Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 30/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 30
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010
PREȘEDINTE: Angela Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
GREFIER - -
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 4 februarie 2010, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea amânată la datele de 11 februarie 2010 și 18 februarie 2010, privind apelurilor declarate de reclamanții, și și de către pârâtul G împotriva sentinței nr.1337 din 30 iunie 2009, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții -, și SC SRL
Deliberând,
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1337/30.06.2009 a Tribunalului Dolj -Secția Comercială au fost respinse excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta ; a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții și, continuată de moștenitorii, în contradictoriu cu pârâții, Toană,; au fost obligați pârâții la plata către reclamantul sumei de 26.792 lei, precum și la plata către reclamantele, și a sumei de 13.280 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație calculat din octombrie 2003 și până la momentul plății efective; a fost respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1997/2003 de BNP ca neîntemeiat.
În considerentele sentinței sus-menționate instanța de fond a reținut că acțiunea reclamanților este formulată în termenul de prescripție de 3 ani având în vedere faptul că față de obiectul său, obligarea la plata sumelor cuvenite potrivit cotei parte de contribuție la asociere, dreptul la acțiune s-a născut la momentul la care în patrimoniul societății și al celorlalte părți a intrat suma de bani obținută ca urmare vânzării imobilului activ al SC SRL, respectiv momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită ( 13.12.2003), iar în raport de această dată și de momentul introducerii acțiunii( 5.01.2004) acțiunea reclamanților este formulată în termen. Chiar și raportat la momentul la care reclamanții au înțeles să-și precizeze cererea sub aspectul cuantificării obiectului acestuia, acțiunea nu este prescrisă, termenul de prescripție de 3 ani nefiind împlinit nici la data de 6.06.2007. Referitor la excepțiile lipsei calității procesuale active și respectiv lipsei calității procesuale pasive instanța de fond a reținut faptul că sunt nefondate și aceste excepții deoarece la data de 7.10.1992, prin actul adițional autentificat sub nr. 21008 la notariatul de Stat au devenit asociați cei doi reclamanți și pârâtul I, acest act producând efecte juridice, iar calitatea de acționari a reclamanților nu a fost contestată de către ceilalți acționari, înscrierea în registru asigurând opozabilitatea față de terți, nu și față de asociați, aspecte reținute prin decizia nr. 63/17.11.1999 a Curții de APEL CRAIOVA. Faptul că și erau acționari ai SC SRL în octombrie 2003 justifică în cauză calitatea procesuală activă a acestora, astfel că instanța de fond respins excepția lipsei calității procesuale active. În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive instanța de fond a reținut că și aceasta este nefondată deoarece stabilirea unor drepturi bănești derivate din valorificarea unui bun societar nu se poate obține decât în contradictoriu cu societatea titulară a drepturilor cu privire la acest bun și cu restul asociaților și în consecință toți pârâții asociați la SC SRL, deci inclusiv pârâta a cărei calitate de asociat nu a fost contestată, au calitate procesuală pasivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut faptul că în ce privește suma obținută ca urmare a valorificării imobilului în litigiu, deși în contractul menționat la notar s-a menționat un preț de 400.000.000 lei, iar anterior în august 1999, imobilul a fost evaluat la 4.369.189.353 lei și în martie 2003 unii dintre asociați au hotărât vânzarea bunului la suma de 100.000 USD, singura dată certă cu privire la sumele obținute de către ceilalți asociați din valorificarea acestui bun o reprezintă declarația dată înaintea instanței de către pârâtul care a precizat faptul că raportat la cota sa procentuală de 5,16 % a primit 4000 USD din această vânzare. Având în vedere faptul că de la momentul evaluării imobilului în 1999 și până la momentul vinderii sale în 2003 au trecut 4 ani, timp în care chiar părțile au recunoscut faptul că acest imobil a cunoscut deteriorări, părțile fiind lipsite de posibilitatea financiară de a continua edificarea sa, acesta a fost și motivul pentru care s-a hotărât înstrăinarea sa, instanța de fond a apreciat că la stabilirea valorii sumei datorate reclamanților din vânzarea acestui imobil și cuvenită lor potrivit cotei procentuale deținută nu poate fi avută în vedere valoarea stabilită prin acest raport de expertiză și nici măcar valoarea la care în martie 2003, părțile stabiliseră de principiu să vândă imobilul. S-a reținut că singurul element cert în stabilirea acelei valori este suma recunoscută a fi primită de către pârâtul 4000 USD pentru o cotă procentuală de 5,16 %. Prin urmare instanța de fond a admis în parte primul capăt de cerere și a obligat pârâții la plata către reclamantul a sumei de 26.792. lei precum și la plata către reclamantele, și a sumei de 13.280 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație calculat din octombrie 2003 și până la momentul plății efective. Aceste sume reprezintă pentru reclamantul echivalentul în lei la cursul BNR din data de 13. 10.2003 a sumei de 8.000 USD, sumă corespunzătoare cotei sale procentuale de 10,33 %, iar pentru celelalte reclamante, continuatoare ale acțiunii introduse de reclamantul, echivalentul în lei la cursul BNR din data de 13.10.2003 a sumei de 8000 USD, sumă corespunzătoare cotei procentuale de 5,16 % deținută de autorul lor.
