Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 27

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010

PREȘEDINTE: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

GREFIER - -

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta ȘCOALA GENERALĂ, împotriva sentinței nr. 781 de la 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - C, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta pârâtă ȘCOALA GENERALĂ, prin avocat, și intimata reclamantă - C, prin avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal și că nu figurează apel declarat împotriva sentinței de completare a dispozitivului.

Avocat, pentru apelanta pârâtă ȘCOALA GENERALĂ, depune împuternicire avocațială.

Avocat pentru intimata reclamantă, depune împuternicire avocațială și acte medicale.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părților asupra apelului.

Avocat, pentru apelanta pârâtă ȘCOALA GENERALĂ, arată că, având în vedere că încă de la fond a fost admisă cererea privind completarea dispozitivului, apreciază ca fiind rămas fără obiect prezentul apel. Lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată, precizând că nu solicită cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimata reclamantă, formulează aceleași concluzii, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 781/02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a respins cererea formulată de reclamanta -

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contractul de închiriere din 14.07.2003 încheiat de reclamantă și antecesoarea pârâtei s-a prevăzut că rezilierea va opera de drept, fără îndeplinirea vreunei penalități și fără punerea în întârziere în situația neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale.

Din corespondența părților rezultă că pârâta în favoarea căreia a fost novat contractul mai sus amintit, nu a achitat chiria în perioada 01.01.2008 - 30.04.2008 și nici costurile energiei electrice consumate în această perioadă.

Având în vedere faptul că pârâta locatară nu a probat îndeplinirea obligaților specifice contractului de închiriere (art. 1429 Cod civil), contractul a fost reziliat în baza pactului comisoriu stipulat în contract, reținându-se că, în această situație, pârâta nu mai are dreptul de a beneficia de spațiul în litigiu.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta ȘCOALA GENERALĂ, jud.

La data de 28.07.2009, pârâta ȘCOALA GENERALĂ a depus la dosar o cerere de completare a sentinței nr. 781/02.06.2009, întemeiată pe dispozițiile art. 2812pr.civ.

În motivarea cererii a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, deși aceste cheltuieli au fost solicitate atât prin întâmpinare, cât și prin cuvântul acordat cu ocazia judecării pe fond a dosarului.

Prin sentința nr. 2090/27 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj - Secția Comercială s-a admis cererea de completare a sentinței nr. 781/02.06.2009, pronunțată în același dosar, s-a dispus completarea sentinței în sensul că reclamanta a fost obligată la plata sumei de 2 800 RON, către pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată. A fost menținut restul dispozițiilor hotărârii a cărei completare a fost solicitată.

La data formulării cererii de completare a sentinței nr. 781/02.06.2009, pârâta ȘCOALA GENERALĂ a promovat și apel împotriva sentinței, criticând-o ca netemeinică, întrucât s-a omis a i se acorda cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 2812pr.civ. acă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 281/ 1 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.

Cum apelanta pârâtă a uzat de aceste dispoziții legale, iar cererea i-a fost deja admisă prin sentința nr. 2090/27 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj - Secția Comercială, urmează ca, potrivit art. 296 pr.civ. să se respingă apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de pârâta ȘCOALA GENERALĂ, cu sediul în comuna, județul D împotriva sentinței nr. 781 de la 2 iunie 2009, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - C, cu sediul în comuna, sat, județul

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 februarie 2010.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. Jud.

ud. Fond L.

tehnoredactat /4ex./ 08.03.2010

18 Februarie 2010

Președinte:Carmen Mladen
Judecători:Carmen Mladen, Doina Lupea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Craiova