Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 311/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.311
Ședința Publică de la 29.06.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Alina Pănescu
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă AL, împotriva sentinței comerciale nr.3343 din 27.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC MUNTENIA SA.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata, prin consilier juridic dna., lipsă fiind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Intimata arată că nu are alte cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de solicitat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimata solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra apelului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 3343/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a fost admisă excepția prematurității capătului de cerere referitor la despăgubiri. A fost respins capătul de cerere referitor la respectarea clauzelor contractuale, astfel cum a fost precizat, și cel privind obligarea pârâtei la rebranșarea la rețeaua de energie electrică, formulată de reclamanta Al în contradictoriu cu pârâta Enel Energie Muntenia ca neîntemeiate. A fost respins ca prematur formulat capătul de cerere referitor la despăgubiri și a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, la data de 03.09.2008, sub nr-, reclamanta Al a chemat în judecată pe pârâta Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice " Muntenia Sud" - Sucursala de
Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice B, solicitând obligarea acesteia să respecte contractul de furnizare a energiei electrice către imobilul din strada -. - -, nr. 7A, B, sector 1, proprietatea celei dintâi, prin rebranșarea la rețeaua de energie electrică. Cererea a fost motivată prin faptul că reclamanta a arătat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 781/30.03.20006 autentificat de, este proprietara imobilului în cauză, la care a efectuat lucrări de refacere, etajare, mansardare, reamenajare, în baza autorizației de construire nr. -6/2006. Reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici. Încălcând contractul, pârâta a procedat la debranșarea imobilului reclamantei de la rețeaua de furnizare a energiei electrice pe motiv că acest imobil este demolat, deși acest lucru nu este real.
La data de 17.10.2008, reclamanta a formulat cerere prin care a completat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat și obligarea pârâtei la plata către aceasta a sumei de 2.000 euro în echivalent lei la cursul zilei, cu titlu de despăgubire pentru debranșarea nelegală. Reclamanta a precizat că își întemeiază cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 948, 969, 970 și 1084.civ.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat pe cale de excepție necompetența materială a Judecătoriei Sectorului 1 B, iar prin sentința civilă nr. 13703/28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 Baf ost admisă excepția și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția Comercială, cauza fiind trimisă acestei instanțe.
La data de 12.02.2009, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității cererii, având în vedere dispozițiile art. 7201alin. 3.pr.civ. întrucât reclamanta nu a respectat termenul de 15 zile și nu a anexat nici un act prin care să facă dovada pretențiilor sale. Pe fond a precizat că reclamanta nu a depus nici un înscris din care să rezulte existența prejudiciului sau modul în care a fost calculat.
Tribunalul a găsit întemeiată excepția prematurității. Au fost expuse prevederile art. 7201alin. 1.pr.civ. și cele ale art. 109 alin. 2.pr.civ. S-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii concilierii, cu respectarea prevederilor art. 7201.pr.civ. notificarea nr. 730/10.10.2008 nefăcând nici o referire la data stabilită pentru conciliere. În același timp, s-a constatat că reclamanta a introdus cererea completatoare la data de 17.10.2008, cu nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7201alin. 5.pr.civ.
În consecință, tribunalul a admis excepția invocată și a respins capătul de cerere referitor la despăgubiri ca prematur formulat.
În ceea ce privește celelalte capete de cerere, tribunalul a reținut că pentru imobilul situat la adresa din B,-, aparținând reclamantei a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr. 1001---2/24.08.2006. După încheierea contractului de furnizare a energiei electrice, la imobilul menționat au fost executate lucrări de consolidare, etajare, mansardare, reamenajare interioară, împrejurare relevată de autorizația de construire nr-/26.10.2006 și de cererea reclamantei de emitere a avizului de racordare din 12.07.2007.
Instanța a mai arătat că reclamanta a solicitat în cuprinsul cererii de eliberare a avizului tehnic de racordare o putere absorbită de 15 kw. În urma analizării acestei cereri, FDFEE Muntenia Sud - Sucursala B i-a comunicat reclmantei că să se impune elaborarea unui studiu de soluție de către proiectant atestat ANRE, la comanda și pe cheltuiala utilizatorului. Nerespectarea avizului 5040/2007 a condus la deconectarea imobilului de la rețeaua furnizorului conform adresei nr. 69997/15.08.2008.
S-a expus că, în conformitate cu prevederile art. 4 pct. 2 lit. a din nr.HG 90/2008, solicitarea sau actualizarea avizului tehnic de racordare în cazul dezvoltării din punct de vedere tehnic și energetic a activității unui utilizator la un loc de producere sau de consum existent, care necesită depășirea puterii aprobate prin avizul tehnic de racordare, studiul de soluție reprezintă, conform Anexei nr. 1 la Regulamentul privind racordarea utilizatorilor al rețelele electrice de interes public, documentația tehnico-economică în care, pe baza datelor și cerințelor unui utilizator și a caracteristicilor rețelei, se stabilesc, se analizează și se propun variante raționale, posibile tehnic și fezabile economic, pe soluții de racordare la rețea a instalației utilizatorului. În conformitate cu prevederile clauzei 13 din contractul de furnizare a energiei electrice încheiat între părți, în toate problemele care nu sunt reglementate de această convenție, se aplică prevederile Codului civil, Codului comercial și legislației specifice în vigoare.
Instanța a apreciat că, întrucât reclamanta nu a făcut dovada completării documentației conform avizului /05040/12.07.2007, aceasta nu poate, fără a invoca propria culpă, să solicite respectarea clauzelor contractuale și rebranșarea la rețeaua de energie electrică. Nu s-a reținut culpa pârâtei cu privire la încălcarea obligațiilor contractuale, în măsura în care întreruperea furnizării energiei electrice s-a impus ca urmare a modificării puterii absorbite.
Având în vedere cele expuse, tribunalul a respins ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la respectarea clauzelor contractuale (pct. 3, 5 și 6) și cel privind obligarea pârâtei la rebranșarea la rețeaua de energie electrică.
În temeiul art. 274.pr.civ. tribunalul a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată formulat de către reclamantă, reținându-se că pârâta nu are culpă procesuală.
Împotriva sentinței comerciale nr. 3343/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel apelanta Al.
Aceasta nu a depus la dosar motive de apel, situație în care sunt aplicabile prevederile art. 292 alin. 2.pr.civ. potrivit cărora "în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță".
Analizând apelul prin prisma celor invocate de către reclamantă la prima instanță se constată că nu este fondat.
În mod întemeiat a hotărât prima instanță că, deoarece apelanta-reclamantă nu a făcut dovada completării documentației conform avizului arătat, potrivit prevederilor art. 4 pct. 2 lit. a din nr.HG 90/2008, nu se poate dispune respectarea clauzelor contractuale și rebranșarea la rețeaua de energie electrică.
De asemenea, întrucât reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile a concilierii prevăzute de art. 7201.pr.civ. în mod întemeiat a considerat prima instanță că este prematur formulat capătul de cerere referitor la despăgubiri.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 296.pr.civ. va fi respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă AL, împotriva sentinței comerciale nr.3343 din 27.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC MUNTENIA SA.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./4 ex/29.07.2009
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Alina Pănescu