În ce privește C de-al doilea capăt de cerere instanța de fond a reținut faptul că în cauză reclamanții nu au făcut dovada unei complicități la fraudă din partea cumpărătorului, acesta achitând în mod corespunzător suma convenită între părți cu titlu de preț pentru imobilul cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1997/13.10.2003, astfel că a fost respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului sus-menționat.
Împotriva sentinței nr. 1337 din 30 iunie 2009 a Tribunalului Dolj - Secția Comercială au declarat apel reclamantul, reclamantele moștenitoare, și cât și pârâtul .
Criticile apelantului reclamant s-au referit la netemeinicia hotărârii instanței de fond invocând faptul că prețul de vânzare cumpărare a fost mult mai și direct proporțional cu mărimea și valoarea imobilului. S-a invocat faptul că asociatul. a calculat sume arbitrare, iar cu ocazia vânzării nu s-a înscris suma reală cu una derizorie, pârâtul fiind principalul beneficiar.
Criticile apelantelor reclamante, și s-au referit la netemeinicia hotărârii instanței de fond invocând faptul că prețul cu ocazia vânzării reprezentând suma de 400.000.000 lei ( ROL) este derizoriu. Astfel, s-a susținut faptul că în anul 2003 pârâții au decis vânzarea imobilului, ignorându-i pe, și, conform contractelor cu nr. 1997 și 199 din 13.10.2003. O altă critică s-a referit la faptul că în ce privește coeficientul de inflație raportat la despăgubirile acordate în cuantum de 13.280 RON acesta trebuia sa se aplice din anul 1990 și nu din octombrie 2003.
Criticile apelantului pârât s-au referit la faptul că în cauză nu a fost dovedit și nu s-a avut în vedere că între reclamanți și societate nu există obligații reciproce. S-a invocat faptul că în speță reclamanții nu figurau ca asociați ai SC SRL în anul 1999, iar societatea avea un alt cont în bancă în care a fost vărsat capitalul social subscris la înființare, cont separat de C al fostei Întreprinderi Mici, persoană juridică distinctă de societatea din care face parte. S-a învederat de asemenea, că motivul pentru care actul adițional nu a mai fost înscris la ORC este acela că reclamanții nu au mai vărsat aportul social, iar simpla încheiere a actului adițional nu poate echivala cu recunoașterea drepturilor asociaților. Totodată, s-a arătat că reaua credință a reclamanților reiese din faptul că nu și-au îndeplinit obligațiile asumate la încheierea actului adițional, respectiv aceea de a contribui la capitalul social al societății, prin depunerea sumelor, echivalentul părților sociale.
La data de 19.11.2009 petentul G a formulat cerere de scutire la plata taxei de timbru stabilite în apel, invocând dispozițiile art. 21 din Legea 146/1997 și ale OUG nr. 51/2008 cu modificările aduse prin Legea 193/2008.
La data de 30.11.2009 au formulat cerere de scutire de plata taxei de timbru și petentele, și care au susținut că apelanta este văduvă, în vârstă cu probleme de sănătate și are o pensie de 1212 lei care nu-i permite achitarea obligațiilor fiscale.
Prin încheierea nr. 4 pronunțată în Camera de Consiliu din data de 21.01.2010 Curtea de APEL CRAIOVAa respins cererile de scutire de la plata taxelor de timbru formulate de petenții, și și G.
În considerentele încheierii sus-menționate s-a reținut faptul că petenții nu au invocat și nu au dovedit îndeplinirea tuturor cerințelor legale. Astfel, petentul G nu a făcut referire și nici dovezi cu privire la venitul mediu net lunar al membrilor familiei sale și nu a depus declarația prevăzută de art. 14 alin. 1 din OUG nr. 51/2008. În ce privește petentele, și acestea au făcut dovezi parțiale referitoare doar la veniturile reduse și cheltuielile petentei, fără mențiunile cerute de lege cu privire la venitul mediu net lunar pe membru de familie al petentelor și, deși s-a acordat termen în acest sens, iar nici una dintre petente nu a depus la dosar declarația prevăzută de art. 14 din OUG nr. 51/2008.
Împotriva încheierii nr. 4/21.01.2010 a formulat cerere de reexaminare petenta care a fost respinsă prin încheierea nr. 8 pronunțată în Camera de Consiliu din data de 16.02.2010 a Curții de APEL CRAIOVA.
