garanție" potrivit căreia vânzătorul suportă toate cheltuielile de manoperă la înlocuirea pieselor constatate ca având vicii de fabricație, se constată că intimata pârâtă - SRL B, are calitate procesual pasivă.
De altfel, - SRL Baf ost cea care a efectuat toate cele 4 intervenții pe reductoare și la pompa utilajului în litigiu.
Dat fiind cele reține mai sus precum și faptul că solicitările de înlocuire a utilajului au început după a patra reparație a acestuia și la două zile de la constatarea de către tehnicienii societății a celei de-a cincea defecțiuni ce reprezintă vicii ascunse, Curtea constată că în mod greșit tribunalul a soluționat cauza pe cale de excepție, fără a intra în cercetarea fondului.
În temeiul art.297 proc.civ. Curtea va admite apelul, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere și criticile ce privesc fondul dar care nu s-au analizat în apelul de față atâta timp cât cauza a fost soluționată pe cale de excepție, așa cum s-a arătat deja.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta - - -.J,-, G împotriva sentinței nr.40 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte - SRL B,--3 sector 2, B și - A X 3 SRL -. J,-,
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red.jud.CM/ex.5
Jud.fond
Tehnored.LP/
24 2009
Președinte:Doina LupeaJudecători:Doina Lupea, Carmen Mladen