Analizând criticile de apel,Curtea va anula ca netimbrate apelurile declarate de reclamantul și pârâtul și va respinge ca nefondat apelul declarat de, și, având în vedere următoarele considerente:
Astfel, referitor la apelurile declarate de și pârâtul, Curtea apreciază că potrivit art.11 din Legea nr.146/1997, s-a pus în vedere acestora să achite taxa judiciară de timbru de 1107 lei ( în acest sens fiind dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, state la filele 30 și 31 din dosar).
Apelanții nu au satisfăcut această cerință, astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii conform dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art.3 din OG 32/1995, modificată prin Legea nr.123/1997, s-a pus în vedere apelanților să achite timbrul judiciar de 3 lei ( în acest sens fiind dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, state la filele 30 și 31 din dosar).
Întrucât nu au plătit această taxă, este incidentă sancțiunea anulării cererii conform dispozițiilor art.9 din OG 32/1995, modificată prin Legea nr.123/1997.
Mai mult, în ședința publică din data de 4 februarie 2010, reprezentantul apelantului, procurator a declarat că înțelege să nu mai timbreze apelul declarat.
Față de cele de mai sus, urmează a se anula ca netimbrate cu taxă judiciară de timbru și timbrul judiciar apelurile declarate de și pârâtul .
Referitor la criticile apelantelor reclamante, și se apreciază că într-adevăr, față din evaluarea din raportul de expertiză întocmit în anul 1999 a imobilului și de faptul că prin procesul verbal din 7.03.2003 asociații, și Toană au hotărât vânzarea hotelului cu suma de 100.000 USD, vânzarea acestuia pentru suma de 400.000.000 lei ( ROL) ar induce o prezumție cu privire la caracterul neserios al acestui preț.
Această prezumție nu este confirmată de restul probatorului administrat în cauză. Astfel, din cuprinsul rezoluției emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova la data de 15.08.2007 rezultă că societatea pârâtă a emis la 26.08.2003 factura nr. - către pârâtul pentru suma de 400.000.000 lei (ROL) reprezentând prețul construcției nefinisate și neamenajate cu destinația hotel, situată în C,-, iar din procesul verbal întocmit de DGFP nu rezultă constatarea unor date concrete privind încasarea de către reprezentanții societății a unei sume mai mari de bani, ca urmare vânzării imobilului. De asemenea se are în vedere și faptul că de la momentul evaluării imobilului din 1999 și până la momentul vânzării sale în 2003 a trecut un anumit interval de timp, iar imobilul a cunoscut deteriorări, astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat că la stabilirea valorii sumei datorate reclamanților din vânzarea acestui imobil și cuvenită lor potrivit cotei procentuale deținute nu poate fi avută valoarea stabilită prin raportul de expertiză și nici măcar valoarea la care în martie 2003 părțile stabiliseră de principiu să vândă imobilul.
Este nefondată și critica apelantelor reclamante, și referitoare la momentul actualizării sumei cu indicele de inflație deoarece prejudiciul solicitat de către acestea s-a referit la momentul vânzării imobilului. Cum vânzarea s-a realizat în anul 2003, potrivit actului de vânzare cumpărare autentificat la data de 13.10.2003, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a actualizat suma de 13.280 lei acordată apelantelor reclamante cu indicele de inflație calculat din octombrie 2003 și până în momentul plății efective. Prin urmare, având în vedere considerentele -susmenționate, Curtea apreciază că este nefondată critica apelantelor, și potrivit căreia coeficientul de inflație raportat la despăgubirile acordate ar fi trebuit să se aplice din anul 1990 și nu din octombrie 2009.
Având în vedere considerentele sus-menționate, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 296 pr. civ. va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantele reclamante, și.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrate apelurile declarate de reclamantul, domiciliat în C,-, -. B,. 5, Județ D și de către pârâtul G, domiciliat în C, str. - B, -. 1,. 8, Județ D, împotriva sentinței nr.1337 din 30 iunie 2009, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantele, și, domiciliate în C,-, Județ D, împotriva sentinței nr.1337 din 30 iunie 2009, pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții -, cu domiciliul în C,-, Județ D, cu domiciliul în C,-, Județ D, cu domiciliul în C, str. - -,. 68 B2,. 2,. 4, Județ D, cu domiciliul în C, str. - C M, -. 28, Județ D, cu domiciliul în C, cartier Roșie,. 118,. 1,. 14, Județ D, SC SRL C, cu sediul în C, str. - C, Județ D și SC SRL C prin administrator special G, domiciliat în C, str. - B, -. 1,. 8, Județ
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2010.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red. jud. R/5.03.2010
Tehnored. / 14 ex./
Jud. fond.
22 Februarie 2010
Președinte:Angela RădulescuJudecători:Angela Rădulescu, Carmen Popescu
